Bătălia de 

la Leipzig
19 octombrie1813

Armata franceză condusă de Napoleon Bonaparte a fost înfrântă de armatele Rusiei,

Prusiei, Austriei şi Suediei în bătălia de la Leipzig, supranumită Bătălia Naţiunilor. Bătălia de la
Leipzig a fost cea mai mare confruntare militară din războaiele napoleoniene, opunând o armată
a celei de-a şasea coaliţii unei armate conduse de Napoleon I. Armata Coaliției era formată din
prusaci, austrieci, ruși, suedezi și, începând cu 18 octombrie 1813, din saxoni, care, deși inițial
aliați ai francezilor, au întors armele; armata franco-aliată era formată din francezi, polonezi,
italieni (atât din Regatul Italiei cât și din Regatul Neapolelui). Cele trei zile de lupte s-au încheiat
cu victoria decisivă a Coaliției, Napoleon văzându-se obligat să se retragă în Franța. Pe lângă cei
aproape 70,000 de morți, răniți, dispăruți și prizonieri, francezii l-au pierdut și pe prințul polonez
Poniatowski, Mareșal al Franței. Coaliția a pierdut la rândul său un număr mare de oameni, dar
victoria sa a fost incontestabilă.
După campania rusă din 1812, care sa încheiat cu distrugerea armatei franceze, în
primăvara anului 1813, Prusia s-a răsculat împotriva lui Napoleon. Trupele ruso-prusace au
eliberat Germania până la râul Elba. Napoleon Bonaparte, câștigând recruți pentru a înlocui
veteranii care au murit în Rusia, a reușit să câștige două victorii asupra trupelor ruso-prusace la
Lützen (2 mai) și la Bautzen (21 mai), ceea ce a dus la încetarea focului de la 4 iunie 1813.
Armistițiul s-a încheiat la 11 august odată cu intrarea Austriei și Suediei în războiul împotriva lui
Napoleon. Cea de-a șasea coaliție formată, a unificat Austria, Marea Britanie, Spania, Portugalia,
Prusia, Rusia, Suedia și câteva state germane mici împotriva lui Napoleon. La 12 octombrie
1813, Napoleon a aflat că Bavaria a părăsit Confederaţia Rinului şi s-a alăturat duşmanului.
Mareşalii francezi i-au cerut împăratului să renunţe la ideea avansării spre Berlin, propunându-i
să forţeze bariera Elbei, ceea ce ar fi permis armatei să ajungă la Rin şi apoi în Franţa. Napoleon
a ordonat armatei să se îndrepte spre Leipzig. La 16 octombrie 1813 s-a desfăşurat la Wachau
prima confruntare a bătăliei de la Leipzig. Nu departe de oraş, Napoleon a condus bătălia de pe
înălţimea unei măguri a Galgenbergului, unde peste patruzeci şi cinci de ani a fost ridicat un
monument. Poziţiile au fost cucerite, apoi recucerite de cele două armate, în vreme ce pământul
s-a cutremurat fără încetare sub miile de obuze. Lupta s-a dat cu o îndârjire nemaipomenită.
Napoleon şi-a aruncat întreaga cavalerie în acţiune, dar cazacii şi husarii ţarului au izbutit să-l
respingă pe Murat, care s-a bătut exemplar. Peste tot poziţiile au fost păstrate de francezi, dar în
acea zi Napoleon a pierdut 26.000 de oameni. Tot statul-major al armatei franceze, adunat în
stâna de la Meisdorf, nu se gândea la sfârşitul zilei decât la inevitabila retragere, dar nimeni nu a
îndrăznit să pronunţe cuvântul în faţa împăratului, care, în cortul său, la doi paşi de stână, citea
rapoartele, dându-şi seama de superioritatea numerică zdrobitoare a inamicului. Să străbată din
nou Leipzigul, să se angajeze din nou pe pod şi să ajungă pe Rin, aceasta ar fi fost poate singura
soluţie pentru evitarea încercuirii, însă Napoleon a hotărât să-şi menţină poziţiile. A doua zi, într-
o duminică, totul s-a redus la o intensă canonadă de-a lungul întregii linii a frontului. Între timp,
aliaţii s-au întărit cu corpurile de armată sosite la Leipzig, conduse de Bernadotte şi Colloredo. A
doua zi, pe 18 octombrie 1813, Napoleon a găsit în faţa lui 110.000 de soldaţi în plus faţă de ziua
anterioară. Napoleon s-a instalat pe o colină aproape de Probsheyda, încă înainte de ivirea
zorilor; acolo se află astăzi ridicat Napoleonstein, un monument mare şi greoi, având în vârf
legendarul său tricorn. Statul-major francez s-a instalat în moara de tutun din vecinătatea colinei.
Dimineaţa s-a arătat la început tot atât de liniştită ca şi în seara din ajun. În curând cele o mie
cinci sute de tunuri aliate au deschis focul. Armatele aliaţilor au învăluit din trei părţi forţele

1
franceze. Pentru prima dată, Bernadotte, ex-mareşal al Franţei, cumnatul regelui Joseph, lupta
împotriva lui Napoleon. Atacul a fost şi mai violent decât cel din urmă cu două zile. Între timp,
muniţiile s-au redus drastic; s-au tras două sute de mii de lovituri de tun de la începutul bătăliei.
Saxonii au trecut în tabăra inamică şi vechea gardă a fost nevoită să se arunce în luptă pentru a
acoperi breşa deschisă de saxoni. Napoleon a trecut el însuşi în fruntea a cinci mii de călăreţi şi i-
a atacat pe suedezi şi saxoni care, speriaţi, s-au retras din faţa iureşului. Württemburghezii au
trecut şi ei în tabăra inamică şi au întors armele împotriva francezilor. Bilanţul de la sfârşitul zilei
a fost îngrozitor. Pentru francezi, ziua s-a încheiat cu peste douăzeci de mii de morţi, răniţi sau
prizonieri. Împăratul a hotărât să părăsească Leipzigul şi a dat ordinul de retragere. Aceasta s-a
desfăşurat sub bombardamentul de artilerie al inamicului. Manevra a început în timpul nopţii, în
zgomotul chesoarelor de pulbere, care n-au putut fi transportate din lipsă de cai şi care au fost
aruncate în aer. În aceeaşi noapte, împăratul a transmis garnizoanelor rămase în oraşele germane
ordinul de a se îndrepta spre Franţa. În suburbiile Leipzigului luptele s-au dat cu îndârjire. S-au
înfruntat aproape corp la corp peste patru sute cincizeci de mii de oameni într-un spaţiu care avea
o lăţime de şapte sau opt kilometri.O altă trădare a dezlănţuit panica în tabăra franceză. Ostaşii
din Hessa au trecut la inamic şi au deschis focul asupra francezilor aflaţi în retragere. Într-o
dezordine de nedescris, armata imperială s-a angajat pe podul de peste Elster. Învinşii au trăit
ultimul dezastru: înnebuniţi la vederea trupelor duşmane, care apăreau în depărtare, geniştii au
aruncat podul în aer. Între 12.000 şi 15.000 de francezi din ariergardă se mai aflau încă în oraş.
Unii au încercat să treacă râul, aruncându-se în apă, însă cei mai mulţi s-au înecat sub ochii
camarazilor lor. Astfel, prin această nouă pierdere s-a încheiat „Bătălia naţiunilor”, în care zece
popoare unite au învins luptând sub comanda a trei împăraţi şi a unui rege, fără a mai vorbi de
prinţul regal Bernadotte. Cu resturile armatei salvate din infernul de la Leipzig, Napoleon s-a
îndreptat spre Rin, urmărit îndeaproape de inamic, care totuşi nu a îndrăznit să-i atace pe cei
învinşi. Cu excepţia celor din gardă, toţi francezii s-au retras în dezordine, abandonându-şi
bagajele. În cele trei zile de lupte, Napoleon, cu o sută şaizeci de mii de oameni, a ţinut piept
celor peste trei sute douăzeci de mii de soldaţi din armatele aliaţilor. Cu cavaleria decimată şi
armata compusă majoritar din recruţi înzestraţi cu mult entuziasm, dar foarte puţină experienţă
pe câmpurile de luptă, Napoleon nu putea să obţină victoria. Francezii au pierdut în cele trei zile
ale bătăliei aproximativ 70.000 de oameni (morţi, răniţi, dispăruţi sau prizonieri). Coaliţia a
pierdut la rândul său un număr mare de oameni, dar victoria sa a fost incontestabilă. Ajuns pe
teritoriul Franţei, Napoleon a învins şi respins în mai multe rânduri armatele mult superioare
numeric ale adversarilor săi.
În cele din urmă, în ciuda acestor victorii, aliaţii au reuşit să ocupe Rinul şi să forţeze
abdicarea lui Napoleon şi restaurarea dinastiei Bourbonilor.
Surse:
https://ro.historylapse.org/napoleon-bonaparte-marirea-si-c…
https://ro.historylapse.org/napoleon-bonaparte-marirea-si-c…
https://www.britannica.com/event/Battle-of-Leipzig
https://www.warhistoryonline.com/…/the-battle-of-leipzig.ht…
http://www.gazetademaramures.ro/batalia-natiunilor-12849
http://www.historyofwar.org/articles/battles_leipzig.html