LUCRAREA V

ELEMENTE DE FOTOTERAPIE

V.A.1 Spectrul radiaţiei electromagnetice şi aplicaţii

Radiaţia electromagnetică reprezintă câmpul electromagnetic variabil în timp şi în spaţiu,

care se propagă sub formă de unde electromagnetice, însoţit de un transport de energie radiantă [1]
Radiaţia electromagnetică este caracterizată prin două proprietăţi, periodicitate şi
amplitudine. [2]
Periodicitatea poate fi exprimată prin doua mărimi fizice, lungime de undă  şi frecvenţă
 , legate între ele prin relaţiile
c c
  , ,  , unde c este viteza luminii în vid. (1)
 
Aceste mărimi pot fi exprimate şi în energie a fotonilor (cuantele radiaţiei), prin
E  h . (2)
Clasificarea regiunilor spectrale are la bază cele trei mărimi fizice de mai sus, iar intervalele
spectrale pot fi exprimate, pentru oricare dintre acestea, în unităţi adecvate, în funcţie de aplicaţie.
[2]
Intervalul spectral cel mai important în spectroscopie este cuprins între 102 – 1010 Å , unde
(1Å = 10-10 m).
Fiind vorba de un interval larg, în practică sunt utilizate mai multe unităţi de măsură pentru a
descrie diferitele regiuni spectrale, în special pentru lungimea de undă a radiaţiei, notata cu  . De
exemplu, în spectroscopia de absorbţie  este exprimată în regiunea IR (infraroşu) în micrometri
( m ), iar în regiunea UV (ultraviolet) în nanometri ( nm ) sau Angström (Å). [2]
Frecvenţa  este exprimată, de obicei, în unităţi SI, Hertz ( Hz ) sau s 1 , iar energia fotonilor
este exprimată în unităţi adecvate în fizica cuantică, adică eV (electron-volt).
Schema din Figura 1 prezintă clasificarea regiunilor spectrale, după ordinele de mărime
ale celor trei mărimi. [2]


100 Å 1 m 100 m 1 cm 100 cm

 [Hz]
1016 1014 1012 1010 108

E [eV]
102 1 10-2 10-4 10-6

radiaţie X UV-Vis IR microunde unde radio

Figura 1. Clasificarea regiunilor spectrului radiaţiei electromagnetice [2]
LUCRAREA V
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Este important de reţinut că regiunile spectrale nu sunt delimitate exact, în unele clasificări
apar uneori diferenţe de o unitate în ordinele de mărime, dar schema prezentată oferă o imagine de
ansamblu utilă, cu un algoritm simplu, în care diferenţele între regiunile spectrale sunt de două
ordine de mărime.

Tabel 1 Domenii spectrale ale radiaţiei electromagnetice în funcţie de temperatură [3]

Domeniul
 m , E  eV  , T K , Exemple
spectral
1 5
radio 10  10  0, 03 fondul cosmic
1 4 5
microunde 10  10 10  0, 01 0, 03  30 de radiaţie
4 7
IR 10  7  10 0, 01  2 30  4100 corpul uman
7 7
VIS 7  10  4  10 23 4100  7300 Soarele
7 9 3 6
UV 4  10  10 3  10 7300  3  10 stelele
9 11 3 5 6 8
X 10  10 10  10 3  10  3  10 plasma fierbinte
 
 
Dispersia luminii este fenomenul de descompunere spaţială a unei radiaţii în radiaţiile
monocromatice componente [1]. De exemplu lumina albă se descompune in fascicule de lumină
colorate diferit, in urma dispersiei.
Monocromatorul este un dispozitiv optic care descompune radiația incidentă în
componentele sale monocromatice, înregistrând intensitatea radiaţiei în funcţie de lungimea de
undă, pe domeniul spectral selectat. Piesa principal a unui monocromator (numita analizor) este un
mediu dispersiv: o prismă optica (Figura 2 a) sau o rețea de difracție (Fgura 2 b).

Figura 2. Dispersia luminii folosind: (a) prisma optica si (b) retea de difractie.
Sursa: https://www.chromacademy.com/

In general, un monocromator are urmatoarele componente:

1. fantă de intrare a cărei lărgime poate fi variabilă
2. colimator care realizează transformarea unui fascicul de lumină divergent, provenit de la o
sursă considerată punctiformă, într-un fascicul paralel.
2
 ELEMENTE DE FOTOTERAPIE
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3. prismă optică sau o reţea de difracţie cu care se realizează descompunerea faciculului de

radiaţie incident în radiaţii monocromatice componente.
4. fantă de ieşire care selecteaza din fasciculul dispersat banda spectrală dorită.
5. detector (fotomultiplicator sau cameră CCD) cu rolul de a detecta radiaţia luminoasă şi a o
transforma într-un fotocurent proporţional cu intensitatea radiaţiei incidente. Alti detectori:
ochiul, placa fotografica.

Figura 3. Schema dispozitivului experimental (sursa: https://www.chromacademy.com/)

Spectrul reprezintă ansamblul de imagini ale fantei de intrare in monocromator (numite

linii spectrale) rezultate în urma descompunerii luminii albe [1] –Figura 4 (a).
Daca detectorul contine un dispozitiv electronic complex, atunci acesta permite înregistrarea
spectrului, adica a intensitatii liniilor spectrale în funcţie de lungimea lor de undă – Fig. 4(b).

Figura 4. Spectrul de emisie obtinut folosind ca analizor o prisma optica (sus)

si o retea de difractie (jos). Sursa: https://www.universetoday.com/50883/atomic-spectra/
LUCRAREA V
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

De notat că o linie spectrală este caracterizată prin doi parametri principali [2]:
 frecvenţa  (sau alt parametru ce caracterizează periodicitatea radiaţiei electromagnetice,
precum lungime de undă  )  este determinată de natura speciei atomice (sistemului atomic)
care emite sau absoarbe radiaţie,
 intensitatea  este proporţională cu numărul speciilor atomice care emit sau absorb radiaţie la
acea valoare a frecvenţei.

 Lungimea de unda stabileşte „cine” emite sau absoarbe

şi permite, astfel, identificarea speciilor atomice dintr-
un sistem, stând la baza analizei calitative.
 Intensitatea stabileşte „cât” se emite sau se absoarbe (în
termeni de energie) şi se corelează, astfel, cu cantitatea
dintr-o anumită specie prezentă în sistem, stând la baza
analizei cantitative.

Figura 4. Reprezentare schematică a unei linii spectrale

V.B Lucrare de laborator. Aplicaţii

Determinarea mărimilor caracteristice surselor de radiaţii utilizate în

fototerapie

În această lucrare se urmăreşte punerea în evidenţă a caracteristicilor spectrale ale unor surse
de radiaţii cu potenţial aplicativ în fototerapie.
Sursele de radiaţie studiate sunt: surse de lumina naturala (Soarele) si surse de lumina
folosite frecvent in domeniul medical, cum ar fi: surse de lumina policromatice sau LASER, in
domeniul UV, vizibil, IR.
Există mai multe tipuri de surse utilizate în scopuri fototerapeutice. Sursele de fototerapie cu
ultraviolete sunt utilizate în tratarea bolilor de piele, în timp ce sursele de fototerapie cu lumină
albastră sunt utilizate de obicei pentru tratarea hiperbilirubinemiei [4].

Deoarece spectrele caracterizează substanţele care emit sau absorb radiaţia, studiul spectrelor
de emisie / absorbţie pot da informaţii despre caracteristicile substanţelor. Prin urmare, folosind
acest dispozitiv experimental se analizează radiaţia emisă de fiecare sursă de radiaţie (adica se
înregistrează spectrele lor de emisie) in vederea caracterizarea surselor de radiaţie folosite in
fototerapie.
Dispozitivul experimental consta în: sursa de radiatie si monocromator, ca in Figura 3.

4
 ELEMENTE DE FOTOTERAPIE
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Mod de lucru şi măsurători

1. Se realizează montajul experimental din Figura 3, acordându-se o atenţie deosebită alinierii

sistemului.
2. Se porneşte monocromatorul şi se pune în funcţiune computerul la care este conectat acesta.
3. Se achiziţionează, pe rând, spectrele de emisie ale surselor de radiaţie de studiat.
4. Se notează (intr-un tabel) mărimile caracteristice fiecărui spectru: domeniul spectral
(1 -2) , Imax si max pentru fiecare linie spectrala. Gasiti mai jos o exemplificare privind
extragerea mărimilor de interes dintr-un spectru de emisie.

5. Pentru fiecare spectru, se precizează domeniul spectral si se argumentează alegerea făcuta.

De asemenea, pentru fiecare sursa de radiaţie, trebuie precizata culoarea radiaţiei emisă.
6. Se interpretează spectrele achiziţionate, făcând corelaţie intre mărimile caracteristice
acestora si noţiunile prezentate in referat.

Bibliografie

1 . Dictionar de fizica, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1972.

2. G. Borcia, Fizica atomului si moleculei, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2014.
3. “Lucrări de laborator. Fizica atomului şi moleculei”, (G. Borcia, coordonator volum), autori A.
Chiper, C. Borcia, I. Topală, G. Borcia, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2014.
4. Ghid neobligatoriu de bune practici privind aplicarea Directivei 2006/25/CE (Radiații optice
artificiale).
LUCRAREA V
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Anexa 1 

Sursa: https://www.themegaguide.com/2020/04/electromagnetic-spectrum-introduction.html?m=1