Bătălia de la Waterloo a avut loc duminică, 18 iunie 1815, lângă Waterloo, în Regatul Unit al

Țărilor de Jos , acum în Belgia. Armata lui Napoleon Bonaparte era formată dintr-un număr
destul de mare de veterani, o cavalerie bună și un contingent mare de artilerie. Era o armată
omogenă și beneficia de comanda unui singur om care avea un singur obiectiv:victoria.
În schimb, armata ducelui de Wellington era formată din germani, belgieni, olandezi și englezi.
Veteranii erau puțini la număr și încercau să țină la un loc această armată mixtă și nestatornică,
din care făceau parte chiar oameni care luptaseră pentru Napoleon cu un an înainte. Prusacii
Mareșalului Blücher proveneau în mare parte din provincii germane, dar în unele unități existau
și soldați de origine poloneză.
Armata lui Napoleon era, din toate punctele de vedere, mai puternică, dar nu suficient de
puternică pentru a învinge cele două armate aliate. Pentru a câștiga, el trebuia să le separe și să le
înfrângă individual. Wellington și Blücher erau la rândul lor conștienți că trebuie să se unească
pentru a-l învinge pe Napoleon, însă cei doi nu știau când avea să înceapă atacul francez.

Napoleon fusese întotdeauna un jucător, un comandant care își asuma destul de multe riscuri.
Forțele Coaliției includeau armate nu doar din Anglia, Germania și Olanda;pe Rinul Superior și
în Italia austriecii își adunau armatele. Odată ce toate aceste forțe s-ar fi unit, Napoleon nu ar fi
avut cum să se împotrivească. De aceea, el trebuia să atace primul pentru a obține o victorie
locală decisivă.
Astfel, forțele aliate au trebuit să se întindă de-a lungul întregii frontiere sudice a Regatului
Țărilor de Jos, pentru a acoperi toate punctele din care Napoleon putea ataca. În schimb,
francezii au putut să-și concentreze forțele într-un singur loc și au câștigat astfel, pe plan local,
superioritatea numerică. Napoleon s-a folosit chiar de rețeaua de spioni parizieni ai lui
Wellington pentru a trimite informații false la Bruxelles și și-a tachinat aliații de-a lungul întregii
frontiere, nepermițându-i inamicului să-și dea seama exact de unde avea să vină atacul final.

Odată ce ținta atacului lui Napoleon devenea evidentă, Coaliția trebuia să avanseze rapid către
aceasta și să-și unească toate forțele în mai puțin de 48 de ore. Abia atunci Wellington și Blücher
ar fi putut beneficia de avantajul superiorității pentru a-l învinge pe Napoleon. Acesta, la rândul
său, era conștient că orice confuzie în comandamentul aliat vizavi de intențiile sale, precum și
orice întârziere în adunarea forțelor la un loc, ar putea avea consecințe catastrofice pentru
adversarii săi.

Campania a început bine pentru Napoleon. Deși aliații știau unde francezii își concentrează
forțele și aveau destule informații cu privire la planurile lor, Napoleon a reușit să obțină
întârzierea mișcărilor lui Wellington pentru 24 de ore. Primul atac a avut loc la 15 iunie, iar până
la sfârșitul zilei planurile lui Napoleon mergeau bine. Ziua următoare au avut loc două lupte
importante: la Ligny, între forțele conduse de Napoleon în persoană și prusacii lui Blücher, și la
Quatre Bas, unde Wellington s-a confruntat cu forțele franceze conduse de Mareșalul Ney.
Ziua de 18 iunie a început destul de bine pentru Napoleon. Wellington nu-și concentrase toată
armata la Waterloo pentru confruntarea cu Napoleon. În plus, cel puțin jumătate din armata sa
era formată din soldați mult mai puțin experimentați decât soldații lui Napoleon. Prusacii erau la
kilometri depărtare și din cauza drumurilor nu puteau ajunge la fața locului prea repede. Însă
strategia lui Wellington s-a dovedit a fi mai bună decât cea a lui Napoleon.

Bătălia a început la 11 dimineața și s-a terminat seara, la orele 21-22. Napoleon pierduse 50.000
de oameni, dintre care 28.000 erau morți sau răniți, 8000 capturați și 15.000 dispăruți. În tabăra
cealaltă, aliații au numărat 24.000 de victime, între care 4700 morți și 14.600 răniți.
Bătălia de la Waterloo nu ar fi fost prima bătălie pierdută de împăratul francez, însă s-a dovedit a
fi bătălia crucială care a decis soarta lui Bonaparte și a imperiului său. Astfel, prin bătălia se
pune capăt seriei de războaie revoluționare și napoleoniene care cuprinseseră Europa în urmă cu
mai bine de două decenii. În același timp, ea reprezintă sfârșitul primului Imperiu Francez și al
carierei lui Napoleon.