UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS”

FACULTATEA DE MEDICINĂ
ȘI FARMACIE, GALAȚI
SPECIALIZAREA MEDICINĂ

Drenaje

2018
 Definiție clinică

Drenajul- reprezintă metoda chirurgicală

prin care se realizează evacuarea la exterior a
colecțiilor lichidiene acumulate în condiții
patologice în anumite cavități naturale sau
neoformate ale organismului, precum și în
perioada postoperatorie.
 Scurt istoric
- descris pentru prima dată pe vremea lui
Hippocrate, în tratamentul empiemelor;
- folosit de Celsius în tratamentul ascitei;
- în 1859, Chassaignac introduce tubul de cauciuc;
- în 1882, Kehrer folosește pentru prima dată meșa
de tifon;
- în 1898, Keaton instituie drenajul aspirativ;
- dezvoltări ulterioare: folosirea tuburilor de
polietilenă, drenajul
 Obiective

Drenajul chirurgical urmăreşte evacuarea lichidelor

patogice sau prevenirea acumulării acestora în anumite
cavităţi sau interstiţii.

Conţinutul patologic se poate evacua la exterior:

 direct : punând în contact cavitatea cu exteriorul prin
intermediul unui tub de dren
 indirect : folosind metode chirurgicale de evacuare a
cavităţii patologice în altă cavitate care comunică cu
exteriorul (derivaţie)
 Clasificare

a) După materialul folosit:

 tuburi de cauciuc sau polietilenă;
 meșe de tifon;
 lame de latex sau cauciuc, fire de setolină

b) După scopul urmărit:

 drenaj profilactic (postoperator): instituit ori de câte ori există riscul colectarii de
produse biologice (sânge, limfa, conținut intestinal, biliar, contaminare septică)
 drenaj curativ: evacuare a colecțiilor purulente, hematice, sau de altă natură,
acumulate în diferite țesuturi sau cavități ale organismului.

c) După principiul fizic conducător:

 drenaj pasiv (postural, gravitațional);
 drenaj activ (aspirativ).
 Materiale necesare

 tuburi de cauciuc sau material plastic (polietilenă);

avantaj: permit drenaj eficient, de profunzime;
dezavantaje: permit contaminarea din afară, produc reacție de izolare din partea
țesuturilor, pot produce leziuni de decubit ale organelor vecine, sunt ușor
compresibile, sunt iritante pentru țesuturi;
 lame din cauciuc sau material plastic, netede sau ondulate;
 meșe din tifon; avantaje: asigură drenajul secrețiilor acumulate prin fenomen de
capilaritate, având în plus și rol hemostatic prin tamponament; dezavantaj major:
pot funcționa ca un dop, blocând evacuarea la exterior a colecției lichidiene, cu
favorizare consecutivă a apariției infecției;
 fire de setolină: utile în special în drenajul subcutanat;
 recipiente colectoare;
 tubulatură pentru interconectare;
 sistem aspirator (pompa de vid).
 Indicațiile drenajului
a) Indicaţii profilactice – constau în prevenirea formării sau infectării colecţiilor în diverse
plăgi sau cavităţi 
 plăgi contuze, delabrante, contaminate. Aceste plăgi trebuie considerate de la început ca fiind
infectate;
 zone care au necesitat decolări intinse unde se produc scurgeri seroase abundente (lojă renală,
zonele retroperitoneale, pelvis);
 suturi sau anastomoze intraperitoneale;
 favorizarea obliterării unor cavităţi cu pereţi supli care se alipesc mai repede.

b) Indicaţii terapeutice – urmărește evacuarea unor colecții patologice din țesuturi și organe
 Infecții sau colecții a parților moi (abcese, flegmoane)
 Colecții supurate în diverse cavități seroase (pleura, pericard, peritoneu)
 abcese dezvoltate în organe parenhimatoase (ficat, pancreas, plămân)
 perforarea unor organe cavitare cu revărsate (bila, suc gastric, conținut intestinal)
 Intervenții pe organe cu procese inflamatorii, purulente (apendicite acute, colecistite acute,
piosalpinx)
 revărsate pleurale, pneumotorax, intervenții pe organe intratoracice 
 Principiile drenajului
Un drenaj corect trebuie să fie:
 decliv (poziționare a capătului intern al tubului în punctul de colectare al
secrețiilor sub acțiune gravitațională)
  direct (traiect scurt al tubului pâna la tegument)
 eficient (tub cu lumen corespunzător naturii secrețiilor și volumului
acestora)
 plasat la o oarecare distanță față de formațiuni vasculare, trunchiuri
nervoase sau diverse organe, pentru a nu produce ulcerații, hemoragii,
fistule sau nevralgii;
 fixat în siguranță la tegument (pentru a putea fi menținut pe o perioada de
timp suficient de lungă pentru atingerea scopului său).
 suprimat după 48 ore de la dispariția secrețiilor sau când ele au căpătat un
aspect seros. Pentru plăgile adânci, drenajul va fi suprimat progresiv prin
scurtare cu 1-2 cm la 2-3 zile, dirijand astfel procesul de granulare către
suprafață.
Pregătirea fizică și psihică a pacientului

a) Pregătirea psihică a pacientului :

 se explică necesitatea îngrijirii sau schimbării tubului de dren

 se obţine consimţământul pacientului
 se explică modul de desfăşurare al procedurii
b) Pregătirea fizică a pacientului:

se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie îngrijit, pentru a-i fi
cât mai comod.
se studiază cu atenție tubul de dren și conținutul acestuia se golește conținutul
pungii de dren sau se înlocuiește punga
se curăţă tegumentul din jurul plăgii de urmele de leucoplast
cu substanţe degresante se îndepărtează din  jurul plăgii eventualele secreţii prin
tamponare cu comprese sterile uscate şi se aruncă fiecare compresă utilizată
în tăviţă
se toarnă in jurul plagii apa oxigenată, având rol dezinfectant, 
hemostatic şi de îndepărtare a impurităţilor şi secreţiilor (prin efervescenţa
produsă)
se curăţă marginile plăgii periferic și tubul de dren, de câteva ori, la fiecare
ştergere se folosește un alt tampon steril, se şterg marginile plăgii cu un tampon
uscat, se dezinfectează tegumentele sănătoase din jurul plăgii cu alcool iodat 1%;
tinctură de iod sau alcool de 70 grade, se acoperă plaga cu 2-3 comprese sterile
care să depăşească marginile plăgii cu cel puţin 1-2 cm, sau îmbibate cu soluţii
antiseptice indicate
se fixează pansamentul cu leucoplast sau prin bandajare cu o faşă în funcţie de
regiune.
 Tehnici de drenaj

a) Drenajul cavităților superficiale

b) Drenajul cavității toracice
c) Drenajul cavității abdominale
a) Drenajul cavităților superficiale
Se pot folosi:
 tuburi
 meşe de tifon
 lamele din cauciuc
 fire de setolină sau nylon
În cazul zonelor cu decolări întinse se poate folosi drenajul aspirativ

Tehnica:
 Se aşează în profunzimea cavităţii în aşa fel încât tubul să ajungă în partea cea
mai declivă a ei.
 Scoaterea tuburilor de dren se face prin contraincizie la câţiva centimetri de
marginea plăgii. Se face o mică incizie cu bisturiul şi cu o pensă Kocher curbă se
pătrunde în cavitate, scoţându-se tuburile care se taie oblic.
 Se poziţionează decliv tubul de dren şi se fixează cu fir de nylon la tegument.
Tuburile tip Redon sunt prevăzute cu ac în grosimea tubului, care se scoate prin
ințeparea tegumentului şi se fixează la aspiraţie. Meşele se aşează în cavitate (au şi
rol hemostatic) cu o pensă şi se exteriorizează prin plagă sau contraincizie.
b) Drenajul cavității toracice
Se folosesc :
 tuburi de dren cu diametrul într 0,6–1 cm din material plastic
 sonda Petzer
 tuburi siliconate
 borcane colectoare unice sau multiple în sistem închis
 sistem aspirator

Obiective :
 evacuarea colecţiilor lichidiene (seroase, sanguinolente, purulente) din
pleură
 eliminarea aerului din pleură şi desfiinţarea spaţiului aerian dintre pleură
şi plămân, care să permită reexpansionarea acestuia şi menţinerea
reexpansionării
 realizarea unui echilibru mediastinal normal (după rezecţii pulmonare)
 aprecierea cantităţii şi controlul pierderilor sanguinolente postoperatorii
 
Indicaţii : 

 revărsate pleurale: aeriene, hemoragice, chiloase sau

purulente
 după orice traumatism toracic care are drept rezultat
pneumotoraxul
 colecţii pulmonare (abcese, chisturi hidatice) care se
evacuează operator
 segmentectomii, lobectomii, pneumonectomii
 decorticări pleuropulmonare
  
Tehnică :

 se face obligatoriu radiografie toracică pentru diagnosticul de

colecţie lichidiană pleurală (sau aerică) şi aprecierea
cantităţii

 locul de elecţie este în spaţiul III – IV intercostal pe linia

axilară posterioară.
 anestezia – locală cu xilină 1%
 incizie cu bisturiul cca 1 cm
 cu o pensă se decolează muşchii intercostali razant cu
marginea superioară a coastei
 se introduce cu pensa tubul de dren, pensat în prealabil
 se racordeaza tubul de dren la sistemul de drenaj inchis
(baterie, borcan tip Beclere) şi se trece un fir de aşteptare (va
închide breşa tegumentară la scoaterea tubului)
Pneumotorax spontan total Aspect postpleurotomie
drept dreaptă-plămân drept
expansionat

Traumatism toracic drept cu
fracturi costale C2 - C6
Pneumotorax total drept
Aspect postpleurotomie
dreaptă
Traumatism toracic cu
fracturi costale C2 - C6
Plămîn drept expansionat
(prezența tubului de dren
radioopac)
Suprimarea tubului de dren se face după obținerea reexpansiunii
pulmonare și dispariția cavității pleurale, respectând un protocol :

 dezinfecția cu tinctura de iod a regiunii din jurul tubului de dren

 secționarea firului de fixare la firul de așteptare
 se face un nod de așteptare
 se cere pacientului să expire forțat
 se extrage rapid tubul de dren, în timp ce ajutorul innoadă firul de
așteptare
 pansament steril

În cazul pneumotoraxului, tubul de dren se suprimă cand plămânul

este expansionat și nu există pierderi aeriene, iar pentru hemotorax
sau empiem, tubul de dren se va extrage când nu se mai elimină
sânge sau puroi și nu există pierderi aeriene.
 Pentru pneumotorax, se mai poate folosi ca metoda de
aspirație și drenajul pleural valvular cu valvă de tip
Heimlich - care exclude astfel folosirea trusei de drenaj
aspiratic și imobilizarea la pat a pacientului. Valva de
tip Heimlich realizează un drenaj unidirecțional al
aerului din cavitatea pleurală spre exterior, în vederea
obținerii reexpansiunii pulmonare.

 La finalul intervențiilor chirurgicale majore ( rezecții

pulmonare, decorticări, chist hidatic, vidări de cheag ),
obligatoriu cavitatea toracică se drenează cu două
tuburi, unul dispus anterior și celalalt posterior, care se
vor cupla la un sistem de aspirație activă. După
pneumonectomie, cavitatea pleurală se va drena cu un
singur tub de dren, care se va conecta la un sistem de
aspirație pasivă, tip Beclere.
 c) Drenajul cavității abdominale
Se face după unele intervenţii chirurgicale în scop profilactic sau terapeutic.  
 
Tehnică:
Plasarea drenului se face în funcţie de natura intervenţiei şi topografia organului operat.
Astfel, drenul se plasează:
 subhepatic – în intervenţii pe stomac, duoden,vezicula biliară, căi biliare, ficat
 în loja splenică – după splenectomie 
 în fundul de sac Douglas în intervenţii în etajul abdominal submezocolic, pelvis
 parietocolic – în afecţiuni şi intervenţii pe colon
 
Traiectul tubului trebuie să fie cât mai scurt, să nu treacă prin zone ce pot fi
contaminate.

Deosebim :
 drenajul simplu – se drenează cavitatea respectivă
 drenajul spălătură – folosit în special în peritonitele difuze. Pe un tub se introduc substanţe
antiseptice care spală cavitatea peritoneală şi pe alte tuburi se drenează cavitatea.
 Drenaj biliar
Drenajul Kehr 

 constă în aplicarea tubului în T imaginat de Kehr în 1897 (braţul scurt

al T-ului se introduce în canalul biliar principal, iar piciorul T-ului se
exteriorizează prin peretele abdominal)
 constituie o „supapă de siguranţă” în perioada postoperatorie când
sfincterul Oddi e închis, protejând sutura canalului biliar principal şi
împiedicând cicatrizarea stenozantă a acesteia.
 se menţine 9-14 zile, timp în care sutura coledociană se cicatrizează;
 în ultimele zile tubul poate fi pensat progresiv pentru a
testa permeabilitatea papilară, în penultima zi se face colangiografie
de control pe Kehr ,dacă nu se descoperă calculi reziduali urmează
extragerea tubului după 24 ore prin simpla tracţiune (datorită
elasticităţii sale tubul iese din coledoc transformându-se din T în Y, iar
orificiul restant ca şi traiectul tubului se vor închide spontan).
 Îngrijiri postoperatorii
 verificare zilnică a funcționalității drenului, cu
aprecierea aspectului și cantității drenajului; asigurarea
permeabilității tubului de dren, prin aspirare sau spălare
de finețe
 suprimarea drenului în momentul diminuării marcate a
drenajului, eventual după "scurtare" a sa în zile
succesive cu 1-2 cm spre exterior (drenul poate întreține
prin poziția sa un drenaj generat de reacția de corp
străin sau iritarea / lezarea prin decubit a țesuturilor
învecinate).
 Complicații
 risc crescut de infecţie;
 scoaterea accidentală a tubului de dren;
 hemoragia – sângerare;
 nevralgia traumatică – durere vie , continuă şi
intermitentă în interiorul plăgii sau la distanţă. Este
datorată interceptării unor terminaţii nervoase de
excitaţiile mecanice din plagă ;
 edemul traumatic – este determinat de acţiunea directă a
agentului traumatic;
 embolia şi tromboza venoasă post traumatică;
 supuraţia plăgii;
Incidente și accidente ale
drenajului chirurgical

 dren nefuncțional, prin viciu de poziționare, izolare de către organele

înconjurătoare, obstruare prin cheag ; necesită repoziționare sau
dezobstrucție prin spălare cu seringa Guyon (seringă cu vo­lum mare, de circa
100-250 ml);
 ieșirea drenului din cavitate (viciu de fixare sau smulgere de către pacient);
necesită repoziționare, u­neori posibilă prin împingere de la exterior pe
același traiect;
 compresii sau leziuni ale unor vase sau nervi de vecinatate; necesită
recunoaștere a lor și corectare promptă;
 intrare a drenului în cavitate (prin viciu de fixare sau necunoaștere a tehnicii
de extragere).
 Bibliografie

 Coman, C. G., Coman, B.C.C.C.- Urgențe medico-

chirurgicale toracice, Editura Medicală, București, 1989.
 Horvat T.- Elemente de patologie chirurgicală – Note de
curs pentru studenții Facultății de Medicină, Ed.Inedit,
București, 1999.
 Light R- Chest tubes - in Pleural Diseases, Third Edition,
1995, .327-337
 Miller, A.C., Harvey,J.E.- Guidelines for the management
ofspontaneous pneumothorax – BMj, 1993, 307: 114-6.
 Heimlich, H.J.: Valve drainage of the pleural cavity. Chest,
1968; 53:282.