MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ŞI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA
IP Centrul de Excelenţă în Energetică şi Electronică
Catedra “Electroenergetică”

Studiu individual Nr.3

La obiectul: Filosofie
Tema: Filosofia medievală

A elaborat el. gr. EN-0118 Railean Daniel

A verificat profesorul Bucătaru Igor

Chişinău 2021
Filosofia medievală 
este filosofia epocii cunoscută astăzi ca medievală sau Evul Mediu, perioada
ce durează aproximativ de la căderea Imperiului Roman de Apus în secolul 5 până
la Renașterea din secolul 16. Filosofia medievală, înțeleasă ca proiect de
investigație filosofică independentă, a apărut în Baghdad, la mijlocul secolului 8, și
în Franța, la curtea lui Carol cel Mare, în ultimul sfert al secolului 8. Este în parte
definită ca proces de redescoperire a culturii antice dezvoltată în Grecia și Roma în
perioada clasică, și în parte de nevoia de a aplica problemele
teologice și doctrina sacră în conexiune cu învățătura profană.
Istoria filosofiei medievale este tradițional divizată în două perioade principale:
prima perioadă începe în Evul Mediu Timpuriu și se termină în secolul 12, când
lucrările lui Aristotel și Platon erau păstrate și cultivate, și 'epoca de aur', a
secolelor 12, 13 și 14, în occidentul latin, care a fost martora culmii
recuperării filosofiei antice, alături de recepționarea comentatorilor arabi și
progresele semnificative în domeniul filosofiei religiei, logicii și metafizicii.
Deși de multe ori când se face referire la filosofia medievală, se vorbește doar de
gândirea Occidentului acelui timp, Evul Mediu a dat și filosofia bizantină, apărută
și dezvoltată în răsărit, în Bizanț.
Epoca medievală a fost tratată cu dispreț de umaniștii Renașterii, care au
văzut în ea o perioadă 'de mijloc' barbară, între epoca clasică a culturii grecești și
romane și renașterea culturii clasice. Istoricii moderni consideră că epoca
medievală a fost una a unei dezvoltări filosofice puternic influențată de teologia
creștină. Unul dintre cei mai notabili gânditori ai epocii, Toma de Aquino,
niciodată nu s-a considerat pe el însuși filosof și a criticat filosofii.
Caracterul filosofiei medievale
Filosofia medievală are caracter teologic. Cu excepții posibile
precum Avicenna și Averroes, gânditorii medievali nu s-au considerat ei înșiși
filosofi: pentru ei, filosofii erau scriitori
antici pagâni precum Platon și Aristotel. Oricum,
teologia lor a folosit metode și tehnici logice ale
filosofilor antici pentru a adresa întrebări teologice
grele și a afirma puncte doctrinare. Toma de
Aquino, urmându-l pe Petru Damiani, a susținut că
filosofia este slujinca teologiei.
Cele trei principii ce fundamentează toată
lucrarea lor sunt folosirea logicii, dialectica și
analiza în scopul descoperirii adevărului, cunoscute
ca ratio, respect pentru perspicacitatea filosofilor
antici, în particular pentru Aristotel, respect pentru autoritatea lor și obligația de a
coordona înțelegerea filosofiei cu învățătura și revelația teologică.
Una dintre cele mai puternic dezbătute teme în acea perioadă, a fost credința
versus rațiunea. Avicenna și Averroes s-au aplecat mai mult spre partea
rațiunii. Augustin a afirmat că niciodată n-ar permite investigațiilor sale filosofice
să treacă mai presus de autoritatea lui Dumnezeu. Anselm a încercat să lupte
împotriva a ceea ce a văzut ca fiind în parte atac asupra credinței, cu o abordare ce
permite și credința, și rațiunea.Soluția augustiniană la problema credință/rațiune
este: crede, iar apoi caută să înțelegi.
 Filosofia medievală creştină timpurie
Hotarele perioadei medievale timpurii sunt o problemă controversată.Există un
acord general că aceasta începe cu Augustin , care aparține strict perioadei clasice,
și se termină cu redeșteptarea învățăturii, la sfârșitul secolului 11, la începutul
perioadei medievale mijlocii.După căderea imperiului roman, în Europa
occidentală a început așa-numita epocă întunecată. Mănăstirile se numărau printre
punctele de învățământ academic. Se poate presupune că acest fapt se datorează
regulii Sf. Benedict din 525, care cerea călugărilor să citească zilnic Biblia și a
îndemnat ca la începutul Postului Paștelui, fiecare călugăr să primească câte o
carte. În perioadele mai târzii, monahii au fost folosiți pentru formarea
administratorilor și a clerului.
Gândirea creștină timpurie, în special perioada patristică, tinde să fie
intuitivă și mistică și se bazează mai puțin pe
rațiune și pe argumentul logic.
În această perioadă, o mare parte din
lucrarea lui Aristotel a rămas necunoscută în
Occident. Cărturarii s-au bazat pe traducerile
lui Boethius a Categoriilor lui Aristotel, a
lucrării logice Despre interpretare, precum și
a Introducerii lui Porfirie, aceasta din urmă
fiind un comentariu la Categoriile lui
Aristotel.
Doi filosofi romani au avut o mare influență
asupra dezvoltării filosofiei
medievale: Augustin și Boethius. Augustin este în primul rând un teolog și un
scriitor religios, dar o mare parte din lucrarea sa este filosofică. Temele sale
sunt adevărul, Dumnezeu, sufletul uman,
sensul istoriei, statul, păcatul și mântuirea. Unele dintre scrierile acestuia au avut o
influență asupra dezvoltării filosofiei moderne timpurii, precum cea a
lui Descartes. Anicius Manlius Severinus Boethius (480– c.525) a fost un filosof
creștin născut la Roma, într-o familie influentă. El a devenit în 510 consul în
regatul ostrogoților. Influența sa asupra perioadei medievale timpurii a fost de
asemenea marcantă (atât de mult încât a fost numită uneori perioada boethiană). El
a intenționat să traducă toate scrierile lui Aristotel și Platon din greacă în latină, și
a tradus multe din lucrările logice a lui Aristotel, printre care Despre
interpretare și Categoriile. A scris comentarii la aceste lucrări și
la Introducere de Porfirie (care este un cometariu la Categorii). Traducerea
acesteia din urmă a introdus problema universalelor în lumea medievală.