1

Călugării sciți sau daco-romani

Călugării sciți sau daco-romani au avut un mare rol în dezbaterea

hristologică de la începutul secolului al VI-lea 1.

Sinodul de la Calcedon (451) afirmase că Iisus Hristos este un unic

Ipostas în două firi, și anume, Ipostasul născut mai înainte de veci din
Tatăl după dumnezeire, în zilele mai de pe urmă S-a născut din Fecioara
Maria, Născătoarea de Dumnezeu, după umanitate. Prin această formulă
se dezaproba atât monofizitismul, care afirma amestecarea celor două firi
într-una singură, cât și nestorianismul, care susținea că fiecare fire își are
ipostasul ei, ceea ce însemna că și Hristos nu este unit cu Fiul lui
Dumnezeu decât prin relație, ca un prooroc oarecare 2.

Nestorienii interpretau în favoarea lor definiția dogmatică stabilită la

Calcedon, și anume, că cele două firi concură într-o persoană și într-un
ipostas, socotind că se lasă putința afirmării că firea omenească se alătură
oarecum de la sine la cea dumnezeiască, deci are, într-o oarecare măsură,
un ipostas el ei. În plus, se dădea impresia că firile se mișcă prin ele una
spre alta ca niște persoane, că nu Ipostasul Fiului își formează firea Sa
omenească 3.

Monofiziții considerau că prin Sinodul respectiv Biserica s-a

apropiat de nestorianism 4.

Împărații bizantini, dornici să restabilească unitatea locuitorilor în

credință, manifestau două tendințe: 1) fie să fie redusă importanța
Sinodului de la Calcedon; 2) fie să fie admis vreun adaos sau vreo
formulă, care să înlăture posibilitatea nestorienilor de a-l interpreta într-
un sens favorabil lor 5.

Împăratul Zenon a emis decretul Enoticon, în 482, prin care, cu

aprobarea patriarhului Acaciu, cerea tuturor să respecte primele trei
Sinoade Ecumenice, dar să nu pomenească pe al patrulea. Acest decret a

1
Pentru bibliografie vezi Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, „Introducere. Contribuția «călugărilor sciți»
la precizarea hristologiei la începutul sec. al VI-lea”, în Scrieri ale «călugărilor sciți» daco-romani din
secolul al VI-lea, Introducere Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Traducere Pr. Prof. Nic. Petrescu și Prof.
David Popescu, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 5, nota 1 (în continuare: Stăniloae,
Călugării sciți).
2
Stăniloae, Călugării sciți, pp. 5-6.
3
Stăniloae, Călugării sciți, p. 6.
4
Stăniloae, Călugării sciți, p. 6.
5
Stăniloae, Călugării sciți, p. 6.
 2

făcut ca Biserica din Apus să se rupă de cea din Răsărit și să se ivească

schisma acachiană 6.

Acest decret susținea tendința monofizită, manifestată și de către

împărații ulteriori, iar datorită lor, unii dădeau atenție și adaosului
patriarhului monofizit al Antiohiei, Petru Gnafeus (488): Cel ce Te-ai
răstignit pentru noi, la cântarea întreit-sfântă Sfinte Dumnezeule. Însă,
prin această formulă se atribuia Sfintei Treimi sau ființei dumnezeiești
putința pătimirii, theopashitismul 7.
Monofizitismul susținut și de împăratul Anastasie I a provocat în
512 o revoltă, condusă de generalul Vitalian, originar din Zaldapa, adică
din Sciția Minor. Așadar, se simțea nevoia unei formule care să precizeze
învățătura Sinodului de la Calcedon atât împotriva interpretării
nestoriene, cât și împotriva învățăturii monofizite. Acest lucru reprezenta
putința întăririi autorității Sinodului de la Calcedon în fața ambelor
tendințe 8.

Călugării sciți au găsit formula: Unul din Treime a pătimit cu trupul.

Prin această formulă, se afirma împotriva nestorienilor că nu un om a
pătimit pentru noi, dar nici întreaga Treime, deci ființa Ei dumnezeiască,
ci Una dintre Persoanele Ei, întrucât și-a luat trup. Temeiul acestei
formule l-au luat din I Petru 4: 1, unde se spune că Hristos a pătimit cu
trupul, dar și de la mulți Sfinți Părinți: Sfântul Atanasie cel Mare,
patriarhul Constantinopolului Proclu, Sfântul Chiril al Alexandriei,
Fericitul Augustin 9.

Ioan Maxențiu, unul dintre călutării sciți, a alcătuit o Cărticică

despre credință (Libellus fidei), în care argumentează formula Unul din
Treime a pătimit cu trupul 10.

Vitalian i-a îndemnat pe călugării sciți să vină cu formula propusă de

ei la Constantinopol, unde, la începutul anului 519, a intervenit să fie
primiți și ascultați de patriarhul Ioan 11. Se afirmă că Vitalian era rudă cu
acești călugări sciți 12.
La 25 martie 519, a sosit la Constantinopol și delegația papală, ca
răspuns la invitația împăratului Justin adresată papei Hormisdas, pentru
aplanarea schismei acachiene. Vitalian a mijlocit ca monahii sciți să

6
Stăniloae, Călugării sciți, p. 6.
7
Stăniloae, Călugării sciți, p. 7.
8
Stăniloae, Călugării sciți, p. 7.
9
Stăniloae, Călugării sciți, pp. 7-8.
10
Stăniloae, Călugării sciți, p. 9.
11
Stăniloae, Călugării sciți, p. 11.
12
Stăniloae, Călugării sciți, p. 11, nota 6.
 3

întâlnească și pe legații Romei, care înclinau spre interpretarea definiției

de la Calcedon agreată de nestorieni 13. Călugării sciți au dat textul scris
de către Ioan Maxențiu, Cărticica despre credință/Libellus fidei, atât
patriarhului, cât și delegaților papei 14.

Legații papei nu acceptau niciun adaos la cele hotărâte de Sinodul

din Calcedon, de aceea, nici nu au voit să ia măcar cartea lui Ioan
Maxențiu.

În fața acestei atitudini și ieșiți din schisma acachiană, autoritățile

bisericești din Constantinopol au refuzat formula călugărilor sciți. Chiar
patriarhul a trebuit să le spună călugărilor daco-romani, în fața legaților,
că nu admite vreun astfel de adaos 15.

Vitalian nu a fost mulțumit cu această stare de lucruri, iar călugării

daco-romani, sfătuindu-se foarte probabil și cu Vitalian, au mers la
Roma. De altfel, Vitalian se bucura de un mare prestigiu și la Roma, care
unul care îl înlăturase pe împăratul Anastasie și contribuise la urcarea pe
tron a lui Justin, favorabil împăcării cu Roma 16.

Monahii daco-romani ajung la Roma la sfârșitul lui iulie, începutul

lui august 519, având o scrisoare de recomandare de la Vitalian, dar și de
la generalul Justinian, nepotul împăratului Justin. Însă, Justinian mai
trimite o altă scrisoare, la 29 iunie 519, fără știrea lui Vitalian cu care nu
îndrăznea să strice raporturile, prin care cerea papei să-i certe pe călugări
și să-i trimită înapoi. Justinian a dorit, într-o primă fază, să sprijine
eforturile unchiului său de împăcare cu Roma prin respectarea exclusivă a
Sinodului de la Calcedon. Apoi, într-o fază ulterioară, va căuta să câștige
pe papă și în favoarea formulei călugărilor daco-romani 17. În scrisoarea sa
din 15 octombrie 519, Justinian întreabă pe papă dacă nu ar fi bine să fie
acceptată formula Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru, Unul din
Treime, S-a răstignit pentru a noastră mântuire. La 9 octombrie 520,
Justinian scria din nou papei, manifestându-se definitiv pentru formula
daco-romanilor: Căci nouă ni se pare că Fiul lui Dumnezeu cel viu,
Domnul nostru Iisus Hristos, Cel născut din Fecioara Maria, pe care
fruntașul Apostolilor Îl propovăduiește că «a pătimit în trup», e drept să
fie crezut că e «Unul din Treime», fiindcă stăpânește împreună cu Tatăl

13
Stăniloae, Călugării sciți, p. 11.
14
Stăniloae, Călugării sciți, p. 12.
15
Stăniloae, Călugării sciți, p. 12.
16
Stăniloae, Călugării sciți, p. 13.
17
Stăniloae, Călugării sciți, p. 13.
 4

și cu Sfântul Duh și că Persoana Sa preamărită este «în Treime» și «din

Treime». Nu credem că aceasta este ceva de necrezut 18.

Între timp, papa Hormisdas alungase pe monahii daco-romani din

Roma, iar pentru a justifica această atitudine trimite o scrisoare
episcopului african Possesor, la 13 august 520, prin care condamna
agitația întreținută de către călugării sciți la Roma 19. Ioan Maxențiu
răspunde atitudinii papei, dar și acestei scrisori 20.

Justinian, ajungând împărat, menționează formula călugărilor sciți

într-un edict din anul 527: Dumnezeu-Cuvântul, Unul din Treime,
răstignit 21. În 533, împăratul Justinian a oficializat printr-un decret
imperial formula respectivă, după ce obținuse de la papa Ioan al II-lea
aprobarea pentru confirmarea formulei călugărilor sciți și condamnarea
monahilor achimiți, care i se opuneau. Papa menționa: Dumnezeu a
pătimit în trup 22. Cu toate acestea, a rămas în Biserica Romei o anumită
neîncredere în formula călugărilor daco-romani, căci Baronnius afirma în
secolul al XVII-lea despre ei, adică despre Ioan Maxențiu și însoțitorii
lui, Achile, Leonțiu, Ioan), că erau, printre altele, eutihieni perfizi 23.

Formula monahilor daco-romani își primește aprobarea la Sinodul al

V-lea Ecumenic (Constantinopol, 553 24). Această recunoaștere oficială a
dus, în 555 sau 556, la introducerea în Dumnezeiasca Liturghie a
troparului antifonului al II-lea: Unule-Născut, Fiule și Cuvântul lui
Dumnezeu, Cel ce ești fără de moarte, și ai primit, pentru mântuirea
noastră a Te întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea
Fecioară Maria, Care neschimbat Te-ai întrupat și răstignindu-Te,
Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai călcat. Unul fiind din
Sfânta Treime, împreună slăvit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, mântuiește-ne
pe noi! În acest tropar sunt cuprinse: 1) formula monahilor daco-romani,
Unul fiind din Sfânta Treime; 2) formula și ai primit a Te întrupa, pentru
a se evita afirmația nestoriană că umanitatea I s-a adăugat de la sine; 3)
din Născătoarea de Dumnezeu, tot pentru evitarea afirmație nestoriene de
mai sus; 4) împreună mărit cu Tată și cu Duhul Sfânt, pentru a se arăta că

18
Stăniloae, Călugării sciți, p. 15.
19
Stăniloae, Călugării sciți, p. 16.
20
Stăniloae, Călugării sciți, pp. 16-22.
21
Stăniloae, Călugării sciți, p. 22.
22
Stăniloae, Călugării sciți, p. 23.
23
Stăniloae, Călugării sciți, p. 23, nota 32.
24
De precizat că în Stăniloae, Călugării sciți, p. 23 este trecută greșit data ținerii Sinodului al V-lea
Ecumenic, adică 533, extinzându-se datarea greșită (535 sau 536) și la introducerea antifonului al II-lea
de la Dumnezeiasca Liturghie.
 5

în Hristos nu sunt două persoane 25. Troparul este îndreptat împotriva

nestorianismului, dar și împotriva monofizitismului.

În ultimul timp, cercetătorii afirmă că Ioan Maxențiu nu a mers la

Roma, între iulie 519 și august 520, ci a rămas al Constantinopol. Acest
fapt explică evoluția favorabilă a lui Justinian în privința formulei
călugărilor daco-romani, ca urmare a pledoariei lui Ioan Maxențiu 26.

Leonțiu de Bizanț, daco-roman sau nu? 27 Mănăstirea Sfântul Sava de

lângă Betleem, unde a intrat în viața monahală, avea o biserică în limba
greacă, o alta în limba siriacă și o alta în limba besă (tracă) 28. Identificat
cu Leonțiu Scitul 29.
Leonțiu preia formula lui Ioan Maxențiu, Unul din Treime a pătimit
cu trupul, și o aprofundează 30, arătând consecințele dogmatice.

Alți monahi daco-romani sau sciți: Leonțiu de Bizanț sau Leonțiu

Scitul 31, Dionisie Exiguul, Ioan Casian etc.

25
Stăniloae, Călugării sciți, pp. 23-24.
26
Stăniloae, Călugării sciți, p. 24.
27
Stăniloae, Călugării sciți, pp. 25-27.
28
Stăniloae, Călugării sciți, pp. 26-27.
29
Stăniloae, Călugării sciți, p. 27, nota 43.
30
Stăniloae, Călugării sciți, pp. 28-29.
31
Stăniloae, Călugării sciți, pp. 26-31, 34, 38, 43.