MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ŞI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA
IP Centrul de Excelenţă în Energetică şi Electronică
Catedra “Electroenergetică”

Studiu individual Nr.2

La obiectul: Filosofie
Tema: Filosofia în actichitate

A elaborat el. gr. EN-0118 Railean Daniel

A verificat profesorul Bucătaru Igor

Chişinău 2021
 Filosofia în antichitate
Din antichitate filosofii şi-au pus o serie de întrebări fundamentale pentru
cunoaşterea lumii: Cum a apărut lumea? Căror legi li se supun pămîntul şi astrele?
Care este originea omului? Ce se întîmplă cu oamenii după moarte? Gînditorii
greci din secolul al VI-lea î.Hr. au pus bazele materialismului considerînd că la
originea universului se află elementele în continuă mişcare şi schimbare: apa,
aerul, focul sau atomii (particule indivizibile).
Thales (624 – 547 î.Hr.), fondatorul şcolii filosofice din Milet, considera că
la originea cosmosului şi tuturor lucrurilor se află apa din care iau naştere celelalte
elemente. Anaximandru (610 – 546 î.Hr.) considera că la originea cosmosului s-
ar fi afla apeironul (infinitul). El a fost preocupat şi de problema originii vieţii, a
apariţiei omului şi animalelor. Ideea de evoluţie (cu mult înainte de Darwin) îi
aparţine lui Anaximandru. Anaximene (585 - 525 î.Hr.), discipolul lui
Anaximandru, considera că la originea lumii materiale se găseşte aerul care este
sursa vieţii. Pentru Heraclit (520 – 460 î.Hr.) elementul primordial al cosmosului
era focul, deoarece natura se află într-un permanent proces de schimbare, iar focul
este cel mai mobil.
Filosofia lui Pitagora a fost influenţată de preocupările lui pentru aritmetică
şi geometrie. După părerea lui, numărul reprezintă însăşi substanţa lucrurilor şi
determină armonia în Univers. Cercetările pitagoriene în domeniul acusticii i-au
adus la descoperirea intervalelor muzicale şi la elaborarea unei teorii a naturii
sunetelor.
Socrate (470 – 399 î.Hr.) a avut un rol important în apariţia şi dezvoltarea
filosofiei clasice orientînd gîndirea de la studiu naturii spre studiul valorilor
morale care trebuie să conducă societatea. Prin dialogurile purtate cu atenienii,
Socrate afirma valoarea adevărului, milei, justiţiei, frumuseţii, nemuririi sufletului
ş.a.
Platon (427 – 347 î.Hr.), elevul lui Socrate, considera că lumea în care
trăim nu este reală, ci doar o reflectare palidă a lumii ideilor, care este primordială
şi nu are caracter material. În dialogurile sale Platon a înaintat teorie statului ideal
şi a necesităţii elaborării legilor. Platon fondează propria şcoală filosofică –
Academia, care a influenţat esenţial dezvoltarea filosofiei greceşti. Discipolul lui
Platon – Aristotel (384 – 322 î.Hr.), a influenţat toate domeniile cunoaşterii,
ştiinţele naturii, logica, politica, etica, literatura, operele lui avînd un caracter
enciclopedic. Timp de patru ani Aristotel a fost învăţătorul lui Alexandru cel
Mare.
La popoarele antice cunoştinţele ştiinţifice s-au dezvoltat în funcţie de
necesităţile practice (construirea digurilor, a templelor, a cavourilor
monumentale). Primele biblioteci şi arhive au apărut în Mesopotamia, cea mai
remarcabilă fiind biblioteca regelui asirian Aşurbanipal (669 – 635 î.Hr.), adunată
la Ninive. Aici se păstrau analele regale, cronicile istorice, culegerile de legi,
operele literare şi ştiinţifice, peste 30 000 de tăbliţe de lut aranjate în mod
sistematic.
La Alexandria a fost fondat un vestit Muzeu, consacrat muzelor, protectoare
ale ştiinţei şi artelor. Biblioteca Muzeului număra în secolul al II-lea î.Hr. nu mai
puţin de 700 000 de volume. Tot aici a fost întemeiată o grădină zoologică şi una
botanică, un observator astronomic şi săli de studiu pentru viitorii medici.
Matematica, geometria şi astronomia au apărut şi s-au dezvoltat la toate
popoarele antice din necesităţile practice de a măsura ogoarele, a construi temple
şi a calcula timpul. Egiptenii au înregistrat un nivel înalt al cunoştinţelor ştiinţifice
în matematică, astronomie şi medicină. Ei foloseau sistemul zecimal pentru
calcule, alcătuit un calendar destul de precis, au alcătuit harta cerului înstelat, au
unit stelele în constelaţii. Babilonienii au elaborat sistemul de determinare a
fazelor Lunii, au stabilit durata anului solar egală cu 365 de zile, cunoşteau
regulile de extragere a rădăcinii pătrate şi cubice. Indienilor le datorăm aşa-
numitele cifre arabe, deoarece, au fost cunoscute de europeni prin intermediul
arabilor. Chinezii au înregistrat mari succese în domeniul astronomiei studiind
Soarele, Luna şi inventînd instrumente de control al timpului – ceasul de apă şi
cadranul solar.
Prin contactele permanente cu civilizaţiile Orientului, grecii au preluat
descoperirile acestora din domeniul matematicii, geometriei şi astronomiei,
dezvoltîndu-le. În secolul al III-lea î.Hr. Euclid a elaborat principiile geometriei
plane, iar Arhimede pune bazele mecanicii şi ale hidraulicii, inventează roata
dinţată şi angrenajul.