Cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător se soluţionează de instanţa competentă să

judece procesul în primă instanţă [art. 954 alin. (1) teza I C.proc.civ. În cazul în care cererea
de înfiinţare a sechestrului asigurător se depune odată cu cererea de chemare în judecată
prin care se declanşează litigiul de fond, atunci ea va fi soluţionată de completul căruia i s-a
repartizat aleatoriu cauza ce constituie litigiul principal, prin încheiere executorie, înainte de
stabilirea primului termen de judecată, conform art. 203 alin. (2) C.proc.civ.
Cererea de sechestru trebuie să fie însoţită de înscrisul constatator al creanţei [pentru
ipotezele prevăzute la art. 953 alin. (1) şi (3) C.proc.civ.] sau de recipisa din care să rezulte
consemnarea a jumătate din valoarea creanţei care face obiectul litigiului de fond [pentru
situaţia la care se referă art. 953 alin. (2) C.proc.civ.]. Atunci când cererea de sechestru este
formulată după introducerea cererii de chemare în judecată privind plata sumei de bani ce
face obiectul creanţei, trebuie alăturată şi dovada din care să rezulte declanşarea litigiului de
fond.
Cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător se soluţionează de urgenţă, în camera de
consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiere care are caracter executoriu cu privire la măsura
asigurătorie dispusă. Pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 24 de ore, iar redactarea
încheierii trebuie făcută în cel mult 48 de ore de la pronunţare [art. 954 alin. (4) coroborat cu
art. 999 alin. (4) C.proc.civ.]. Încheierea prin care se soluţionează cererea de sechestru se
comunică creditorului de îndată de către instanţă, iar debitorului de către executorul
judecătoresc, odată cu luarea măsurii [art. 954 alin. (3) teza I C.proc.civ.]. Este de reţinut
această diferenţă faţă de reglementarea anterioară, în ceea ce priveşte comunicarea încheierii
de admitere a cererii de sechestru asigurător către debitor, care are ca raţiune păstrarea
elementului surpriză al măsurii asigurătorii. Subliniem însă că, fiind o excepţie de la regula
comunicării actelor de procedură prin intermediul instanţei judecătoreşti, comunicarea de
către executorul judecătoresc nu se va face decât în cazul încheierii prin care se dispune
luarea măsurii sechestrului asigurător, nu şi în cel în care instanţa a respins cererea de
sechestru asigurător formulată de creditor.
Încheierea prin care se soluţionează cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător este
supusă numai apelului, la instanţa ierarhic superioară, termenul de apel fiind de 5 zile de la
comunicare [art. 954 alin. (3) teza a II-a C.proc.civ.]. Apelul se judecă de urgenţă şi cu
precădere, cu citarea în termen scurt a părţilor [art. 954 alin. (3) teza a III-a C.proc.civ.]. S-a
arătat că, la judecarea apelului, părţile trebuie citate, indiferent de soluţia dată prin încheierea
apelată, deci şi atunci când cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător a fost respinsă,
deoarece ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Instanţa de apel poate amâna
pronunţarea cu cel mult 24 de ore, iar hotărârea asupra apelului trebuie redactată în termen de
cel mult 48 de ore de la pronunţare [art. 954 alin. (4) coroborat cu art. 999 alin. (4)
C.proc.civ.].
Prin încheierea de luare a măsurii sechestrului asigurător, instanţa va stabili şi suma până
la care se încuviinţează sechestrul [art. 954 alin. (2) C.proc.civ.].

52
 Atunci când este cazul, şi anume în ipoteza în care, deşi creditorul are un înscris
constatator al creanţei exigibile, instanţa dispune depunerea unei cauţiuni [art. 953 alin. (1)
C.proc.civ.], precum şi atunci când creanţa constatată printr-un înscris nu este exigibilă [art.
953 alin. (3) C.proc.civ.], prin aceeaşi încheiere prin care s-a admis cererea de înfiinţare a
măsurii asigurătorii, instanţa va fixa şi cuantumul cauţiunii, stabilind, totodată, şi termenul
înăuntrul căruia creditorul trebuie să depună cauţiunea [art. 954 alin. (2) C.proc.civ.]. Aşadar,
ar fi contrar acestor prevederi legale ca, în practică, să se fixeze la primul termen cuantumul
cauţiunii şi apoi să se acorde un al doilea termen în vederea depunerii cauţiunii, iar numai
după consemnarea acesteia să se soluţioneze cererea de înfiinţare a măsurii asigurătorii.
Nedepunerea cauţiunii în termenul stabilit de instanţă atrage desfiinţarea de drept a
sechestrului asigurător, care se va constata prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor
(art. 956 C.proc.civ.).
Pe baza încheierii prin care s-a încuviinţat cererea de sechestru asigurător, care, aşa cum
am arătat, are caracter executoriu, măsura asigurătorie se va aduce la îndeplinire de către
executorul judecătoresc, potrivit regulilor prevăzute de Codul de procedură civilă în materie
de executare silită, care se aplică în mod corespunzător. Trebuie reţinut însă că, potrivit art.
955 alin. (1) C.proc.civ., executarea măsurii sechestrului asigurător se duce la îndeplinire de
către executorul judecătoresc fără a mai cere vreo autorizare sau încuviinţare în acest sens,
în afară de înregistrarea acesteia, iar, conform art. 955 alin. (2) teza a II-a C.proc.civ., în
toate cazurile, sechestrul asigurător se va aplica fără somaţie ori înştiinţarea prealabilă a
debitorului.
În cazul bunurilor mobile, executorul se va deplasa, în cel mai scurt timp posibil, la locul
unde se află bunurile asupra cărora se va aplica sechestrul. Bunurile mobile urmăribile vor fi
sechestrate numai în măsura necesară realizării creanţei, executorul ţinând cont de suma
stabilită prin încheierea de admitere a cererii de sechestru până la care instanţa a încuviinţat
măsura asigurătorie.
În ipoteza în care sechestrul asigurător este aplicat asupra unui bun supus unor formalităţi
de publicitate, măsura asigurătorie se va înscrie de îndată în cartea funciară, registrul
comerţului, Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare sau în alte registre publice, după
caz. Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi
vreun drept asupra imobilului respectiv [art. 955 alin. (1)-(3) C.proc.civ.].
Împotriva modului prin care executorul judecătoresc aduce la îndeplinire măsura
asigurătorie, cel interesat (debitorul sau chiar creditorul ori o terţă persoană) poate face cont
estaţie la executare [art. 955 alin. (4) C.proc.civ.]. Însă, pe calea contestaţiei la modul în care
executorul judecătoresc a aplicat sechestrul asigurător, nu poate fi criticată încheierea prin
care s-a încuviinţat cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător. Pentru aceasta partea
interesată are deschisă numai calea apelului sau, după caz, a recursului, atunci când
competenţa de primă instanţă pentru luarea măsurii asigurătorii aparţine curţii de apel (art.
959 C.proc.civ.).

53
 2.3.3. Valorificarea bunurilor sechestrate asigurător. Ridicarea şi desfiinţarea de drept a
sechestrului asigurător
Întrucât sechestrul asigurător este doar o măsură de asigurare a creditorului, iar nu una de
executare, art. 958 C.proc.civ. prevede că valorificarea bunurilor sechestrate nu se va putea face
decât după ce creditorul va obţine titlul executoriu, respectiv o hotărâre judecătorească
executorie, prin care debitorul a fost obligat la plata unei sume de bani către creditor. Prin
obţinerea titlului executoriu, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi, sechestrul
asigurător se transformă în sechestru executoriu. Cu toate acestea, efectuarea actelor de urmărire,
după obţinerea titlului executoriu, asupra bunurilor care au format obiectul măsurii asigurătorii
nu va putea fi făcută decât după înştiinţarea debitorului, conform dispoziţiilor art. 732 alin. (1)
C.proc.civ., respectiv art. 820 C.proc.civ., şi expirarea termenelor prevăzute de lege (o zi, în
cazul urmăririi silite mobiliare, respectiv 15 zile, în cazul urmăririi imobiliare) pentru executarea
de bunăvoie.
Legea permite ridicarea sechestrului asigurător mai înainte de soluţionarea litigiului de fond,
la cererea debitorului, însă numai dacă acesta „va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulătoare”
[art. 957 alin. (1) teza I C.proc.civ.].
Cererea de ridicare a sechestrului asigurător se soluţionează în camera de consiliu, de urgenţă şi
cu citarea în termen scurt a părţilor, prin încheiere. Pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 24
de ore, iar redactarea încheierii trebuie făcută în cel mult 48 de ore de la pronunţare [art. 954
alin. (4) C.proc.civ., la care art. 957 alin. (1) C.proc.civ. face trimitere în mod expres, coroborat
cu art. 999 alin. (4) C.proc.civ.].