Cursul 2

Condiţii necesare asigurării securităţii alimentare

Decalajele cantitative şi calitative care se manifestă pe plan mondial în privinţa alimentaţiei arată că
acolo unde hrana este puţină şi insuficientă, ea nu are nici structura calitativă corespunzătoare . Practicarea unui
aport alimentar echilibrat vizează, în cel mai înalt grad, ţările în curs de dezvoltare şi categoriile sociale cu
venituri ridicate.
Fenomenul consumului de produse alimentare se înscrie într-un sistem complex de relaţii şi determinări
inter-cauzale cu alte variabile: economice, demografice, sociale etc.
Comportamentul consumatorilor privind nivelul şi structura consumului (inclusiv alimentar) se
corelează permanent cu nivelul venitului, cu sistemul de preţuri ale produselor prezente de piaţă, cu aşteptările
privind veniturile viitoare, cu obiceiurile alimentare, cu structura populaţiei pe sexe şi vârste, cu dimensiunea
familiei, influenţa publicităţii etc.
Putem afirma faptul că există patru condiţii esenţiale pentru a permite unei populaţii să se alimenteze
corespunzător (fig. nr.1):
􀃎 produsele trebuie să fie disponibile şi să parvină în consumul gospodăriilor; o condiţie necesară este
disponibilitatea resurselor alimentare care în unele zone pot fi limitate;
􀃎 accesibilitatea produselor alimentare, adică posibilitatea de achiziţie a produselor de către familie, care
depinde de mecanismele producţiei agricole, de puterea de cumpărare şi de caracteristicile culturale şi socio-
economice;
􀃎 echilibrul şi dinamica resurselor implică un echilibru al aportului alimentar necesar unei vieţi active şi
sănătoase (cu un conţinut adecvat de principii nutritive) pentru populaţie;
􀃎 sanitogeneza produselor agroalimentare, care implică un grad adecvat de conştiinciozitate în distribuirea,
stocarea şi folosirea raţională a produselor pe întreg circuitul tehnico-economic.

1
 Fig. nr. 1: Condiţiile esenţiale ale realizării securităţii alimentare
Astfel, două determinante majore ale securităţii alimentare sunt disponibilitatea şi accesul la hrană.
Disponibilul de hrană nu garantează accesul la hrană, dar accesul la hrană este condiţionat de acesta.
Disponibilul de hrană pe plan naţional, regional sau local este o funcţie a producţiei, a deţinerii de stocuri şi a
comerţului cu alimente. Accesul naţional la alimentele de pe pieţele internaţionale este determinat de preţurile
mondiale ale alimentelor şi de disponibilul de valută forte. Disponibilul de alimente al familiei implică
disponibilul de alimente pe pieţele locale sau regionale, care este determinat de operaţiunile pieţei,
infrastructură şi fluxul de informaţii. Situaţia accesului la alimente a gospodăriilor şi indivizilor este de obicei
condiţionată de venituri: de obicei, cei săraci sunt lipsiţi de mijloacele adecvate necesare accesului.
Prin urmare, conceptul de securitate alimentară operează la mai multe niveluri: individual, familial,
regional, naţional şi global. Securitatea alimentară asigurată la unul dintre niveluri nu o garantează pe cea de la
alte niveluri. De exemplu, securitatea alimentară la nivel individual nu o asigură implicit şi pe cea de la nivelul
familial.
Tot astfel, securitatea alimentară regională sau naţională nu conduce în mod necesar la o securitate
alimentară la nivelul gospodăriei sau individului; alimentele disponibile pot să nu fie distribuite în conformitate
cu necesităţile, iar gospodăriile sau indivizii pot să nu aibă un acces echitabil la aceste alimente. Şi, desigur,
disponibilul global de alimente nu înseamnă securitate alimentară universală. Pot exista diferenţe marcante
naţionale, regionale, la nivelul gospodăriilor şi indivizilor în ceea ce priveşte accesul la alimente.
Din acest motiv, unii autori consideră că securitatea alimentară este în ultimă instanţă o problemă a
familiei sau a individului, deşi i se conferă o sferă mult mai amplă de cuprindere.
Disponibilitatea, accesul şi utilizarea se ordonează ierarhic, astfel încât disponibilitatea este necesară,
dar nu suficientă pentru acces, în timp ce accesul este necesar, dar nu şi suficient pentru utilizare. Există o buclă
de feed-back care arată că utilizarea corespunzătoare reprezintă un input pentru îndeplinirea accesului tuturor la
hrană (luând în considerare cerinţele privind sănătatea, nutriţia şi capitalul uman), în timp ce accesul este
necesar disponibilităţii durabile a hranei (în timp ce subnutriţia cronică afectează productivitatea muncii şi
2
încurajează risipa de resurse). Astfel, riscul reprezintă o problemă transversală care afectează toate
componentele schemei-cadru a securităţii alimentare.
Fig. nr. 2 conţine explicitarea legăturilor dintre rezultatele aşteptate (partea centrală şi superioară a
diagramei) şi riscurile potenţiale (jumătatea inferioară a diagramei). Reprezentând concepţia USAID, acest
cadru sugerează faptul că disponibilitatea alimentelor derivă din output-ul agricol intern rezultat în urma
folosirii durabile a resurselor naturale.
Disponibilitatea totală a hranei pe plan intern este completată la nivel naţional de importul net de
alimente (pe baze comerciale sau necomerciale). Accesul la alimente se referă la capacitatea gospodăriilor de a-
şi asigura hrana având ca sursă piaţa sau alte variante. Puterea de cumpărare a gospodăriei reprezintă cheia
accesului, depinzând de integrarea pieţei, politica de preţ şi condiţiile de timp şi loc.
Utilizarea hranei se referă la problemele siguranţei şi calităţii alimentelor, a suficienţei aportului la nivel
individual şi la transformarea hranei de către organism - ceea ce se concretizează într-o stare de nutriţie şi un
potenţial de creştere corespunzător. În ultimă instanţă, problemele infrastructurii domeniului sanitar, lipsa
educaţiei nutriţionale şi discriminarea faţă de femei au un impact hotărâtor asupra rezultatelor individuale.
În plus, diagrama surprinde efecte în spaţiu şi timp; dinspre dreapta către stânga apar efectele directe la
nivel macroeconomic asupra securităţii alimentare, inclusiv tendinţele disponibilităţii resurselor, dinamicii
economiei şi sistemului pieţei, continuând cu efectele la nivelul comunităţii, respectiv la nivel individual. În
acelaşi timp, deplasarea către dreapta sugerează trecerea de la un cadru temporal extins (multianual) către unul
restrâns (zilnic). Aceşti factori interacţionează în timp, concretizându-se în efecte de tipul insecurităţii acute
(foamete), discontinuităţii sezoniere, până la accesul şi utilizarea garantată pentru toţi indivizii.
Al patrulea element - riscul - este esenţial pentru înţelegerea termenului de insecuritate. Definiţia larg
acceptată a securităţii alimentare cuprinde expresia „în orice moment”, ceea ce semnifică posibilitatea existenţei
incertitudinii. Fără perspective optime privind disponibilitatea, accesul şi utilizarea în orice moment, gospodăria
se află într-o situaţie incertă care-i afectează toate deciziile.
De regulă, familiile sărace adoptă decizii cât mai raţionale în contextul unei largi varietăţi de riscuri şi
oportunităţi; ele prefigurează scenarii multiple punând în balanţă câştigul posibil şi investiţiile necesare, însă
riscul poate totuşi să apară.

3
 Fig. nr. 2: Dimensiuni şi riscuri asociate securităţii alimentare
Oferta de alimente poate fi afectată de fluctuaţii climatice, de reducerea fertilităţii solului sau pierderea
capacităţilor de producţie. Accesul la pieţe poate fi limitat prin schimbarea condiţiilor comerciale,
discontinuitatea datorată crizelor, şomaj etc. Utilizarea hranei este adesea afectată de epidemii, de lipsa
informaţiei nutriţionale sau de prejudecăţile culturale care pun în pericol nutriţia corespunzătoare vârstei sau
sexului.
Gospodăriile sunt afectate de insecuritate atunci când devin incapabile de a anula impactul negativ
asupra disponibilităţii accesului şi/sau utilizării hranei. Ele utilizează resursele private sau comune (sol, apă etc.)
4
încercând să-şi satisfacă consumul imediat şi să reducă riscul unor şocuri viitoare. Ele se confruntă cu dificultăţi
privind investiţiile pe termen lung, sistemele agricole, riscurile agricole, factorii pieţei şi impozitarea produselor
agricole.
În aceste cazuri, gospodăriile îşi diversifică posibilităţile de câştig pe termen scurt, ceea ce conduce la
scăderea rolului agriculturii ca sursă primară de alimente. Acest fapt are implicaţii majore asupra ajutorului
alimentar. Utilizat de regulă pentru a elimina crizele pe termen scurt, ajutorul alimentar sprijină producţia de
mijloace de trai, îmbunătăţeşte capacitatea şi cunoştinţele, precum şi accesul la hrană cu ajutorul infrastructurii
şi dezvoltării pieţelor, încurajând creşterea productivităţii agricole.
Definirea securităţii alimentare surprinde multitudinea de factori agro-fizici, socio-economici,
biologici etc. care o determină; ca şi în cazul conceptelor de „sănătate” şi „bunăstare socială”, nu există
un mod unic şi direct de a măsura securitatea alimentară. Complexitatea problemelor poate fi
simplificată prin focalizarea asupra celor trei dimensiuni conexe: disponibilitate, acces, utilizare.
Fig. nr. 3 conţine cadrul securităţii alimentare în concepţia USAID, subliniind cele trei dimensiuni
(disponibilitatea, accesul şi utilizarea hranei), natura relaţiilor dintre ele, precum şi o scurtă descriere a cauzelor
lor. Disponibilitatea alimentelor reprezintă o funcţie a combinării stocurilor şi producţiei alimentare interne,
importurilor comerciale, ajutorului alimentar şi a inter-relaţiilor care apar. Termenul „disponibilitate” poate crea
confuzie, întrucât se poate referi la resursele existente atât la nivelul gospodăriilor, cât şi la nivel agregat
(regional, naţional); utilizarea cea mai frecventă implică nivelurile agregate.
Accesul la hrană depinde de disponibilitatea agregată a alimentelor şi de oferta şi preţurile pieţei; el este deci
determinat de capacitatea familiilor de a obţine alimente din producţia proprie, din rezerve, de pe piaţă sau din
alte surse. Această capacitate depinde, la rândul ei, de activităţile productive pe care gospodăriile le întreprind
pentru a obţine venituri şi a-şi asigura securitatea alimentară. Accesul la hrană este o funcţie a mediului fizic,
social şi politic - care determină mărimea eficienţei cu care o familie îşi utilizează resursele pentru a-şi îndeplini
obiectivele. Schimbările drastice ale acestui mediu pot întrerupe producţia, ameninţând astfel bunurile
productive şi potenţialul productiv viitor.
În această situaţie, pentru a minimiza pierderile potenţiale, gospodăriile îşi ajustează modelele de consum (ex.:
reduc aportul zilnic, fac împrumuturi etc.) şi realocă resursele către activităţi mai puţin afectate de riscuri (ex.:
activităţi non- agricole). Adâncirea crizei generează costuri din ce în ce mai mari, conducând la pierderi care
afectează mijloacele de trai şi securitatea pe termen lung.

5
 Fig. nr. 3: Cadrul conceptual al securităţii alimentare
Utilizarea hranei se reflectă în mod tipic în starea nutriţională a individului, determinată de cantitatea şi
calitatea aportului zilnic, îngrijirea copilului, practicile de hrănire şi de starea sănătăţii. Influenţând direct
bunăstarea umană, îmbunătăţirea utilizării hranei generează efectul de feed-back asupra sănătăţii şi nutriţiei
membrilor gospodăriei, a productivităţii muncii şi a potenţialului de obţinere a veniturilor.
Cadrul conceptual din fig. nr. 3 sugerează o ierarhie a factorilor cauzali care influenţează în ultimă
instanţă dimensiunile securităţii alimentare: disponibilitatea adecvată la nivel agregat nu presupune în mod
necesar accesul corespunzător la nivel de gospodărie, iar acesta din urmă este necesar, dar nu şi suficient pentru
utilizarea optimă la nivel individual.
În orice context, problema alimentară se poate datora disponibilităţii fizice neadecvate a ofertei de
alimente, accesului dificil al unor grupuri ale populaţiei sau utilizării necorespunzătoare.
Conflictele pot genera insecuritate alimentară structurală, împiedicând agricultorii să producă şi
întrerupând accesul la hrană prin blocarea transportului, comerţului şi pieţelor. Conform datelor FAO,
conflictele din Africa sub-sahariană au generat pierderi agricole de cca. 52 miliarde dolari, între 1970-1997;

6
valoarea reprezintă echivalentul a 75% din asistenţa pentru dezvoltare primită de ţările afectate. Pierderile
agricole estimate pentru toate ţările în dezvoltare se ridică în medie la 4,3 miliarde dolari anual – valoare
suficientă pentru a creşte aportul alimentar a 330 milioane persoane subnutrite la nivelul cerinţelor minime.
Conflictele, adesea în combinaţie cu seceta, au generat 6 din cele 7 situaţii de criză din Africa după
1980. Prevenirea şi răspunsul rapid permit evitarea crizelor generate de dezastre naturale, însă în zonele aflate în
război, lipsa securităţii, blocarea transportului şi a reţelelor sociale impun ajutorul de urgenţă.
În timp ce impactul conflictelor asupra securităţii alimentare poate fi determinat cu un anumit grad de
certitudine, contribuţia insecurităţii alimentare asupra conflictelor are un caracter indirect. Concluziile studiilor
FAO arată că insecuritatea şi conflictele tind să prevaleze în aceleaşi regiuni, ambele fiind consecinţele unui set
comun de factori de risc.
Unii analişti au arătat că subdezvoltarea şi sărăcia – ambele strâns legate de insecuritatea alimentară -
determină ca statele lumii să fie mai vulnerabile faţă de conflicte. Astfel, mai mult de 80% din războaiele şi
luptele civile din ultimii ani au avut loc în ţările plasate în cel mai slab eşalon conform Indicelui Dezvoltării
Umane (IDU).
Alţi specialişti susţin că elementele obiective ale problemelor sociale: inegalitatea, lipsa democraţiei,
criteriile etnice şi religioase nu au efecte sistematice asupra riscului de conflict.
Un alt factor care contribuie atât la insecuritate, cât şi la conflicte constă în problemele mediului
înconjurător. Degradarea sau diminuarea resurselor naturale, distribuţia inegală şi presiunea populaţiei
accentuează competiţia pentru resursele limitate (în special pământ arabil şi apă), determinând agricultorii să
abandoneze metodele durabile şi să exploateze intensiv terenurile pentru a-şi asigura veniturile şi hrana.

7
 Fig. nr. 4: Cadrul comun al conflictelor şi insecurităţii alimentare
Atunci când acest proces conduce la adâncirea sărăciei, migraţia pe scară largă, adâncirea diferenţelor
sociale şi diminuarea puterii instituţiilor - degradarea mediului şi insecuritatea rezultantă creează un cadru
propice pentru conflicte.