Strategia elaborării lucrărilor ştiinţifice

publicabile în reviste ştiinţifice internaţionale

(incluse în baze de date şi WEB of Science)

Curs 8
 Ce este ISI?

Institute for Scientific Information (ISI) a fost

fondat de Eugene Garfield în 1960.
Această instituţie a fost achiziţionată de către Thomson
Scientific & Healthcare în 1992, care apoi a devenit
cunoscut sub numele de Thomson ISI, parte a
Thomson Reuters Corporation.

Thomson Reuters (fostă ISI) Web of Knowledge este

astăzi cea mai cunoscută platformă de cercetare
pentru informaţii în ştiinţe, ştiinţe sociale, arte şi
ştiinţe umaniste.
 Despre includerea unei reviste in baza ISI

ISI a selectat peste 12000 de reviste stiintifice dintr-un total de peste

100.000 aparute in intreaga lume.
Aceasta selectie este considerata drept curentul principal al literaturii
stiintifice mondiale (cel putin in domeniul stiintelor fundamentale) si se
realizeaza in functie de o serie de criterii cum sunt regularitatea aparitiilor,
existenta referentilor s.a.
Revistele in cauza sunt analizate sistematic dupa criterii scientometrice
riguroase de Science Citation Index. Cele 12000 de reviste sunt cele mai
citite si mai citate de specialisti, iar publicarea intr-una dintre ele este
considerata o garantie a calitatii unei lucrari stiintifice si asigura circulatia
lucrarii in lumea stiintifica.
Pentru fiecare articol din aceste reviste se asigura fisa bibliografica ce
include rezumatele in limba engleza, adresele autorului si editurii si de
asemenea de cate ori a fost citat articolul respectiv in alte lucrari publicate.
Bazele de date sunt selective deoarece crearea unor baze de date care sa
cuprinda toate articolele aparute privind rezultatele cercetarii stiintifice ar fi
imposibila.

Sursa: http://www.cncsis.ro/articole/6/Despre-includerea-unei-reviste-in-baza-ISI.html
 Procesul de evaluare
Procesul de selectie si evaluare a revistelor stiintifice se desfasoara continuu,
cu adaugarea sau stergerea lor din baza de date la fiecare doua saptamani.
Personalul editorial al ISI evalueaza aproximativ 2 000 de noi reviste stiintifice
annual, dar numai 10-12% din ele sunt selectionate pentru a fi incluse in
bazele de date. De asemenea si revistele deja existente in bazele de date sunt
permanent evaluate.

Cum se propune o revista pentru evaluare ISI?

ISI organizeaza regulat prospectari de piata si de asemenea ia in considerare
sugestiile diversilor editori.
Pentru propunerea unei reviste se completeaza formularul electronic aflat la
adresa:
http://science.thomsonreuters.com/info/journalsubmission/
apoi, in masura aparitiilor, se trimit la adresa mentionata in link-ul precedent cel
putin 3 numere consecutive ale revistei.

Detalii la :http://science.thomsonreuters.com/info/journalsubmission/
 Datele standard de editare a revistelor stiintifice
in vederea selectiei

a. Frecventa de aparitie
b. Conventii editoriale internationale
c. Titlul articolelor, rezumate, cuvinte-cheie, referinte in limba engleza
d. Existenta referentilor este o alta indicatie a standardelor revistei si
de asemenea un indicator al calitatii globale a rezultatelor stiintifice
prezentate.
e. Continutul revistelor stiintifice
f. Reprezentarea geografica a revistelor
g. Analiza citarilor

Detalii la: http://www.cncsis.ro/articole/6/Despre-includerea-unei-reviste-in-baza-ISI.html

dm1
Diapozitiv 5

dm1 dan maftei; 04.01.2020

ISI publică, de asemenea, rapoartele Journal Citation Reports, listează
factorul de impact pentru fiecare dintre revistele pe care le urmăreşte
(7387 jurnale).
În cadrul comunităţii ştiinţifice, factorul de impact al unui jurnal joacă un rol
important, dar controversat, în evaluare ştiinţifică.
Scopul intocmirii materialelor ştiinţifice:
-elaborarea şi evaluarea materialelor ştiinţifice este strâns legată de cercetarea ştiinţifică
-progresele în orice domeniu al ştiinţei sunt strâns legate de contribuţia cercetării,
considerată ca piatră unghiulară a progresului ştiinţific
- ştiinţa este ca o cale sistematică de a acumula noi cunoştinţe, bazată pe metode specifice
-cunoaşterea cu caracter ştiinţific nu este bazată pe opiniile, sentimentele şi intuiţia
cercetătorului, ci pe date reproductibile, credibile, obţinute în condiţiile unor studii
sistematice şi atent structurate

- Metoda ştiinţifică reprezintă un set de principii şi metode de investigare pe care se

bazează cercetătorii pentru obţinerea unor rezultate corecte:
• abordarea empirică (bazată pe experienţă);
• observaţii;
• întrebări;
• ipoteze;
• experimente;
• analize;
• concluzii.

- Diseminarea rezultatelor cercetării joacă un rol esenţial în progresul ştiinţei

 - materialul ştiinţific: mijloc prin care un autor sau un grup de autori prezintă elemente
de noutate, originale, într-un domeniu specific, cu o anumită întindere, împreună cu
argumentatele care confirmă originalitatea, valoarea şi valabilitatea lor ştiinţifică.
- publicarea sau comunicarea rezultatelor cercetării, pentru a le face cunoscute lumii
ştiinţifice din domeniu sau grupurilor interesate, în vederea asigurării schimbului de valori şi
informaţii este cel puţin la fel de importantă ca şi obţinerea lor.

În ştiinţă, ca în orice altă sferă a cunoaşterii, este foarte

important să comunici şi să scrii!

Beneficiile comunicării şi publicării (DISEMINĂRII) rezultatelor

cercetării ştiinţifice:

• se extinde baza de cunoştinţe în domeniu;

• se îmbunătăţeşte calitatea cercetării;

• se deschide accesul altor cercetători la informaţie, permiţându-le extinderea

cercetărilor;

• se îmbunătăţeşte calitatea vieţii.

Diseminarea rezultatelor cercetării

- prezentare
(în cadrul manifestărilor ştiinţifice: seminarii, simpozioane,
conferinţe, congrese)

-oferă posibilitatea diseminării relativ imediate a

rezultatelor unor cercetări (frecvenţa lor este relativ
mare)

- formatul prezentării diferă de la o manifestare

ştiinţifică la alta (comunicare, poster, simpozion)
Diseminarea rezultatelor cercetării
(cont.):
- publicare
(cea mai comună şi preferată metodă de diseminare a rezultatelor
cercetării)

Opţiuni :

• referate
• rapoarte de lucru sau tehnice
• disertaţii
• teze
• articole în jurnalele ştiinţifice
• monografii
• capitole de cărţi
• cărţi
 Materiale ştiinţifice

Caracteristici:

-nu sunt de uz general

-sunt elaborate şi se adresează unui grup de cititori sau unei
audienţe dintr-un domeniu specific
-stilul şi modul de redactare va fi adaptat grupului specific de cititori
sau ascultători (asistenţă, auditoriu)
-sunt elaborate după anumite reguli, unele din ele cu caracter
internaţional
-trebuie să fie originale şi să contribuie nu numai la dezvoltarea
cunoaşterii sau a înţelegerii unor probleme, dar să fie şi un model în
sprijinul altor lucrări
 Prezentările

Prezentarea orală (comunicarea ştiinţifică): implică

susţinerea, în faţa unui public avizat, a conţinutului unei
lucrări ştiinţifice, pe un anumit subiect.
-expunerea rezultatelor cercetării - într-o perioadă limitată
de timp (cca. 10 minute)

-ilustrarea conţinutului prezentării (de exemplu, utilizând un

software de prezentare - Microsoft Power Point).

Comunicare: Prezentare într-un cerc restrâns de specialişti

a unei contribuţii personale într-o problemă ştiinţifică;
lucrare care face obiectul unei comunicări (DEX).
- planificarea conţinutului, în funcţie de:
asistenţă, cunoştinţele în domeniu ale acesteia (ex: există
diferenţe între: modul în care se face prezentarea unui grup de studenţi sau unui grup
de doctoranzi)
locul în care se desfăşoară evenimentul (ex: există diferenţe
dacă prezentarea se face într-o sală oarecare sau într-un amfiteatru)
Planificarea urmăreşte şi încadrarea într-un anumit interval de timp.

-elaborarea conţinutului (include: pregătirea scopului şi

obiectivelor, cuprinsului, profunzimea analizei subiectului)

-expunerea (cu ajutorul unor mijloace vizuale (slides), cu cât mai

puţine animaţii, pentru a nu distrage atenţia asistenţei de la aspectele
esenţiale ale prezentării)

- reevaluarea prezentării (dacă este comunicată a doua oară, unui

alt public)
Prezentările pot fi de urmatoarele tipuri:

Posterul
Poster: Mod de prezentare a unei comunicări sub formă de afişe în cadrul sesiunilor, al
congreselor ştiinţifice etc.(DEX)

Este preferat ca mod de prezentare de către studenţi şi

cercetători debutanţi

Conferinţa
Conferinţă: Expunere făcută în public asupra unei teme din domeniul ştiinţei, artei, politicii
etc., cu intenţia de a informa, de a instrui, de a omagia etc.(DEX)

Simpozionul
- o colecţie de prezentări orale – comunicate de un grup.
Simpozion: Discuţie organizată, pe baza unor scurte expuneri asupra unei teme literare,
filozofice, ştiinţifice etc. de actualitate, purtate de câţiva vorbitori în faţa şi cu participarea
publicului.
- prezentarea rezultatelor cercetării la manifestări ştiinţifice
reprezintă, de fapt, o competiţie

-cercetătorii trimit organizatorilor conferinţei un rezumat al

prezentării, care este evaluat

-în urma evaluării, recenzenţii (numiţi şi referenţii ştiinţifici

sau evaluatori) stabilesc dacă materialul poate fi inclus sau
nu în programul manifestării

-se stabileşte modul de prezentare (poster sau prezentare

orală)
(se consideră că lucrarea acceptată pentru prezentare orală se bucură de o mai mare
apreciere decât posterul)

-rezumatele prezentărilor pot fi publicate într-un jurnal sau

un volum al conferinţei
Materiale ştiinţifice elaborate în scris şi/sau
publicate

Referatul
Referat: Dare de seamă, scrisă sau orală, asupra unei cărţi, a unei activităţi etc.

Raportul
Raportul: Comunicare (orală sau scrisă) prezentată în faţa unei adunări sau a unei
autorităţi, cuprinzând informaţii despre activitatea personală sau colectivă; dare
de seamă.

Referate şi rapoarte:
- de laborator
- de cercetare
- de fezabilitate
- de stadiu/etapă
- de consultanţă
- publicate

Articolul
Articol: Expunere scrisă (de proporţii mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă
politică, economică, ştiinţifică etc. (DEX)
Articole în reviste de specialitate:
- sinteze de literatură (review)
- lucrări de cercetare ştiinţifică
- scurte comunicări

Eseul

- lucrare scurtă care tratează un subiect din punctul de vedere

personal al autorului, având în vedere experienţele subiective
şi reflecţiile personale ale acestuia privind tematica abordată.
Eseu - studiu de proporţii restrânse asupra unor teme filosofice, literare sau ştiinţifice,
compus cu mijloace originale, fără pretenţia de a epuiza problema (DEX)

- de regulă, un eseu conţine 1500-6000 cuvinte.

 Eseul poate fi abordat ca:
• gen literar;
• instrument de învăţare;
• gen non-literar (muzică, film, fotografie, filatelie,
numismatică etc.)

Eseul, ca instrument de învăţare (pedagogic) a devenit, în ultimii

ani destul de frecvent utilizat, mai ales în învăţământul superior pentru a
evalua gradul de înţelegere a unui material, a unui curs. Adesea el este
parte a criteriilor de apreciere a studenţilor.
Eseul academic este în mod obişnuit formal (oficial, convenţional)
şi prezintă un subiect din perspectiva autorului ca o analiză
profundă, cuprinzătoare a ceea ce el a scris, a citit sau a lucrat în
legătură cu un anumit subiect.
Disertaţia

- prezintă cercetările şi descoperirile autorului şi este

elaborată şi evaluată ca suport (argument) pentru o
candidatură, pentru un grad ştiinţific sau calificare
profesională (de exemplu, titlul de master în ştiinţă)

- conţine între 6000-20000 cuvinte

Disertaţie: Expunere în care se tratează o problemă în mod ştiinţific şi amănunţit;

Lucrare ştiinţifică susţinută în public de autor, pentru dobândirea unui grad ştiinţific;
Expunere în care se tratează o problemă în mod ştiinţific pe baza argumentelor şi
datelor dobândite prin studiu (DEX)
Teza
Teză (de doctorat): lucrare ştiinţifică prezentată de un candidat pentru
obţinerea titlului de doctor (în ştiinţe) (DEX).
Este asemănătoare ca structură disertaţiei, dar include mult mai mult
de 20000 de cuvinte şi se elaborează pe parcursul a câtorva ani.

Broşura
Broşură: Lucrare tipărită cu un număr redus de pagini, legate într-o
copertă subţire şi moale (DEX)

Bibliotecarii consideră ca fiind broşură o carte (ediţie de buzunar)

cu cel mult 49 pagini.

Cartea
Carte: Scriere cu un anumit subiect, tipărită şi legată sau broşată în volum (DEX)
Cărţile pot fi:
• monografii
• manuale
• dicţionare
• tratate
• enciclopedii
 Monografia
-carte cu caracter ştiinţific sau un tratat pe un singur subiect sau un grup de subiecte
comune (sau despre o personalitate)

- monografia nu apare ca o serie de publicaţii

- poate fi în unul sau mai multe volume (în număr finit).

Monografie: Studiu ştiinţific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat şi multilateral; Studiu
ştiinţific care tratează amplu şi aprofundat o singură problemă (DEX)

Manualul (textbook)

-instrument de instruire sau o carte standard într-un domeniu de studiu

-poate fi clasificate atât din punctul de vedere al grupului ţintă, cât şi al
subiectului abordat.

Manual: Carte care cuprinde elementele fundamentale ale unei discipline, ale unei arte sau
ale unei îndeletniciri practice (DEX).
Dicţionarul
Dicţionar: Operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui
domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o anumită ordine (de obicei
alfabetică) explicate în aceeaşi limbă sau traduse într-o limbă străină (DEX).

Dicţionarul este o carte ce poate include:

• o listă de cuvinte cu definiţia lor;

• o listă de caractere cu descrierea semnificaţiei lor;
• o listă de cuvinte cu corespondentele lor în alte limbi.

Există mai multe tipuri de dicţionare:

• bilingve;
• multilingve;
• de istorie;
• bibliografice;
• de geografie;
• alte domenii ale ştiinţei şi tehnicii (dicţionare specializate).
Tratatul
Tratat: Lucrare cu caracter special, în care sunt expuse, metodic, problemele fundamentale
ale unei discipline (DEX).

Enciclopedia
Enciclopedie: Tip de lucrare lexicografică de proporţii diferite care tratează sistematic termeni
de bază (nume comune şi proprii), noţiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu
de cunoştinţe, fie în ordine alfabetică, fie pe probleme sau pe ramuri (DEX).

Este o carte ce însumează cunoştinţele din diverse domenii care se

particularizează din următoarele puncte de vedere:
•al subiectului abordat;
•al scopului;
•al metodei de organizare a conţinutului;
•al metodei de realizare.
Primele sugestii pentru elaborarea
materialului ştiinţific:
- urmaţi-vă maestrul!
- elaboraţi ca un viitor om de ştiinţă!
- mergeţi la esenţa lucrurilor!
- fiţi interesanţi, direcţi, concişi, obiectivi!

- Citiţi literatură ştiinţifică de calitate

-Apreciaţi şi utilizaţi terminologia şi stilul maestrului
(organizare, text, tabele, figuri)
- Dezvoltaţi un stil personal:
- fiţi interesant şi informat

- scrieţi pentru secolul 21 şi nu pentru secolul 18!

 STRUCTURA GENERALĂ A
MATERIALULUI ŞTIINŢIFIC
Este constituită din:
• elemente obligatorii, impuse de reguli
• elemente opţionale

Elemente ce constituie structura unui material

ştiinţific:

- elemente esenţiale pentru identificare (elemente pre-text)

- textul propriu-zis, în care este prezentat şi dezvoltat

conţinutul, conform obiectivelor lucrării şi sunt prezentate
concluziile (elemente text)

- partea finală a lucrării, în care sunt plasate referinţele

bibliografice, anexele etc. (elemente post-text)
Condiţii pentru un material ştiinţific
valoros:

-caracter de originalitate
- în concordanţă cu metodele şi obiectivele propuse
-să includă elemente obligatorii, cerute de reglementările
naţionale şi internaţionale
-să conţină şi elemente opţionale, în funcţie de tipul
lucrării ştiinţifice
 STRUCTURA GENERALĂ A MATERIALULUI
ŞTIINŢIFIC (cont.)

Elementele asociate textului lucrării

• includ analize asupra studiilor şi cercetărilor

intreprinse de autori, descrise explicit

• trebuie să releve ţintele/scopul cercetării, ce

aspecte trebuie analizate, conturând tema
centrală a lucrării – firul roşu sau obiectivele
specifice (expuse într-o manieră concisă),
etapele intermediare, necesare a fi parcurse
pentru realizarea scopului propus.
 STRUCTURA GENERALĂ A MATERIALULUI
ŞTIINŢIFIC (cont.)

Concluziile

• reprezintă punctul final al lucrării

• trebuie să sublinieze elementele de noutate, într-o

manieră logică, clară şi concisă, având, ca argumente,
rezultatele şi discuţiile din text

• se subliniază – într-o formă rezumativă, esenţa

materialului şi alte aspecte importante din text, care
răspund obiectivelor lucrării
ETAPELE/PROCEDURA GENERALĂ DE
ELABORARE A MATERIALELOR
ŞTIINŢIFICE

Redacta: A compune, a formula în scris, a scrie, a întocmi

(un studiu, un act etc.) (DEX)

Technical writing: a specialized, structured way of writing,

where information is presented in a format and manner that
best suits the cognitive and psychological needs of the readers,
so they can respond to a document as its author intended and
achieve the purpose related to that document (Wikipedia).
Autor: Persoană care creează o operă literară, artistică,
ştiinţifică sau publicistică (DEX).

A se documenta: A se informa amănunţit şi temeinic (pe

bază de documente) (DEX).
34
Evaluarea lucrărilor ştiinţifice
Politici şi strategii editoriale
 Evaluarea materialului
(recenzare, reviewing)

Tipurile comune de evaluare sunt:

peer-review (efectuată de specialişti de acelaşi

nivel);

 evaluare tehnică (efectuată de experţi);

 evaluare editorială (efectuată de către editori);

 evaluare managerială (efectuată de manageri).

Peer-review

•este adesea prima şi, de cele mai multe ori, cea mai utilă etapă în
procesul de evaluare/recenzare a unui material ştiinţific
•este efectuată de regulă de specialişti ce pot avea calitatea de colegi ai
autorului, cu pregătire şi specializare relativ echivalente în domeniu (de
regulă, din alte universităţi sau instituţii academice şi ştiinţifice)
•evaluatorii peer-review pot identifica părţile slabe ale conţinutului şi
organizării materialului, fiind strâns legaţi de tematica acestuia
•aceştia sunt adesea mai puţin formali şi mai puţin „duri” decât
recenzenţii din zonele managerială şi tehnică.
•peer-reviewers sunt adesea mult mai eficienţi dacă au la îndemână un
ghid de evaluare.
Evaluarea din punctul de vedere tehnic

Corectitudinea materialului din punct de vedere tehnic ar trebui să fie

primul nivel de evaluare a materialului, deoarece se consideră o pierdere
de timp să lucrezi pe un material care are un conţinut eronat.

Evaluarea tehnică poate fi realizată şi de către un specialist care

efectuează şi peer-review, ori de experţi în domeniu.

Analiza din punct de vedere tehnic vizează unul sau mai multe aspecte,
cum ar fi:
- problema analizată este una importantă din punct de vedere
tehnic?
- conţinutul materialului rezolvă realmente problema pe care şi-a
propus s-o rezolve?
- metodologia şi practicile de lucru sunt adecvate din punct de
vedere tehnic?
- cercetarea ce face obiectul materialului elaborat deschide şi
alte căi de investigare, pune întrebări la care ar trebui dat un răspuns?
Deşi evaluatorii tehnici (de specialitate) sunt cei care
analizează conţinutul din punct de vedere al acurateţei
ştiinţifice şi nu ar trebui confundaţi cu evaluatorii
materialului din punctul de vederea al redactării (editării),
aspectele tehnice şi de redactare sunt adesea greu de
separat din următoarele motive:

• Adesea, inexactităţile de ordin tehnic sunt

generate de confuzii stilistice;
• Erori mici de terminologie pot include erori tehnice
„monumentale”.
Evaluarea editorială (din punctul de vedere al
redactării materialului)

Are rolul de a îmbunătăţi posibilitatea înţelegerii

conţinutului din punctul de vedere al calităţii elaborării
textului.

Evaluatorul marchează schimbările ce se cer a fi

făcute în text şi returnează manuscrisul autorului, ori
face note marginale şi întocmeşte un raport pentru
uzul autorului.
Evaluatorul procedează - de regulă - astfel:

 Citeşte manuscrisul din punctul de vedere al conţinutului:

acoperirea tematicii şi organizarea materialului. Materialul trebuie
parcurs în întregime şi chiar în mod repetat, înainte de a face
sugestii pentru adăugiri, rearanjarea materialului, reordonarea
materialului, reordonarea paragrafelor, a propoziţiilor. Trebuie
analizate cu atenţie: obiectivele autorului, stabilirea tematicii, a
problemei ce se abordează, audienţa şi organizarea materialului.

 Face adnotări pe marginea materialului. Dacă un fragment sau

un paragraf nu este clar, trebuie marcat pentru a fi recitit. Se fac
adnotări pe marginea secţiunilor vag dezvoltate, penibile, lipsite de
consistenţă sau slab argumentate. În timpul lecturii, evaluatorul
notează şi problemele gramaticale şi stilistice.

 Plasează în contextul manuscrisului potenţialele probleme care

apar ca urmare a unor erori stilistice şi tehnice. Se recitesc zonele
marcate la prima citire.
Scrie recomandările, sugestiile pe marginea manuscrisului sau pe o
pagină separată în care identifică (eventual):
•lipsa de claritate a scopului şi a problematicii abordate;
•lipsa de oportunitate a materialului pentru o anumită audienţă,
grup de cititori;
• organizarea slabă a materialului referitoare la:
 organizarea întregului manuscris,
 inconsistenţa de formă,
 structura paragrafelor.
• erori gramaticale;
• greşeli stilistice.

Analizează textul din punctul de vedere al punctuaţiei şi al stilului de

redactare (folosirea literelor mari, a caracterelor italice, abrevieri,
acronime, cifre, numerotarea paginilor, capitolelor, figurilor, utilizarea
simbolurilor, a ecuaţiilor, ortografie).
Evaluarea managerială
Recenzarea materialului ştiinţific din punct de vedere
managerial poate fi uneori considerată o cale prin care organizaţiile
gestionează lucrarea.
În documentele de evaluare, supervizorul sau managerul ori
directorul de cercetare lucrează cu echipa sa (staff), sprijinind-o adesea
să reformuleze materialul pentru ca acesta să corespundă obiectivelor
grupului.
Managerii sau directorii unor echipe de cercetare stabilesc
adesea planurile/schiţele unor rapoarte, propuneri sau comunicări orale
ca o cale de a realiza proiectul, pentru că ei sunt responsabili din
punctul de vedere al costurilor şi timpului de realizare.
Procesul de evaluare este adesea dificil, deoarece perspectivele
echipei de cercetare şi ale managerilor sunt relativ diferite.
Plagiatul

este definit in DEX ca fiind

„opera literară, artistică sau ştiinţifică a

altcuiva, însuşită (integral sau parţial) şi
prezentată drept creaţie personală”.

Plagiatul este un mod de a înşela auditoriul sau

grupul de cititori, fiind o ofensă serioasă la
adresa autorului lucrării plagiate, cu consecinţe
de ordin personal.
Cele mai cunoscute forme de plagiat sunt:

• copierea unor propoziţii sau paragrafe, cuvânt cu cuvânt

dintr-o sursă, fără a o cita;

• exprimarea cuvintelor, ideilor, gândirii cuiva cu cuvintele

proprii ale autorului (parafrazarea), fără a cita sursa
acestora;

• compilarea textului luat din una sau mai multe surse,

fără a le menţiona;

• copierea parţială sau totală a lucrării unui alt student

De exemplu:

Într-o lucrare poate apărea următoarea frază:

A US study showed that almost 40 % of pesticides users

reported not always reading and/or undestanding labels.

Prezentat în această formă, textul conduce la ideea că este

formularea personală a articolului lucrării. În realitate aceste
cuvinte au fost copiate direct dintr-o lucrare ştiinţifică.

Textul nu este marcat cu ghilimele.

Nu există nici o referire la autorul acestui text.
Pentru ca această frază să fie corect utilizată în materialul
ştiinţific ce se elaborează, ea trebuie însoţită de elementele de
identificare menţionate mai sus:

In their synthesis, Grieshop and Stiles (1989) reveal that

„a US study showed that almost 40 % of pesticides users
reported not always reading and/or undestanding
labels.”
Elaborarea unor prezentări
orale şi a materialelor
ilustrative
 REALIZAREA ŞI PREZENTAREA UNEI
COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE
Organizarea lucrării

- se parcurg aceiaşi paşi ca şi în cazul în care se elaborează o lucrare

ştiinţifică pentru publicare
- se are în vedere evidenţierea a două aspecte fundamentale:
• care este problema ce se abordează în cercetare?
• care este soluţia la care s-a recurs pentru rezolvarea ei?

- faptul că lucrarea va fi susţinută oral implică aplicarea unor reguli

specifice, ca de exemplu:

• nu este necesară detalierea părţii experimentale

• se includ mai puţine referinţe bibliografice
 Prezentarea lucrării
-majoritatea prezentărilor orale sunt scurte (în limita a 10 min.)
-conţinutul trebuie redus, prin comparaţie cu cel al unui articol de
cercetare destinat publicării

-indiferent de modul de organizare, prea multe idei, prezentate într-un

ritm alert, vor genera confuzii şi vor conduce la percepţia incorectă a
mesajului prezentării
-este necesar să se evidenţieze cele mai importante aspecte sau
rezultate, deoarece intervalul de timp este insuficient pentru toate
ideile şi realizările pe care autorul ar fi tentat să le prezinte

- indiferent de intervalul de timp alocat, autorul trebuie să prezinte

clar, cu profesionalism, câteva puncte sau teme importante ale
cercetării, suficient de lent pentru ca audienţa să perceapă corect
conţinutul comunicării ştiinţifice

- dacă vorbitorul va prezenta rapid informaţia, audienţa va pierde şirul,

iar mesajul comunicării va fi pierdut
Materialul ilustrativ (imaginile)

De regulă, o comunicare reuşită se sprijină pe un material

ilustrativ (folii, slide-uri, tablă).
Imaginile trebuie concepute într-un mod specific pentru
prezentarea orală.
Pentru realizarea acestora, trebuie avute în vedere o serie de
aspecte importante pentru reuşita prezentării:

imaginile realizate folosind grafice care au fost pregătite pentru

publicare într-un jurnal sunt adesea ineficiente din punctul de vedere al
înţelegerii materialului şi uneori sunt greu lizibile de către audienţă

- imaginile realizate pe baza textului unui manuscris în Word sau

scanate dintr-un jurnal sau alt material tipărit sunt aproape
întotdeauna ineficiente, inadecvate ca material ilustrativ pentru
prezentarea orală
-imaginile trebuie pregătite pentru un echipament de proiecţie adecvat şi
profesional

-lumina din sala de conferinţe este arareori optimă pentru prezentarea

imaginilor: de aceea contrastul este foarte important (de exemplu: text
negru pe fond alb)

-imaginile nu trebuie încărcate cu informaţii: fiecare imagine trebuie

concepută astfel încât să ilustreze un aspect particular sau să rezume
numai câteva aspecte.

Dacă o imagine nu poate fi înţeleasă în 4 secunde, atunci ea nu este bine

realizată.

-înainte de a începe manifestarea ştiinţifică este bine ca autorul să vină în

sală, să verifice funcţionarea proiectorului şi vizibilitatea imaginilor proiectate,
în condiţiile de iluminare oferite de sala de conferinţe

- se verifică dacă materialul este corect încărcat, în ordinea necesară a

imaginilor (nu există nici o scuză dacă imaginile apar in dezordine)
 -fiecare imagine trebuie să prezinte o singură idee, într-o manieră simplă şi
uşor de înţeles
-imaginea trebuie să completeze cu succes ceea ce autorul expune în
momentul în care imaginea este pe ecran
- autorul nu trebuie să citească pentru audienţă textul existent pe imaginea
proiectată - o poate face singură!

Imaginile bine concepute pot spori valoarea

prezentării ştiinţifice.

Imaginile nu redau integral prezentarea

dumneavoastră!
•sunt un sumar al prezentării
•nu imaginile, ci lucrarea în sine este o dovadă a reuşitei cercetării efectuate de
dumneavoastră
• dovada este prezentată prin imagini pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce
dumneavoastră consideraţi important
Audienţa

Prezentarea unei comunicări la o manifestare ştiinţifică este un proces

biunivoc.
Vorbitorul şi audienţa trebui să accepte anumite reguli:

vorbitorul

-trebuie să prezinte materialul clar şi concis astfel încât audienţa să priceapă şi

să înveţe din informaţia comunicată

-de regulă, prezentarea orală va fi realizată la un nivel sporit de generalitate

comparativ cu o lucrare scrisă, deoarece audienţa va fi mult mai diversă decât
cititorii unei lucrări ştiinţifice.
Prin urmare:
• se evită detaliile tehnice
• se definesc termeni, concepte
• se explică conceptele mai dificil de înţeles pentru audienţa care nu este de
strictă specialitate
• uneori se pot repeta unele informaţii
audienţa

-trebuie să fie (menţinută) atentă şi să păstreze liniştea;

-vorbitorul va reuşi să stabilească tacit o relaţie favorabiă cu o audienţă

atentă şi interesată

-procesul de comunicare va fi virtual dezastruos dacă audienţa este

zgomotoasă sau adormită

Dialogul cu audienţa

Cea mai importantă parte a unei comunicări orale este cea dedicată întrebărilor
şi răspunsurilor.

Membrii audienţei au opţiunea, chiar şi obligaţia să evidenţieze probleme care

nu au fost suficient abordate sau acoperite de vorbitor, sau să prezinte pe scurt
idei sau date care confirmă sau le combat pe cele prezentate de vorbitor.
Întrebările şi comentariile trebuie abordate într-o
manieră elegantă şi profesionistă, iar membrii
audienţei care pun aceste probleme nu trebuie să
atingă forme fără fond sau să demonstreze cât de
erudiţi sunt!

Prin urmare, vorbitorul are obligaţia să

respecte audienţa, iar audienţa să respecte
vorbitorul.
Suporturi pentru prezentarea orală

Foliile transparente

• pot fi pregătite în Word şi apoi tipărite la imprimantă

• foliile transparente sunt recomandate pentru manifestări mai puţin formale

şi pentru prezentări în încăperi mai mici

• pot fi realizate pe orizontală sau pe verticală (preferabil)

Prezentările Microsoft Powerpoint (ppt)

• se poate folosi un template (machetă) oferit de program sau se poate
realiza un format propriu

• graficele, fotografiile pot fi importate şi plasate pe slide

• slide-urile în ppt pot fi cu uşurinţă şterse, rescrise, rearanjate

Organizarea materialului pe slide-uri

• prezentările care încep cu un sumar al conţinutului sunt mai uşor de

urmărit
• fiecare slide trebuie să acopere un punct major al prezentării, cu
maximum 6 subpuncte
• titlul ar trebui să fie de min. 20-24 pts., iar celelalte subtitluri de min.
16 pts.
• dacă sala de conferinţe este mare se pot folosi dimensiuni ale
fonturilor mai mari

•dacă se utilizează în prezentare tabele sau grafice, caracterele

trebuie să fie de minim 14 pts. astfel încât să poată fi citite de la
distanţă

• nu se aglomerează pagina cu subpuncte, grafice, tabele

Folosiţi culori solide, nu pattern-uri, pentru a
umple barele într-o diagramă. Acestea transmit
mai clar mesajul dorit.
De asemenea, diagramele circulare (pie) pot crea
confuzie.
Folosiţi tabele simple pentru a prezenta date
numerice!
Rând 1 10 3.21 4

Rând 2 30 4.32 6

Rând 3 23 5.67 3

Rând 4 22 12.4 7
 Numărul de frunze căzute pe durata unui an
în câteva localităţi
Christchurch Dunedin Wellington

January 11,532,234 14,123,654 3,034,564

February 1,078,456 12,345,567 16,128,234
March 17,234,778 6,567,123 16,034,786
April 16,098,897 10,870,954 7,940,096
May 14,856,456
June
Foarte 4,123,656

July 18,885,786
August
detaliat ! 17,230,095

September 9,950,498
October 2,608,096 9,945,890 5,596,096
November 5,864,034 478,023 6,678,125
December 12,234,123 9,532,111 3,045,654
 Numărul de frunze căzute pe durata unui an în
câteva localităţi (milioane frunze)

In 106 Christchurch Dunedin Wellington

January 11 14 3
February 1 12 16
March 17 6 16
April 16 10 7

Mai simplu!
May 8 10
10 14
June 4
16
16 0

July 8 15 18
August 8 18 17
September 4 18 9
October 2 9 5
November 5 0 6
December 12 9 3
Dinamica numărului de frunze căzute în
timpul unui an

Prea detaliat !
Dinamica numărului de frunze căzute în timpul
unui an

Mult mai
simplu!
• se pot folosi slide-uri colorate, care însă trebuie să poată fi
citite uşor, prin asigurarea contrastului;

•dacă se alege o culoare închisă pentru text, pentru fond se

alege o culoare deschisă luminoasă. O combinaţie bună este cea
în care fondul este galben deschis, iar textul albastru închis

Alegeţi culorile cu atenţie!

alegeţi o culoare predominantă în decursul prezentării
folosiţi litere de culoare deschisă pe un fundal întunecat
Nu folosiţi un astfel de fond
pentru slide!
• dacă se alege o culoare închisă pentru fond (gri închis sau albastru
marin) celelalte elemente pot fi albe, galben pal sau altă culoare
pală
• utilizarea echilibrată a culorilor poate să adauge un plus de calitate
prezentării (trebuie avut grijă să nu se exagereze cu efectele de
culoare – în caz contrar se poate rata prezentarea!)

dacă se utilizează aceeaşi culoare pentru ilustrarea conţinutului unei idei,

pe toată prezentarea, ideea va fi comunicată fără confuzii
(de exemplu, dacă se utilizează bullet-uri de culoare albastru
închis, ele nu vor fi schimbate cu altele, la mijlocul prezentării. Audienţa se
va întreba de ce vorbitorul a făcut această schimbare, ce a vrut să
sublinieze ?)

• efectele vizuale trebuie să fie cât mai simple şi lente! (“dissolve”) şi

limitate ca utilizare!

• când se utilizează prezentarea electronică este recomandabil să se

realizeze şi un set de folii transparente pentru a se evita eventualele
probleme!
Evitaţi plasarea una lângă alta a culorilor
stridente, saturate.

TEXTUL VA FI GREU DE CITIT.

Imaginile vor fi supărătoare pentru ochi.
Folosirea pentru text a unei culori care nu contrastează cu
fondul slide-ului creează dificultăţi pentru cititor!

Nu este necesară utilizarea de culori diferite pentru fiecare

idee principală (punct al unei probleme)!
Nu este necesară folosirea altei culori pentru subpuncte!

Nu scrieţi cuvintele
 Folosiţi “bullets”, nu numere!
“bullets” nu impun o anumită ordine a elementelor enumerate
folosiţi numere doar pentru a stabili o ordine sau a arăta gradul
de importanţă al ideilor

De exemplu:
Cum se introduce un elefant într-un frigider?
1. Se deschide uşa frigiderului
2. Se introduce elefantul
3. Se închide uşa frigiderului

Numerele sugerează ordinea efectuării operaţiilor!

Cum se introduce o girafă într-un
frigider?

1. Se deschide uşa frigiderului

2. Se scoate afară elefantul
3. Se introduce girafa în frigider
4. Se închide uşa frigiderului

Numerele sugerează ordinea efectuării operaţiilor!

Trataţi un singur subiect într-un slide!

Folosiţi regula “6 x 6”:

6 rânduri de text
6 cuvinte / rând

Lăsaţi suficient loc la marginile imaginilor şi

ale slide-ului!
Instructional Technology:
A complex integrated process
involving people, procedures, ideas,
devices, and organization, for
analyzing problems and devising,
implementing, evaluating, and
managing solutions to those
proble msPrea
in
in detaliat ! ch
learning is purposive
situations andin
situations icontrolled.
n
(HMRSwhi5th ed.)
Instructional Technology:
A process
involving people, procedures &
tools
for solutions
to problems in learning

(HMRS 5th ed.) Mult mai

simplu
Exemplu de slide incorect realizat:

•Acest text conţine prea multe cuvinte pentru un slide!

Nu este scris sub forma unei enumerări, cu bullet-uri,
cu fragmente de propoziţii sau cuvinte cheie şi din
acest motiv pare complicat. Deşi are un singur punct şi
exprimă o singură idee, va fi dificil de citit şi de înţeles
de către audienţă. În concluzie, audienţa va pierde
mult timp ca să citească acest paragraf, în loc să vă
asculte!!
Alegeţi o mărime corespunzătoare a textului:

• minim 36 pts. pentru titluri

• 24 pts. pentru text
• acest text este de 32 pts.

Alegeţi un font lizibil:

• fonturi “sans serif” (cum este Arial)

pentru text

• fonturile “serif” (cum este Roman)

sunt doar pentru titluri
Sans serif Z
clar

Serif Z
obositor
Exemple de fonturi:
Alegeţi un font lizibil:
• Arial
•fonturi “sans serif” (cum este
Arial)
• Times New Roman pentru text

• Courier New •fonturile “serif” (cum este

Roman)
sunt doar pentru titluri
• Verdana

Reglaţi formatul literelor pentru a diminua sau

accentua o idee, un element:

•scrieţi titlurile cu litere mai mari decât restul textului

•subliniaţi ideile sau cuvintele importante cu BOLD, ITALIC, litere

mari sau alt font.
Arial 12

Arial 18 Prea mici!

Arial 24
Arial 32
Arial 36
Arial 44
Dacă veţi utiliza caractere de dimensiuni foarte mici, audienţa nu va putea citi ceea ce dvs.
aţi scris pe slide!

FOLOSIŢI LITERELE MARI NUMAI CÂND ESTE

ABSOLUT NECESAR! ELE SUNT DIFICIL DE CITIT!

Nu folosiţi fonturi complicate!

Citiţi textul de la circa 2m distanţă de
ecranul computerului, pentru a
aprecia calitatea fontului ales

2m
 Pentru a verifica dacă prezentarea afişată cu un
video-proiector este lizibilă, proiectaţi-o către o
sursa de lumină; dacă se poate citi, totul este în
regulă!

În timpul prezentării:
-evitaţi alternanţa cu alte programe (de exemplu accesarea unei pagini
WEB)
-dacă membri ai audienţei doresc să ia notiţe, lăsaţi-le suficient timp
pentru asta!
- prezentaţi maximum 3 slide-uri pe minut!
Câteva recomandări finale!
Cheia succesului unei prezentări orale este comunicarea
cu audienţa
Textul va fi folosit doar ca suport al comunicării
Desenele, grafica se va folosi pentru simplificarea
noţiunilor, conceptelor complexe
Animaţiile se pot folosi pentru explicarea relaţiilor
complexe între elementele unui sistem
Elementele ilustrative se folosesc drept suport pentru
informaţie şi nu ca mijloc de divertisment!
Sunetul se foloseşte doar când este absolut necesar!