CAPITOLUL 1.

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND

FINANȚAREA INTERNAȚIONALĂ A PROTECȚIEI MEDIULUI

1.1. NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND FINANȚAREA INTERNAȚIONALĂ DE

MEDIU

Starea de degradare avansată a ecosistemelor naturale, interacţiunile dintre mediu şi

activităţile umane, în special cele economice, apariţia şi multiplicarea problemelor de
mediu la scară globală reprezintă suficiente motive de îngrijorare pentru noi toţi.
Dimensiunea internaţională a fenomenului a devenit în prezent elementul central
poate chiar determinant al politicilor naţionale de mediu, care se răsfrâng, inevitabil,
asupra politicilor externe ale tuturor statelor responsabile ale lumii. Ocrotirea mediului a
fost identificată ca reprezentând „o problemă vitală a lumii contemporane”( Marinescu D,
2003, pg. 3).
În prezent se acceptă că globalizarea economică este unul dintre cele mai
controversate fenomene cu care se confruntă societăţile contemporane. Efectele sale
benefice din punct de vedere economic şi mobilitatea deosebită pe care o asigură în foarte
multe domenii sunt unanim apreciate. Există, însă, şi manifestări negative grave ale
aceluiaşi fenomen, iar unul dintre domeniile care le resimte foarte puternic este mediul. În
aceste condiţii, Hans-Peter Martin şi Harald Schuman apreciază că se poate vorbi despre o
veritabilă globalizare ecologică datorată unei filozofii care s-a dovedit foarte periculoasă:
„protecţia mediului şi a sănătăţii, democraţia şi drepturile omului trebuie să fie abandonate
dacă aceasta serveşte economiei mondiale”( Martin Hans-Peter, Schuman Harald, 1999,
pg. 239).
Efectele negative ale acestui mod de abordare nu au întârziat să apară, iar pentru
contracararea lor au fost imaginate noi concepte, în acest fel apărând ideea de dezvoltare
durabilă a societăţii sau ecodezvoltare. Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează
totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl

1
reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice și
elementele capitalului natural.( Bădescu, 2011, pg. 76)
Deși inițial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică determinată
de intensa exploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului, în prezent
s-a extins asupra calității vieții în complexitatea sa, și sub aspect economic și social.
Ca orice proiect de anvergură, dezvoltarea durabilă presupune o evoluţie procesuală
realizabilă prin rezolvarea unor probleme. Unele sunt comune, aparţin procesului
dezvoltării în general, altele sunt specifice.
Instrumentele politicii de mediu pot fi definite ca mecanisme de bază aflate la
dispoziția guvernelor democratice, a structurilor supranaționale, prin care se poate
influența atitudinea și comportamentul populației și a agenților economici în direcția
favorabilă atingerii obiectivelor și a realizării scopurilor stabilite.( LAZANO CUTANDA
2008, p. 176).
Principalele instrumente sunt reprezentate de diverse programe, cum sunt:
➢ Fondul de mediu, care reprezintă un instrument economico – financiar destinat
susţinerii şi realizării proiectelor prioritare pentru protecţia mediului;
➢ Fondurile Structurale şi de Coeziune (FSC) sunt instrumentele financiare prin care
Uniunea Europeană acţionează pentru eliminarea diferenţelor economice şi sociale
între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice şi sociale;
➢ Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), reglementat prin Regulamentul
nr. 1080/2006 al Consiliului Uniunii Europene şi al Parlamentului European, care
susţine dezvoltarea economică durabilă la nivel regional şi local prin mobilizarea
capacităţilor locale şi diversificarea structurilor economice în domenii precum
cercetare şi dezvoltare tehnologică, inovare şi antreprenoriat, societatea
informaţională, IMM-uri, protecţia mediului, turism, energie.
Cel mai important instrument financiar pentru mediu al Uniunii Europene este
programul LIFE (L’Instrument Financier pur l’Environement). Scopul acestui program
este de a contribui la dezvoltarea şi implementarea politicii şi legislaţiei de mediu a
Comunităţii. LIFE sprijină proiectele de protecţie a mediului în statele membre şi
candidate la UE. Programul are două componente: ƒ
➢ LIFE NATURA - implementarea măsurilor de conservare pentru protecţia naturii;

2
 ➢ LIFE MEDIU - sprijinirea proiectelor demonstrative flexibile, eficiente şi
transferabile în alte zone, precum cele legate de calitatea apei, gestionarea
deşeurilor, planificarea utilizării terenurilor, tehnologii nepoluante etc.
Sprijinul financiar LIFE este, în primul rând, destinat: ƒ
➢ proiectelor inovatoare şi acţiunilor pe scară demonstrativă, promovând dezvoltarea
susţinută în domeniul activităţii industriale; ƒ
➢ proiectelor cu efect demonstrativ sau proiectelor de sprijin tehnic în beneficiul
autorităţilor locale, în vederea facilitării integrării în politica planificării zonale, ca
şi în planificarea utilizării terenurilor, contribuind la dezvoltarea sănătoasă a
mediului; ƒ
➢ proiectelor pregătitoare ce contribuie la implementarea politicii şi legislaţiei de
mediu ale Comunităţii, în special: protecţia şi utilizarea raţională a Zonelor de
coastă; reducerea deşeurilor, în special a celor toxice şi periculoase; prevenirea
poluării apei, inclusiv tratarea canalizărilor; măsuri împotriva poluării şi acidificării
aerului, ca şi împotriva acidizării ozonului din troposferă.
Programul LIFE este deschis tuturor persoanelor fizice şi juridice înregistrate în UE
şi în anumite ţări candidate (Estonia, Ungaria, Letonia, România, Slovenia şi Slovacia).
LIFE III (2000-2006), LIFE+(2007-2013). În această perioadă, LIFE a cofinanțat
aproximativ 3954 proiecte din întreaga UE, contribuind cu aproximativ 3,1 miliarde de
euro la protecția mediului.
Actualul Program LIFE se desfăşoară în perioada 2014 – 2020 şi a intrat în vigoare
prin aprobarea Regulamentului (CE) nr. 1293/2013 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 11 decembrie 2013 privind instituirea unui program pentru mediu și politici
climatice (LIFE) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 614/2007, publicat în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr. L 347 din 20 decembrie 2013. Banca Europeană de
Investiții va gestiona cele două noi instrumente financiare (NCFF și PF4EE).
Programul de lucru multianual LIFE pentru perioada 2018-2020 a fost adoptat de
Comisia Europeană la 12 februarie 2018. Noul program de lucru multianual detaliază
modul în care Programul LIFE va aloca resurse în domeniile prioritare ale politicii în
perioada 2018-2020. În total, suma de 1 243,81 milioane EUR va fi alocată pentru lucrările
de conservare a naturii și protecția mediului și încă 413,25 milioane EUR pentru acțiunile

3
în domeniul schimbărilor climatice. Programul de lucru multianual pentru 2018-2020 va
crește, de asemenea, cu 10% bugetul pentru conservarea naturii și biodiversitate
Implementarea acestor directive este strâns legată de îmbunătăţirea sănătăţii şi a
calităţii vieţii cetăţenilor şi are un impact pozitiv asupra coeziunii sociale şi economice a
ţărilor beneficiare.

1.2. ABORDĂRI ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE A CONCEPTULUI DE

SCHIMBARE CLIMATICĂ

Schimbările climatice se referă la modificările climei care pot fi identificate (de

exemplu, prin utilizarea datelor statistice) prin schimbarea valorii medii și/ sau a
variabilităţii proprietăţilor ei și care persistă pentru o perioadă îndelungată, de obicei, zeci
de ani sau mai mult.
Schimbările climatice sunt, cu siguranță, printre cele mai mari provocări ale
generației actuale, iar Uniunea Europeană și-a creat imaginea unui lider mondial în
promovarea acțiunilor de protecție a mediului. Strategia energetică a Uniunii Europene
abordează două dimensiuni: pe de o parte subliniază importanța rațiunii consumului de
energie, notând și oportunitatea inițierii de investiții în acest sens și, implicit, crearea de
noi locuri de muncă, iar pe de altă parte atrage atenția asupra necesității unei tranziții reale
de la o piață energetică bazată pe surse convenționale de energie la una bazată și pe
fructificarea surselor de energie regenerabilă, regăsită în abundență în universul cunoscut,
cu o disponibilitate practic infinită.
Schimbările climatice pot fi cauzate de procesele naturale interne sau factorii
externi, cum ar fi modulaţiile ciclurilor solare, erupţiile vulcanice și modificările
antropogene persistente în compoziţia atmosferei sau în folosinţa terenurilor.
În Convenţia Cadru asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC), la articolul 1,
schimbările climatice sunt definite ca “schimbări de climat care sunt atribuite direct sau
indirect unei activităţi omenești ce alterează compoziţia atmosferei la nivel global și care
se adaugă variabilităţii naturale a climatului, observat în decursul unor perioade
comparabile”. UNFCCC face, așadar, o distincţie între schimbările climatice atribuite

4
activităţilor umane în modificarea compoziţiei atmosferice și variabilitatea climatică
atribuită cauzelor naturale.
O intervenţie umană pentru a reduce sursele emisiilor de gaze cu efect de seră sau a
spori captatorii de GES. Opţiunile de atenuare sunt disponibile în fiecare sector (de
exemplu, în silvicultură: împădurirea, gestionarea durabilă a pădurilor și reducerea
defrișărilor; în agricultură: gestionarea terenurilor cultivate și a terenurilor de pășunat,
refacerea solurilor organice; în construcţii: promovarea descoperirilor recente în tehnologii,
know-how și politici, care oferă oportunităţi de a stabiliza sau de a reduce consumul de
energie în sectorul clădirilor; în sectorul energetic: decarbonizarea producţiei de energie
electrică, utilizarea tehnologiilor de producere a energiei din surse regenerabile; stimularea
economică și reglementarea utilizării tehnologiilor de captare și stocare a dioxidului de
carbon la centralele electrice alimentate cu combustibili fosili; în industrie: sporirea
eficienţei energetice și a utilizării materialului, reciclarea și reutilizarea materialelor și a
produselor și reducerea globală a cererii de produse (de exemplu, printr-o utilizare mai
intensivă a produselor) și de servicii.
Capacitatea oamenilor, instituţiilor, organizaţiilor și sistemelor de a utiliza abilităţile,
valorile, convingerile, resursele și oportunităţile disponibile, pentru a aborda, gestiona și
depăși condiţiile nefavorabile pe termen scurt și mediu. Cel mai frecvent acest termen se
aplică pentru sisteme, caracterizând abilitatea lor de a răspunde și de a se recupera de la
efectele stresului climatic sau a perturbaţiilor apărute în urma impactului climatic și care au
potenţialul de a modifica structura sau funcţia sistemului.( Oroian, I. Gh., 2006)
Procese iterative de gestionare a schimbărilor în cadrul sistemelor complexe, în
scopul de a reduce perturbările și de a spori oportunităţile asociate cu schimbările
climatice. Căile de rezilienţă climatică sunt traiectorii de dezvoltare, care combină
adaptarea și atenuarea pentru a realiza obiectivul dezvoltării durabile. Ele includ strategii,
opţiuni și acţiuni care reduc schimbările climatice și impactul acestora; asigură punerea în
aplicare a managementului riscului de dezastru și al adaptării.
Ultimele date științifice arată că globul pământesc se încălzeşte, clima se modifică,
iar fenomenele meteorologice extreme sunt tot mai frecvente: inundațiile, seceta, creşterea
temperaturilor medii la nivel global, creşterea nivelului mării şi micşorarea calotei glaciare,
toate sunt semne ale schimbărilor climatice.

5
 România, la rândul său, trebuie să acționeze rapid atât pentru combaterea cauzelor
(prin reducerea emisiilor), cât și pentru diminuarea efectelor prin acțiuni de adaptare. Este
motivul pentru care Guvernul României, prin intermediul Ministerului Mediului și
Schimbărilor Climatice, a elaborat Strategia Națională privind Schimbările Climatice.
Acţiunile de adaptare și atenuare au potenţialul atât de a contribui, cât și de a
împiedica dezvoltarea durabilă, precum și strategiile și opţiunile de dezvoltare durabilă au
potenţialul atât de a contribui cât și de a afecta răspunsurile la schimbările climatice (de
exemplu, producerea sporită a aerului condiţionat bazată pe combustibili fosili, ca răspuns
la creșterea temperaturilor; disponibilitatea redusă a energiei în ţările cu populaţii în
creștere). Căile de rezilienţă climatică pot prezenta compromisuri între adaptare și
atenuare, precum și între obiectivele economice și obiectivele de mediu.
Integrarea răspunsurilor de adaptare și de atenuare pot, în unele cazuri, să genereze
beneficii reciproce, precum și co-beneficii cu politicile de dezvoltare. În multe cazuri,
reducerea riscului schimbărilor climatice poate consolida capacităţile de gestionare a altor
riscuri. Oportunităţile de a profita de sinergii pozitive pot să scadă în timp, în special în
cazul în care limitele de adaptare la schimbările climatice sunt depășite. În cazul în care
efectele schimbărilor climatice sunt relativ severe, căile de rezilienţă climatică ar putea
cere schimbări de transformare în sistemele aflate în pericol
Pentru România, deţinătoare a unor "puncte fierbinţi" de poluare industrială, cu
acumulări serioase în degradarea mediului, cu o pondere mare a despăduririlor, cu tendinţe
crescânde şi de deteriorare a geografiei folosinţelor, cu o atitudine, moştenită, de
agresivitate asupra mediului, cu structuri economice energofage şi poluante, cu o pondere
încă mare a proprietăţii de stat, cu un cadru legislativ încă insuficient elaborat, cu o
populaţie slab informată şi puţin interesată în probleme de mediu etc. dar cu intenţii
serioase de a intra în Uniunea Europeană, problema dezvoltării durabile s-a pus şi se
impune cu obiectivitate.
Chestiunea tranziţiei de la o creştere şi dezvoltare economică bazată pe o natură
mijloc la una în care mediul ca şi relaţia omului cu natura să reprezinte un scop este una
matricială, dificilă şi realizabilă doar pe termen lung, atât în cazul României cât şi al altor
ţări antrenate deja pe această direcţie. Ea implică costuri serioase, şi în mod cert, va afecta
câştigurile de productivitate. Se pleacă însă de la premisa că aceste pierderi, strict

6
economice şi pe termen scurt, vor fi, în mod indubitabil, compensate pe termen lung printr-
un plus în calitatea vieţii 18 oamenilor.
Până când să se realizeze această echilibrare între minusurile economice cantitative
prezente şi plusurile calitative viitoare sunt necesare mutaţii atât în criteriile de stabilire a
nevoilor şi preferinţelor umane cât şi în structura indicatorilor competiţiei interne şi
internaţionale. Lumea va trebui să se obişnuiască cu ideea că un mediu natural şi social
sănătos care asigură şi susţine bucuria de a trăi atârnă mai mult în balanţă decât un spor
cantitativ, care asigură plusuri fără corespondent în planul calităţii vieţii.
În acelaşi timp, va trebui să fie acceptată şi ideea că parametrii de calitate a mediului
vor trebui să fie socotiţi ca determinanţi în competiţia naţională şi internaţională. Lucru nu
uşor de realizat dacă avem în vedere împrejurarea că ţările lumii a treia nu au resursele
financiare pentru a realiza asemenea obiective.

1.3. FORME DE FINANȚARE INTERNAȚIONALĂ A COMBATERII

SCHIMBĂRII CLIMATICE

Pentru implementarea Acordului de la Paris sunt necesare resurse financiare

semnificative. Uniunea Europeană continuă să sprijine acțiunile climatice în țările în curs
de dezvoltare. UE și Banca Europeană de Investiții (BEI) sunt împreună cel mai mare
contribuabil al finanțării publice a luptei împotriva schimbărilor climatice, oferind 21,7
miliarde de euro doar în 2018. De asemenea, este cel mai important furnizor mondial de
asistență oficială pentru dezvoltare, oferind în 2018 74,4 miliarde de euro, acțiunile
climatice fiind din ce în ce mai integrate în asistență.
În temeiul Acordului de la Paris, țările s-au angajat să facă fluxurile de finanțare în
concordanță cu o cale pentru reducerea emisiilor de carbon, pentru a ajuta la atingerea
obiectivelor climatice pe termen lung.
În acest context, UE a lansat un plan ambițios de acțiune pentru finanțarea creșterii
durabile. De asemenea, UE sprijină țările în curs de dezvoltare în îmbunătățirea condițiilor
de mobilizare a finanțărilor pentru lupta împotriva reducerii emisiilor de carbon.

7
 În octombrie 2019, UE împreună cu autorități din Argentina, Canada, Chile, China,
India, Kenya și Maroc, au lansat platforma internațională de finanțare durabilă. Platforma
își propune să extindă mobilizarea capitalului privat către investiții durabile din punct de
vedere ecologic.
În 2018, Comisia Europeană a acordat subvenții pentru țările în curs de dezvoltare
de 2,7 miliarde de euro, majoritatea pentru activități de adaptare la climă. Comisia este pe
cale să-și îndeplinească angajamentul de a oferi cel puțin 14 miliarde de euro pentru a
sprijini acțiunile climatice din țările în curs de dezvoltare, în perioada 2014-2020.
20% din întreg bugetul UE pentru perioada 2014-2020 este cheltuit pentru acțiuni
legate de climă – iar Comisia și-a propus majorarea acestei cote la cel puțin 25% pentru
2021-2027. În plus, Banca Europeană de Investiții a furnizat 3 miliarde de euro țărilor în
curs de dezvoltare pentru finanțarea acțiunilor de combatere a schimărilor climatice, în
2018. De asemenea, finanțează proiecte de eficiență energetică și energie regenerabilă în
Africa și în alte regiuni, alături de UE.
Uniunea Europeană va mobiliza instrumente financiare pentru proiectele inovatoare,
punând accent pe Planul de investiții extern al UE. Planul va încuraja investițiile în țările
partenere ale UE din Africa și în regiunile învecinate ale UE prin:
➢ Fondul European pentru Dezvoltare Durabilă (EFSD), care include o garanție
financiară și instrumente de combinare pentru a susține mult mai multe investiții
publice și private în dezvoltarea durabilă;
➢ Asistență tehnică pentru a permite investitorilor și întreprinderilor să dezvolte
proiecte bancare și sprijin pentru îmbunătățiri de reglementare;
➢ Îmbunătățirea mediului de afaceri și a climatului de investiții în țările partenere,
inclusiv prin dialogul regulat cu guvernele, întreprinderile și alte părți interesate.
Cu o contribuție de 4,1 miliarde de euro din partea Comisiei Europene, se
preconizează că planul va avea o investițiee de peste 44 de miliarde de euro până în 2020.
Programul LIFE pentru mediu și schimbările climatice 2014-2020 este împărțit în
două subprograme: mediu și acțiune climatică. Sub-programul Acțiunea climatică sprijină
proiectele de dezvoltare a noi modalități inovatoare de răspundere la provocările
schimbărilor climatice din Europa. Acest program oferă 864 milioane deeuro în cofinanțare
pentru proiecte care vizează cluma în perioada 2014-2020. Principalele sale obiective sunt:

8
 ➢ Contribuie la schimbarea către o economie cu emisii reduse de carbon;
➢ Îmbunătățirea dezvoltării, implementării și aplicării politicii și legislației UE
privind schimbările climatice;
➢ Sprijinirea guvernării mai bune a mediului și a schimbărilor climatice la toate
nivelurile;
➢ Sprijinirea implementării celui de-al șaptelea program de acțiune pentru mediu
(PAM 7).
Până în 2050, europenii vor duce o viață bună, respectând însă limitele ecologice ale
planetei. Aceasta este viziunea exprimată în cel de Al șaptelea program de acțiune pentru
mediu al Uniunii Europene, care a fost adoptat în noiembrie 2013 și va orienta politica
până în 2020. PAM 7 enumeră nouă obiective prioritare.
Trei dintre ele acoperă domeniile de acțiune principale: protejarea naturii; utilizarea
mai eficientă a resurselor și crearea unei economii cu emisii reduse de carbon; protejarea
sănătății umane în fața presiunilor mediului. Alte patru obiective se concentrează asupra
măsurilor pe care le pot lua UE și statele membre pentru a realiza aceste deziderate, iar
ultimele două obiective sunt de tip orizontal și vizează îmbunătățirea mediului urban și
cooperarea globală.

1.4 OBIECTIVE ȘI POLITICI DE MEDIU PROMOVATE ÎN REDUCEREA

SCHIMBĂRILOR CLIMATICE.

Art. 191 din Tratatul privind funcționarea UE prezintă astfel obiectivele

politicii de mediu: Politica Uniunii în domeniul mediului contribuie la următoarele
obiective:
➢ conservarea şi protecţia mediului și îmbunătăţirea calităţii lui.
➢ protecţia sănătăţii umane;
➢ utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale;

9
➢ promovarea măsurilor internaţionale pentru rezolvarea problemelor de mediu regionale
sau globale;
➢ protecţia de nivel înalt, luând în considerare diversitatea situaţiilor din diferite regiuni
ale Comunităţii. Acest obiectiv se bazează pe principiul precauţiei şi pe principiul
necesităţii acţiunii preventive, a combaterii sursei care provoacă deteriorarea mediului
şi a obligaţiei celui responsabil să plătească. Cerinţele de protecţie a mediului trebuie să
fie integrate în definirea şi implementarea altor politici comunitare.
➢ un mai bun acces la informaţiile despre starea mediului oferit populaţiei. Cu cât
publicul este mai bine informat despre starea mediului, cu atât el poate să-şi asume mai
bine rolul său în ceea ce priveşte co-responsabilitatea în crearea politicii de mediu
europene. Directiva cu privire la accesul la informaţia despre mediu prevede că
autorităţile din cadrul statelor membre trebuie să furnizeze anumite date despre starea
mediului tuturor cetăţenilor lor, la cerere.
Poluarea este un fenomen concret, durabiul, şi, în cea mai mare măsură, măsurabil.
Măsurile anti-poluare nu îşi ating ţinta dacă fenomenul nu este cunoscut la adevărata sa
dimensiune şi în multitudinea formelor de manifestare. În zilele noastre putem vorbi de
poluare provenită din dezvoltarea industriei sau din modelul agroalimentar practicat; din
consumul de resurse energetice fosile sau din tăierea masivă a pădurilor; din deversarea în
apele potabile a dejecţiilor din zootehnie sau a apelor uzuale din industrie; din
supraexploatarea nemiloasă a unor resurse sau din neexploatarea lor din lipsă de fonduri.
Toate aceste cauze conduc la efecte directe sau indirecte cum ar fi:
➢ schimbări climaterice dezechilibrante prin intensificarea fenomenului de seră şi
creşterea temperaturii medii a globului ca urmare a emisiilor de CO2, CH4, N2O
etc.;
➢ deprecierea stratului de ozon stratosferic ca urmare a concentraţiilor crescute de
cloruri şi bromuri prezente în clorofluorocarburi, substanţe întrebuinţate în
industria cosmeticelor, frigorifică şi ventilaţie;
➢ acidifierea aerului cu SO2 sau NOx rezultaţi prin arderea combustibililor fosili, cu
efecte devastatoare asupra culturilor, pădurilor, lacurilor etc.;
Preocuparea pentru "curăţirea producţiei", indiferent de ce ramură a economiei
aparţine, nu este nouă. Începând din 1991 UNIDO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru

10
Dezvoltare Industrială) a organizat, sistematic, conferinţe pentru dezvoltarea industrială
durabilă şi managementul mediului. Tot cu obiective vizând industriile curate au luat fiinţă
Asociaţia de Afaceri pentru Dezvoltarea Durabilă şi Forumul Industrial pentru Mediu
şDezvoltare. O Comisie a Comunităţii Europene se ocupă în permanenţă cu lansarea de
programe pentru producţiile curate iar Organizaţia Internaţională pentru Standardizare
(organizată sub forma unei asociaţii universale de corpuri de standarde naţionale)
elaborează Sisteme de Management de Mediu şi stabileşte linii directoare pentru aplicarea
acestora.( MARINESCU 2003, p.46)
Pe această direcţie, eforturile depuse înseamnă:
➢ Trecerea de la abordarea de tip diluţie sau tratare la abordarea de tip evitare, pe
calea producţiei curate. Prima metodă înseamnă evacuarea poluanţilor în mediu
plecând de la ipoteza capacităţii asimilative a acestuia de a dilua sau neutraliza
impactul acestora. A doua, numită şi tratare la capătul conductei, presupune
colectarea poluanţilor în vederea separării, neutralizării decantării etc. cu
depozitarea ulterioară a lor în alt loc. Întrucât aceste soluţii nu rezolvă
problema, sistemele naturale având o capacitate limitată de asimilare, nădejdea
rămâne în producţiile curate.
Efectul de seră, încălzirea atmosferei, depozitările acide şi cele care provoacă
deteriorarea ecosistemelor acvatice dar şi cele rezultate din accidente nucleare ca cel de la
Cernobâl nu sunt decât câteva exemple că disiparea nu e echivalentă cu neutralizarea şi că
reducerea încărcăturii totale de poluanţi, în mărime absolută , dacă se poate până la cota
zero, reprezintă adevărata soluţie.
➢ Substituirea combustibililor fosili (gaz, petrol) cu resurse regenerabile şi
nepoluante (biomasă, energie solară, eoliană, a mareelor etc.) în scopul, dublu,
de economisire a resurselor neregenerabile şi de reducere a emisiilor poluante
pe unitatea de produs;
➢ Asigurarea ascendenţei metodelor de prevenire a poluării faţă de cele de
eliminare a ei. Vizând domenii de vârf ale ştiinţei şi tehnicii aplicate eco-
industria a oferit teren de concurenţă pentru trei mari competitori: Europa
Unită, Japonia şi SUA.

11
 În cadrul Europei, protagoniştii domeniului sunt Germania, Franţa, Anglia, Italia,
Olanda şi Danemarca. În general eco-industria nu produce doar bunuri având menirea de a
preveni poluarea. Sunt incluse aici şi bunurile şi serviciile destinate a măsura, limita sau
corecta poluarea mediului. Se au în vedere echipamente şi utilaje pentru tratarea apei, a
deşeurilor, protecţia armosferei, echipamente cu destinaţii speciale etc. Faptul relevă
preocuparea insistentă manifestată azi în lume pentru problemele legate de mediu.
De altfel, severa legislaţie în domeniu, atât în Europa occidentală cât şi SUA şi
Japonia obligă producţia la adaptări şi readaptări permanente. Măsurile de reglementare,
administrare şi contabilitate a mediului precum şi normele de incinerare, transport,
depozitare. a deşeurilor periculoase, emanaţie a unor instituţii internaţionale abilitate
angajarează producţia şi desfacerea acesteia pe noi coordonate.
Fenomenul de globalizare ca şi interdependenţele crescânde dintre economiile
naţionale fac ca severitatea legislaţiei antipoluante din ţările dezvoltate ale lumii să se
repercuteze asupra mediului economic şi social al celorlalte ţări. Concură, la asigurarea
finalităţii închiderii ciclurilor de materiale şi produse după exemplul naturii, orientarea
către surse regenerabile de energie, eliminarea evacuărilor de deşeuri până la cota zero,
extinderea aplicării standardelor încărcăturii totale a poluanţilor în defavoarea standardelor
ambiante şi a tehnologiilor de depoluare la capătul conductei etc.

1.5. EFECTUL SCHIMBĂRILOR DE MEDIU ASUPRA ECONOMIEI

CONTEMPORANE

Schimbările climatice afectează toate regiunile lumii. Calotele glaciare se topesc, iar
nivelul mărilor și oceanelor este în creștere. În unele regiuni, fenomenele meteorologice
extreme și precipitațiile sunt tot mai frecvente, în timp ce altele se confruntă cu valuri de
căldură și secetă extreme. Ploile torențiale și alte fenomene meteorologice extreme devin
din ce în ce mai frecvente. Ca urmare a acestei situații, se produc inundații și scade
calitatea apei, iar resursele de apă devin tot mai precare în unele regiuni.

12
 Europa Centrală și de Sud se confruntă mai frecvent cu valuri de căldură, incendii
forestiere și secetă.
Zona mediteraneeană devine tot mai aridă, ceea ce o face vulnerabilă în fața secetei
și a incendiilor forestiere.
Nordul Europei devine considerabil mai umed și este posibil ca inundațiile pe
perioada iernii să devină un fenomen obișnuit.
Zonele urbane, în care trăiesc în prezent 4 din 5 europeni, sunt afectate de valuri de
căldură, inundații sau creșterea nivelului mărilor, și adesea nu dispun de mijloacele
necesare pentru a se putea adapta schimbărilor climatice.
Daunele cauzate bunurilor imobile și infrastructurii, dar și sănătății umane
antrenează costuri ridicate pentru societate și economie.
În perioada 1980-2019, au fost afectate de inundații peste 6,5 milioane de persoane,
iar pierderile economice directe rezultate au fost de peste 90 de miliarde de euro.
Sectoarele care depind mult de temperatură și precipitații, cum ar fi agricultura,
silvicultura, energia și turismul, sunt în mod special afectate.
Trecerea de la folosirea surselor convenționale de energie la cele regenerabile ar
putea ajuta nu doar la ameliorarea situației climatice globale, ci are potențialul de a genera
și beneficii economice pe termen lung, ce subliniază aspectul sustenabil al surselor de
energie regenerabilă. Piața acestora este însă la nivelul unei maturități incipiente,
necesitând încă stimulente exogene pentru diminuarea riscului investitorilor. Aceste
programe de sprijin sunt finanțate din bugete publice, fiind elaborate în conformitate cu
strategiile de dezvoltare și cu diverse reglementări grupate în pachete legislative de
stimulare a investițiilor în energie regenerabilă.
Cel mai complex cadru legislativ în speță este în vigoare la nivelul statelor membre
ale Uniunii Europene și va fi obiectul analizei acestei lucrări. Prin mobilizarea
instrumentelor sale, strategia energetică a Uniunii Europene (Uniunea Energetică) își
propune să faciliteze depășirea dificilelor provocări ale schimbării de paradigmă a
sistemelor de producție și distribuție a energiei.
Identificarea schimbărilor în sistemele naturale, umane sau în sistemele gestionate,
pornind de la un anumit nivel de referinţă (linie de bază). Nivelul de referinţă
caracterizează starea sistemului în absenţa schimbărilor climatice și care poate fi staţionară

13
sau non-staţionară (de exemplu, ca urmare a schimbării destinaţiei de folosinţă a
terenurilor). Sectoarele economice, precum silvicultura, agricultura, turismul şi
construcţiile vor suporta în mare parte consecinţe dăunătoare. Sectorul agricol din nordul
Europei poate beneficia de o creştere limitată a temperaturii.
Preocuparea cu privire la limitele creşterii economice nu este nouă. În prezent,
temeri cu privire la încălzirea globală, la epuizarea resurselor de petrol, gaze naturale şi
cărbune sau colapsul economic concurează cu preocupările despre considerentele morale
asociate creşterii şi contribuţiile reale aduse bunăstării umane. Spre deosebire de perioadele
anterioare, în cea contemporană se manifestă un consens cu privire la criza ecologică.
Efectele schimbărilor climatice sunt imprevizibile, neliniare şi necontrolabile:
tulburări ale vremii (valuri de căldură şi secete extreme în unele locuri, ninsori mai
abundente în altele, creșterea nivelului mărilor și oceanelor), topirea şi retragerea gheţarilor
sau a zăpezilor veşnice din zonele alpine, inundaţii intense, acidifierea oceanelor,
reducerea drastică a biodiversităţii.( https://climate.nasa.gov/effects/)
Percepția că există o contradicție între protecția mediului și a climei pe de o parte și
continuarea dezvoltării economice pe de altă parte, că acestea reprezintă direcții opuse care
necesită compromisuri, era până nu demult împărtășită de cei mai mulți factori de decizie
și nu numai. Ultimii doi ani au confirmat însă decuplarea la nivel global dintre emisiile de
gaze cu efect de seră și creșterea economică. Analize foarte recente ale Agenției
Internaționale pentru Energie arată că emisiile de CO2 au stagnat la nivel global pentru al
doilea an consecutiv, în timp ce economia globală a crescut cu mai mult de 3%. Datele
preliminare ale AIE sugerează că electricitatea generată din energie regenerabilă a jucat un
rol critic, reprezentând aproximativ 90% din totalul de energie nou generată în 2015.
(https://www.iea.org/newsroomandevents/pressreleases/2016/march/decoupling-of-
global-emissions-andeconomic-growth-confirmed.html)
Această nouă tendință de decuplare se regăsește în 21 de state care au reușit să
reducă emisiile de gaze cu efect de seră simultan cu creșterea produsului intern brut. 16 din
țările respective sunt state membre în Uniunea Europeană, inclusiv România.
Conform datelor Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din Strategia națională
privind schimbările climatice și creșterea economică bazată pe emisii reduse de carbon,
tranziția către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon la nivelul UE ar necesita

14
investiții suplimentare de 270 miliarde de Euro sau 1,5% din PIB-ul anual al UE în
următoarele patru decenii. Această investiție suplimentară necesară ar readuce UE la
nivelurile de investiții de dinaintea crizei economice și ar stimula creșterea într-o gamă
largă de industrii prelucrătoare și servicii de mediu. La nivelul UE, în foaia sa de parcurs,
Comisia Europeană a estimat că unul dintre efectele pozitive majore ale tranziției către o
economie cu emisii de dioxid de carbon reduse ar fi pe piața muncii, unde până la 1,5
milioane de locuri de muncă suplimentare ar putea să fie create până în 2020, dacă
guvernele utilizează veniturile din taxele pe CO2 și din scoaterea la licitație a certificatelor
de emisii de gaze cu efect de seră.( Guvernul României, Ministerul Mediului, Apei și
Pădurilor, Strategia națională privind schimbările climatice și creșterea economică
bazată pe emisii reduse de carbon, pagina 11)
Creșterea economică în România este printre cele mai mari înregistrate în Uniunea
Europeană. Economia noastră și-a revenit ușor după criza economică în termenii
produsului intern brut ce a dobândit valori triple în prezent față de la începutul deceniului
trecut. Urmărirea în paralel a evoluției produsului intern brut și a producerii de energie
poate fi revelatoare în ce privește potențialul de decuplare dintre creșterea economică și
impactul asupra mediului.
Așadar, câștiguri în eficiența energetică, abordarea energiei regenerabile prin
investiții susținute, descreșterea consumului și alți factori demonstrează că, în pofida a ceea
ce se consideră în general, proporționalitatea directă între creșterea economică și creșterea
consumului nu este un dat.

Bibliografie

1) Oroian, I. Gh., (2006), Politici de mediu comunitare şi legislaţie, Editura Mediamira,

Cluj-Napoca.
2) Petrescu, R. M., Mag, I. V., Petrescu, D. C., (2006), Legături indisolubile în Uniunea
Europeană: Politica Agricolă Comună şi Politica de Mediu, In: Environment&Progress,
nr. 8, Cluj-Napoca (B).

15
3) Prisecaru, P., (2004), Politici comune ale Uniunii Europene, Editura Economică,
Bucureşti.
4) Negrei, C., (2004), Economia şi politica mediului, Editura ASE, Bucureşti.
5) Marinescu, D., (2003), Tratat de Dreptul mediului, Editura ALL BECK, Bucureşti.
6) Lazano Cutanda, B., (2008), Derecho ambiental administrativo, Dykinson, Madrid.
7) Lupan, E., (2009), Tratat de dreptul protecției meidului, Editura C.H.Beck, Bucureşti.
8) Bran, F., Ion, I., (2004), Ecologie generală şi protecţia mediului, Editura ASE,
Bucureşti.
9) European Commission, (2010), Applying Community law better
(AnnualReport),IP/10/1269,(www.europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/1
0/1269&for mat=HTML&aged=0&language=EN&guiLanguage=en)
10) European Commission, (2010), Communication: Application of Article 260 of the
Treaty on the Functioning of the European Union. Up- dating of data used to calculate
lump sum and penalty payments to be proposed by the Commission to the Court of Justice
in infringement proceedings, SEC (2010) 923/3.
11) Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Agenția Națională pentru Protecția
Mediului, (2008), Planul Național pentru Protecția Mediului, București.
12) Mazilu, M., (2007), Politici şi strategii de mediu în perspectiva dezvoltării durabile,
In: Environment&Progress, nr. 10, Cluj-Napoca.
13) Incropera, F. P., 2016, Climate Change: A Wicked Problem Complexity and
Uncertainty at the Intersection of Science, Economics, Politics, and Human Behavior,
Cambridge University Press, New York, 337 p.
14) Lazarus, R., 2009, Super Wicked Problems and Climate Change: Restraining the
Present to Liberate the Future, Cornell Law Review, vol. 94, no. 5, pp. 1153–1233.
15) Levin, K. et al., 2012, Overcoming the tragedy of super wicked problems: constraining
our future selves to ameliorate global climate change, Policy Sciences, vol. 45, no. 2, pp.
123–152.
16) https://climate.nasa.gov/effects/
17) https://www.iea.org/newsroomandevents/pressreleases/2016/march/decoupling-of-
global-emissions-andeconomic-growth-confirmed.html
18) http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2016/cr2016_romania_en.

16
17