Cursul 12
-- Rugăciunea arhierească și misionară a Domnului, Avertizarea lui Petru;
- Evenimentele din Ghetsimani; Iisus la Anna și Caiafa - procesul religios.
-Procesul politic- Iisus la Ponțiu Pilat, regele Irod. Iisus sau Baraba, sentința finală.
-Răstignirea și supliciul Crucii.
Rugăciunea arhierească a lui Iisus
Ioan 17,1. Acestea a vorbit Iisus şi,
ridicând ochii Săi la cer, a zis:
Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte
pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te
preaslăvească.
2. Precum L-ai dat stăpânire peste tot
trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor
acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
3. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să
Te cunoască pe Tine, singurul
Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus
Hristos pe Care L-ai trimis.
4. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe
pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat
să-l fac, l-am săvârşit.
5. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu,
Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe
care am avut-o la Tine, mai înainte
de a fi lumea.
Evanghelistul Ioan prezintă în continuare rugăciunea
fierbinte pe care o adresează Mântuitorul Tatălui ceresc.
Ea oglindeşte concomitent grija lui Iisus faţă de Apostoli
sau faţă de toţi cei ce vor crede în El, ca şi încrederea
totală în Tatăl, alături de conştientizarea deplină a rolului
de Fiu dumnezeiesc, întrupat pentru mântuirea
oamenilor.
Această rugăciune a fost intitulată „rugăciunea
arhierească”, deoarece Mântuitorul se exprimă de pe
poziţia de mijlocitor între Dumnezeu şi oameni (ca un
preot) şi în acelaşi timp, se adresează de pe poziţia de
jertfă, ca Unul ce este gata să-şi dea viaţa pentru oameni.
Deşi pare o rugăciune intimă, ea a fost rostită cu glas
tare, ucenicii devenind părtaşi acesteia, în casa unde au
servit Cina cea de Taină, sau pe drumul spre Ghetsimani.
Într-un gest cunoscut ucenicilor din alte împrejurări
similare, Mântuitorul îşi ridică ochii spre cer şi se roagă
mai întâi pentru Sine, ca om (versetele 1-5), cu deplină
încredere în Tatăl Său.
El ştie că şi-a încheiat lucrarea pe pământ, chiar dacă
urmează moartea. Tocmai de aceea, îi cere Tatălui să fie
preaslăvit, adică să fie primit din nou în starea iniţială pe
care a avut-o mai înainte de Întrupare, referindu-se la
firea omenească pe care şi-a asumat-o, pentru ca prin
Înviere şi Înălţare, să se preaslăvească de fapt lucrarea
Tatălui. El a primit de la Tatăl stăpânirea peste tot trupul
deoarece, a rămas Dumnezeu şi prin Întrupare, având
posibilitatea de a oferi viaţa veşnică celor care L-au
cunoscut pe Tatăl, ca fiind singurul Dumnezeu adevărat
(prin comparaţie cu dumnezeii falşi – idoli) şi pe Fiul ca
pe Trimisul Tatălui.
„Tatăl este mereu în centrul preocupărilor sale,
numitorul comun al tuturor sentimentelor sale. Chiar şi
singurul lucru pe care îl poate dori, slava de Fiu al lui
Dumnezeu recunoscută prin înviere, Iisus îl doreşte
1

6. Arătat-am numele Tău oamenilor
pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai
Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi
cuvântul Tău l-au păzit.
7. Acum au cunoscut că toate câte
Mi-ai dat sunt de la Tine;
8. Pentru că cuvintele pe care Mi le-
ai dat le-am dat lor, iar ei le-au
primit şi au cunoscut cu adevărat că
de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu
M-ai trimis.
9. Eu pentru aceştia Mă rog; nu
pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe
care Mi-ai dat, că ai Tăi sunt.
10. Şi toate ale Mele sunt ale Tale,
şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am
preaslăvit întru ei.
11. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei
în lume sunt şi Eu vin la Tine.
Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele
Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una
precum suntem şi Noi.
12. Când eram cu ei în lume, Eu îi
păzeam în numele Tău, pe cei ce
Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a
pierit nici unul dintre ei, decât fiul
pierzării, ca să se împlinească
Scriptura.
13. Iar acum, vin la Tine şi acestea
le grăiesc în lume, ca să fie deplină
bucuria Mea în ei.
14. Eu le-am dat Cuvântul Tău, şi
lumea i-a urât, pentru că nu sunt din
lume, precum Eu nu sunt din lume.
15. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci
ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean.
16. Ei nu sunt din lume, precum nici
Eu nu sunt din lume.
17. Sfinteşte-i pe ei întru adevărul
Tău; cuvântul Tău este adevărul.
18. Precum M-ai trimis pe Mine în
lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume.
19. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine
însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru
adevăr.
pentru ca Tatăl să fie preamărit prin ea, adică
recunoscut ca atare: Dumnezeul adevărat care are un
Fiu”.
Mântuitorul se roagă apoi pentru Apostolii Săi
(versetele 6-19). El a propovăduit în numele Tatălui, a
câştigat la credinţa în El pe cei care credeau mai întâi în
Dumnezeu Tatăl. Aceştia au cunoscut că El îl reprezintă
pe Tatăl, nu este contrar Lui, ci chiar se conformează
voinţei Aceluia de a crede în Fiul.
Apostolii deţin un rol important, deoarece îi vor
continua activitatea. Credinţa în El i-a separat de lume,
atrăgându-şi o lucrare de împotrivire din partea
diavolului şi a lumii. Cât timp Mântuitorul a fost cu ei, I-
a păzit de orice rătăcire, în afara celui care s-a împotrivit
chiar Învăţătorului său.
El nu a pierdut pe nici unul, nu a respins şi nici nu i-
a părăsit. Iar dacă vreunul s-a retras în mod voit, Iisus nu
l-a reţinut cu forţa.
Dar acum, Mântuitorul va pleca la modul fizic din
lume şi îl roagă pe Tatăl ceresc să-i păzească pe cei ce au
crezut în Mesia Iisus, ca unitatea lor de credinţă, nădejde
şi dragoste, să nu se distrugă, ci să alcătuiască un tot, aşa
cum Persoanele treimice sunt şi ele unite în aceeaşi
fiinţă.
Având ca ocrotire pronia divină, ei vor trebui să facă
faţă răutăţii lumii, datorită separării de aceasta prin
credinţa în Iisus, şi să-I continue opera de răspândire a
aceleiaşi credinţe. „Viitorul lor nu stă în fuga de lume, ci
în prezenţa şi mărturia în mijlocul lumii”.
Cerând să fie sfinţiţi întru adevăr, Mântuitorul cere
Părintelui ceresc consacrarea acestora în propovăduirea
adevărului dumnezeiesc, pe care El l-a răspândit fiind
trimis de Tatăl, iar ucenicii vor continua acţiunea, fiind
trimişi de către Fiul şi învestiţi cu puterea sacerdotală de
a predica Evanghelia, de a administra Sfintele Taine şi de
a călăuzi pe calea mântuirii.
Sf. Ioan Gură de Aur explica în modul următor: „fă-i
sfinţi prin insuflarea Duhului Sfânt şi prin adevărul
Evangheliei şi prin siguranţa cuvântului tău”.
Mântuitorul şi-a dus misiunea până la capăt,
dobândind prin ascultare deplină ca o jertfă, sfinţirea firii
umane pe care şi-a asumat-o la întrupare. Iar acum, El
cere Tatălui sfinţirea ucenicilor Săi, prin trimiterea
harului dumnezeiesc care sfinţeşte pe cei ce-l vor purta.
2
20. Dar nu numai pentru aceştia Mă
rog, ci şi pentru cei ce vor crede în
Mine, prin cuvântul lor,
21. Ca toţi să fie una, după cum
Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru
Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie
una, ca lumea să creadă că Tu
M-ai trimis.
22. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o,
le-am dat-o lor, ca să fie una, precum
Noi una suntem:
23. Eu între ei şi Tu întru Mine, ca
ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să
cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi
că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit
pe Mine.
24. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu,
să fie împreuna cu Mine şi aceia pe
care Mi i-ai dat, ca să vadă slava
Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că
Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de
întemeierea lumii.
25. Părinte drepte, lumea pe Tine nu
Te-a cunoscut, dar Eu Te-am
cunoscut, şi aceştia au cunoscut că
Tu M-ai trimis.
26. Şi le-am făcut cunoscut numele
Tău şi-L voi face cunoscut, ca
iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în
ei şi Eu în ei.
Avertizarea lui Petru şi a
ucenicilor
Matei 26, 30. Şi după ce au cântat
laude, au ieşit (după obicei Luca 22,
39), la Muntele Măslinilor (dincolo
de pârâul Cedrilor, unde era o
grădină, în care a intrat El şi ucenicii
Săi, Ioan 18, 1).
31. Atunci Iisus le-a zis: Voi toţi
vă veţi sminti întru Mine, noaptea
aceasta, căci scris este: Bate-voi
păstorul şi se vor risipi oile turmei.
32. Dar după Învierea Mea voi
merge mai înainte de voi în Galileea.
Luca 22, 31. Şi a zis Domnul:
Simone, Simone, iată satana v-a
Mântuitorul se roagă în continuare pentru toţi cei ce
vor crede în El, alcătuind astfel Biserica, (versetele 20-
26).
Primul aspect pe care-l solicită Tatălui este păstrarea
credinţei în Fiul, pentru a alcătui cu toţii o singură unitate
duhovnicească, după modelul relaţiei Tatăl-Fiul. Biserica
nu are voie să se rupă de această unitate care îi dă viaţă,
Mântuitorul fiind Întemeietorul şi Capul acesteia, dând
astfel viaţă duhovnicească unei instituţii teandrice.
Aceasta este trăsătura ei de bază, după care poate fi şi
recunoscută ca aparţinând lui Hristos. Rămânând în
unitatea de credinţă, vor primi şi slava dumnezeiască,
mai întâi aici pe pământ, prin Sf. Euharistie şi deplin, în
ceruri, ca o încununare a eforturilor depuse pentru
mântuire.
Domnul Iisus Hristos îşi doreşte ca toţi oamenii să
ajungă în împărăţia cerurilor, pentru a se bucura deplin
de slava cu care Tatăl a răsplătit pe Fiul în urma
ascultării depline. Dragostea Tatălui pentru Fiul, va hrăni
pe toţi oamenii ajunşi în împărăţia cerurilor, pentru că şi
ei L-au cunoscut pe Tatăl prin mijlocirea Fiului,
dragostea creând o legătură indestructibilă între persoane.
Slava acordată ucenicilor poate fi înţeleasă „prin
darul minunilor, prin învăţătura mea şi prin unirea pe
care am pus-o eu între ei. Căci slava constă în a fi una şi
această slavă este mai mare şi mai strălucită decât cea a
minunilor”.
Cina s-a încheiat cu cântări de laudă adresate
Tatălui, aşa cum obişnuia probabil să procedeze
Mântuitorul după fiecare masă de seară. În perioada
Paştilor, iudeii obişnuiau să cânte psalmii 113 - 118 .
Pe drum, Mântuitorul îi avertizează că se vor lepăda
de El chiar în noaptea aceasta (aspect profeţit deja la
Zaharia 13, 7), dar după ce va învia, El va merge mai
înaintea lor în Galileea.
Neînţelegând la ce se referă Mântuitorul vorbind
despre înviere, ucenicii se gândesc la împărăţia
mesianică a cărei venire trebuie sa fie iminentă si îşi pun
problema care dintre ei este mai mare. Aşezare ala masă
declanşează o discuţie între ucenici în privinţa unei
ierarhizări în cadrul cercului Apostolic. Mântuitorul le
răspunde cu un principiu enunţat şi altădată, cel ce se va
smeri va deveni mai mare (din punct de vedere spiritual)
3
cerut să vă cearnă ca pe grâu;
32. Iar Eu m-am rugat pentru
tine să nu piară credinţa ta. Şi
tu, oarecând, întorcându-te,
întăreşte pe fraţii tăi.
33. Iar el i-a zis: Doamne, cu Tine
sunt gata să merg şi în temniţă şi la
moarte.
Matei 26, 33. Iar Petru, răspunzând,
i-a zis: Dacă toţi se vor sminti întru
Tine, eu niciodată nu mă voi sminti
Luca 22, 34. Iar Iisus i-a zis: Zic
ţie. Petre, nu va cânta astăzi cocoşul,
până ce de trei ori te vei lepăda de
Mine, că nu Mă cunoşti.
Marcu 14, 31. El însă spunea
mai stăruitor: Şi de-ar fi să mor cu
Tine, nu Te voi tăgădui. Şi tot aşa
ziceau toţi.
Luca 22, 35. Şi le-a zis: Când v-am
trimis pe voi fără pungă, fără traistă
şi fără încălţăminte, aţi avut lipsă de
ceva? Iar ei au zis: De nimic.
36. Şi El le-a zis: Acum însă cel ce
are pungă să o ia, tot aşa şi traistă, şi
cel ce nu are sabie să-şi vândă haina
şi să-şi cumpere.
37. Căci vă spun că trebuie să se
împlinească întru Mine Scriptura
aceasta: Şi cu cei fără de lege s-a
socotit, căci cele despre Mine au
ajuns la sfârşit.
38. Iar ei au zis: Doamne, iată aici
două săbii. Zis-a lor: Sunt de ajuns.
decât ceilalţi iar exemplul acestui principiu este chiar El,
pentru că se comportă ca unul care slujeşte. Prin efortul
pe care l-au depus ucenicii rămânând alături de
Mântuitorul în toate încercările, ei şi-au dovedit credinţa
in El. Ca răsplată, Mântuitorul le oferă posibilitatea de a
intra în împărăţia cerurilor, aşa cum şi El primeşte de la
Tatăl această posibilitate, pentru că şi-a dovedit
ascultarea deplină. Mai mult decât a vieţui în împărăţia
cerurilor, împreună cu Iisus Hristos, li s-a rânduit şi
autoritatea de a judeca cele douăsprezece seminţii ale
poporului israel, în funcţie de raportarea la credinţa în
Iisus Hristos .
Ucenicia Apostolilor a stârnit lucrarea diavolului care
şi-ar fi dorit să-i ispitească pentru a-i pierde. Dar
Mântuitorul i-a păzit şi s-a rugat mai ales pentru Petru,
care va avea o încercare deosebită, să nu-şi piardă
credinţa, prilej pentru acesta să înţeleagă mai bine cât de
subtilă este lucrarea potrivnicului, şi să fie în stare
ulterior, din experienţă proprie să-i întărescă in credinţă
pe ceilalţi ucenici .
Simon Petru vrea să ştie mai multe despre plecarea
Mântuitorului pentru că se simte gata să-l urmeze
oriunde. Mântuitorul îl asigură că-L va urma, proorocind
despre moartea martirică de care va avea parte Petru, dar
nu acum, ci pe viitor. Deocamdată, deşi ucenicul declară
că este gata să meargă oriunde (temniţă sau moarte),
pentru credinţa ce o are, el nu va fi în stare să-şi păstreze
credinţa nici măcar în noaptea aceasta .
Un asemenea răspuns a trezit şi mai mult înfocarea
credinţei în Petru, care, îngrozit de un asemenea păcat ce
le-ar putea face, stăruia şi mai mult în a convinge că nu
se va întâmpla aşa ceva.
Mântuitorul vrea să-i încurajeze pe toţi ucenicii Săi
pentru momentele ce urmează. Le aminteşte faptul că în
misiunea de probă ce au desfăşurat-o, nu au avut nevoie
de nimic, deşi nu şi-au luat măsuri de precauţie, pentru că
purtarea de grijă a Mântuitorului i-a însoţit permanent.
Acel tip de pace şi seninătate s-a încheiat, urmând ceea
ce este firesc – confruntarea.
Acum El va fi prins, judecat şi omorât, ceea ce va
încheia misiunea sa pământească, iar ucenicii trebuie să
se pregătească pentru o misiune mult mai amplă,
evanghelizarea întregii lumi. În vederea acestei acţiuni,
vor avea nevoie de anumite mijloace materiale, dar mai
ales, vor avea nevoie de sabia Duhului, care înseamnă
“energia Cuvântului lucrător prin Duhul lui Dumnezeu”,
4

Rugăciunea în Ghetsimani
Matei 26, 36. Atunci Iisus a mers
împreună cu ei la un loc ce se
cheamă Ghetsimani şi a zis
ucenicilor: (Rugaţi-vă, ca să nu
intraţi în ispită, Luca 22, 40), şedeţi
aici, până ce Mă voi duce acolo şi
Mă voi ruga.
37. Şi luând cu Sine pe Petru şi
pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a
început a Se întrista şi a se mâhni.
38. Atunci le-a zis: întristat este
sufletul Meu până la moarte.
Rămâneţi aici şi privegheaţi
împreună cu Mine.
39. Şi mergând puţin mai înainte,
(ca la o aruncătură de piatră, Luca
22, 41), a căzut cu faţa la pământ,
rugându-Se şi zicând: Părintele
Meu, de este cu putinţă, treacă de
la Mine paharul (ceasul, Marcu 14,
35), acesta, însă nu precum voiesc
Eu, ci precum Tu voiesti.
Luca 22, 43. iar un înger din cer s-
a aratat Lui şi-L întărea.
44. Iar El, fiind în chin de
moarte, mai stăruitor Se ruga. Şi
sudoarea Lui s-a făcut ca picături de
sânge care picurau pe pământ.
45. Şi, ridicându-Se din rugăciune....
Matei 26, 40. ...a venit la ucenici
şi i-a găsit dormind şi i-a zis lui
Petru: Aşa, n-aţi putut un ceas să
privegheaţi cu Mine!
41. Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să
pentru dobândirea căreia trebuie să renunţe la tot cea ce
înseamnă nevoi materiale, simbolizate de propria haină
ce trebuie vândută.
Ucenicii nu înţeleg nivelul spiritual la care vorbeşte
Mântuitorul şi gândesc material, arătându-I două săbii pe
care le aveau cu ei. Observând neputinţa ucenicilor de a-
L înţelege, Mântuitorul renunţă în a le mai vorbi despre
aspecte ce necesită mijlocirea Duhului Sfânt pentru o
corectă înţelegere şi încheie convorbirea, deoarece au
ajuns în Ghetsimani iar Iuda urmează să vină cu soldaţi
pentru a-L prinde.
Intrând în livada cu măslini, Mântuitorul îşi
îndeamnă ucenicii să se roage pentru a nu fi şi ei cuprinşi
de ispita de a-şi pierde credinţa că El este Mesia.
Mântuitorul doreşte să se roage separat de grupul
Apostolilor, ia cu sine pe Petru, Iacov şi Ioan, pentru a
merge puţin mai departe, le mărturiseşte starea de
întristare care L-a cuprins, datorită apropierii pătimirii
Sale, îi îndeamnă şi pe aceştia la rugăciune, în timp ce El
doreşte să se roage în singurătate, puţin mai departe.
Rugăciunea este singura modalitate de a întări firea Sa
umană.
Alegerea celor trei ucenici, aceiaşi participanţi la
învierea fiicei lui Iair şi pe muntele Tabor, nu este
întâmplătoare. Ei sunt singurii ucenici care ştiau cu
siguranţă că Iisus este Fiul Dumnezeiesc, pentru că au
văzut slava Lui în mod particular. Acum, doar ei pot
vedea şi înţelege zbuciumul uman al Mântuitorului, fără
să-şi piardă credinţa în El.
Rugăciunea Mântuitorului este profundă, zbuciumată,
căzut cu faţa la pământ, cu manifestările unei concentrări
maxime, aducătoare de sudoare cu sânge. El se roagă cu
firea Sa umană, în care legătura dintre suflet şi trup este
atât de firească, încât suferă la gândul despărţirii
iminente.
Mântuitorul cere în trei rânduri, de este cu putinţă să
se împlinească altfel planul de mântuire al omului, să nu
fie nevoit să treacă prin acest supliciu, exprimat
metaforic printr-un pahar plin de durere, pe care este
obligat să-l bea.
De fiecare dată, subliniază însă supunerea Sa faţă de
voinţa Tatălui, indiferent care va fi decizia, „ca şi noi să
învăţăm că, deşi firea noastră se împotriveşte, se cuvine
a ne supune lui Dumnezeu şi mai vârtos voia Lui să o
împlinim”.
Dumnezeu Tatăl îi vine în întâmpinare şi îi trimite
5
nu intraţi în ispita. Căci duhul
este osârduitor, iar trupul,
neputincios.
42. Iarăşi ducându-Se, a doua oară,
S-a rugat, zicând: Părintele Meu,
dacă nu este cu putinţă să treacă
acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se
voia Ta.
43. Şi venind iarăşi, i-a aflat
dormind, căci ochii lor erau
îngreuiaţi, şi nu ştiau ce să-i
răspundă.
44. Şi, lăsându-i, S-a dus iarăşi şi a
treia oară S-a rugat acelaşi cuvânt
zicând.
45. Atunci a venit la ucenici şi le-a
zis: (E gata!, Marcu 14, 41), Dormiţi
de acum şi vă odihniţi! Iată s-a
apropiat ceasul şi Fiul Omului va fi
dat în mâinile păcătoşilor.
46. Sculaţi-vă să mergem, iată s-a
apropiat cel ce M-a vândut.
Prinderea lui Iisus
Ioan 18, 2. Iar Iuda vânzătorul
cunoştea acest loc, pentru că adesea
Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo.
Matei 26, 47. Şi pe când vorbea
încă, iata a sosit Iuda, unul dintre cei
doisprezece, şi impreuna cu el
multime multa, (oaste şi slujitori, de
la arhierei şi de la farisei, a venit
acolo cu felinare şi cu faclii şi cu
arme, Ioan 18.3), cu săbii şi cu
ciomege, de la arhierei şi de la
bătrâni poporului.
Luca 22, 47. Iuda, venea în
fruntea lor.
Matei 26, 48. Iar vânzătorul le-a
dat semn, zicând: Pe care-L voi
săruta, Acela este; puneti mâna pe
El. (Prindeţi-L şi duceti-L cu paza.
Marcu 14, 44).
Ioan 18, 4. Iar Iisus, stiind toate cele
ce erau să vină asupra Lui, a ieşit şi
le-a zis: Pe cine cautaţi?
5. Răspuns-au Lui: Pe Iisus
un înger care să-L întărească.
Între rugăciuni, Mântuitorul vine la ucenici pentru a
vorbi cu ei în urma zbuciumului Său, dar nu are cu cine
colabora, pentru că aceştia sunt biruiţi de oboseală.
Mântuitorul îi îndeamnă să se roage, pentru a nu fi
cuprinşi de ispită. Sufletul omului este dornic de
spiritualitate, dar trupul, în schimb, îşi dovedeşte mereu
slăbiciunile pentru o cauză atât de înaltă.
După a treia rugăciune, Mântuitorul înţelege că
planul rămâne neschimbat, este liniştit şi împăcat
sufleteşte. El îşi întăreşte sufletul, pentru a duce la capăt
misiunea încredinţată. Iuda se afla deja aproape cu
însoţitorii săi şi nimic nu se schimbase din intenţiile
acestora.
Iuda cunoştea grădina Ghetsimani cât şi obiceiul
Mântuitorului de a merge pentru rugăciune acolo. „Prin
aceia se vede că Iisus îşi petrecea adesea nopţile afară;
dacă el le-ar fi petrecut în casă, Iuda n-ar fi venit să-l
caute în această pustie, ci ar fi mers la casă ca să-l afle
culcat”. Grupul lui Iuda era alcătuit din soldaţi leviţi,
care păzeau templul, din slujitori apropiaţi ai arhiereilor,
fariseilor şi bătrânilor poporului, care făceau parte din
sinedriul iudaic şi chiar din câţiva membri ai acestui
sinedriu. Erau pregătiţi cu felinare pentru a circula
noaptea şi înarmaţi cu săbii şi ciomege, pentru orice
confruntare cu ucenicii lui Iisus.
Iuda, care îi călăuzea, a stabilit un semn prin care să-
L indice pe Iisus, deoarece era noapte şi o confuzie ar fi
periclitat totul.
Mântuitorul, Care îşi acceptase actul final al operei
Sale, nu a încercat să scape, ci dimpotrivă, iese în faţă şi
se declară pe sine persoana căutată.
Soldaţii şi slujitorii cad surprinzător cu faţa la pământ
de două ori, ca urmare a voinţei Mântuitorului, Care i-a
6
Nazarineanul. El le-a zis: Eu sunt,
iar Iuda vanzatorul era şi el cu ei.
6. Atunci când le-a spus. Eu sunt,
ei s-au dat înapoi şi au cazut la
pământ.
7. Şi iarăşi i-a întrebat: Pe cine
căutaţi? Iar ei au zis: Pe Iisus
Nazarineanul.
8. Răspuns-a Iisus: V-am spus că
Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi
pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se
ducă;
9. Ca să se împlinească
cuvântul pe care l-a spus: Dintre
cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut
pe nici unul.
Matei 26, 49. Şi îndată Iuda
apropiindu-se de Iisus, a zis:
Bucură-Te, Învăţătorule! Şi L-a
sărutat.
50. Iar Iisus i-a zis: Prietene,
pentru ce ai venit? (cu sărutare
vinzi pe Fiul Omului? Luca 22, 48).
Atunci ei, apropiindu-se, au pus
mâinile pe Iisus şi L-au prins.
Luca 22, 49. Iar cei din preajma
Lui, văzând ce avea să se întâmple,
au zis: Doamne, dacă vom lovi cu
sabia?
Matei 26, 51. Şi iata, unul dintre
cei ce erau cu Iisus, (Simon – Petru,
Ioan 18, 10), întinzând mâna, a tras
sabia şi, lovind pe sluga arhiereului,
i-a taiat urechea (dreaptă, iar numele
slugii era Malhus, Ioan 18, 10).
Luca 22, 51. Dar Iisus, răspunzând,
a zis: Lăsaţi, până aici. Şi atingându-
Se de urechea lui l-a vindecat.
Matei 26, 52. Atunci Iisus i-a zis (lui
Petru): întoarce sabia ta la locul ei,
că toţi cei ce scot sabia, de sabie
vor muri.
53. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe
Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai
mult de douăsprezece legiuni de
îngeri?
culcat la pământ pentru a dovedi ucenicilor că este în
stare să se opună, dar acceptă totuşi să se supună voinţei
sinedriştilor.
El cere soldaţilor să nu prindă şi pe ucenicii Săi, ca să
se împlinească ceea ce mărturisise Tatălui mai înainte, în
rugăciune, că a ocrotit pe toţi ucenicii Săi pentru a nu
pierde pe niciunul.
Atunci Iuda s-a apropiat şi l-a sărutat pe obraz, pentru
a împlini convenţia stabilită cu soldaţii.
Mântuitorul i se adresează cu blândeţe, arătându-i că
nu manifestă nici un fel de duşmănie pentru trădarea
săvârşită. Îi reproşează, totuşi, pervertirea atât de mare la
care a ajuns, încât, printr-un gest intim, care exprimă
întotdeauna dragoste şi apropiere, el de fapt procedează
la uciderea Fiului dumnezeiesc.
Ucenicii îşi doresc eliberarea Învăţătorului lor de
orice pericol şi-L întreabă dacă este de acord să se opună
cu toţii acestei arestări. Mai înainte de a primi un
răspuns, Petru, înfierbântat de avertizarea care i se
făcuse, în privinţa viitoarei lepădări pe care dorea s-o
contrazică, scoate sabia şi loveşte spre capul unui
slujitor, cel mai apropiat de el, tăindu-i urechea.
Mântuitorul opreşte începutul acestor ostilităţi,
vindecă urechea celui rănit şi apoi îl ceartă pe apostolul
Său, pentru că a recurs la violenţă crezând că rezolvă o
problemă, enunţând principiul general valabil, că
violenţa va naşte întotdeauna violenţă.
El s-ar fi putut apăra apelând la legiuni de îngeri, dar
nu aceasta Îi este intenţia, pentru că trebuie să
împlinească misiunea rânduită de Tatăl Său. Trădarea lui
Iuda şi intervenţia soldaţilor asupra Sa, nu putea atenta
asupra propriei libertăţi fără încuviinţarea Lui, după cum
nici violenţa apostolului Petru nu i-ar fi putut-o apăra.
Mântuitorul reproşează soldaţilor şi slujitorilor faptul
7
54. Dar cum se vor împlini
Scripturile, că aşa trebuie să fie? (Nu
voi bea, oare, paharul pe care Mi L-a
dat Tatăl? Ioan 18, 11).
Matei 26, 55. În ceasul acela, a zis
Iisus mulţimilor (către arhiereii, către
căpeteniile templului şi către bătrânii
care veniseră asupra Lui, Luca 22,
52). Ca la un tâlhar aţi ieşit cu
săbii şi cu ciomege, ca să Mă
prindeţi. În fiecare zi şedeam
în templu şi învăţam şi n-aţi pus
mâna pe Mine.
56. Dar toate acestea s-au făcut ca să
se împlinească Scripturile
proorocilor. (Dar acesta este ceasul
vostru şi stăpânirea întunericului,
Luca 22, 53). Atunci toţi ucenicii,
lăsându-L, au fugit.
Marcu 14,51. Iar un tânăr mergea
după El, înfăşurat într-o pânzătură,
pe trupul gol, şi au pus mâna pe el.
52. El însă, smulgându-se din
pânzătură, a fugit gol.
Iisus la arhiereul Anna. Lepădarea
lui Petru
Ioan 18, 12. Deci ostaşii şi
comandantul şi slujitorii iudeilor au
prins pe Iisus şi L-au legat.
13. Şi L-au dus întâi la Anna,
căci era socrul lui Caiafa, care era
arhiereu al anului aceluia.
14. Şi Caiafa era cel ce sfătuise
pe iudei că este de folos să moară un
om pentru popor.
15. Şi Simon-Petru şi un alt ucenic
mergeau (de departe, Luca 22, 54),
după Iisus. Iar ucenicul acela era
cunoscut arhiereului şi a intrat
împreună cu Iisus în curtea
arhiereului;
16. Iar Petru a stat la poartă, afară.
Deci a ieşit celălalt ucenic, care
era cunoscut arhiereului, şi a apoi încearcă să convingă însoţindu-şi negaţia cu
vorbit cu portăreasa şi a băgat pe
că au procedat cu viclenie pentru a-L prinde, dar ceea ce
se întâmplă acum, este triumful diavolului în lumea
aceasta asupra Mântuitorului, oamenii necredincioşi
devenind unelte servile ale răului.
Totuşi, El nu depinde decât de Tatăl ceresc. Nu
oamenii hotărăsc în privinţa vieţii şi morţii Lui, ci El îşi
dăruieşte viaţa Sa ca preţ de răscumpărare.
Paharul (v. 54) este „simbol al vocaţiei şi mai ales al
destinului tragic al unei persoane (...) aici înseamnă
ceasul amar al pătimirii”.
Văzând că Mântuitorul acceptă ceea ce i se întâmplă
şi îşi opreşte ucenicii să intervină, aceştia fug pentru a nu
fi arestaţi împreună cu El. Atitudinea total potrivnică a
autorităţii religioase a poporului – sinedrişii, este deplin
manifestată, putând reprima toţi adepţii Învăţătorului din
Galileea.
Soldaţii l-au legat şi au pornit spre cetate, luminându-
şi drumul cu felinare. În urma lor, la o anumită distanţă,
un tânăr îi urma pentru a vedea ceea ce se întâmplă. Unii
soldaţi l-au observat, s-au ascuns şi când acesta s-a
apropiat au încercat să-l prindă. Tânărul, probabil Ioan
Marcu, cel ce va deveni evanghelist şi în casa căruia
tocmai avusese loc Cina cea de Taină, s-a smuls din
mâinile lor, preferând să le lase veşmântul pentru a
scăpa.
Soldaţii l-au dus mai întâi la fostul arhiereu al anilor
6-15 d.Hr., Anna, care era socrul actualului arhiereu,
Caiafa, şi care se bucura încă de o mare autoritate.
Apostolul Petru cu încă un ucenic, mergeau şi ei la o
distanţă şi mai mare de grupul care-L duceau pe
Mântuitorul. Ajungând la casa arhiereului Anna, celălalt
ucenic (Ioan Evanghelistul sau Ioan Marcu), îi mijloceşte
intrarea în curtea interioară, acolo unde deja exista o
mulţime de oameni în jurul unui foc, încălzindu-se.
Petru este întrebat în trei rânduri dacă nu cumva este
ucenic al Mântuitorului, una din întrebări venind chiar de
la un martor ocular al tăierii urechii lui Malhus, în
grădina Ghetsimani. Văzându-se în mijlocul celor care îl
duşmăneau pe Iisus, Petru se sperie, neagă de la început,
jurăminte şi blesteme, pentru a fi mai uşor de crezut.
8
Petru înăuntru.
17. Deci slujnica portăreasă i-a zis
lui Petru: Nu cumva eşti şi tu dintre
ucenicii Omului acestuia? Acela a
zis: Nu sunt. (Nici nu ştiu, nici nu
înţeleg ce zici, Marcu 14, 68).
18. Iar slugile şi slujitorii
făcuseră foc (în mijlocul curţii,
Luca 22, 55), şi stăteau şi se
încălzeau, că era frig, şi era cu ei
şi Petru, stând şi încălzindu-se, (ca
să vadă sfârşitul. Matei 26, 58).
Ioan 18, 25. Deci i-au zis: Nu cumva
eşti şi tu dintre ucenicii Lui?
Matei 26, 72. Şi iarăşi S-a lepădat cu
jurământ: Nu cunosc pe omul acesta.
73. Iar după puţin, apropiindu-se cei
ce stăteau acolo au zis lui Petru: Cu
adevărat şi tu eşti dintre ei
(galileean, Marcu 14, 70), căci şi
graiul tău te vădeşte.
74. Atunci el a început a se blestema
şi a se jura: Nu cunosc pe omul Arhiereul Anna începe prima parte a judecării
acesta. Mântuitorului, intitulată procesul religios. El L-a cercetat
Ioan18, 19. Deci arhiereul L-a pe Iisus ca pe un om subversiv faţă de autoritatea
întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui existentă. Probabil că neavând o învinuire directă, vroia
şi despre învăţătura Lui. să ştie ce fel de colaboratori are şi care este scopul
20. Iisus i-a răspuns: Eu am vorbit pe învăţăturii pe care o propovăduieşte, „proiectul şi planul
faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna lui”.
în sinagogă şi în templu, unde se Mântuitorul mărturiseşte că nu are nicio învăţătură
adună toţi iudeii şi nimic nu am ascunsă, iar cea care a propovăduit-o, este cunoscută de
vorbit în ascuns. mulţi oameni.
21. De ce Mă întrebi pe Mine? Un slujitor aflat de faţă manifestă exces de zel şi îl
Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am loveşte pe Mântuitorul, considerând că este ireverenţios
vorbit, iată aceştia ştiu ce am spus Iisus îi răspunde principial, subliniind lipsa de dreptate ce
Eu. stăpâneşte pe cei care au hotărât deja prinderea şi
22. Şi zicând El acestea, unul din condamnarea Sa. Dialogul cu arhiereul Anna nu a dus la
slujitorii, care era de faţă, i-a dat lui niciun rezultat, pentru că Mântuitorului i se pregătea un
Iisus o palmă, zicând: Aşa răspunzi simulacru de judecată în altă parte.
Tu arhiereului? Anna dispune trimiterea lui Iisus la Caiafa, unde
23. Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit urma să se întrunească la repezeală sinedriul, pentru a-L
rău, dovedeşte că este rău, iar dacă judeca pe Iisus.
am vorbit bine, de ce Mă baţi?
Luca 22, 59. Iar când a trecut ca
un ceas, (una dintre slugile
arhiereului, care era rudă, cu cel Mântuitorul, care stătea legat destul de aproape,
totuşi în interiorul casei, la o anumită distanţă, după
9
căruia Petru îi tăiase urechea, a zis:
Nu te-am văzut eu pe tine, în
grădină, cu El? Ioan 18, 26).
60. Şi Petru a zis: Omule, nu ştiu ce
spui. Şi îndată, încă vorbind el,
a cântat cocoşul.
61. Şi întorcându-Se, Domnul a
privit spre Petru; şi Petru şi-a adus
aminte de cuvântul Domnului, cum
îi zisese că, mai înainte de a cânta
cocoşul astăzi, tu te vei lepăda
de Mine de trei ori.
62. Şi ieşind afară, Petru a plâns
cu amar.
63. Iar bărbaţii care Îl păzeau pe
Iisus, Îl batjocoreau, bătându-L.
Luca 22, 64. Şi acoperindu-i
faţa, Îl întrebau, zicând:
Prooroceşte cine este cel ce
Te-a lovit?
65. Şi hulindu-L, multe altele
spuneau împotriva Lui.
Iisus înaintea sinedriului
Ioan 18, 24. Deci Anna L-a trimis
legat la Caiafa arhiereul.
Matei 26, 57. ...unde erau adunaţi
cărturarii şi bătrânii.
Matei 27, 1. Iar făcându-se
dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii
poporului au ţinut sfat (în sinedriul
lor, Luca 22, 66), împotriva lui Iisus,
ca să-L omoare.
Marcu 14, 55. Arhiereii şi tot
sinedriul căutau împotriva lui Iisus
mărturie (mincinoasă, Matei 26, 59),
ca să-L dea la moarte, dar nu găseau.
56. Că mulţi mărturiseau mincinos
împotriva Lui, dar mărturiile nu se
potriveau.
57. Şi ridicându-se unii (doi, Matei
26, 60), au dat mărturie mincinoasă
împotriva Lui, zicând:
58. Noi L-am auzit zicând: Voi
dărâma acest templu făcut de
mâna, şi în trei zile altul,
nefăcut de mâna, voi clădi.
convorbirea cu arhiereul Anna, l-a privit cu mustrare.
„Fiind deşteptat Petru, a ieşit afară din curtea
arhiereului, adică din închisoarea minţii celei întunecate
şi ieşind din nesimţire, a plâns cu amar. Căci, cât a fost
întru mintea cea întunecată, nu plângea, pentru că nu
simţea, iar după ce a ieşit, şi-a venit întru simţire”.
Toţi evangheliştii relatează lepădarea lui Petru „nu ca
să-i aducă o mustrare, ci ca să ne înveţe că este un mare
rău a nu-şi pune toată încrederea în Dumnezeu şi de a se
încrede în sine însuşi”.
În timpul aşteptării dimineţii, soldaţii care-L păzeau,
profitând de situaţie, îşi exprimau josnicia sufletească
batjocorindu-L în fel şi chip pe Cel despre care se
spusese că ar fi Mesia.
Ajungând la casa lui Caiafa (Matei 26, 57),
sinedriul întrunit aici în mod anormal, faţă de sala
obişnuită a şedinţelor din templu, Îl aştepta pentru a-L
judeca. Conform procedurii, aveau nevoie de minimum
doi martori pentru a se dovedi acuzaţia, iar în cazul lui
Iisus, era nevoie de o acuzaţie gravă, care să atragă
pedepsa cu moartea.
Sinedriştii deja hotărâţi să-L omoare, căutau să
respecte totuşi procedura de judecată, pentru a nu li se
imputa de către alţii (farisei ca Nicodim), lipsa unei
judecăţi corecte.
Totuşi, martorii mincinoşi nu spuneau aceeaşi
acuzaţie incriminantă. Chiar şi ultimii doi, care-L acuzau
de pretenţia de a ridica un alt templu în trei zile, nu
constituia o acuzaţie soluţionată cu moartea inculpatului.
Cuvintele lui Iisus nu însemnau o blasfemie la adresa
templului, iar neputinţa de a-l reclădi, i s-ar fi putut
imputa doar după ce evenimentele ar fi dovedit neputinţa
Sa.
10
59. Dar nici aşa mărturia lor nu era la
fel.
Mărturisirea Adevărului
Marcu 14, 60. Şi, sculându-se în
mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat
pe Iisus, zicând: Nu răspunzi
nimic la tot ce mărturisesc
împotriva Ta aceştia?
61. Iar El tăcea şi nu răspundea
nimic. iarăşi L-a întrebat arhiereul şi
i-a zis: Esti Tu Hristosul, Fiul Celui
binecuvântat? (Lui Dumnezeu?,
Matei 26, 63).
Luca 22,67. Şi El le-a zis: Dacă
va voi spune, nu veţi crede;
68. Iar dacă vă voi întreba, nu-Mi
veți răspunde.
69. De acum însă Fiul Omului
va şedea de-a dreapta puterii lui
Dumnezeu.
70. Iar ei au zis toţi: Aşadar, Tu
eşti Fiul lui Dumnezeu?
Marcu 14, 62. Iar Iisus a zis: Eu
sunt, (Tu ai zis!, Matei 26, 64), şi
veţi vedea pe Fiul Omului şezând
de-a dreapta Celui Atotputernic şi
venind pe norii cerului.
63. Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele,
a zis: Ce trebuinţă mai avem de
martori?
64. Aţi auzit hula. (Căci noi înşine
am auzit din gura Lui? Luca 22, 71).
Ce vi se pare vouă? Iar ei toţi au
judecat că El este vinovat de moarte.
65. Şi unii au început să-L scuipe şi
să-i acopere faţa şi să-L bată cu
pumnii, iar alţii îi dădeau palme, şi îi
ziceau: Prooroceşte! Hristoase, cine
este cel ce Te-a lovit. Şi slugile Îl
băteau cu palmele.
Matei 27, 2. Şi, legându-L, L-au dus
şi L-au predat dregătorului Ponţiu
Pilat.
Ioan 18, 28. Deci L-au adus pe Iisus
de la Caiafa la pretoriu; şi era
dimineaţă. Şi ei n-au intrat în
Arhiereul Caiafa, exasperat de neputinţa de a-L
condamna pe Iisus, preia conducerea convorbirilor. El îl
întreabă deschis pe Mântuitorul dacă se consideră Mesia,
mizând pe o punere în faţă a principalei acuzaţii. Orice
le-ar fi răspuns Iisus, însemna aceeaşi condamnare la
moarte. Dacă nega, l-ar fi omorât pentru că a îndrăznit să
aducă blasfemie. Dacă afirma, primea acelaşi verdict,
pentru că oricum, nu-L credeau.
Ştiind această realitate, El subliniază împietrirea
sufletească a acuzatorilor Săi. Mărturisind că este Mesia,
nu îl vor crede, iar dacă îi va întreba ce cred despre
faptele minunate pe care le-a săvârşit, ca nişte dovezi
incontestabile ale dumnezeirii Sale, nu îi vor răspunde.
Atitudinea lor însă, îi va permite să ajungă de a dreapta
lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă loc de slavă şi cinste.
Sesizând că nu neagă poziţia Sa de Mesia, cei de faţă
insistă să declare public acest lucru.
Mântuitorul recunoşte că El este Mesia şi
mărturiseşte că acuzatorii săi se vor convinge ei înşişi de
această realitate, când Îl vor vedea la judecata particulară,
de-a dreapta lui Dumnezeu şi la Parusie, venind pe norii
cerului.
Consemnările evangheliştilor diferă în funcţie de
auditoriul căruia se adresează fiecare. Sensul răspunsului
formulat de Mântuitorul sinedriştilor este afirmativ, aşa
cum îl prezintă Marcu (14, 62), dar cuvintele au fost
rostite în spiritul iudaic de a se exprima, „Tu ai zis”
(Matei 26, 64), ceea ce înseamnă aprobarea unei
afirmaţii, cu care persoana în cauză este în deplin acord.
Arhiereul declară deliberarea încheiată. Toţi membrii
sinedriului au auzit această afirmaţie a lui Iisus şi sunt de
acord că merită pedeapsa cu moartea. Deja unii dintre
sinedrişti încep să-L bată, slugile acestora cu atât mai
mult, dorind să fie în consens şi chiar mai zeloşi decât
stăpînii lor.
Aflaţi sub stăpânirea romană, sinedriştii puteau
judeca şi condamna la moarte, dar nu puteau executa
pedeapsa. Acest aspect ţinea de aprobarea romanilor, prin
procuratorul care guverna Iudeea, aflat acum în Ierusalim
pentru a supraveghea buna desfăşurare a sărbătorii
Paştelui.
Sinedriştii îl aduc pe Iisus la Pilat, care se afla în
Palatul lui Irod sau în fortăreaţa Antonia, locul de
11
pretoriu, ca să nu se spurce, ci să sălăşluire al garnizoanei romane şi al procuratorului,
mănânce Paştile.. atunci când venea de la Cezareea Palestinei la Ierusalim.
Fortăreaţa era considerată locul păgânilor prin excelenţă.
Iudeii, care aveau restricţie în apropierea de străini,
considerând intrarea într-o asemenea casă prilej de
întinare, au evitat să intre în fortăreaţă, pentru ca să nu se
spurce şi să nu mai poată mânca mielul de Paşti în
noaptea următoare.
Moartea lui Iuda După ce l-a vândut pe Mântuitorul, văzând derularea
Matei 27, 3. Atunci Iuda, cel ce L-a evenimentelor, inclusiv condamnarea la moarte hotărâtă
vândut, văzând că a fost osândit s-a de sinedriu, Iuda începe să aibă remuşcări. Lucrarea de
căit şi a adus înapoi arhiereilor şi ispitire a diavolului şi-a atins scopul, Iuda conlucrând cu
bătrânilor cei treizeci de arginţi, toată fiinţa sa la prinderea Mântuitorului, fără să se
4. Zicând: Am greşit vânzând sânge gândească la interesele sinedriştilor, la ce va urma după
nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte aceea.
pe noi? Tu vei vedea. Atingându-şi scopul, prezenţa răului se diluează şi
5. Şi el, aruncând argintii în templu, încep să se trezească în Iuda şi sentimente mai umane. Se
a plecat şi, ducându-se, s-a căieşte de ceea ce a făcut, dar nu este în stare să se şi
spânzurat. pocăiască şi plin de deznădejde se spânzură, după ce a
6. Iar arhiereii, luând banii, au zis: aruncat banii primiţi de la sinedrişti în templu.
Nu se cuvine să-i punem în vistieria „Şi nesuferind căinţa cea de pe urmă, se lipseşte de
templului, deoarece sunt preţ de viaţă, în loc să-şi plângă păcatul şi să-L îmblânzească pe
sânge. Cel pe care l-a vândut”.
7. Şi ţinând ei sfat, au cumpărat cu ei Proorocii Ieremia (32, 9) şi Zaharia (11, 12-13)
Ţarina Olarului, pentru îngroparea prevăzuseră faptul că Mesia va fi vândut pe bani, cât şi
străinilor. preţul pentru vânzarea Acestuia.
8. Pentru aceea s-a numit ţarina
aceea. Ţarina Sângelui, până în ziua
de astăzi.
9. Atunci s-a împlinit cuvântul spus
de Ieremia proorocul, care zice: Şi au
luat cei treizeci de arginţi, preţul
celui preţuit, pe care l-au preţuit fiii
lui Israel,
10. Şi i-au dat pe Ţarina Olarului,
după cum mi-a spus mie Domnul.

Iisus înaintea lui Pilat
Ioan 18, 29. Deci Pilat a ieşit la ei,
afară, şi le-a zis: Ce învinuire aduceţi
Omului acestuia?
30. Ei au răspuns şi i-au zis: Dacă
Acesta n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am
fi dat ţie.
Procuratorul iese în afara fortăreţei pentru a răspunde
solicitărilor, cunoscând scrupulozitatea religioasă a
iudeilor, dorind să fie pe placul acestora pentru a evita
tulburări inutile. El crede că acuzaţiile aduse lui Iisus nu
sunt atât de grave, încât să implice pedeapsa capitală. Dar
iudeii insistă, prezentând acuzaţii denaturate, cu nuanţă
politică, pentru a construi o veritabilă vină.

12
31. Deci le-a zis Pilat: Luaţi-L voi şi
judecaţi-L după legea voastră. Iudeii
însă i-au răspuns: Nouă nu ne
este îngăduit să omorâm pe nimeni;
32. Ca să se împlinească
cuvântul lui Iisus, pe care îl spusese,
însemnând cu ce moarte avea să
moară.
Luca 23, 2. Şi au început să-L
pârască, zicând: Pe Acesta L-am
găsit răzvrătind neamul nostru şi
împiedicând să dăm dajdie Cezarului
şi zicând că El este Hristos, rege.
Ce este adevărul
Ioan 18, 33. Deci Pilat a intrat iarăşi
în pretoriu şi a chemat pe Iisus şi i-a
zis: Tu eşti regele iudeilor?
34. Răspuns-a Iisus: De la tine însuţi
zici aceasta, sau alţii ţi-au spus-o
despre Mine?
35. Pilat a răspuns: Nu cumva sunt
iudeu eu? Poporul Tău şi arhiereii
Te-au predat mie. Ce ai făcut?
36. Iisus a răspuns: împărăţia Mea nu
este din lumea aceasta. Dacă
împărăţia Mea ar fi din lumea
aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca
să nu fiu predat iudeilor. Dar
acum împărăţia Mea nu este de aici.
37. Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti
Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu
zici că Eu sunt împărat. Eu
spre aceasta M-am născut şi
pentru aceasta am venit în lume,
ca să dau mărturie pentru adevăr;
oricine este din adevăr ascultă
glasul Meu.
38. Pilat i-a zis: Ce este
adevărul? Şi zicând aceasta, a ieşit
iarăşi la iudei şi le-a zis: Eu nu
găsesc în El nicio vină.
Luca 23, 5. Dar ei stăruiau, zicând
ca întărâtă poporul, învăţând prin
toată Iudeea, începând din
Galileea până aici.
Matei 27, 12. Şi la învinuirile aduse
Ei accentuează imaginea populară despre Mesia,
aşteptat ca un rege pământesc, spunând că Iisus s-a
declarat pe sine rege şi a încercat să răzvrătească poporul
împotriva stăpânirii romane, opunându-se şi plătirii
birului, pe care toţi iudeii erau obligaţi să-l dea Romei.
Faţă de asemenea acuzaţii, Pilat trebuie să cerceteze
cazul. El îl întreabă direct pe Iisus dacă se declară rege,
cunoscând bine şireteniile şi vicleşugurile sinedriştilor.
Mântuitorul îi mărturiseşte că împărăţia Lui nu este din
lumea aceasta.
„Prin acest răspuns Iisus înlătură bănuiala de
răscoală şi de tiranie, pe care Pilat a păstrat-o până în
această clipă”.
El este împărat, dar într-un alt fel decât cei lumeşti. A
venit în lume pentru că este într-adevăr Mesia, dar nu
pentru a o stăpânii, ci pentru a o elibera învăţându-o
despre Adevărul mântuitor. Oricine este preocupat de
viaţa spirituală, de adevărata cale spre împărăţia
cerurilor, va asculta cu siguranţă învăţăturile Sale.
„Isus vorbeşte de regalitate arătând că nu vrea să
cucerească puterea, ci să dea mărturie despre adevăr”.
Gândindu-se la cât de relativ se reflecta adevărul în
silogismele filosofiilor timpului său, Pilat îşi manifestă
dispreţul pentru tot ceea ce vrea să pară principiu
imutabil în viaţa aceasta. El crede că Mântuitorul este un
visător, un învăţător exaltat, Care nu merită să moară.
Sinedriştii însă nu se dau bătuţi, ei insistă acuzând o
activitate sistematică a acestui Iisus, Care a tulburat pe
toţi iudeii, începând din Galileea şi până în Iudeea.
13
Lui de către arhierei şi bătrâni, nu
răspundea nimic
Marcu 15, 4. Iar Pilat L-a întrebat:
Nu răspunzi nimic? Iată câte spun
împotriva Ta. Dar Iisus nimic n-
a mai răspuns, încât Pilat se mira.
Iisus înaintea regelui Irod
Luca 23, 6. Şi Pilat auzind, a
întrebat dacă omul este galileean.
7. Şi aflând că este de sub stăpânirea
lui Irod, L-a trimis la Irod, care era şi
el în Ierusalim în acele zile.
8. Iar Irod, văzând pe Iisus, s-a
bucurat foarte, că de multă vreme
dorea să-L cunoască, pentru că
auzise despre El, şi nădăjduia să
vadă vreo minune săvârşită de El.
9. Şi L-a întrebat Irod multe lucruri,
dar El nu i-a răspuns nimic.
10. Şi arhiereii şi cărturarii erau de
faţă, învinuindu-L foarte tare.
11. Iar Irod, împreună cu ostaşii săi.
batjocorându-L şi luându-L în râs, L-
a îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi
L-a trimis iarăşi la Pilat.
12. Şi în ziua aceea, Irod şi Pilat s-au
făcut prieteni unul cu altul, căci mai
înainte erau în duşmănie între ei.
Luca 23, 13. Iar Pilat, chemând
arhiereii şi căpeteniile şi poporul,
14. A zis către ei: Aţi adus la mine
pe Omul acesta, ca pe un răzvrătitor
al poporului; dar iată eu, cercetându-
L în faţa voastră, nici o vină n-am
găsit în acest Om, din cele ce aduceţi
împotriva Lui.
15. Şi nici Irod n-a găsit, căci L-a
trimis iarăşi la noi. Şi iată, El n-a
săvârşit nimic vrednic de moarte.
16. Deci, pedepsindu-L, Îl voi
elibera.
Iisus sau Baraba
Marcu 15, 7. Şi era unul cu
numele Baraba (un vinovat vestit,
Matei 27, 16), închis împreună cu
niste răzvrătiti, care în răscoală
Mântuitorul refuză orice răspuns la vreo acuzaţie,
ceea ce trezeşte mirarea lui Pilat, obişnuit cu oameni
care, în situaţie similară, se zbat între explicaţii, implorări
şi angajamente, pentru a-şi salva viaţa. Acest Iisus din
Galileea îşi păstrează o atitudine demnă, dar tăcută.
Pentru că regele Irod Antipa se afla atunci la
Ierusalim, în vederea serbării Paştelui, Pilat Îl trimite pe
Iisus la acesta sub pretextul apartenenţei jurisdicţionale,
de fapt intenţionând să scape de o situaţie încurcată, unde
sinedriştii îl forţau să consimtă intenţiilor lor.
Însoţit de arhierei şi cărturari, Mântuitorul ajunge în
faţa lui Irod, pe care nu-l învredniceşte cu vre-un cuvânt.
Irod ar fi vrut să ştie multe lucruri din câte auzise despre
Iisus, dar văzând că nu are cu cine să colaboreze, îl
batjocoreşte împreună cu garda sa personală,
îmbrăcându-L cu o haină regală şi îl trimite înapoi la
Pilat, considerându-L nevinovat pentru acuzaţiile aduse.
Irod fuge astfel de orice răspundere.
Văzând că nu scapă de această situaţie neplăcută,
Pilat le reproşează sinedriştilor lipsa de acuzaţii fondate
împotriva lui Iisus, ceea ce a constatat şi Irod. Pentru că
nu este vinovat de moarte, îl va pedepsi totuşi, ca
satisfacţie acordată acuzatorilor şi apoi îl va elibera.
Aducându-şi aminte de obiceiul pe care-l avea de a
elibera un prizonier ales de popor, la sărbătoarea Paştilor,
Pilat propune o alegere între Iisus şi Baraba, un om vestit
pentru o răscoală provocată în Ierusalim împotriva
romanilor, împreună cu câţiva colaboratori, acţiune
14
săvârşiseră ucidere. eşuată, dar creatoare de simpatie populară în privinţa
8. Şi mulţimea, venind sus, a început nesăbuiţilor.
să ceară lui Pilat să le facă precum Adunându-se mulţimea înaintea pretoriului din
obişnuia pentru ei. fortăreaţa Antonia, plasată pe muntele templului, la colţul
9. Iar Pilat le-a răspuns, zicând: Voiti nord-vestic al curţii acestuia, a răspuns propunerii făcută
să vă eliberez pe regele iudeilor? de Pilat, alegând, în urma provocării unui curent de
(pe Iisus Care se zice Hristos?, Matei opinie din partea sinedriştilor, pe Baraba.
27, 17).
10.Fiindcă ştia că arhiereii îi
dăduseră în mâna lui din invidie.
Matei 27,19. Şi pe când stătea Pilat Pilat a încercat iarăşi să-L salveze pe Iisus, avertizat
în scaunul de judecată, femeia lui i-a şi de soţia sa că va săvârşi o nedreptate, insistând în faţa
trimis acest cuvânt: Nimic să nu-i poporului să se gândească bine ce va propune.
faci Dreptului aceluia, că mult
am suferit azi, în vis, pentru El.
20. Însă arhiereii şi bătrânii au aţâţat
mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar
pe Iisus să-L piardă.
21. Iar dregătorul, răspunzând, le-a
zis: Pe cine din cei doi, voiţi să vă
eliberez? Iar ei au răspuns: Pe
Baraba.
Luca 23,18….Ia-L pe Acesta şi
eliberează –ne pe Baraba.
20. Şi iarăşi le-a vorbit Pilat, voind
să le elibereze pe Iisus.
Matei 27, 22. Şi Pilat le-a zis : Dar
ce voi face cu Iisus, ce se cheamă
Hristos ?. Toţi au răspuns: Să fie
răstignit ! Văzând hotărârea de neclintit a acestora, care cereau
Luca 23, 22. Iar el a zis a treia oară răstignirea lui Iisus, Pilat a încercat să provoace milă în
către ei: Ce rău a săvârşit Acesta? sufletele celor care solicitau pedeapsa capitală.
Nici o vină de moarte nu am aflat A poruncit biciuirea lui Iisus crezând că prin această
întru El. Deci, pedepsindu-L, îl voi măsură va da satisfacţie mulţimii.
elibera. Soldaţii romani au profitat din plin de situaţia în care
23. Dar ei stăruiau, cerând cu se afla Mântuitorul. Dacă la iudei exista limita de
strigăte mari ca El să fie patruzeci de lovituri pentru un condamnat, la romani
răstignit, şi strigătele lor au biruit. această regulă era inexistentă.
Ioan 19,1. Deci atunci Pilat a luat pe Biciuirea provoca însângerarea abundentă a
Iisus şi L-a biciuit. condamnaţilor, pentru că se foloseau bice cu noduri şi
2. Şi ostaşii, împletind cunună obiecte prinse în ele.
din spini, I-au pus-o pe cap şi L- Soldaţii au adăugat batjocorirea Lui, pe tema
au îmbrăcat cu o mantie purpurie (şi acuzaţiei că se autodeclarase rege.
în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, „Însă, deşi aceia toate le făceau în batjocură, tu
îngenunchind înaintea Lui, îşi băteau înţelege că au fost acelea îngăduite pentru o mai mare
joc de El, zicând: Bucură-Te, regele taină: căci hlamida cea roşie arată firea noastră cea

15
iudeilor!, Matei 27, 29).
Marcu 15, 19. Şi-L băteau peste cap
cu o trestie şi-L scuipau şi, căzând în
genunchi, I se închinau.
20. Şi după ce L-au batjocorit, L-au
dezbrăcat de purpură şi L-au
îmbrăcat cu hainele Lui.
„Iată Omul”
Ioan 19, 4. Şi Pilat a ieşit iarăşi afară
şi le-a zis: iată vi-L aduc pe El afară,
ca să ştiţi că nu găsesc în El nici o
vină.
5. Deci a ieşit Iisus afară, purtând
cununa de spini şi mantia purpurie.
Şi le-a zis Pilat: Iată Omul
6. Când L-au văzut deci arhiereii şi
slujitorii au strigat zicând:
Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a
lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L,
căci eu nu-I găsesc nici o vină.
7. Iudeii i-au răspuns: Noi avem
lege şi după legea noastră El
trebuie să moară, că S-a făcut pe
Sine Fiu al lui Dumnezeu.
8. Deci, când a auzit Pilat acest
cuvânt, mai mult s-a temut.
9. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi i-a
zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar
Iisus nu i-a dat nici un răspuns.
10. Deci Pilat I-a zis: Mie nu-mi
vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te
eliberez şi putere am să Te
răstignesc?
11. Iisus a răspuns: N-ai avea nici o
putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi
fost dat ţie de sus. De aceea cel ce
M-a predat ţie mai mare păcat are.
12. Pentru aceasta, Pilat căuta să-L
elibereze; iar iudeii strigau zicând:
Dacă îl eliberezi pe Acesta, nu eşti
prieten al Cezarului. Oricine se
face pe sine împărat este împotriva
Cezarului.
sângeroasă şi ucigaşă, pa care a luat-o asupra-Şi şi
îmbrăcându-Se cu ea spre moarte a nimicit-o; iar
cununa de spini sunt păcatele care s-au făcut din pricina
grijilor vieţii, pe care Hristos le pierde cu dumnezeirea
Sa, că aceasta înseamnă capul Lui. Iar trestia este semn
al trupului nostru putred şi neputincios, pe care l-a luat
Domnul, precum şi David zice: Dreapta Domnului m-a
înălţat pe mine (Ps. 117, 16). Şi primind prin urechi
ocările, a vindecat şoptirea cea mincinoasă a şarpelui
care a intrat prin urechile Evei”.
Pilat cere soldaţilor să-L aducă pe Iisus, subliniind
aspectul nevinovăţiei Acestuia, deşi a primit o pedeapsă
care ar trebui să fie de ajuns. Mântuitorul purta mantia
purpurie, cununa de spini şi era plin de sânge, ceea ce ar
fi trebuit să trezească compasiune în sufletul oricărui om.
Arhiereii, sinedriştii, slujitorii acestora şi, în
consecinţă, poporul adunat, şi-au susţinut intenţia
criminală, refuzând orice înduioşare. Pilat refuză şi el
satisfacerea cererii lor, pe motivul nevinovăţiei evidente
a condamnatului.
Iudeii insistă asupra gravităţii acuzaţiei aduse,
mărturisind de data aceasta că Iisus s-a declarat, de fapt,
Fiul lui Dumnezeu.
Pe lângă refuzul de principiu în a omorî un
nevinovat, auzind această nouă acuzaţie, Pilat se teme cu
adevărat de ceea ce i se cere, făcând probabil o legătură
între avertizările premonitorii ale soţiei sale (Claudia
Procula sau Procla, prozelită iudaică, după o veche
tradiţie), şi noua imagine în privinţa lui Iisus, care i se
creează în urma celor aflate. El vrea să ştie mai multe
despre Iisus, încercând o conversaţie.
Mântuitorul nu-i răspunde decât în privinţa
atotştiinţei divine, care a acceptat o asemenea derulare a
evenimentelor.
Chiar dacă Dumnezeu cunoaşte dinainte şi acceptă
libertatea de acţiune a oamenilor, vina lor în alegerea
răului nu este deloc împuţinată. Înţelegând din acest
răspuns că o mare responsabilitate morală apasă pe
sufletul său, Pilat a căutat din nou o posibilitate de
salvare.
Observând ezitarea lui Pilat, sinedriştii au agitat
poporul pentru a crea o situaţie limită, înlocuind acuzaţia
cu conţinut religios de o acuzaţie cu implicaţii publice.
Pilat este pus în situaţia de a-şi demonstra loialitatea faţă
de împăratul roman pe care-l reprezintă aici, în Iudeea.
Ajungându-se la acest punct, Pilat cedează „în faţa
16
13. Deci Pilat, auzind cuvintele
acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a
şezut pe scaunul de judecată, în locul
numit pardosit cu pietre, iar evreieşte
Gabbata.
14. Şi era Vinerea Paştitor, cam la al
şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor:
iată împăratul vostru. Deci au strigat
aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L!
Pilat le-a zis: Să răstignesc pe
împăratul vostru? Arhiereii au
răspuns: Nu avem împărat decât pe
Cezarul.
Răstignirea Mântuitorului
Matei 27, 24. Şi văzând Pilat că
nimic nu foloseşte, ci mai mare
tulburare se face, luând apă şi-a
spălat mâinile înaintea mulţimii,
zicând: Nevinovat sunt de sângele
Dreptului acestuia. Voi veţi
vedea.
25. Iar tot poporul a răspuns şi a
zis: Sângele Lui asupra noastră şi
asupra copiilor noştri!
26. Atunci le-a eliberat pe Baraba,
(cel aruncat în temniţă pentru
răscoală şi ucidere, pe care-l cereau
ei, Luca 23, 25), iar pe Iisus ...
Marcu 15, 20 .... L-au dus afară ca
să-L răstignească.
21. Şi au silit pe un trecător, care
venea din ţarină, pe Simon
Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui
Ruf, ca să ducă crucea Lui
Luca 23, 27. Iar după El venea
mulţime multă de popor şi de femei.
care se băteau în piept şi îl plângeau.
28. Şi Întorcându-Se către ele. Iisus
le-a zis: Fiice ale Ierusalimului,
nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi
plângeţi-vă şi pe copiii voştri.
29. Căci iată vin zile în care vor zice:
Fericite sunt cele sterpe şi pântecele
care n-au născut şi sânii care n-au
alăptat!
30. Atunci vor începe să spună
violenţei acestora”. El acceptă pedepsirea finală a lui
Iisus pentru a-şi apăra poziţia socială şi militară.
Mergând în sala de judecată, s-a aşezat pe scaun pentru a
rosti sentinţa.
Întregul proces durase de la ora 7-8 dimineaţa, până
la ora 12 (ceasul al şaselea), în ziua de vineri, 14 Nissan
(7 aprilie), înaintea Paştelui iudaic care începea în cursul
nopţii şi urma a doua zi, sâmbătă.
Deja în curtea templului se începea sacrificarea
mieilor şi vărsarea sângelui acestora la picioarele
altarului, în timp ce Mielul lui Dumnezeu urma să-şi
ofere sângele şi viaţa ca jertfă adevărată şi definitivă.
Pilat profită de situaţie pentru a ironiza pe cei care-i
forţau mâna, subliniind în acelaşi timp vina acuzatorilor
lui Iisus. Aceştia declară refuzul în a-L considera pe Iisus
Mesia.
În această situaţie, Pilat îşi declară şi el detaşarea
morală de orice vină, în condamnarea pe care trebuie să o
pronunţe, recurgând la un gest simbolic, spălarea
mâinilor în public, pentru a fi bine înţeles de toţi cei de
faţă.
Poporul şi-a asumat în cor responsabilitatea
pedepsirii lui Iisus. Baraba a fost eliberat iar Iisus trimis
la locul supliciului însoţit de soldaţi, sinedrişti şi poporul
aflat de faţă. În rândurile acestuia se aflau foarte mulţi
care-L cunoscuseră bine în Galileea şi Iudeea şi care nu
erau de acord cu tot ceea ce s-a făcut, copleşiţi însă în
manifestarea opiniei lor de autoritatea susţinută a
sinedriştilor. Acum însă, pe drum spre locul calvarului,
îşi manifestau public regretele pentru condamnarea lui
Iisus.
Mântuitorul îşi regăseşte energia necesară rostirii
unui avertisment. Pedeapsa va veni cu siguranţă asupra
poporului şi cetăţii Ierusalim în zilele copiilor celor aflaţi
de faţă. Durerea pentru pieirea propriilor copii va fi atât
de mare, încât femeile care nu au născut vor fi
considerate chiar fericite, pentru că nu sunt puse într-o
situaţie atât de îngrozitoare, încât să-şi ceară propria
moarte. Dacă El, Fiul lui Dumnezeu, Omul fără de păcat
simbolizat aici prin „lemnul verde”, primeşte un astfel de
supliciu, ceilalţi oameni care au păcatele lor personale, ce
fel de pedeapsă vor primi?
Drumul spre locul răstignirii nu era lung, fiind ales
pentru acest supliciu marea formaţiune stâncoasă din
vecinătatea cetăţii, numită Golgota (= „locul căpăţânii”),
17
munţilor: Cădeţi peste noi; şi
dealurilor. Acoperiţi-ne.
31. Căci dacă fac acestea cu lemnul
verde, cu cel uscat ce va fi?
32. Şi erau duşi şi alţii. doi
făcători de rele, ca să-i omoare
împreună cu El.
Marcu 15, 22. Şi L-au dus la locul
zis Golgota, care se tălmăceşte “locul
Căpăţânii”.
Matei 27, 34. I-au dat să bea
vin amestecat cu fiere şi cu smirnă şi
gustând, nu a voit să bea.
Matei 27, 38. Atunci au fost
răstigniţi împreună cu El doi tâlhari,
unul de-a dreapta şi altul de-a stânga.
Luca 23, 34. Iar Iisus zicea : Părinte,
iartă-le lor că nu ştiu ce fac.
Matei 27, 36. Şi ostaşii, şezând, Îl
păzeau.
Marcu 15, 25. Iar când L-au
răstignit, era ceasul al treilea.
Marcu 15, 28. Şi s-a împlinit
Scriptura care zice: Cu cei fără de
lege a fost socotit.
Supliciul crucii
Ioan 19,19. Iar Pilat a scris şi titlu şi
l-a pus deasupra Crucii. Şi era scris:
Iisus Nazarineanul, împăratul
iudeilor!
20. Deci mulţi dintre iudei au citit
acest titlu, căci locul unde a fost
răstignit Iisus era aproape de cetate.
Şi era scris: evreieşte, latineşte şi
greceşte.
21. Deci arhiereii iudeilor au zis lui
Pitat: Nu scrie: împăratul iudeilor, ci
că Acela a zis: Eu sunt Împăratul
iudeilor.
22. Pilat a răspuns: Ce am scris, am
scris.
23. După ce au răstignit pe Iisus,
ostaşii au luat hainele Lui şi le-au
făcut patru părţi, fiecărui ostaş
câte o parte, şi cămaşa. Dar cămaşa
plasată lângă unul dintre drumurile de acces în cetate,
care făcea legătura Ierusalimului cu Cezareea, Iaffa şi
Samaria. Regula condamnării la moarte prin răstignire,
impunea condamnatului să-şi ducă singur crucea.
Mântuitorul era epuizat deja după o noapte
nedormită, interogatorii, batjocuri, bătăi şi biciuire. El îşi
duce singur crucea un timp, căzând însă sub greutate
acesteia. Soldaţii silesc un om întâlnit pe drum, numit
Simon Cirineul, care se întorcea de la o ţarină a lui, să
ducă crucea lui Iisus. Împreună cu El urmau să mai fie
răstigniţi doi oameni, acuzaţi de tâlhărie.
„Diavolul a vrut deci să întunece triumful lui Iisus
Hristos, dar n-a putut: din trei care au fost răstigniţi în
acelaşi timp, singur Iisus strălucea, pentru a vă învăţa
că virtutea a făcut totul”.
Moartea prin crucificare era considerată varianta ce
mai grea de a pedepsi pe cineva, deoarece chinul
condamnaţilor putea dura şi câteva zile. Tocmai de aceea
se aplica în societatea romană doar oamenilor aflaţi sub
grave acuzaţii, dar niciodată cetăţenilor romani. Evreii o
respingeau total, considerând-o un adevărat blestem
pentru cel care urma să fie ucis (Deut. 21, 23).
Un alt obicei oferea de băut condamnaţilor la un
asemenea supliciu, vin amestecat cu smirnă, un amestec
cu efect analgezic, de culoare verzuie. Mântuitorul a
refuzat să bea, dorind să rămână total conştient.
Conform obiceiului, trebuia scrisă pe o tăbliţă vina
condamnatului pentru a fi pusă pe cruce. Pilat a scris în
cele trei limbi de circulaţie în Palestina, acuzaţia adusă
Mântuitorului, pentru a ironiza pe cei care-l obligaseră la
această condamnare. Sărbătoarea Paştelui atrăgea la
Ierusalim evrei şi prozeliţi iudaici din toată lumea.
Arhiereii au înţeles mesajul acestor cuvinte, aşezate
deasupra capului Mântuitorului, cuvinte care, de fapt,
exprimau adevărul nerecunoscut de ei, protestând însă la
afirmaţia ce se concluziona în urma citirii inscripţiei, că
Iisus ar fi fost într-adevăr Mesia.
Acest gen de condamnare la moarte, implica
dezbrăcarea celor osândiţi, hainele revenind ca suvenir
soldaţilor ce îndeplineau misiunea.
Moartea prin răstignire era o metodă lentă de a opri
viaţa cuiva, corpul atârnând ţintuit cu cuie de lemn dar şi
legat pe două lemne încrucişate, care nu trebuiau să fie
special pregătite pentru a deveni obiect de tortură, ci se
alegeau din ceea ce se găsea mai aproape.
Corpului suspendat i se aşeza la picioare, la limita
18
era fără cusătură, de sus ţesută în
întregime.
24. Deci au zis unii către alţii: Să n-o
sfâşiem, ci să aruncăm sorţi pentru
ea, a cui să fie; ca să se împlinească
Scriptura care zice: împărţit-au
hainele Mele loruşi, şi pentru cămaşa
Mea au aruncat sorţi. Aşadar ostaşii
acestea au făcut.
Marcu 15, 40. Şi erau şi femei care
priveau de departe, între ele:
Maria Magdalena, Maria, mama lui
Iacov cel Mic şi a lui Iosi, şi
Salomea, (mama fiilor lui Zevedeu,
Matei 27, 56).
41. Care, pe când era El în Galileea,
mergeau după El şi îi slujeau, şi
multe altele care se suiseră cu El la
Ierusalim.
49. Şi toţi cunoscuţii Lui, şi femeile
care îl însoţiseră din Galileea,
stăteau departe, privind acestea.
25.Şi stăteau lângă crucea lui Iisus,
mama Lui şi sora mamei Lui, Maria
lui Cleopa, şi Maria Magdalena.
26. Deci Iisus, văzând pe mama
Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea
stând alături, a zis mamei Sale:
Femeie, iată fiul tău!
27. Apoi a zis ucenicului: iată mama
ta! Şi din ceasul acela ucenicul a
luat-o la sine.
Matei 27, 39. Iar trecătorii îl huleau,
clătinându-şi capetele.
40. Şi zicând: (Huu!, Marcu 15,
29), Tu, Cel ce dărâmi templul şi
în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te
pe Tine însuţi! Dacă eşti Fiul
lui Dumnezeu, coboară-Te de pe
Cruce!
41. Asemenea şi arhiereii,
bătându-şi joc de El, cu cărturarii
şi cu bătrânii, ziceau:
42.Pe alţii i-a mântuit, dar pe Sine nu
poate să Se mântuiască! Dacă
este regele lui Israel, (Hristosul,
punctului de sprijin, un mic lemn sau cui orizontal,
pentru ca cel condamnat să se poată rezema alternativ cu
picioarele, căutând cu disperare să-şi împiedice procesul
de sfâşiere a corpului.
În ciuda supliciului, Mântuitorul are încă iubire
pentru oamenii ce îi provocau atâta durere, rugându-se
Părintelui ceresc să privească cu îngăduinţă neştiinţa lor.
„Acest Rege, aparent ridicol, vădeşte o adevărată
regalitate prin gesturile sale de iubire nemaiauzite:
imploră iertare pentru călăii săi”.
Aşezându-L pe cruce, soldaţii au împărţit hainele
Mântuitorului, dar şi pe ale celorlalţi condamnaţi. Pentru
cămaşa Lui însă, au tras la sorţi cine să o primească,
împlinind astfel o profeţie despre acest act (Ps. 21, 20).
„Ioan notează acest lucru. Poate vrea astfel să arate
unitatea pe care Cristos o lasă moştenire acelora pe
care vrea să-i mântuiască”.
Apostolii, unii ucenici dintre cei şaptezeci, femeile
care îi slujiseră şi toţi cei ce-L cunoscuseră şi care se
aflau în Ierusalim, erau de faţă, privind însă de departe,
nedorind să stea împreună cu cei care-L condamnaseră.
S-au apropiat totuşi, într-o mare durere sufletească,
Fecioara Maria, sora ei – Maria lui Cleopa şi Maria
Magdalena, împreună cu apostolul Ioan. Mântuitorul îşi
încredinţează mama apostolului iubit, pentru a avea grijă
de ea.
Sinedriştii, poporul înrăit, trecătorii neavizaţi, îl
batjocoreau pe Iisus în ciuda situaţiei limită în care se
afla. Îi reproşau asumarea titlului de rege mesianic,
neputinţa reclădirii templului, cutezanţa de a se fi numit
Fiul lui Dumnezeu.
Îl provocau să se coboare acum de pe cruce, pentru a-
şi demonstra pretinsa origine divină, împlinind de fapt
aspectele profeţite de mult timp în privinţa batjocoririi lui
Mesia pe cruce (Ps. 21, 7-8).
19
Alesul lui Dumnezeu, Luca 23, 35),
să Se coboare acum de pe cruce, şi
vom crede în El.
43. S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L
scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci
a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu.
Luca 23, 36. Şi îl luau în râs şi
ostaşii care se apropiau, aducându-I
oţet,
37. Şi zicând: Dacă Tu eşti
regele iudeilor, mântuieşte-Te pe
Tine Însuţi!
Matei 27, 48. Şi unul dintre ei,
alergând îndată şi luând un burete şi
umplându-l de oţet şi punându-l într-
o trestie, îi da să bea.
Luca 23, 39. Iar unul dintre făcătorii
de rele răstigniţi, Îl hulea zicând: Nu
eşti tu Hristosul? Mântuieşte-te pe
Tine însuţi şi pe noi.
40. Şi celălalt răspunzând, îl certa
zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu,
că eşti în aceeaşi osândă?
41. Şi noi pe drept, căci noi primim
cele cuvenite după faptele noastre;
Acesta însă n-a făcut nici un rău.
42. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-
mă, Doamne, când vei veni în
împărăţia Ta
43. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc
ţie. Astăzi vei fi cu mine în rai.
Marcu 15, 33. Iar când a fost ceasul
al şaselea, întuneric s-a făcut peste
tot pământul (soarele s-a întunecat
Luca 23, 45) până la ceasul al
nouălea
34. Şi la al nouălea ceas, a strigat
Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi;
lama sabahtani, care se tălmăceşte:
Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu,
de ce M-ai părăsit?
35. Iar unii din cei ce stăteau acolo,
auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie
Ioan 19, 28. După aceea, ştiind Iisus
că toate s-au săvârşit acum, ca să
se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e
Soldaţii s-au raliat şi ei la batjocorirea lui Iisus,
pregătind oţet pentru a-I da să bea, „ca şi cum o făceau
pentru cei ce erau condamnaţi la moarte”, împlinind
cuvintele proorocite în psalmul 68 (v. 22-25).
Unul dintre tâlhari îl batjocoreşte şi el căutând cu
disperare o cale de salvare. Celălalt însă, îşi recunoaşte
păcatele şi regretă nedreptatea ce i se face lui Iisus. El
crede cu tărie că Acesta este Mesia şi cere cu deplinătatea
sufletului său accesul în împărăţia cerurilor, dobândind
asigurarea Mântuitorului că va fi răsplătit.
Prin promisiunea pe care i-o face, Domnul Iius
dovedeşte faptul că în ciuda agoniei, se afla în
deplinătatea „conştiinţei de sine a Dumnezeirii Sale
absolute”.
De la ceasul al şaselea (ora 12), apropiindu-se timpul
morţii Fiului dumnezeiesc, timp de trei ore natura s-a
raliat la suferinţa umană a Acestuia, printr-un întuneric
inexplicabil, aspect profeţit în cartea proorocului Amos
(8, 9).
În ceasul al nouălea, Mântuitorul a strigat cu glas
mare „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai
părăsit”, cuvinte preluate din acelaşi psalm (Ps. 21, 1),
ce profeţise evenimentele prin care tocmai trecea,
împărţirea hainelor Sale de către soldaţi, batjocorirea,
privirea spre Cel răstignit.
Acestor cuvinte li s-au dat mai multe interpretări, cea
mai potrivită fiind manifestarea deplină a firii umane a
Mântuitorului, sub povara şi conştientizarea totală a
gravităţii păcatelor lumii, pe care El le preia prin
20
sete.
29. Şi era acolo un vas plin cu oţet;
iar cei care îl loviseră, punând
în vârful unei trestii de isop un
burete înmuiat în oţet, l-au dus la
gura Lui.
Matei 27, 49. Iar ceilalţi ziceau:
Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L
mântuiască.
Ioan 19, 30. Deci după ce a luat
oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a.
Luca 23, 46. Şi Iisus, strigând cu
glas mare a zis: Părinte în mâinile
Tale încredinţez duhul Meu. Şi
acestea zicând, Şi-a dat duhul.
Matei 27, 51. Şi iată, catapeteasma
templului s-a sfâşiat în două de sus
până jos, şi pământul s-a cutremurat
şi pietrele s-au despicat.
52. Mormintele s-au deschis şi multe
trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au
sculat.
53. Şi ieşind din morminte, după
Învierea Lui, au intrat în cetatea
sfântă şi s-au arătat multora.
54. Iar sutaşul şi cei ce împreună cu
el păzeau pe Iisus, văzând
cutremurul şi câte întâmplate, s-au
înfricoşat foarte, zicând: Cu
adevărat, Fiul lui Dumnezeu era
Acesta!
Luca 23, 47. Cu adevărat, Omul
acesta drept a fost.
48. Şi toate mulţimile care
veniseră la această privelişte, văzând
cele întâmplate, se întorceau
bătându-şi pieptul.
1. Citiți cu atenție textul biblic și explicațiile aferente fiecărei pericope.
2. Memorați evenimentele prezentate și semnificațiile lor.
3. Memorați versetele bolduite și contextul afirmării lor.
autojertfire, spre a dobândi ştergerea acestora cu propiul
sânge.
Deşi cuvintele par a indica o dezamăgire, ele sunt o
profeţie vechi-testamentară pe care Mântuitorul, cu
deplină conştientizare, o subliniază oferind astfel celor
necredincioşi trimiteri la un psalm ce anunţase dinainte
suferinţa Sa.
Unii dintre cei aflaţi de faţă credeau că îl strigă pe
proorocul Ilie pentru a fi salvat.
Ştiind că s-au împlinit toate cele rânduite şi profeţite
despre acţiunea de mântuire a omului, Domnul Iisus îşi
mărturiseşte chinul pe care i-l provoca setea, gustă din
oţetul care i se aduce la buze, declară finalizarea
autojertfirii Sale şi strigând mărturisirea încrederii
depline în Dumnezeu Tatăl şi credinţa că va fi primit
înapoi în Slava cerească din care S-a pogorât, folosind
cuvintele psalmului 30 (v.5), a murit.
Natura s-a cutremurat la momentul morţii
Mântuitorului. Draperia templului, ca un perete
despărţitor dintre încăperile Sfânta şi Sfânta Sfintelor, s-a
sfâşiat complet, simbolizând încheierea Legii vechi.
Un cutremur a zguduit cetatea, iar soldaţii asistaţi de
un sutaş, şi-au dat seama că uciseseră pe Fiul lui
Dumnezeu şi toată mulţimea a înţeles gravitatea
greşelilor săvârşite, mărturisind acest aspect prin baterea
pieptului cu pumnii (gest de adâncă părere de rău).
Imaginea regretului lor a fost profeţită de Zaharia
(12, 10). Evanghelistul Matei, relatează deja primul efect
al jertfei Mântuitorului asupra oamenilor. Sfinţii care au
trăit în timpul Legii vechi, au fost eliberaţi din
încătuşarea morţii prin Învierea Mântuitorului şi s-au
arătat multora în cetatea Ierusalimului, probabil în
intervalul dintre Învierea şi Înălţarea la ceruri a
Domnului Iisus, urmând a fi primiţi în împărăţia
cerurilor, a cărei deschidere a inaugurat-o Mântuitorul
Iisus Hristos.
TEMĂ:
21