Sunteți pe pagina 1din 4

CATALOGUL IDEILOR DE AFACERI

PREZENTAREA ACTIVITĂȚII
Activitatea urmăreşte familiarizarea elevilor cu noţiunea de idee de afaceri privită ca
elementul de bază care stă la temelia unei afaceri. În cadrul acestei activităţi elevii vor
prezenta cât mai multe idei de afaceri şi vor elabora un “Catalog al ideilor de afaceri”.

OBIECTIVE
În urma parcurgerii acestei activităţi elevii vor reuşi:
 Să înţeleagă relaţia dintre afaceri şi ideile de afaceri.
 Să prezinte idei de afaceri.
 Să identifice domeniul de activitate economică specific fiecărei idei.
 Să elaboreze un “Catalog al ideilor de afaceri”.

! RECOMANDARE
Vă recomandăm să efectuaţi această activitate după realizarea activităţii:
 “Antreprenor – Antreprenoriat”

Materiale Anexa “Domenii de activitate economică”


10 - 12 coli de hârtie fomat A4
1 dosar cu şine

Resurse Necesare: Activitatea recomandată


Opționale: -

Durata activităţii Sesiunea 1: 30 – 35 minute


Sesiunea 2: 30 – 35 minute

Metode utilizate joc de rol / simulare, brainstorming, chestionar de autoevaluare,


conversaţie, dezbatere, exerciţiu individual, exerciţiu în perechi,
căutarea de informaţii, discuţii în grupuri mici

©Copyright 2009
PLANIFICAREA ACTIVITĂŢII
Secvenţe / Sesiunea 1:
Etape de 1. Descrieţi activitatea şi obiectivele acesteia. Specificaţi faptul că activitatea
desfăşurare se va desfăşura pe două sesiuni de lucru. (2 minute)
a activităţii 2. Implicaţi elevii într-o discuţie privind ideile de afaceri. Întrebaţi-i dacă
atunci când au asistat la discuţii referitoare la diferite afaceri s-au gândit la
ideea sau ideile care au stat la baza acestora. Provocaţi-i să spună în ce
măsură cred că poate exista o afacere care nu porneşte de la o idee bine
definită. Solicitaţi-le să-şi argumenteze răspunsul. (7 – 8 minute)

De reținut!
Explicaţi elevilor că fiecare dintre afacerile pe care le cunosc
sau despre care au auzit vorbindu-se au pornit de la o idee.
Dacă nu ar fi existat ideea, foarte probabil nu ar fi existat nici
afacerea. Unele dintre ideile de afaceri sunt noi, inovative,
altele sunt preluate ca modele de succes de la antreprenori
cunoscuţi. În concluzie, subliniaţi faptul că afacerile sunt
construite pe idei de afaceri.

3. Solicitaţi elevilor să se gândească timp de câteva minute la idei pe baza


cărora ar putea fi construită o afacere. Încurajaţi-i să noteze pe o foaie de
hârtie toate ideile care le trec prin minte. (10 minute)

De reținut!
În timp ce elevii se gândesc la ideile de afaceri, pregătiţi foile
de hârtie format A4 astfel: împărţiţi fiecare foaie în două
coloane; în partea de sus a fiecărei coloane treceţi, ca titlu, câte
o secţiune specifică codului CAEN (vezi exemplul de mai jos).

Secţiunea A Secţiunea B
Agricultură, Silvicultură şi Industria extractivă
Pescuit

Asigurați-vă că nu ați omis nicio secțiune.

4. Rugaţi elevii să pregătească Anexa “Domenii de activitate economică”.


(2 - 3 minute)

©Copyright 2009
5. Cereţi elevilor să se uite peste ideile proprii şi să le grupeze în funcţie de
domeniul de activitate economică cărora le aparţin. (7 – 8 minute)
Important!
Urmăriţi elevii pe parcursul realizării sarcinii şi oferiţi-le ajutor
dacă observaţi că întâmpină dificultăţi.

6. Comunicaţi elevilor că veţi continua activitatea ora următoare. (1 minut)

Sesiunea 2:
1. Reamintiţi elevilor obiectivele activităţii şi sarcinile pe care le-au realizat
ora precedentă. (2 - 3 minute)
2. Agăţaţi / lipiţi pe tablă sau pe orice suport disponibil (poate fi utilizată o
foaie mare de carton) foile de hârtie (format A4) pe care aţi notat secţiunile
specifice economiei naţionale. (3 - 4 minute)
3. Solicitaţi elevilor să treacă pe rând în faţa clasei pentru a-şi prezenta ideile
de afaceri. Cereţi-le să noteze două sau trei dintre acestea în coloanele
corespunzătoare domeniului de activitate economică cărora le aparţin.
(15 – 20 minute)

Important!
Urmăriţi şi analizaţi împreună cu clasa corectitudinea
identificării domeniului de activitate economică pentru fiecare
dintre ideile prezentate. Corectaţi acolo unde este cazul.

4. Adunaţi foile şi prindeţi-le în dosarul cu şine. Scrieţi pe dosar “Catalogul


ideilor de afaceri”. Explicaţi elevilor că acest catalog va fi completat cu noi
idei de afaceri pe măsură ce vor fi realizate şi alte activităţi privind
antreprenoriatul. (3 – 4 minute)
5. Provocaţi elevii la o dezbatere pe baza temelor de discuţie prezentate mai
jos. (5 minute)

Teme de Discutaţi cu elevii următoarele aspecte:


discuţie  Dificultăţi întâmpinate în generarea ideilor de afaceri.
 Utilitatea unui “Catalog al ideilor de afaceri”.

©Copyright 2009
 Domeniile de activitate economică cărora aparţin cele mai multe idei de
afaceri.

MODALITĂŢI DE MONITORIZARE A EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII


Evaluaţi, pe o scală de la 1 la 5 (unde: 1 = foarte slab, 2 = slab, 3 = mediu, 4 = bine, 5 =
foarte bine), măsura în care elevii reuşesc:
 Să înţeleagă relaţia dintre afaceri şi ideile de afaceri.
1 _____ 2 _____ 3 _____ 4 _____ 5
 Să prezinte idei de afaceri.
1 _____ 2 _____ 3 _____ 4 _____ 5
 Să identifice domeniul de activitate economică specific fiecărei idei.
1 _____ 2 _____ 3 _____ 4 _____ 5
 Să elaboreze un “Catalog al ideilor de afaceri”.
1 _____ 2 _____ 3 _____ 4 _____ 5

©Copyright 2009

S-ar putea să vă placă și