Curs 09

Laudă și euharistie.
Psalmii mesianici și valențe doctrinare în cartea Psalmilor.
Psalmii mesianici sunt cei care se raportează la Mesia, profeţind despre viaţa, Patima şi slava
Lui. Ei sunt, desigur, cei mai importanţi din întreaga Psaltire. Caracterul lor mesianic este atestat
de către Însuşi Mântuitorul Hristos sau de către autorii noutestamentari.
Aceşti psalmi se împart în două categorii: psalmi direct şi indirect (tipic) mesianici.
Din prima categorie fac parte psalmii 2, 15, 21, 44, 71 şi 110, psalmi ce tratează direct
despre Hristos şi împărăţia Sa, orice altă interpretare, în afară de cea mesianică, fiind exclusă.
Psalmii tipic mesianici sunt în număr mult mai mare, printre ei aflându-se şi psalmii 8,
23, 69, 109, 132 etc. aceşti psalmi se numesc indirect mesianici deoarece Îl prefigurează pe
Mesia şi împărăţia Lui prin persoanele şi evenimentele despre care vorbesc.
Psalmii mesianici îmbogăţesc datele revelaţionale anterioare cu privire la Persoana şi
lucrarea lui Mesia, aducând în plus elemente cu totul noi.

Psalmii direct mesianici:

Psalmul 2
Până în vremea lui David se ştia despre Mesia că va fi un om investit cu o înaltă forţă
spirituală, care va ieşi din tribul lui Iuda şi va apărea într-o epocă nedeterminată. Regele psalmist
completează, cu date deosebit de importante, tabloul referitor la persoana şi lucrarea lui Mesia.
În acest sens, pe lângă descendenţa umană, David indică şi obârşia divină a lui Mesia, acest
adevăr fiind dezvăluit chiar în Psalmul 2.
Astfel, psalmistul Îl prezintă pe Mesia, mai întâi, în calitatea Sa de rege mesianic, aşezat
de Însuşi Dumnezeu pe scaunul de domnie peste Sion: “Ci Eu am pus pe regele Meu peste Sion,
muntele Meu cel sfânt” (v. 6), pentru ca, apoi, Dumnezeu să-L proclame, în chip solemn, Fiul
Său pe care L-a născut din eternitate: ”Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut”(v. 7) şi să-I
promită neamurile drept moştenire şi drept stăpânire marginile pământului (v. 8).
Acest psalm este citat în sens mesianic de autori noutestamentari (Fapte 4, 25 ş.u.; 13,
33; Evr. 1, 5) şi el pune în lumină naşterea din veci a Fiului lui Dumnezeu, Care, la „plinirea
vremii”, va lua şi fire omenească.

Psalmul 15
Şi acest psalm, mai ales în partea sa finală, Îl are în vedere pe Mesia, el fiind înţeles în
Noul Testament (Fapte 2, 25-33; 13, 36), ca o profeţie despre Învierea lui Hristos: „Că nu vei
lăsa sufletul Meu în iad, nici nu vei da pe Cel Sfânt al Tău să vadă stricăciunea” (v. 10).

Psalmul 21
Acest psalm începe astfel: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru
ce M-ai părăsit?”. Conform Matei 27, 46 şi Marcu 15, 34, aceste cuvinte fac parte din grupul
celor șapte expresii rostite de Mântuitorul Iisus Hristos pe Cruce, însă sub forma aramaică.
Aspectul de jertfă al lucrării mesianice este evidenţiat în multe locuri din cartea
Psalmilor. În aceasta privinţă găsim referiri, de o surprinzătoare precizie, la unele momente ale
activităţii lui Mesia, aşa cum este momentul supremei Sale dăruiri pentru mântuirea tuturor,

1
tocmai în acest psalm. ”Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului.
Toţi cei ce m-au văzut m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând: "Nădăjduit-a
spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voieşte pe el" (...) Înconjuratu-m-au
viţei mulţi, tauri graşi m-au împresurat (...) Că m-au înconjurat câini mulţi, adunarea celor
vicleni m-a împresurat. Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele. Numărat-au toate oasele
mele, iar ei priveau şi se uitau la mine” (v. 6-17). Vorbind în numele lui Mesia, autorul acestui
psalm spune: „Străpuns-au mâinile Mele şi picioarele Mele ... Împărţit-au hainele Mele loruşi şi
pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi”. Aceste cuvinte prevestesc întregul calvar al Crucii și
jertfa expiatoare adusă de Mântuitorul Hristos.

Psalmul 44
Psalmul Îl descrie pe Mesia ca pe un rege viteaz, împodobit cu cele mai alese virtuţi, plin
de har şi de strălucire (v. 3), Care va porni lupta pentru adevăr şi dreptate (vv. 4, 5), şi al Cărui
scaun de domnie este veşnic, sceptrul împărăţiei Sale fiind sceptrul dreptăţii „Tronul Tău,
Dumnezeule, în veacul veacului; şi toiagul dreptăţii este toiagul împărăţiei Tale. Iubit-ai
dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceea Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău cu
untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi”(vv.8-9).
Aceste cuvinte sunt citate de către Sf. Ap. Pavel ca referindu-se la Mesia-Hristos, în
Epistola sa către Evrei 1, 9-10. Psalmul reliefează atribute esenţiale ale împărăţiei mesianice:
adevărul, dreptatea, blândeţea, veşnicia.

Psalmul 71
Acest psalm pune în lumină demnitatea împărătească a lui Mesia denumit aici „regele”
şi „Fiul regelui” (v.1), precum şi universalitatea împărăţiei mesianice.
Astfel, Mesia va întemeia o împărăţie universală, din care vor face parte toate popoarele
şi întreg pământul. Ideea despre universalitatea împărăţiei mesianice este o premisa şi o condiţie
a instaurării unei păci permanente, pace despre care se vorbeşte îndeosebi în acest psalm.
Mesia va face dreptate celor smeriţi, va veni în ajutorul celor nevoiaşi şi va zdrobi pe
apăsător (v. 4), iar consecinţa acestei drepte guvernări, în folosul celor mulţi şi oropsiţi, va fi
pacea (v. 3).
În timpurile mesianice pacea va fi generală şi universală, ea va înflori din belşug, ca
urmare a dreptăţii şi nu va avea sfârşit (v. 7).
Ideile esenţiale ce se desprind din acest psalm sunt: guvernarea cea dreaptă a lui Mesia
va aduce pace în lume, toate neamurile Îl vor recunoaşte drept Mântuitor al lor, iar împărăţia Lui
va fi nemărginită în timp şi în spaţiu, asemenea şi pacea instaurată de El va fi plină de rod, aşa
cum rodeşte planta din pământ, ca urmare a dreptăţii, iar rodul păcii va fi mântuirea: „Răsări-va
în zilele Lui dreptatea şi mulţimea păcii, cât va fi luna. Şi va domni de la o mare până la alta şi
de la un râu până la marginile lumii... Şi va fi viu... şi se vor ruga Lui pururea; toată ziua Îl vor
binecuvânta. Fi-va belşug de pâine pe pământ până în vârful munţilor; înălţa-se-va mai presus
decât Libanul rodul său; şi vor înflori cei din cetate ca iarba pământului. Fi-va numele Lui
binecuvântat în veci; cât va fi soarele va rămâne numele Lui şi se vor binecuvânta în el toate
seminţiile pământului, toate neamurile Îl vor ferici pe El...” (vv. 7-8, 15-17).

Psalmul 109
Acest psalm prezintă investirea lui Mesia cu demnitatea împărătească (cf. Evrei 1, 13) şi
cu demnitatea arhierească (cf. Evrei 6, 6; 7, 1).

2
 Astfel, Iahve (Cel ce este), Se adresează lui Adonai (Domnul- Κυριος) prin cuvintele:
„Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi
aşternut picioarelor Tale”. Dacă psalmistul zice: „Domnului meu”, o face pentru a specifica
distanţa existentă între profet şi Domnul său, deosebire care nu există între Iahve şi Adonai
(adică Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul - Domnul), Aceştia fiind egali în virtutea
consubstanţialităţii.
Mântuitorul Hristos citează aceste cuvinte ca referindu-se la Sine (cf. Matei 22, 41-46),
la fel şi Sf. Ap. Petru, care spune că sunt şi o profeţie despre Iisus din Nazaret, Care este de fapt
Mesia (Fapte, 2, 35).
Nota caracteristică pe care acest psalm o aduce cu privire la Mesia este aceea că El va fi
în acelaşi timp şi împărat şi preot. Psalmistul spune: „Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău:
Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melchisedec” (v. 4). Arhieria lui Hristos este arhierie
veşnică, nu după rânduiala aaronită, ci după rânduiala lui Melchisedec.
Aşa cum Melchisedec era, în acelaşi timp, în Ierusalim, şi rege şi preot al Celui Prea
Înalt (cf. Fac. 14, 18), tot aşa şi Mesia va întruni în persoana Sa cele două demnităţi,
împărătească şi arhierească, pentru veşnicie.

Psalmii tipic sau indirect mesianici:

Aceşti psalmi sunt în număr mai mare. În Noul Testament sunt consideraţi psalmi
indirect mesianici, psalmii 34, 68, 108, 117 etc. După interpretarea ortodoxă, indirect se
raportează la Hristos şi psalmii: 3, 4, 6, 9 ş.a. Unii psalmi tratează despre Bărbatul cel drept în
general, psalmii 8 şi 20, însă, în sens indirect, ei se raportează la Dreptul prin excelenţă, adică la
Hristos.

Valoarea doctrinară a psalmilor

S-a afirmat, pe bună dreptate, că Psaltirea este prescurtarea întregii Sfinte Scripturi sub
cea mai ilustrativă şi mai strălucitoare formă. Însă, doctrina cuprinsă în Cartea Psalmilor nu este
prezentată într-o formă sistematică, motiv pentru care încercarea de a reda în sinteză principiile
doctrinare, care se degajă din ansamblul ei, este un lucru destul de dificil. Totuşi, studiind
Psalmii, anumite teme pot fi decelate şi cercetate. Psalmii vorbesc despre Dumnezeu, despre om,
despre Providenţă, despre îngeri, despre Mesia ș.a..

 Dumnezeu
Cartea Psalmilor vorbeşte despre existenţa absolută şi despre însuşirile lui Dumnezeu.
Întreaga creaţie proclamă existenţa şi măreţia lui Dumnezeu, iar psalmistul sesizează
mesajul pe care cerul şi pământul îl transmit despre Creatorul lor, îl înregistrează şi îl vesteşte, la
rândul său, cu aceeaşi solemnitate:
„Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei
spune cuvântul şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă. Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri
să nu se audă. În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor” Ps. 18, 1-4
Psalmii pun în evidenţă, în mod pregnant, un adevăr esenţial despre Dumnezeu, anume
unicitatea Sa. Monoteismul se află înscris în nenumărate locuri din Psaltire:
„Cine este Dumnezeu în afară de Domnul? –se întreabă psalmistul –Şi cine este
Dumnezeu afară de Dumnezeul nostru? Dumnezeu, Cel ce mă încinge cu putere şi a pus fără de
prihană calea mea, Acela este singurul Dumnezeu” Ps. 17, 34-35.

3
 Acest unic Dumnezeu este Creatorul cerului şi al pământului: „Dintru început Tu,
Doamne, ai întemeiat pământul şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale” Ps. 101, 26.
Atotputernicia Creatorului este vădită în faptul că a adus toate la existenţă prin simpla
manifestare a voinţei Sale: „El a zis şi s-a făcut, El a poruncit şi s-au zidit” Ps. 32, 9.
Puterea creatoare a lui Iahve este dovada divinităţii Sale, zeii neamurilor nefiind
dumnezei adevăraţi, tocmai pentru că sunt lipsiţi de orice putere creatoare: „Căci toţi dumnezeii
neamurilor sunt idoli, iar Domnul cerurile a făcut” Ps. 95, 5
Categoriile temporale şi spaţiale nu se pot aplica lui Dumnezeu deoarece: „A Ta este
ziua şi a Ta este noaptea. Tu ai întocmit lumina şi soarele. Tu ai făcut toate marginile
pământului; vara şi primăvara Tu le-ai zidit” Ps. 73, 17-18.
Neschimbabilitatea şi veşnicia sunt însuşiri definitorii ale Fiinţei divine Celei mai presus
de timp şi spaţiu. În acest sens psalmistul scrie: „Împărăţia Ta este împărăţia tuturor veacurilor,
iar stăpânirea Ta din neam în neam” Ps. 144, 13.

Dumnezeu nu este, însă, doar Creatorul lumii, ci şi Proniatorul ei. Ideea că Dumnezeu
poartă de grijă creaturilor Sale este familiară psalmilor. Psalmul 103, prin excelenţă, înfăţişează
creaţia şi providenţa ca două acţiuni ce se conjugă. Dumnezeu creează pământul şi tot El îl
întăreşte şi îl conduce prin legile Sale, încât acesta nu se va clătina în veacul veacului (v.6).
Dumnezeu adapă toate fiarele câmpului prin izvoarele pe care le-a rânduit să iasă din
mijlocul munţilor. El a făcut „să răsară iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor”.
Întreaga creaţie este destinatara proniei divine: „Toate către Tine aşteaptă să le dai
hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor aduna; deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple
de bunătăţi. Dar întorcându-Ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în
ţărână se vor întoarce. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului” Ps. 103,
28-31.
Purtarea de grijă a lui Dumnezeu se manifestă, mai ales, faţă de oameni şi, în special,
faţă de cei săraci şi în suferinţă. Astfel, Domnul este „scăparea săracului şi ajutor la vreme
potrivită celor aflaţi în necazuri” Ps. 9, 9. În Domnul se încrede săracul şi orfanului El îi stă
mereu în ajutor (Ps. 9, 34).
Domnul se află, totdeauna, la dreapta celui neprihănit, ca să nu se clatine (Ps. 15, 8). El
are dragostea păstorului pentru oile sale: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. La loc de
păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe
căile dreptăţii... Că de voi umbla şi prin mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teme de rele, că Tu cu
mine eşti” 22, 1-4.
În orice împrejurare şi în orice loc, Dumnezeu este prezent cu purtarea Sa de grijă faţă de
fiecare om: „Tu m-ai zidit şi ai pus mâna Ta peste Mine... Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi
de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui la cer, Tu acolo eşti. De mă voi pogorî în iad, Tu de
faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării, şi acolo
mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” Ps. 138, 5, 7-10.
Dumnezeu veghează fără încetare asupra comportării tuturor, fără excepţie: „Din
înălţimea cerului Domnul priveşte, îi vede pe toţi fiii oamenilor. Din locaşul Său, cel gata
dintotdeauna, priveşte spre toţi cei ce locuiesc pământul, El care a zidit îndeosebi inimile lor şi
Care pricepe toate lucrurile lor” Ps. 32, 13-15.
În ce chip îi îngrijeşte şi-i păzeşte un tată pe fiii săi, aşa face şi Dumnezeu pentru cei ce
se tem de El (Ps. 102, 13).

4
 Dar, în aceeaşi măsură în care Dumnezeu este atotbun şi ocrotitor al tuturor creaturilor
Sale, El este şi drept. De aceea, Domnul va cere, la momentul potrivit, fiecăruia socoteală pentru
faptele sale şi întru dreptatea Sa îi va ridica pe unii şi îi va coborî pe alţii (Ps. 74, 8). Dreptatea,
ca însuşire dumnezeiască, nu este anulată de iubirea, sau bunătatea lui Dumnezeu şi nici nu
anulează aceste însuşiri divine. Psalmistul declară sentenţios: „Dumnezeu va judeca popoarele”
Ps. 7, 8, căci El „A gătit scaunul Său de judecată şi va judeca lumea; cu dreptate va judeca
popoarele” Ps. 9, 7-8.
Deşi se află într-o relaţie specială cu Israel, Dumnezeu voieşte, de asemenea, binele şi
pentru celelalte neamuri, cărora le poartă de grijă şi pe care le va aduce într-o zi în situaţia de a
recunoaşte împărăţia Sa: „Şi îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul toate marginile
pământului. Şi se vor închina Lui toate seminţiile neamurilor. Că a Domnului este împărăţia şi
El stăpâneşte peste neamuri” Ps. 21, 31-33; „Neam şi neam vor lăuda lucrurile Tale şi puterea
Ta o vor vesti. Măreţia slavei sfinţeniei Tale vor grăi şi minunile Tale vor istorisi... pomenirea
mulţimii bunătăţii Tale vor vesti şi de dreptatea Ta se vor bucura... Slava împărăţiei Tale vor
spune şi de puterea Ta vor grăi” Ps. 140, 4-7, 11-12.

 Omul
O altă temă esenţială care intră în alcătuirea doctrinei Psalmilor este antropologia. După
Dumnezeu şi Mesia, omul este prezenţa cea mai frecventă în cei 150 psalmi. Astfel, „teologia”
sau învăţătura despre Dumnezeu se îmbină strâns cu „antropologia”, sau învăţătura despre om.
Viziunea antropologică a autorilor psalmilor este cât se poate de elevată şi echilibrată în
acelaşi timp, omul fiind prezentat ca o creatură cu o demnitate deosebită, dar şi ca o fiinţă a cărei
existenţa terestră este limitată.
Impresionat de înalta poziţie hărăzită omului de către Dumnezeu, psalmistul exclamă:
„Ce este omul că Îţi aminteşti de el şi fiul omului că îl cercetezi pe el? L-ai micşorat cu puţin
faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat. L-ai pus pe dânsul peste lucrul mâinilor
Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui” Ps. 8, 5-8. Ideea avansată în acest text este aceea a
sacerdoţiului uman, a menirii cu totul aparte a omului de a stăpâni şi a conduce, cu înţelepciune
şi responsabilitate, întreaga creaţie către destinul ei final.
Vorbind despre originea şi strălucirea naturii omeneşti, psalmistul aminteşte şi despre
nemurirea sufletului, mai mult indirect şi, mai ales, în legătură cu ideea de răsplată a tuturor
oamenilor, în funcţie de felul cum a înţeles fiecare să împlinească pe pământ legea Domnului.
Dreptul Vechiului Testament, adică omul care îşi conformează viaţa cu voia lui
Dumnezeu, stând astfel în strânsa legătură cu El, are conştiinţa nemuririi sale: „Că de voi umbla
şi prin mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine eşti” Ps. 22, 4.
În Cartea Psalmilor găsim şi texte ce dau glas resemnării psalmiştilor în faţă caracterului
efemer al existenţei umane terestre. Astfel, în Psalmul 143, 3-4 citim: „Doamne, ce este omul că
Te-ai făcut cunoscut lui, sau fiul omului că-l socoteşti pe el? Omul cu deşertăciunea se
aseamănă. Zilele lui ca umbra trec”, iar în Psalmul 102, 15-16 întâlnim un loc similar: „Omul
ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului... Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai
cunoaşte locul său”.
Trebuie spus că, nu este vorba, în aceste doua locuri, de pesimism sau de descurajare în
faţă vieţii, ci de o înţelegătoare privire asupra unor realităţi prea evidente pentru oricine. De
altfel, psalmistul nu rămâne mult timp sub imperiul unei astfel de cugetări. Tocmai scurtimea
vieţii omeneşti îl determină să părăsească starea de reverie şi să se gândească la multiplele
îndatoriri ce ne revin tuturor în această lume.

5
 Un alt adevăr dogmatic, pe lângă înalta demnitate a omului şi nemurirea sufletului,
neomis de Psaltire, în legătură cu omul, este starea de păcătoşenie, moştenită de la protopărinţi.
Psalmul 50 exprimă în termeni foarte clari această stare: „Că iată întru fărădelegi m-am zămislit
–mărturiseşte psalmistul –şi în păcate m-a născut maica mea” (v. 6).
Însă psalmistul nu consideră această stare nici firească, nici definitivă, evidenţiind faptul
că cea mai arzătoare dorinţă a omului este tocmai eliberarea şi mântuirea sa: „Dă-mi mie bucuria
mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte” (v. 15).
Dumnezeu, „Cel ce păzeşte adevărul” Ps. 145, 6, nu a uitat planul Său veşnic în legătură
cu omul, potrivit căruia acesta trebuie să-şi ocupe locul firesc de profet, preot şi conducător în
sânul creaţiei şi, de aceea, „nu după păcatele noastre a făcut nouă ...ci, în ce chip miluieşte tatăl
pe fii, aşa ne-a miluit şi pe noi Domnul” Ps. 102, 10, 13, dându-ne duhul înfierii şi făcându-ne
moştenitori ai împărăţiei cerurilor.

 Morala
Cartea Psalmilor evidenţiază ideea că Legea lui Dumnezeu este regula cea mai
importantă a vieţii, iar împlinirea ei reprezintă calea spre desăvârşirea morală, fiind, totodată,
garanţia fericirii.
Împlinirea poruncilor dumnezeieşti apare, aşadar, ca o datorie de prim ordin pentru
fiecare credincios. La aceasta el trebuie să caute „ziua şi noaptea” Ps. 1, 2. Conţinutul acestor
porunci se referă la obligaţia omului de a umbla fără prihană, de a face dreptate, de a avea
adevărul în inima sa, de a nu cleveti, de a nu face rău aproapelui (cf. Ps. 14, 2-3).
Iubirea de Dumnezeu premerge tuturor acestor porunci, iar Cartea Psalmilor înfăţişează
acest sentiment ca izvorând în chip firesc din sufletul omului: „Iubite-voi Doamne, virtutea mea
–mărturiseşte psalmistul –Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi Izbăvitorul meu” Ps.
17, 1
În raport cu semenii, datoriile credinciosului se reunesc în ceea ce, cu un singur cuvânt,
numim dreptate faţă de aceştia. Chipul dreptului este chipul ideal de vieţuire pe care îl avansează
ca model vrednic de imitat Vechiul Testament, în general şi Cartea Psalmilor, în special. Descris
mai amănunţit, chipul dreptului este acela al credinciosului care iubeşte pacea, cultivă dreptatea
şi adevărul faţă de toţi oamenii şi, în ultimă instanţă, faţă de întreaga creaţie, bineştiind că: „al
Domnului este pământul şi toată plinătatea lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc într-însa” Ps. 24, 1.
Psalmiştii subliniază importanţa şi necesitatea pietăţii interioare, combat formalismul
religios şi arată că jertfa bineplăcută lui Dumnezeu este „inima curată” Ps. 50, 19. Păcatul este
considerat o ofensă directă adusă lui Dumnezeu, motiv pentru care el trebuie ispăşit printr-o
căinţă sinceră şi profundă.

 Îngerii
În multe locuri din Cartea Psalmilor se vorbeşte despre îngeri. Aceştia sunt prezentaţi
drept servitori ai lui Dumnezeu, care împlinesc poruncile Lui. Ei au relaţii cu oamenii, însă doar
ca trimişi ascultători ai lui Dumnezeu: „Căci îngerilor Săi le va porunci pentru tine ca să te
păzească în toate căile tale” Ps. 91, 11. Psalmiştii nu fac precizări clare, cu referire la natura
îngerilor.

6
TEMĂ:

1. Citiți cu atenție psalmii mesianici și indirect mesianici, indicați în curs, pentru a

înțelege contextual mesajul lor.
2. Insistați asupra descifrării chipului lui Mesia, a valențelor sale vocaționale.
3. Notați trăsăturile morale specifice credinței mozaice, pe care le întâlniți în
diferiți psalmi.