La 200 de ani de la dispariția împăratului francezilor, pe care l-am admirat și eu, sincer, până când, din curiozitate,

m-am documentat și am aflat mai multe despre ce a însemnat el cu adevărat în istoria Europei...

Dincolo de calitățile sale militare și intelectuale, Napoleon a fost unul dintre cei mai mari criminali și escroci
politici din istorie: și-a executat cu tunul sute de conaționali insurgenți din Paris și 1500 de civili din Toulon, DUPĂ
predarea garnizoanei militare a cetății. Cu un suprem cinism, după oprirea canonadei, Napoleon le-a spus
supraviețuitorilor din Toulon să se ridice, pentru că vor fi grațiați de Republică, deoarece are nevoie de oameni.
Credulii care s-au ridicat au fost spulberați cu o altă canonadă.
Pe cei 3000 civili executați de asemenea cu tunul la Jaffa, istoricii apologeți nici nu mai încearcă să-i facă
”scăpați”, pentru că momentul, tragic și infam, a rămas de notorietate.
Dar cea mai uriașă crimă a lui, prin care a marcat dramatic istoria Europei, deși astăzi puțini istorici o mai
amintesc, a reprezentat faptul că a fost ”groparul” Republicii Veneției, pe care a umilit-o fără luptă, încălcând
principiul elementar de neagresiune față de un stat neutru, printr-un abuz politic și fals diplomatic, cu un scop foarte
precis: jaful sălbatic al unuia dintre cele mai bogate state europene, vechi de peste 1300 de ani în momentul
respectiv - o adevărată ”găină cu ouă de aur” pentru vistieria de război secătuită a lui Napoleon, care putea oferi o
lecție reală de republică funcțională de mai bine de un mileniu vechime, în contrast cu convulsiile spasmodice,
delirante ale tinerei republici franceze. Astfel, armata franceză a fost prima armată străină din istorie care a intrat în
lagună, încălcând flagrant neutralitatea statului venețian pe care Napoleon însuși se angajase să o respecte.
Asta i-a deschis drum liber spre unul dintre cele mai mari și mai absurde jafuri pe care le-a întreprins - în regiunea
Veneto și în special la Veneția, a cărei cultură și civilizație milenare și-a propus să le spulbere cu un cinism atroce:
a furat chiar și acoperișurile de aramă și plumb ale bisericilor și clopotele rămase, a dat foc navei amiral a dogelui
(Bucintoro - o ambarcațiune unică, de mare valoare simbolică pentru venețieni, dar care nu putea reprezenta vreun
pericol militar deoarece era acționată de vâsle, exclusiv de ceremonie) și Arsenalului, incluzând șantierul naval și
300 de nave militare, arme, mobilier, tunuri distruse cu meticulozitate - dintre care multe erau adevărate opere de
artă militară, echipament naval și obiecte de patrimoniu istoric irecuperabile. Flota comercială venețiană a fost
complet distrusă. Impozitele și regimul draconic instituit de Napoleon în Nordul Italiei au provocat răsturnări
ireversibile și adevărate drame și tragedii: suprimarea a peste patru sute de școli de arte și meserii, a aproximativ
cincizeci de mănăstiri, impozitarea la cote uriașe a clădirilor, multe ajungând să fie demolate de proprietarii de
condiție medie și joasă, care nu-și puteau plăti impozitele, dar nici nu găseau cumpărători. Revoltele care au
izbucnit inevitabil au fost înecate în băi de sânge - a se vedea de pildă ”Paștele veronez” din 1797 și alte revolte
similare în Lombardia.
La sfârșitul scurtei ”ere napoleoniene”, în numai câțiva ani, numărul săracilor depășea doar la Veneția 44.000 de
persoane. Locuitorii cetății-stat lagunare, care în 1797 erau 141.000, ajungeau la sfârșitul perioadei de ocupație
napoleoniene la 100.000. Teritoriile de pe coasta italiană și dalmată ale fostei Republici Venețiene au suferit
aceeași involuție dramatică, amplificată prin depopularea cauzată de înregimentarea forțată a tinerilor apți pentru
luptă. În doar câțiva ani de ocupație și de impunere a ”idealurilor revoluției franceze”, unul dintre cele mai bogate
state din lume era pur și simplu stors economic și terminat politic.
Vă recomand cea mai bună carte dedicată crimelor lui Napoleon, scrisă de Léon Daudet: