• Presupune determinarea recției dintelui la excintanți termici (fierbinte, rece), cu ajutorul

caruia se determină starea pulpei dentare.

• Re realizează prin irigare;
• Aplicarea unui bulet de vată îmbibat cu apă fierbinte ( >50°C), sau rece (<+10°C)
• In caz de afecțiuni ale pulpei dentare de caracter inflamator sau leziuni ale țesuturilor
dure, la aplicarea excitanților termici se declanșează o reacție doloră acută.
Reacţia dinţilor la excitanţii termici mai poate fi determinată şi cu ajutorul
termoodontocronometrului care ne permite să acţionăm asupra unui anumit punct de pe
suprafaţa coronară cu o tempera¬tură, care uşor poate fi regulată, de la 0°C pînă la +70°C.

Electroodontometria

Electro odonto diagnosticul ne permite sa stabilim pragul de sensibilitate a sistemului nervos

dentar care indica starea pulpei si a periodontiului.
Dupa izolarea de saliva a dintelui, medicul amplaseaza electrodul activ pe marginea
incisivala, iar asistenta medicala prin rotirea lenta a butonului, pune in functiune aparatul
care transmite curentul electric la dinte. In momentul aparitiei sensibilitatii asistenta fixeaza
pe cadranul aparatului cifra care indica marimea curentului in mkA.
S-a constatat ca la dintii sanatosi pragul de sensibilitate este de 2-6 mkA.
La o inflamatie a pulpei - pana la 40mkA.
Necroza pulpara- pana la 60mkA.
Necroza pulpei radiculare – pina la 60-90 mkA.
Periodontita 100-120 mkA.

Ortopantomografia
OPG-este o reprezentare radiologica panoramica a caviatii orale, fiind o metoda de
investigatie ce permite vizualizarea in ansamblu a dentitiei (tuturor dintilor) si a elementelor
maxilo-faciale inconjuratoare (osul maxilar si mandibula, sinusul maxilar, articulatiile
temporo mandibulare).

Ocluzografia
 Studiază dinamica mandibulară și contactul interdentar.
 Presupune mai multe tipuri de investigări:
1. Studiul mişcărilor limită
• Posselt şi Lavigne au înregistrat mişcările mandibulei în plan sagital, orizontal şi
vertical,înscriind traiectoria punctului interincisiv în timpul mişcărilor limită.
• Prezenţa unor disfuncţii modifică aspectul diagramei lui Posselt, în cazul existenţei unor
puncte de interferenţă, pe înscrierea sagitală apar alterări ale traseului 1-2, ceea ce presupune
prezenţa unor obstacole pe traiectoria dintre intercuspidarea maximă şi relaţia centrică. O
ocluzie deschisă frontală duce la dispariţia ghidajului ocluzal anterior. Acelaşi fenomen se
petrece şi în cazul unei edentaţii frontale.
2. Studiul miscărilor funcționale:
Scoala romaneasca (Ene L)

11. Complicaţiile locale, loco -regionale şi generale ale LOC

Complicațiile locale se manifestă sub formă de pulpite acute sau cronice, ce apar în urma
afectării pulpei dentare ca rezultat al evoloției leziunilor coronare.
Complicațiile parodontale pot fi sistematizate sub formă de complicații ale parodonțiului
apical, acute sau cronice, ce survin ca rezultat al infectării țesuturilor periapicale pe cale
pulpară, parodontală sau osoasă.
Tabloul clinic deseori se complică prin afecțiuni loco-regionale care includ tulburări
generate de prezența leziunilor dento-parodontale. La nivelul ATM pot apărea dureri,
crepitații, salt articular, degenerări ale meniscului. Apare oboseala la nivelul mușchilor
mobilizatori ai mandibulei
Complicațiile generale, cel mai frecvent digestive sau de ordin psihic nu se evidențiază
imediat. Complicațiile digestive sunt provocate de o masticație
insuficientă, care poate provoca sau acutiza gastrite, duodenite, ulcer gastric.

-Estetice: depinde de gradul de vizibilitate și întindere a leziunii;

-Fonetice: depinde de volumul de substanță pierdut;
-Masticatorii: depinde de sensibilitatea dureroasă;
-Ocluzale: din cauza durerii poate să mestece pe cealaltă hemiarcadă sau din cauza lipsei
mari de țesut se produc migrări.

12. Elementele componente ale diagnosticului

Diagnosticul de stare locală consemnează situația prezentă a integrității odontale coronare și

se poate caracteriza prin următoarele componente:
• anatomo-clinic, ce constă în stabilirea existenței LOC;
• topografic, ce consemnează dintele și suprafața;
• etiologic, care indică cauza apariției leziunii odontale (de origine carioasă, traumatică,
ereditară, plurificatorială);
• funcțional, care precizează tulburările funcțiilor sistemului sotmatognat, prin gradul de
afectare a masticației, fizionomiei, foneticii, de deglutiție;
-- complicațiile provocate de LOC (migrări dentare).

13. Formularea diagnosticului cu LOC.

La baza stabilirii si formularii diagnosticului vor fi puse rezultatele unui examen competent,
complex si consecutiv, clinic si paraclinic. In protetica dentara diagnosticul se reduce nu
numai la stabilirea formei nozologice a afectiunii, dar si la descrierea deleglarilor
morfologice, topografice, de functie, a factorilor etiologici, patogenetici, complicatiilor,
deleglarilor fizionomice si deci poarte un caracter descriptiv. Prin urmare diagnosticul este
compus din 3 parti.
1) afectiunea principala;
2) complicatiile provocate de afectiunea principala;
3) afectiunile concomitente.
Afcetiunea principala necesita un tratament ortopedo-protetic si constituie cauza solocitarii
asistentei medicale din partea pacientului. Ea reprezinta forma nozologica cu concretizarea
dereglarilor morfologice, topografice, determinarea gradului si caracterului durerilor ( acut,
cronic ) folosindu-se clasificarile cunoscute. Tot aici sint incluse si dereglarile functionale
( masticatie, fonatie, declutitie etc.) indicandu- se gradul de exprimare, apoi factorul etiologic
si patogenia leziunii ( daca au fost evidentiate), terminand cu dereglarile fizionomice care au
o deosebita importanta indiferent de gen si varsta.
Daca afectiunea principala pe parcursul evolutiei sale a provocat oarecare coplicatii ( migrari
dentare, deformatii ale arcadelor dentare, de ocluzie, abraziune patologica a tesuturilor dure
ale dintilor restanti, aparitia mobilitatii patologice a dintilor, modificari ale dimensiunii
verticale de ocluzie, trauma fibromucoasei, disfunctii ale sistemului stomatognat etc.) atunci
aceste complicatii constituie partea a doua a diagnosticului urmand sa fie descrise dupa
acelasi principiu.
Partea a treia a diagnosticului o alcatuiesc maladiile concomitente, care pot fi generale si
stomatologice. Bineinteles ca aprecierea starii generale a organismului are o deosebita
insemnatate, deoarece ea in unele cazuri necasare va fi luata in consideratie la alcatuirea si
realizarea planului de tratament, in alte cazuri va bloca acest proces sau chiar ne va
contraindica tratamentul. Insa maladiile generale ale organismului nu pot fi incluse in aceasta
parte a diagnosticului, deoarece despre maladiile concomitente generale medicul stomatolog
ia cunostinta numai pe baza anamnezei si rareori pe baza datelor consultative ale
specialistilor din alte ramuri ale medicinei. Totodata medicul este dator sa ia in consideratie
aceste maladii atat la intocmirea planului de tratament, cat si la aplicarea lui ( in boala
hipertensiva, stenocardie, epilepsie etc.) Aceste date sint notate in compartimentele
respective ale fisei de ambulatoriu.
Cit priveste maladiile concomitente stomatologice, medicul le evidentiaza in timpul
examenului clinic si paraclinic, ele constituind partea a treia a diagnosticului ( leuclopachia,
lichenul rosu plan etc ). Prin urmare, stabilirea diagnosticului corect solocita o examinare
minutioasa a pacientului care ne va ajuta ulterior si la formularea diagnosticului diferentiat.
La baza acetui diagnostic stau deosebirile dintre datele tabloului clinic si rezultatele
examenului paraclinic. Principalul moment in stabilirea diagnosticului diferentiat consta in
evidentierea simptomului caracteristic pentru maladia respectiva. In acest scop se va face o
analiza comparativa a tabloului clinic si a datelor examenului complementar al maladiei in
cauza cu cele ale maladiilor asemanatoare.
14. Principiile de tratament protetic a leziunilor odontale coronare.
Principiile de tratament ale LOC decurg din faptul că țesuturile odontale coronare nu posedă
proprietăți de regenerare și deci organismul nu poate vindeca singur leziunile, este necesară
intervenția medicului. Astfel la baza tratamentului LOC stau principiile fundamentale de
restaurare morfofuncțională: curativ, profilactic, biologic, biochimic, homeostazic si
ergonomic

-Profilactic – educația sanitară pentru prevenirea sau temporizarea afecțiunilor sistemului

stomatognat; tratamentul protetic efectuat la timp pentru a păstra integritatea SS pe o durată
cât mai lungă; scopul este de a preveni influența negativă a disfuncțiilor SS asupra altor
sisteme și organe;
-Curativ – reabilitarea funcțională a SS prin intermediul protezelor și a diferitor dispozitive
(tratament);
-Biologic – tratament minim invaziv;
-Biomecanic – trebuie să fie un echilibru între presiune și capacitatea de a o recepționa;
complexul dinte-parodont poate suporta o oarecare presiune, suportul muco-osos nu este
prevăzut pentru așa ceva: asta trebuie de luat în considerație la echilibrarea presiunilor
masticatorii;
-Homeostazic – conservarea morfofuncțională a SS pentru un timp îndelungat, pentru asta
trebuie de creat un echilibru între toate elementele SS; când se dereglează un component,
sunt influențate celelalte;
-Ergonomic – amenajarea cabinetului, ținuta medicului, poziția pacientului, organizarea
lucrului ș.a. care sporesc productivitatea și eficacitatea muncii medicului.

15. Criteriile ocluziei funcţionale după L. Eni.

Scoala romaneasca (Ene L) considera ca o ocluzie functionala trebuie sa raspunda
urmatoarelor cinci criterii:
1. Stopuri ocluzale stabile, multiple si simultane in R.C. si I.M.
2. Ghidaj anterior armonizat cu miscarile functionale ale mandibulei si posibilitatile A.T.M.
3. Dezocluzia dintilor laterali in propulsie
4. Dezocluzia dintilor laterali de partea nelucratoare in lateralitate
5. Absenta interferentelor pe partea lucratoare in lateralitate indiferent de tipul ghidajului.

16. Indicaţii locale şi generale către tratamentul protetic.

Local
Cavitate carioasa de dimensiuni diferite, de clasaI , II , III, IV ,V ,VI dupa Black;
Traumatisme de diferita extindere;
Abraziuni dentare;
Atritia dentara;
Eroziuni dentare.
Generale
Tulburarea calitatii vietii prin durere si disconfort;
Tulburarea masticatiei, fizionomiei, foneticii, deglutitiei, etc.

17. Metodele de tratament a LOC.

• Reconstituire coronară – se aplică în leziuni nu prea întinse în suprafață și profunzime,
în scopul asigurării rezistenței, retenției stabilității.
• Acoperire – constă în aplicarea microprotezelor dentare de acoperire, individualizate, ce
refac morfologia si funcția coroanelor naturale.
• Substituție – aplicarea microprotezelor ce substituie în întregime coroana naturală a
dintelui.

18. Clasificarea cavităţilor carioase după Black, Ţitrin, Kurilenco.

Black:
Clasa I – include cavităţile situate în șanţurile și gropiţele smalţului pe suprafaţa ocluzală a
molarilor și premolarilor, în șanţurile și gropiţele vestibulare sau orale, la fel și în gropiţele
orale ale incisivilor superiori.
Clasa II – include cavităţile situate pe suprafeţele proximale ale molarilor și premolarilor.
Clasa III – include cavităţile situate pe suprafeţele proximale ale dinţilor frontali, fără
lezarea unghiului incisiv.
Clasa IV – include cavităţile situate pe suprafeţele proximale ale incisivilor, cu lezarea
unghiului incisiv sau imposibilitatea păstrării acestuia.
Clasa V – include cavităţile situate în treimea cervicală pe suprafaţa orală a tuturor dinţilor.
Clasa VI – include cavităţile situate pe cuspizi premolarilor și molarilor și marginea incizală
a grupului incisiv.

Țitrin :
• Clasa I – varietăţi de leziuni localizate pe suprafeţele orizontale (ocluzal) ale dinţilor;
• Clasa II – varietăţi de leziuni localizate pe suprafeţele verticale (proximal, vestibular,
oral);
• Clasa III – leziuni mixte.

Kurilenco :
• Clasa I – leziunile dinţilor devitalizaţi;
• Clasa II – leziunile dinţilor vitali, care în dependenţă de localizare:
 Leziunile situate pe una sau ambele suprafeţe coronare proximale sau proximală –
ocluzală a dinţilor laterali;
 Leziunile dinţilor frontali situate pe suprafeţele proximale cu defecte unghiulare;
 Leziuni pe orice suprafeţe în afară de cele proximale;
 Leziuni atipice.

19. Definiţie Indicelui Leziunei Suprafeței Ocluzale a dintelui, metoda de determinare.

ILSOD - indicele leziunii suprafeţei ocluzale a dinţilor.
Milikevich a propus utilizarea unei pelicule transparente gradate pentru a determina raportul
dintre gradul de distrugere a suprafeței ocluzale cl I și II după Black.
Metoda de determinare: raportul dimensiunii suprafeţei atacate la suprafaţa ocluzală
• *leziuni de maximum 0,2 - 0,3 mm – este indicată o incrustație metalică.
• *cu 0,4 - 0,5 mm dimensiunea incrustației se va extinde până la tuberculi
• *cu leziuni de 0,6 mm sau mai mult întreaga suprafață ocluzală va fi acoperită cu
increstație

20. Zonele periculoase a dinţilor după Gavrilov şi Abolmosov. Importanţa practică.

Gavrilov și Abolmosov au studiat zonele nepereculoase la dinții frontali. Când vorbim de
cele periculoase la incisivii centrali si laterali : la nivelul coletului dintelui,suprafetelor
aproximale, fosa palatine, stratul țesutului dur este subțire. Astfel apare pericolul perforației
camerei pulpare, pe când în celelalte zone (suprafata incizal) avem posibilitatea de a prepara
cavitatea mai adânc.

21. Clasificarea incrustaţiilor.

— După scopul urmărit
1) incrustaţii de reconstruire, utilizate pentru restaurarea reliefului anatomic şi funcţiei
coroanei dintelui natural;
2) incrustaţii de agregare, folosite ca elemente de agregare şi sprijin în punţile dentare şi
protezele mobilizabile;
3) incrustaţii de echilibrare, întrebuinţate în scopul echilibrării presiunilor masticatoare
asupra unui grup sau a tuturor dinţilor restanţi şi în construcţiile protetice de şinare.

După raportul cu dintele:

 Inlay – se introduce într-o cavitate
 Onlay – acoperă o suprafaţă preparată
 Pinlay – onlay solidarizat prin tije în profunzimea ţesutului dentar
 Inlay-onlay – o combinaţie din cele două varietăţi
 Inlay corono-radicular – incrustaţie intratisulară cu prelungire în rădăcină
Clasificarea incrustațiilor după scop:
• pentru a restabili structura dintelui.
• *ca element de sprijin pentru protezele mobilizabile și fixe
• *ca element de șinare pentru dinții mobili;
• *pentru a restabili contactele ocluzale.
Clasificarea incrustației după material
• *metal
• *nemetalice (acrilice, compozite, ceramice).
• *combinate
Clasificarea incrustațiilor după metoda de confecționare:
• *directă;
• *indirectă;