Introducţie la Dacia literară

de Mihail Kogălniceanu  

Prima jumătate a secolului al XIX-lea este, poate, cea mai agitată şi bogată perioadă de transformări social-
culturale, culminând cu revoluţia de la 1848, prin care lupta pentru emancipare socială şi naţională a antrenat toate
cele trei provincii româneşti. Etapa cuprinsă între anii 1830 şi 1860, în care a avut loc o riguroasă activitate
culturală şi o intensificare a ideii de unire a ţărilor române, este cunoscută în literatură sub denumirea de perioada
paşoptistă.

În această epocă de avânt al culturii, literatura română a cunoscut o dezvoltare deosebită prin contribuţia unor
scriitori pătrunşi de idealul eliberării şi unităţii naţionale, care au preţuit frumuseţile patriei şi folclorul,satirizând
totodată viciile orânduirii feudale şi participând activ la lupta socială, la evenimentele politice ale vremii. În operele
lor au împletit romantismul cu clasicismul, în spiritul marilor valori ale literaturii universale.

Perioada paşoptistă a fost reprezentată în literatură prin scriitori aparţinând celor trei provincii româneşti: Gheorghe
Asachi, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo în Moldova; Ion Heliade Rădulescu, Vasile Cârlova,
Grigore Alexandrescu, Nicoale Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu în Ţara Românească;
Timotei Cipariu, George Bariţiu, Andrei Mureşanu în Transilvania.

Presa, aflată la începuturi, s-a manifestat printr-o amplă activitate publicistică. Primele ziare au fost: la Bucureşti –
„Curierul românesc” (1829), sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu; la Iaşi – „Albina românească” (1829), din
iniţiativa lui Gheorghe Asachi; la Braşov – „Gazeta de Transilvania” (1838), având în frunte pe marele cărturar
ardelean George Bariţiu.

La 30 ianuarie 1840 ia fiinţă la Iaşi revista „Dacia literară”, din iniţiativa şi sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu
(1817-1891), fiind „întâia revistă de literatură organizată” (G. Călinescu). „Dacia literară” este aşadar prima revistă
literară, în jurul căreia s-a manifestat un curent naţional-popular şi prin care s-au afirmat primii noştri scriitori
moderni.

În primul număr al revistei, Mihail Kogălniceanu, în vârstă de numai 23 de ani, publică articolul-program sub titlul
„Introducţie”, în care evidenţiază principalele idei care vor sta la baza creării şi orientării literaturii româneşti şi care
este considerat primul manifest al romantismului românesc. (Pe plan european, programul romantismului a fost
trasat în Franţa, de Victor Hugo, în „Prefaţa” de la drama „Cromwell” – 1827).

Structura revistei.
– prima parte va cuprinde „compuneri originale” ale scriitorilor colaboratori;
–   a doua parte va reproduce articole din alte publicaţii;
–   a treia parte se va ocupa de critica operelor nou apărute;
–   partea a patra, având un titlu special – „Telegraful Daciei” – va conţine informaţii despre cărţile în curs de
apariţie, despre evenimente culturale sau despre scriitori, adică „tot ce poate fi vrednic de însemnat pentru publicul
român”.
Articolul-program intitulat „Introducţie” începe cu succinte referiri la publicaţiile vremii, care, în afară de politică, de
ştiri administrative şi de câteva informaţii locale, acestea nu conţin nimic despre literatură. De aceea, Kogălniceanu
s-a gândit că este momentul să iniţieze „o foaie” care să se îndeletnicească „numai cu literatura naţională” şi în
care să poată fi publicate „cele mai bune scrieri originale”. Pune la dispoziţie paginile revistei „Dacia literară” tuturor
scriitorilor din cele trei provincii româneşti, „fieştecarele cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul său”, ambiţia sa fiind
să apară „producţiile româneşti, fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune”.

Mihail Kogălniceanu trasează principalele direcţii pe care să le urmeze scriitorii pentru a putea crea o
literatură naţională, ţelul mărturisit al marelui om de cultură fiind acela ca „românii să aibă o limbă şi o literatură
comună pentru toţi”, asigurând scriitorii că operele originale vor beneficia de o critică obiectivă, „vom critica cartea,
iar nu persoana”. Kogălniceanu condamnă deprinderea de a imita literaturi străine, fără nici o legătură spirituală cu
specificul românesc, de aceea el consideră că „dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că
omoară în noi duhul naţional”, iar traducerile unei opere de valoare din literatura universală „nu fac o literatură”. El
militează cu avânt pentru crearea de opere autohtone, deoarece operele literare trebuie să păstreze spiritul original
şi simţirea românească, ca fiind „însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi”. Argumentele lui Kogălniceanu se
referă la subiecte inspirate din istoria zbuciumată a neamului românesc, din folclorul nepreţuit şi din frumuseţile
patriei, care pot constitui oricând cele mai originale izvoare de inspiraţie pentru scriitori. Numele revistei este ales
semnificativ, pentru a exprima unitatea de neam şi ţară, Dacia, idealul de unire al românilor fiind sugerat destul de
transparent. Mihail Kogălniceanu are concepţii iluministe, rămânând, de altfel, celebră faza prin care îndeamnă pe
toţi românii să-şi cunoască originile şi identitatea spirituală prin întoarcerea către trecutul istoric al neamului din
care provin: „Întrebaţi dar istoria, şi veţi şti ce suntem, de unde venim şi unde mergem”. El nu se rezumă însă
numai la îndemnuri teoretice, ci, pentru a pune la dispoziţia scriitorilor material documentar şi tipăreşte
„Letopiseţele Ţării Moldovei” ale cronicarilor Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce. Acestea au constituit
principalele surse de inspiraţie pentru scriitorii epocii, ca Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Grigore
Alexandrescu, Al. Odobescu etc. Cu o apariţie scurtă în timp, ianuarie-iunie 1840, revista „Dacia literară” a fost
suprimată de către domnitorul Mihail Sturdza, după numai trei numere. Cu toate acestea, în paginile sale au apărut
scrieri valoroase şi au publicat scriitori ce vor intra în patrimoniul literaturii române. În numărul I al revistei a apărut
prima nuvelă istorică, „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi. Alţi scriitori au găsit aici găzduire pentru
operele lor, cum ar fi pagini de proză sub semnăturile lui Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu, poezii de
Grigore Alexandrescu (printre care „Anul 1840”), şi C. Stamati, fabule de Alex. Donici, precum şi articole despre
frumuseţea poeziei populare şi a obiceurilor folclorice româneşti.

Articolul-program „Introducţie” al reviste „Dacia literară” ar putea fi sintetizat prin câteva direcţii principale trasate 
de Mihail Kogălnicenanu:

– Creşterea interesului pentru crearea unei literaturi române, prin realizarea de „compuneri originale”, de producţii
româneşti „fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune”;
– Înlesnirea colaborării scriitorilor din toate ţinuturile româneşti în paginile revistei, „fieştecarelea cu ideile sale, cu
limba sa, cu chipul său”;
– Realizarea unei limbi şi literaturi unice, deoarece este foarte important ca „românii să aibă o limbă şi o literatură
comună penrtu toţi”;
– Combaterea imitaţiei altor literaturi, deoarece „dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că
omoară în noi duhul naţional”;
– Traducerile operelor din alte literaturi să fie ale celor de valoare, deşi „traducţiile însă nu fac o literatură”, ba, mai
mult, sunt „ucigătoare a gustului original”;
– Păstrarea specificului naţional în opera literară, a originalităţii creaţiei, care constituie „însuşirea cea mai
preţioasă a unei literaturi”;
– Folosirea surselor de inspiraţie din istoria poporului român – „istoria noastră are dstule fapte eroice” – , din
frumuseţile patriei – „frumoasele noastre ţări sunt destul de mari” – şi din folcor – „obiceiurile noastre sunt destul de
pitoreşti şi de poetice, pentru ca să putem găsi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne
împrumutăm de la alte naţii”;
– Afirmarea criticii literare obiective, „critica noastră va fi nepărtinitoare, vom critica cartea, iar nu persoana”,
precum şi a unei critici de direcţie;
– Scriitorii sunt datori să contribuie prin operele lor la împlinirea idealului tuturor românilor, Unirea Principatelor.
Curentul naţional-popular „Dacia literară” reuneşte cele mai strălucite personalităţi literare ale epocii, care vor
determina dezvoltarea ulterioară a literaturii române.