„Parteneriatul școală-familie-comunitate,

garanție a succesului”

Prof. înv. preșc. SIMONA TANASE

Grădinița cu Program Prelungit ,,Sf.Sava”, Iași

Implicarea părinților, atât acasă cât și la

școală, se poate traduce în beneficii de lungă
durată pentru copii din copilărie până în viața
adultă. Cercetările arată că implicarea părinților
în învățarea copiilor este puternic asociată cu
dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, mai
târziu cu succesul academic, implicarea
studenților și plăcerea de a citi, finalizarea
liceului, precum și adaptarea în societate.
Comunitatea înconjurătoare joacă, de asemenea, un rol esențial în educarea copiilor și,
adesea, funcționează ca un sprijin suplimentar pentru părinți în crearea unor cartiere sigure și
a unui mediu de învățare sănătos pentru copiii lor.
Părinții se implică în educația copiilor în diferite moduri: de la implicarea în
activitățile zilnice ale copilului lor la domiciliu (de exemplu, citirea, desenarea, supravegherea
progresului lor în școală, vizite muzee), la participarea activă la viața lor școlară (de exemplu,
comunicarea cu profesorii despre progresul și comportamentul copilului lor, voluntariatul în
activitățile școlare, sprijinirea strângerii de fonduri).
În unele țări, părinții pot alege școala la care participă copilul lor. În plus, părinții sunt
o circumscripție esențială atunci când vine vorba de tragerea la răspundere a școlilor pentru
învățarea copilului lor. Ei pot pune presiune asupra școlilor pentru a ajunge la rezultate înalte,
pentru a prelua roluri de conducere și pentru a influența școlile și politica, atât în mod
informal (prin comunicarea cu directorii, directorii de școli și alți părinți), cât și în mod formal

1
(prin asumarea rolurilor de consiliere în organele de conducere, stând în organele de
conducere sau organizând prin intermediul asociațiilor de părinți).
Majoritatea țărilor pun la dispoziția părinților o serie de oportunități de participare la
școli și de elaborare a politicilor (este necesară implicarea în consiliile de conducere ale
școlilor în unele țări), precum și reglementări și mecanisme pentru exprimarea preocupărilor
lor în cazul unei scăderi a calității educației pe care copiii lor o primesc.
Parteneriatul şcoală – familie - comunitate reprezintă o problemă actuală importantă,
reliefată de diferite documente de politică educaţională la nivel naţional şi internaţional şi de
cercetările în domeniul educaţiei.
Literatura de specialitate (spre exemplu, Epstein, 2009) relevă un rol semnificativ al
implicării părinţilor în colaborarea cu şcoala în ceea ce priveşte dezvoltarea şi educaţia
copiilor, dar şi avantaje pentru părinţi, profesori şi comunitate. Cu toate acestea, practica
indică, în şcolile de masă, dar mai ales în şcolile din medii dezavantajate existenţa unor
bariere culturale, psihologice şi sociale care blochează nu doar colaborarea dintre şcoală –
familie - comunitate în interesul copiilor, dar de multe ori şi o comunicare minimală între
aceşti actori. Un rol cheie în procesul de coagulare a interacţiunilor școală-familie-comunitate
revine serviciilor de consiliere educaţională prin reţeaua de centre şi cabinete de asistenţă
psihopedagogică. Colaborarea familie - şcoală - comunitate şi implicarea părinţilor în
educaţia copiilor sunt analizate din trei perspective (Azaola, 2011): practicile profesorilor cu
referire la eforturile făcute de profesori pentru a-i implica pe părinţi; clasa socială a părinţilor/
elevii şi familiile lor cu dificultăţile structurale care îi împiedică să se implice, dar şi politicile
educaţionale. Deşi în mod ideal între acestea trei ar trebui să existe o relaţie echilibrată, în
realitate intervenţia de jos în sus este mult mai dificil de realizat, fiind dificil pentru familiile
dezavantajate să influenţeze politicile educaţionale şi să schimbe practicile şcolare (Azaola,
2011).
Interacţiunea dintre educatori şi părinţii preşcolarilor captează interesul, în măsura în
care politicile educaţionale din Suedia promovează dezvoltarea colaborării dintre grădiniţă şi
familie. Una dintre sarcinile educatorilor este aceea de a informa părinţii asupra evoluţiei
copilului în procesul de învăţare şi asupra dezvoltării lui în strânsă legătură cu conţinutul
curriculumului în preşcolaritate. Ei au sarcina de a ajuta familia în creşterea şi dezvoltarea
copilului sub aspect educativ. Deşi rolul de ajutor al educatorilor este ferm declarat în
documentele guvernamentale suedeze, este totuşi neclar ce fel de suport concret oferă aceştia
părinţilor, ce gen de abordări folosesc şi ce cadru teoretic stă la baza metodelor de sprijin pe
care le aplică în practică (Vuorinen, 2010).
2
 Shartrand, Weiss, Kreider, Lopeze (1997, apud Smith et al. 2007) au arătat că
participarea părinţilor este unul dintre scopurile legii educaţiei americane (American National
Education Goals 2000 - Departamentul de Educaţie al USA), care recomandă construirea şi
dezvoltarea de parteneriate ale şcolii cu familiile şi comunitatea. Unul dintre obiective
încurajează şcolile să dezvolte “parteneriate care vor creşte implicarea şi participarea
părinţilor” (Bryan şi McCoy, 2004; Smith et al., 2007). Reformele educaţionale din ultima
decadă din SUA au pus accentul pe consolidarea legăturilor dintre şcoală - comunitate,
colaborarea şcoală-familie sau parteneriatele şcoală- familie - comunitate, ca modalităţi de a
sprijini achiziţiile copiilor. Aceste parteneriate școală-familie-comunitate s-au concretizat prin
modele de guvernare locală, precum: includerea părinţilor şi a membrilor comunităţii în
Consiliile de administraţie, prin implicarea părinţilor şi a membrilor comunităţii în programe
de voluntariat, prin servicii conexe şcolii (Bryan şi McCoy, 2004).
Rolul consilierului este acela de „lider transformațional”, conform modelului elaborat
de American School Counsellor Association (ASCA), şi anume, School Counselor
Competencies şi Education Trust’s Transforming School Counselling Initiative (Moore-
Thomas şi Day-Vines, 2010).
Politicile şi practicile cu privire la concediile pentru taţi s-au schimbat recent şi au
efecte legate de implicarea părinţilor. În 2002, Gender Equality in Employment Act a început
să ceară companiilor să le permită angajaţilor (atât mame cât şi taţi) până la doi ani de
concediu neplătit de concediu parental pentru fiecare copil până când acesta ajunge la trei ani.
În 2008, un studiu a arătat că mai puţin de 3% din forţa de muncă taiwaneză utilizează
această măsură din cauza temerii de a nu pierde locul de muncă sau din cauza unor alte
posibile repercusiuni profesionale (Lin, 2008, apud Ho et al., 2011).
Mai recent, în 2009, the Employment Insurance Act a cerut ca angajaţii care solicită
concedii de îngrijire a copilului şi care au plătit asigurările de muncă cel puţin un an să fie
eligibili pentru o indemnizaţie echivalentă cu 60% din salariul lor pentru o perioadă de până la
6 luni. Angajatorii care nu oferă angajaţilor aceste beneficii riscă să primească amenzi
însemnate (Ho et al., 2011).
Implicarea părinţilor este susţinută din punct de vedere politic şi instituţional, în
special în ţările vestice dezvoltate. În America Latină politicile sunt ineficiente. În ciuda
diferitelor studii şi politici care militează pentru implicarea părinţilor în educaţie,
implementarea lor în şcoală nu este un proces uşor şi cu rezultate garantate, în special în cazul
familiilor care provin din medii socio-economice dezavantajate (Azaola, 2011). Odată cu
reforma descentralizării, privatizării, “voucher and accountability”, tema încrederii a devenit
3
tot mai importantă în educaţie, cercetătorii şi educatorii fiind interesaţi să studieze cum să facă
şcolile demne de încredere pentru elevi, părinţi şi profesori (Ho, 2007).
Formularele pentru planul educaţional individual/ Individual Educational Plan (IEP)
sunt utilizate în planificarea educaţiei şi îngrijirii timpurii a copilului în creşele finlandeze.
Liniile directoare ale curriculum-ului naţional de educaţie timpurie existente în Finlanda
susţin obligativitatea realizării unui plan educaţional individual pentru fiecare copil.
Formularele IEP sunt de obicei realizate la nivelul municipalităţilor pentru a fi
discutate în cadrul întâlnirilor dintre părinţi şi profesori. Studiul este centrat pe modul în care
formularele IEP construiesc un cadru pentru implicarea părinţilor şi a profesioniştilor în
planificarea educaţiei timpurii/ early childhood education and care (ECEC), IEP fiind un
instrument în cadrul ECEC.
În Finlanda, părinţii şi-au asumat în mod tradiţional un rol pasiv în ceea ce priveşte
colaborarea şcoală - familie. Începând cu anii '90, a fost acordată o atenţie mai mare implicării
părinţilor în ECEC, multe şcoli au început să organizeze întâlniri între părinţi şi profesori.
Acestea au un rol diferit în şcoli şi în cadrul ECEC. Curricula cere şcolilor să colaboreze cu
părinţii, însă nu face referire specifică la aceste tipuri de întâlniri. Aceste întâlniri sunt
reglementate şi ghidate prin intermediul curriculei locale şi rolul şi implementarea variază
între diferite municipalităţi şi şcoli.
Până la începutul anilor '80, sistemul educaţional din Israel era complet centralizat,
uniform, birocratic şi presupunea o cooperare minimală a părinţilor cu şcoala. Ca urmare a
faptului că au fost invitaţi să susţină financiar sistemul educaţional, părinţii au început să
solicite o mai mare influenţă asupra curriculumului şi finanţării învăţământului. Tensiunile şi
neînţelegerile continue dintre cele două părţi şi rezultatele slabe la testele PISA – Programme
for International Student Assessment (2010) au determinat ministerul să introducă o reformă
amplă a sistemului educaţional. Aceasta a inclus: măsuri structurale, inclusiv de recunoaştere
a părinţilor ca factori semnificativi în educaţia formală a copiilor, angajamentul de a
comunica deschis cu părinţii, în mod regulat, coordonat şi structurat.
Noua politică a colaborării familie - şcoală, introdusă de Ministerul Israelian al
Educaţiei la jumătatea anilor '90 a generat tensiuni între profesori şi părinţi, întrucât profesorii
nu s-au simţit suficient de autorizaţi (empowered) şi susţinuţi de autorităţile locale şi centrale
(Dor, 2013).
Alt exemplu este cel din Rwanda; guvernul s-a angajat la o îmbunătăţire continuă a
sistemului educaţional şi la restructurarea curriculumului, focalizat pe recrearea valorilor, cu
accent pe similarităţile dintre rwandezi, pe responsabilitate individuală şi pe practică.
4
Învăţământul obligatoriu este gratuit. O măsură foarte importantă a fost cea legată de rolul
părinţilor care contribuie la construirea facilităţilor educaţionale şi sunt implicaţi în consiliul
de administraţie al şcolii. Aceste măsuri au avut rezultate pozitive, precum: creşterea
spectaculoasă a numărului de elevi, scăderea repetenţiei şi a abandonului şcolar (Kabarere,
2013).
Implicarea părinţilor sau a tutorilor în experienţele şcolare ale copiilor este esenţială
pentru eficacitatea programelor de consiliere şcolară şi succesul elevilor (Moore-Thomas şi
DayVines, 2010). Parteneriatele sunt promovate în cadrul unor iniţiative naţionale, spre
exemplu: No Child Left Behind, Goals 2000 sau de către foruri cu rol de decizie, spre
exemplu: the National Council for Accreditation of Teacher Education, the National
Association of State Directors of Teacher Education and Certification.
Sistemul educaţional suedez a fost unul centralizat la nivelul statului. În anii '80 ai
secolului trecut, a început un puternic proces de descentralizare, care s-a finalizat cu
schimbarea controlului între guvernele locale şi cel central. Din 1991, municipalităţile au însă
responsabilitate deplină în ceea ce priveşte profesorii, administratorii şi restul personalului şi
în alegerea modului de a atinge obiectivele propuse la nivel naţional (Kristoffersson, 2009).
Politica socială de bunăstare socială („welfare”) şi guvernarea orientată spre piaţă din
Suedia aduc parteneriatul în prim-plan, acesta devenind noul concept care conferă prestigiu
unei şcoli (Kristoffersson, 2009). Influenţa părinţilor în şcoli a fost subiect al unor dezbateri
începute în anii `80. De curând, guvernul a început să facă eforturi pentru creşterea influenţei
părinţilor asupra şcolii şi care a avut drept rezultat crearea unei rezoluţii. Aceasta stabileşte o
schemă de pilotare care implică în comitetele şcolare locale alese, o componenţă majoritară a
părinţilor. Această măsură se aplică în învăţământul obligatoriu (Kristoffersson, 2009).
Statul a iniţiat o serie de măsuri la nivel naţional pentru a oferi părinţilor influenţă
colectivă în discutarea activităţilor şcolilor, spre exemplu, în managementul şcolar. Astfel,
directorul este responsabil pentru stabilirea consiliilor, iar municipalităţile şi şcolile decid
modul de funcţionare. Membrii aleşi în cadrul comitetului iau decizii la nivelul comitetului
şcolar local, iar directorii iau decizia finală în problemele discutate de consiliul şcolar
(Kristoffersson, 2009).
În România, conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, părinţii sunt consideraţi
parteneri principali şi beneficiari ai procesului de învăţământ. Articolul 80 prevede ca toate
deciziile majore din învăţământul preuniversitar să fie luate prin consultarea structurilor
asociative reprezentative ale părinţilor. Legea Educaţiei Naţionale dă dreptul părinţilor de a
participa activ la conducerea unităţilor de învăţământ, prin prezenţa în consiliul de
5
administraţie al şcolii – a doi sau trei reprezentanţi ai părinţilor, în funcţie de mărimea şcolii
(Articolul 96). Părinţii sunt implicaţi în elaborarea ofertei educaţionale a unităţii de
învăţământ, prin participarea la organizarea diverselor programe educative şi în stabilirea
curriculumului la decizia şcolii.
La o analiză mai atentă a activităţii depusă în ultimii ani de către cadrele didactice în
relaţia cu părinţii, apar cu pregnanţă şi deficienţe care demonstrează necesitatea stabilirii unor
noi jaloane fundamentate din punct de vedere ştiinţific, în funcţie de care trebuie să se
organizeze această activitate. Printre cele mai frecvente deficienţe manifestate în această
direcţie, se impun atenţiei următoarele: - unele dintre obiectivele stabilite nu ţin seama de
condiţiile concrete în care decurge activitatea colectivului de elevi, de particularităţile lor de
vârstă; - persistă acţiunile sporadice, izolate, al căror efect se pierde pe parcurs, deoarece nu
sunt integrate într-o strategie şi nu sunt întărite prin alte activităţi necesare; - se repetă, an de
an, unele acţiuni şi măsuri, în aceeaşi formă rutinieră, cu un conţinut precar şi cu rezultate
nesemnificative pe plan educaţional.
Asemenea carenţe influenţează negativ rezultatele muncii educative, dăunează
integrării colectivului de elevi şi îi stânjeneşte dezvoltarea, atât sub aspect global, cât şi al
formării individuale a elevilor, ca membri ai grupului.
Barierele tipice în calea implicării sporite a părinților în școli sunt: constrângeri de
timp în rândul părinților; lipsa de conștientizare a oportunităților de implicare și lipsa de
comunicare între personalul școlii și părinți.
Contribuția și intervenția educativă din partea școlii asupra părinților, pentru a-i ajuta
în demersurile lor educative - precum dezvoltarea responsabilității parentale, a atitudinilor și
practicilor educative parentale optime - reprezintă un obiectiv deosebit de important în cadrul
relației/ parteneriatului școală - familie - comunitate.
Calitatea educaţiei şi succesul şcolar necesită abordarea de strategii și practici variate
privind relaţiile de colaborare dintre şcoală, familie şi comunitate. Unitatea școlară, centrată
pe elevi și, totodată, responsabilă pentru educaţia formală a copiilor/ elevilor, trebuie să aibă
în vedere crearea unor astfel de parteneriate, pentru a ajuta elevii să aibă succes la şcoală şi
mai târziu, în viaţă. Atunci când părinţii, elevii şi ceilalţi membrii ai comunităţii se consideră
unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care
începe să funcţioneze.
Deşi este foarte cunoscută de părinţi şi profesori, relaţia şcoală-familie are totuşi o
prestaţie modestă, de cele mai multe ori reducându-se la prezenţa părinţilor la şedinţe, la

6
discuţiile confidenţiale directe sau prin telefon cu profesorii şi la contribuţii financiare în
sprijinul instituţiei.
Dacă până nu demult perceperea unilaterală a acestui tip de parteneriat, ca fiind doar
responsabilitatea şi grija şcolii, era acceptată şi satisfăcea ambele părţi, astăzi atitudinea
respectivă va trebui să se schimbe, în special în contextul reformelor operate atât la nivel de
sistem de învăţământ, în particular, cât şi la nivel de politică educaţională, în general.
Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu
privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi pregătirea părinţilor pentru toate
problemele ce le comportă această acţiune. În ceea ce priveşte relaţia şcoala-familie se impun
deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare, psihopedagogice, pe lângă aspectele
medicale, juridice etc.
O bună colaborare între familie și scoală se poate realiza prin parteneriate. Motivul
principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes
la şcoală și, mai târziu, în viață. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţială în
organizarea școlii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar o simplă
activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor publice.
Parteneriatele dintre școli, familii și comunitate pot: ajuta profesorii în munca lor;
perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor și îmbunătăţi programele de studiu și climatul
şcolar; dezvolta abilităţile educaţionale ale părinţilor, precum și abilităţile de lideri; conecta
familiile cu membrii şcolii și ai comunităţii; stimula serviciul comunității în folosul şcolilor;
oferi servicii şi suport familiilor şi crea un mediu mai sigur în şcoli.

7
 I. ANALIZA DE NEVOI

Internațional Național Județean Școlar Individual

1 2 3 4 5

Puncte tari Puncte slabe Oportunităţi Ameninţări

1. Existența personalului
didactic calificat și titular
permite realizarea unui
învățământ didactic de
calitate și creșterea încrederii
părinților în instituțiile
școlare
2.Implicarea comunității
locale în parteneriatul școală-
familie-comunitate
3.Existența consilierilor
4 1. Rolul pasiv al copilului în educația 4 1.Promovarea unei imagini bune 2 1.Neasumarea de către părinți a 4
5 sa. 5 a instituției școlare în 3 rolului de colaborator al școlii 5
comunitate 4
5
3 2.Existența unor familii 4 2.Analiza strategiilor şcolilor 2 2.Creșterea numărului de 4
4 monoparentale sau a unor părinți 5 pentru ajutarea şi includerea 3 indisciplină/abandon școlar 5
plecați în străinătate, copiii fiind diferitelor tipuri de părinţi în 4
lăsați în grija părinților activităţile şcolii.
4 3.Nivelul scăzut de cultură și 4 3.Oferirea de ateliere şi 2 3.Rezultate slabe în viitor la 2

8
școlari în vederea sprijinirii
elevilor, părinților.
4.Exemplele de parteneriate
școală-familie-comunitate pe
plan local, național,
internațional
5.Interesul mass-media
privind legătura școlii cu
ceilalți parteneri
6.ponderea unui număr mare
de cadre didactice interesate
de această problematică
7.Relațiile interpersonale
(învățător-elev, educator-
preșcolar, educator-părinte)
care favorizează un climat
deschis și stimulativ
8.Nivelul ridicat de cultură și
5 instruire al unor părinți 5 seminarii de educaţie parentală. 3 învățătură 3
4 4
5
4.Stare materială precară a unor 4 4.Măsuri la nivel naţional pentru 2 4.Scăderea prestigiului cadrului 2
1 familii 5 a oferi părinţilor influenţă 3 didactic 3
2 colectivă în discutarea 4 4
3 activităţilor şcolilor, spre 5
4 exemplu, în managementul
şcolar.
3 5.Absentarea nemotivată a unor 4 5.Diversificarea activităților 4 5.Migrația părinților elevilor în 2
4 familii de la întrunirile cu părinții cât 5 extrașcolare prin implicarea 5 alte țări la muncă; se pierde 3
5 și de la activitățile extrașcolare părinților și comunității în legătura socială cu familia și 4
organizate în școală pregătirea acestora. școala 5
4 6. Lipsa unui cadru legislativ 6.Posibilitatea de diseminare a 2 6.Timpul limitat al părinților 4
2
5 uniform privind activitățile de informațiilor obținute în cadrul 3 conduce la slaba implicare în 5
3
parteneriat la nivel național. parteneriatelor în comunitate. 4 activitățile inițiate de școală
4
4 7.Neimplicarea părinților în 3 7.Creșterea randamentului școlar 2 7.Nivelul de educație limitat al 4
5 organizarea activităților în cadrul 4 prin implicarea tuturor factorilor 3 unor părinți 5
școlii, al comunității. 5 implicați în parteneriat. 4
4 8. Superficialitatea comisiilor care se 4 8.Schimbarea conceptului de 2 8.Modificări legislative 1
9
instruire al unor părinți ajută
la o mai bună înțelegere a
demersului declanșat de
cadrul didactic.
9.Dorința cadrelor didactice
de a consilia părinții în
probleme care îi preocupă dar
și în probleme pe care aceștia
nu le sesizează.
10. Legea Educaţiei
Naţionale dă dreptul
părinţilor de a participa activ
la conducerea unităţilor de
învăţământ, prin prezenţa în
consiliul de administraţie al
şcolii – a doi sau trei
reprezentanţi ai părinţilor, în
funcţie de mărimea şcolii
(Articolul 96)
5 ocupă de parteneriate.
4 2. 9.Lipsa de comunicare cu cadrele
5 didactice
2 3. 10.Incapacitatea părinţilor de a
3 anticipa efectele în planul dezvoltării 5
4 copilului a măsurilor educaţionale
5 aplicate de către aceştia;
4. 11.Vizitele cadrelor didactice din ce
în ce mai rare la domiciliul copiilor
10
participare a copilului, astfel permanente care creează 2
încât acesta să fie integrat în 3 dezorientare şi nesiguranţă. 3
5
luarea deciziilor la toate 4 4
nivelurile.
9.Implicarea comunității și a 2 9.Reticenţă din partea actorilor 3
părinților în programe de 3 implicaţi în educaţie. 4
4
voluntariat, prin servicii conexe 4 5
5
școlii. 5
4 10. Implementarea programelor 10.Insuficienţa fondurilor 3
de informare, conștientizare și a 2 locale pentru susținerea 4
serviciilor de consiliere a 3 parteneriatelor școlare. 5
copiilor rămași în țară, a 4
părinților migranți și a 5
persoanelor în grija cărora
rămân copiii.
4 11.Stabilirea unui sistem de 2
5 comunicare bilateral eficient 3
(diversificarea formelor de 4
 colaborare dintre școală și 5
familie: organizarea zilelor
periodice ale Porților Deschise,
crearea unui web-site interactiv,
ziarul lunar al școlii, ziarul
părinților)
5. 12.Cadrele didactice nu cunosc 13.Alinierea la standarde 1
îndeaproape situația tuturor copiilor, 4 europene a relației școală- 2
starea lor de sănătate, relațiile din 5 familie-comunitate ca și 3
familie, starea materială parteneriat viabil. 4
6. 13. Lipsa instrumentelor la nivel 13.Implicarea mass-mediei în 2
2
național pentru dezvoltarea și campanii de promovare a 3
3
consolidarea abilităților părinților de parteneriatelor în comunitate 4
4
creștere și educare.
7. 14.Slaba susținere din punct de 14.Dezvoltarea competențelor 4
2
vedere politic și instituțional (politici sociale ale elevilor, scăderea 5
3
educaționale insuficiente) nivelului de participare în
4
acțiuni de risc
8. 15.Slaba pregătire a cadrelor
3
didactice în acumularea de noi
4
competențe în interacțiunea cu
5
părinții

11
III. AGENDA

Propuneri Termene Actori

Scurt Mediu Lung
1. Dezvoltarea şi îmbunătăţirea cadrului normativ si legislativ.
1.1 Metodologie/Instituţie şi actori x 2,3,4
1.2 OM x 2
1.3 Lege x 2
2. Inițierea și susținerea de proiecte la nivel naţional, aprobate de
MECT pe tema parteneriatelor școală-familie-comunitate x 2,3,

12
 (simpozioane pentru părinţi şi cadre didactice, conferinţe) 4,5

3. Implicarea comunității și a părinților în programe de voluntariat, x 5

prin servicii conexe școlii. x 3,4
4. Vizite la domiciliul copilului x 4,5
x 4,5
5. Elaborare de politici educaționale ce fac referire la optimizarea
parteneriatelor cu familia și a educației parentale.
x 2,3
6. Crearea unui web-site interactiv care să ofere informații și sprijin
tuturor actorilor implicați în educația copiilor. x 2,3,4
7. Implementarea programelor de informare, conștientizare și a x 4,5
serviciilor de consiliere a copiilor rămași în țară, a părinților x 2,3
migranți și a persoanelor în grija cărora rămân copiii.
8. Elaborarea unui ghid de bune practici care să conțină exemple de
activități, sfaturi de implementare a unui parteneriat școlar reușit. x 2,3,4

13
IV. RISCURI;

V. REMEDIERI/LIMITĂRI ALE RISCURILOR

Riscurile reprezintă unul din factorii de care ar trebui să se ţină cont la stabilirea activităţilor de monitorizare şi control, tocmai pentru a
elimina cât mai mult posibil probabilitatea de apariţie a acestora sau de diminuare a efectelor lor. Pentru asigurarea unui management eficient al
riscurilor, se va urmări identificarea celor critice pentru proiect, influenţa pe care o au asupra lui cât și modalităţile de contracarare a apariţiei sau
de diminuare a efectelor lor.
Încă din momentul stabilirii planului proiectului ce vizează parteneriatului școală-familie-comunitate trebuie ştiute riscurile şi cum trebuie
să ţinem sub control cheltuielile, resursele umane, precum și modul de derulare activităţilor şi de respectare a obligaţiilor contractuale. De aceea,
este necesar să se planifice monitorizarea şi evaluarea, ţinând cont de riscurile la care ar putea fi supus proiectul.
Dintre factorii ce ar putea influenţa proiectul şi care trebuie sa fie luaţi în considerare la stabilirea riscurilor proiectului amintim factorii
economici, tehnici, financiari, sociali și culturali, legislativi, ecologici, politici, manageriali. Pentru o bună desfăşurare a proiectului trebuie să
avem în vedere şi anumite riscuri care la un moment dat ar putea fi expus proiectul şi care pot întârzia derularea activităţilor. Astfel, putem
anticipa:
- imposibilitatea implementării unei activităţi din motive neprevăzute. În acel moment, se va anula activitatea respectivă;
- fluctuaţia de personal din cadrul proiectului, fapt ce poate duce la nerespectarea termenelor;
- apariţia de costuri neprevăzute. În buget vor fi prevăzute sume pentru acoperirea costurilor suplimentare;
- neefectuarea plăţilor de către finanţator la timp – se poate solicita întreruperea proiectului;
14
 - apariţia dezastrelor naturale, moment în care se va încheia proiectul.

PROPUNERI RISCURI REMEDIERE A RISCURILOR

Inițierea și susținerea de proiecte la nivel -constrângeri legate de timp în cazul -nivel adecvat al diseminării proiectelor la nivel
naţional, aprobate de MECT pe tema părinților național, județean, local
parteneriatelor școală-familie-comunitate -implementare dificil de realizat (deficit de -stimularea implicării părinților, reprezentanților
(simpozioane pentru părinţi şi cadre resurse umane, financiare pentru comunității, cadrelor didactice în promovarea
didactice, conferinţe) implementarea și recunoașterea valorică a valorilor și principiilor necesare unei societăți
parteneriatului ca dimensiune semnificativă moderne în care trăim
în domeniul educației) -formarea continuă a cadrelor didactice în sectorul
-nivelul scăzut de educație al unor părinți parteneriatelor școlare.
-atitudine de dezinteres din partea părinților
vis-a-vis de educația copiilor și slaba
reprezentare a importanței și rolului
parteneriatului școală-familie-comunitate în
pregătirea copilului pentru școală și viața
socială
Implicarea comunității și a părinților în -constrângeri legate de timp în cazul -evidențierea beneficiilor pe care cei implicați au
programe de voluntariat, prin servicii părinților, reprezentanților comunității ocazia de a le obține de pe urma activităților
conexe școlii. -resurse financiare insuficiente benevole
-relație deficitară cadre didactice- -coordonatorii programelor de voluntariat, datorită

15
 reprezentanți ai diverselor organizații ce abilităților pe care le dețin (adaptabilitate, lucrul în
desfășoară activități de voluntariat echipă, gestiunea timpului) pot demara activități cu
scopul de a dezvolta actorilor implicați o serie de
abilități și competențe sociale.
Vizite la domiciliul copilului -reticența părinților în a fi vizitați de cadrul -necesitatea conștientizării de către părinți a
didactic, consilierul educativ importanței obținerii de informații referitoare la
-lipsa abilităților și a tactului cadrului cadrul familial al copilului;
didactic în a demara programul de vizită la -stabilirea unui program de vizită care să corespundă
domiciliu interesului copilului în ceea ce privește creșterea și
dezvoltarea sa.
Elaborare de politici educaționale ce fac -coordonare deficitară a activităților de -necesitatea școlarizării tuturor potențialilor autori
referire la optimizarea parteneriatelor cu elaborare, implementare, monitorizare și de politici în probleme de elaborare, implementare,
familia și a educației parentale. evaluare a politicilor educaționale monitorizare și evaluare a documentelor de politici
educaționale.
Crearea unui web-site interactiv care să -lipsa resurselor financiare în crearea unei -organizarea unor cursuri în domeniul digitalizării,
ofere informații și sprijin tuturor actorilor pagini web cu scopul de a ajuta pe cei implicați în a colabora și
implicați în educația copiilor. -slaba pregătire a cadrelor didactice, a a păstra o strânsă legătură educațională.
părinților în domeniul digitalizării
Elaborarea unui ghid de bune practici care -surse insuficiente de finanțare
să conțină exemple de activități, sfaturi de -formarea continuă a cadrelor didactice în
implementare a unui parteneriat școlar scopul sporirii cunoașterii cu potențial de
reușit. îmbunătățire a calității sociale celor
implicați în educația copilului

16
VI. BIBLIOGRAFIE
 Angela Andrei, Parteneriatul școală-familie-comunitate, Editura Universitară, 2014
 Azaola, M.C., What does education mean for us and how do we get involved? Parents' accounts in a Mexican rural community.
International Journal about Parents in Education, 2007
 Epstein J.L. and Associates, School, Family, and Community, Partnerships. Your Handbook for Action. Corwin Press, a SAGE Company,
2009
 Monitorul Oficial al României (2011). Legea educaţiei naţionale. Anul 179 (XXIII), nr. 18, 10 ianuarie 2011
 Voicu Bogdan, Renunţarea timpurie la educaţie, Editura Vanemonde,Bucureşti, 2010;
 Zidărescu Mircea, Rolul familiei, comunităţii şi a mediatorului şcolar în combaterea absenteismului şcolar, a abandonului şcolar şi a
delicvenţei juvenile la copiii de etnie rromă, Editura Lumen, Iaşi, 2009;
 Strategia Europeană pentru prevenirea abandonului şcolar, Comisia Europeană
Bruxelles, 31.1.2011,

1. www.finantare.ro;
2. www. ec.europa.eu/index_ro.htm.

17