MECANICA FLUIDELOR

http://adl.anmb.ro

Noţiuni introductive
Timp mediu de studiu: 2 ore
Obiective: Studentul să fie capabil să
• definească particular de fluid şi tipurile de modele de fluid
• utilizeze corect proprietăţile fluidelor

2.1 Generalităţi
Mecanica teoretică defineşte două categorii de corpuri: solide (rigide şi deformabile) şi
fluide (lichide şi gaze).
Mecanica fluidelor studiază legile de echilibru şi mişcarea acestora, precum şi interacţiunea
lor când intră în contact cu corpurile solide.
Mecanica fluidelor se împarte în trei părţi:
- Statica fluidelor - studiază legile şi condiţiile de echilibru ale fluidelor şi acţiunea lor
asupra solidelor cu care intră în contact;
- Cinematica fluidelor - studiază mişcarea acestora fără a ţine cont de forţele care ar putea
interveni să modifice starea de mişcare;
- Dinamica fluidelor - studiază legile de mişcare ale fluidelor şi interacţiunea lor cu
corpurile solide.
O particularitate distinctivă a fluidelor în raport cu corpurile solide este fluiditatea lor, cu
alte cuvinte au o rezistenţă nesemnificativă la forfecare iar la cea mai mică deformaţie, forţele de
rezistenţă ale fluidelor tind către zero. Deci sub acţiunea unor forţe exterioare relativ mici, pot
căpăta deformaţii mari, luând forma recipientului solid în care se găsesc.
Lichidele sunt acele fluide care pot fi considerate, practic, incompresibile, cu alte cuvinte
dependenţa dintre densitate şi presiune poate fi neglijată. Nu acelaşi lucru se întâmpla cu gazele.
Fluidele sunt studiate în Mecanica fluidelor ca medii continue, omogene şi izotrope. Un
mediu este continuu şi omogen, dacă are aceiaşi densitate în orice punct şi este izotrop dacă prezintă
aceleaşi proprietăţi în toate direcţiile. Există puncte, linii sau suprafeţe de discontinuitate în fluide,
care prezintă condiţii specifice la limită.

2.2 Particula fluidă

Mecanica fluidelor face abstracţie de structura acestora, considerând fluidul un mediu
continuu. Teoretic, acesta poate fi împărţit în elemente oricât de mici. Astfel se obţine particula de
fluid, de formă oarecare şi de dimensiuni arbitrar de mici, care păstrează caracteristica de mediu
continuu în raport cu care se studiază repausul şi mişcarea acestuia. Mărimile fizice (viteză,
presiune, densitate, etc.) la un moment dat t sunt cele măsurate în centrul de masă al particulei.
Omogenitate şi izotropia permit ca relaţiile stabilite pentru particula de fluid să fie extinse la
întreaga masă a fluidului.

2.3 Modele de fluid

În Mecanica fluidelor sunt acceptate urmatoarele modele de fluid:
- Fluid uşor (fără greutate);
- Fluid ideal (lipsit de vâscozitate, modelul Euler)
- Fluid vâscos (modelul Newton);
- Fluid incompresibil (fără variaţii de volum la variaţii de presiune, modelul Pascal)

2020 Șef lucrări dr. ing. Gheorghe Ichimoaei 1

© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
 MECANICA FLUIDELOR
Noţiuni introductive

2.4 Proprietăţile fizice comune fluidelor

Proprietăţile fizice inflenţează în mod semnificativ comportarea fluidelor în starea de repaus
şi în mişcare. Ele sunt influenţate de forţele masice şi forţele de contact (presiune şi tensiune). Cele
care influenţează în mod semnificativ comportarea fluidelor sunt:
2.4.1 Densitatea
Densitatea într-un punct oarecare al fluidului se defineşte ca fiind masa unităţii de volum:
.m d .m
 = lim = (2.1)
V → 0 .V d .V
unde: .m este masa unităţii de volum .V .
În cazul unui fluid omogen, densitatea va fi:
m
= (2.2)
V
În Sistemul Internaţional (SI) densitatea se măsoară în [kg/m3].
2.4.2 Greutatea specifică
Greutatea specifică este proprietatea fluidelor de care depinde mărimea forţelor masice sau
volumice şi se defineşte ca greutate a unităţii de volum:
.G d .G
 = lim = (2.3)
V → 0 .V d .V
În cazul unui fluid omogen, greutatea specifică este:
G
 = (2.4)
V
În Sistemul Internaţional (SI) greutatea specifică se măsoară în [N/m3], iar în sistemul
MKfS in [kgf/m3].
Greutatea specifică a apei distilate la 4°C şi la presiunea atmosferică este:
N kgf
 = 9810 3 = 1000 3
m m .
Greutatea specifică  este legată de densitatea  prin relaţia:
 =  .g (2.5)
Pentru lichide, densitatea şi greutatea specifică sunt practic constante la variaţii de presiune
şi scad nesemnificativ la creşterea temperaturii.
Tabel nr. 2.1 Greutatea specifică a câtorva fluide .
Fluid Kgf/m3 t0C Fluid Kgf/m3 t0C
Apa distilată 1000 4 Tiţei 850-900 -
Anilina 1022 20 Petrol lampant 90-820 15
Alcool 790 10 Mercur 1596 0
Benzina 640-740 15 Ulei de uns 890-920 -
Glicerina pură 1260 0 Clorura de sodiu 1210 17

2.4.3 Compresibilitatea izotermică

Compresibilitatea izotermică este proprietatea fluidelor de a-şi modifica volumul sub
acţiunea variaţiei de presiune, la temperatură constantă. Compresibilitatea se manifestă sub acţiunea
forţelor de suprafaţă (presiuni). Presiunea care determină modificarea de volum este normală la
suprafaţa care limitează volumul lichidului.
În cazul unei variaţii de presiune . p aplicată unui fluid de volum V aflat la presiunea p se
va produce o variaţie de volum V / V proporţională cu variaţia de presiune, după relaţia:
.V
= −  .p (2.6)
V
2020 Șef lucrări dr. ing. Gheorghe Ichimoaei 2
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
 MECANICA FLUIDELOR
Noţiuni introductive

sau dacă variaţiile sunt infinitezimale, după relaţia:

dV
= −  dp (2.7)
V

unde  este coeficientul sau modulul de compresibilitate [m2/N], iar semnul minus arată că la o
creştere de presiune îi corespunde o scădere de volum.
Există fenomene în Mecanica fluidelor care se studiază ţinând cont de compresibilitatea lor.
Este vorba despre lovitura de berbec sau sonicitatea fondată de Gogu Constantinescu în 1916.
Se mai poate defini şi modulul de elasticitate care este inversul modulului de
compresibilitate:
1 dp
 = = −V (2.8)
 dV
care are ca unitate de măsură [N/m2].
Relaţia poate fi exprimată şi funcţie de densitatea  . Cunoscând faptul că masa fluidului
este
m =  .V = const. ,
rezultă dm = 0 .
Deasemenea, se poate scrie:
 .dV + V .d = 0 ,
de unde rezultă:
dV d
=− (2.9)
V 
În acest caz valorile modulelor de compresibilitate şi de elasticitate se calculează cu relaţiile:
1 d
 = , (2.10)
 dp
dp
= (2.11)
d .
Fluidul al cărei variaţie a densităţii funcţie de variaţia de presiune este aproximativ egală cu
zero este considerat fluid incompresibil.
Ştiind că viteza de propagare a sunetului, după Newton, este dată de relaţia:

c= , (2.12)

se poate deduce:
dp 1
c= = (2.13)
d d
dp
Analizând expresia de mai sus, rezultă că, dacă d dp = 0 , viteza sunetului tinde către
infinit, adică avem de-a face cu o propagare instantanee a sunetului, ceea ce contrazice realitatea
fizică. Iată de ce studiul fenomenelor de propagare a sunetului necesită luarea în considerare a
compresibilităţii fluidelor.
2.4.4 Dilataţia termică
Odată cu creşterea temperaturii unui fluid are loc şi o creştere de volum, care poate fi
exprimată cu relaţia:

2020 Șef lucrări dr. ing. Gheorghe Ichimoaei 3

© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
 MECANICA FLUIDELOR
Noţiuni introductive

V
= 1 (2.14)
V ,
unde  1 este coeficientul de dilataţie termică şi are dimensiunea inversă temperaturi [θ-1] deci se
măsoară în [grd-1].
2.4.5 Adeziunea la suprafeţe solide
Adeziunea la suprafeţele solide cu care fluidul intră în contact este un fenomen asemănător
cu coeziunea (atracţia dintre particulele vecine). Forţa de adeziune depinde de mai mulţi facori:
natura suprafeţei, natura fluidului, temperatură. Stratul de fluid aderent la corpurile solide este de
ordinul unei sutimi de milimetru şi acesta nu participă la mişcarea fluidului.
2.4.6 Vâscozitatea
Vâscozitatea este proprietatea fluidelor de a se opune modificării formei lor generată de
mişcarea relativă a particulelor de fluid. Această proprietate se materializează prin apariţia unor
forţe de frecare între straturile de fluid adiacente, care suferă deplasări relative.
Cum mişcarea fluidelor nu se poate imagina fără existenţa unor pereţi solizi ce delimitează
fluidul, este necesară prezentarea proprietăţii de adeziune a fluidelor la pereţii solizi. a exprimă
un lucru foarte simplu şi uşor de intuit, anume că particulele din stratul de fluid care aderă la un
perete solid, vor respecta cinematica acestuia. Spre exemplu dacă peretele este în repaus, particulele
din stratul aderent sunt imobile.
Cel care a realizat pentru prima dată, printr-un model matematic, legătura dintre tensiunile
tangenţiale de vâscozitate şi deformaţia fluidelor a fost Newton. Redăm în continuare „experienţa
lui Newton”.
Se consideră mişcarea unui film de lichid de grosime mică h, generată de alunecarea unei
plăci superioare mobile care se deplasează orizontal cu viteza constantă u. Lichidul este limitat la
partea inferioară de o placă paralelă fixă (Fig. 2.1).

Fig. 2.1. Experienţa lui Newton

Lichidul dintre cele două plăci este antrenat într-o mişcare stratificată prin acţiunea
tensiunilor tangenţiale ce iau naştere între straturile de lichid. Experimental s-a dovedit că forţa F
necesară tractării plăcii mobile cu viteza constantă u este direct proporţională cu aria plăcii A, cu
viteza u şi invers proporţională cu distanţa dintre plăci h, adică:
u du
F~ =
h dy (2.15)
sau într-o formă echivalentă:
F du
=~
 dy (2.16)
unde  este tensiunea tangenţială. Factorul de proporţionalitate se numeşte vâscozitatea dinamică a
fluidului şi se notează cu  . Aceasta depinde puternic de temperatură, influenţa presiunii fiind
neglijabilă, adică  (, p ) =  ( ) . Din acest punct de vedere comportamentul lichidelor şi al gazelor
este diferit; la lichide vâscozitatea scade odată cu creşterea temperaturii în timp ce la gaze creşte cu
2020 Șef lucrări dr. ing. Gheorghe Ichimoaei 4
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
 MECANICA FLUIDELOR
Noţiuni introductive

creşterea temperaturii. Raportând vâscozitatea dinamică la densitate se deduce o mărime derivată de

fluid denumită vâscozitate cinematică şi care se notează cu  :

= (2.17)

În consecinţă relaţia (2.16) se poate rescrie în forma dată de Newton:
du
 = (2.18)
dy
Unitatea de măsură în S.I. a vâscozităţii dinamice se numeşte poiseuille: 1 Pl = 1kgm−1s −1 , iar
unitatea în C.G.S. – poise: 1Po = 1gcm−1s −1 .
Unitatea de măsură în S.I. a vâscozităţii cinematice este 1m2 s −1 , iar unitatea în C.G.S. se
numeşte stokes: 1 St = 1cm 2 s −1 . Tabelele practice indică valoarea vâscozităţii cinematice în
centistokes: 1cSt = 10−2 St = 1mm 2 s −1 .
În tabelul 2.2. sunt date valorile densităţii, vâscozităţii dinamice şi vâscozităţii cinematice în
funcţie de temperatură pentru aer şi apă.

Tab. 2.2: Valorile  , , şi  pentru aer şi apă în funcţie de temperatură

a) Aer
 
0
T C -20 0 20 40 60 80 100 200 500
kg  m  −3
1,376 1,275 1,188 1,112 1,045 0,986 0,933 0,736 0,451
  10 6

kg  m  s −1 −1
16,07 17,10 18,10 19,06 20,00 20,91 21,79 25,88 35,95

 mm s 2 −1
11,68 13,41 15,23 17,14 19,13 21,20 23,35 35,16 79,80
b) Apă
 
T C 0
0 10 20 40 60 80 90
kg  m  −3
999,8 999,8 998,4 992,3 983,1 971,5 965,0
  10 6

kg  m −1

 s −1 1,793 1,317 1,010 0,655 0,467 0,356 0,316


 mm 2  s −1  1,793 1,317 1,012 0,660 0,475 0,366 0,328

du
Vom încerca în continuare să dăm o semnificaţie fizică gradientului de viteză care apare
dy
în relaţia lui Newton (2.18), urmărind modelul deformării unei particule plane de fluid într-o
mişcare axială; considerând o distribuţie parabolică a vitezelor (Fig. 2.2).
Acţiunea efortului unitar tangenţial  determină o deformaţie unghiulară în planul mişcării.
Astfel firul de fluid vertical AD se va roti în timpul dt cu unghiul d  , datorită vitezelor diferite cu
care se deplasează cele două straturi: u respectiv (u + du ) . Se demonstrează foarte simplu că:
du d
= (2.19)
dy dt
ceea ce înseamnă că gradientul de viteză este egal cu viteza de deformaţie unghiulară în planul
mişcării a particulei de fluid.

2020 Șef lucrări dr. ing. Gheorghe Ichimoaei 5

© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
 MECANICA FLUIDELOR
Noţiuni introductive

Fig. 2.2. Modelul deformării unei particule plane de fluid

În concluzie relaţia (2.18) a lui Newton ne spune că efortul unitar tangenţial de vâscozitate
depinde liniar de viteza de deformaţie a fluidului, ceea ce este analog cu ce se petrece în cazul
deformării corpurilor solide.
Dacă vâscozitatea nu depinde de viteza de deformare, fluidul se numeşte „newtonian”. În
figura 2.3 această comportare este reprezentată printr-o dreaptă ce trece prin origine. Există o
varietate largă de lichide care pot fi considerate newtoniene ca de exemplu: apa, uleiurile minerale
pure şi alte lichide utilizate în tehnică. În cazul fluidelor „nenewtoniene” există o variaţie neliniară
între tensiunea tangenţială şi viteza de deformaţie. Dacă vâscozitatea creşte odată cu viteza de
deformaţie fluidul se numeşte dilatant, iar dacă scade fluidul se numeşte pseudoplastic. Ca exemplu
de fluide dilatante: soluţii concentrate de zahăr în apă, amidon. Exemple de fluide pseudoplastice:
laptele, sângele, argila, gelatina.

Fig. 2.3. Tensiunea tangenţială în funcţie de viteza de deformaţie

Fluidele nenewtoniene sunt descrise de modele matematice de tipul:

n
du
 =m (modelul Ostwald)
dy
du
 =  0 + 0 (modelul Bingham)
dy

2.5 Proprietăţile fizice specifice fluidelor

2.5.1 Tensiunea superficială

Între moleculele unui lichid se exercită forţe de interacţie numite forţe de coeziune. Fiecare
moleculă a lichidului este supusă forţelor determinate de moleculele înconjurătoare. Pentru
moleculele din interiorul lichidului rezultanta acestor forţe va fi nulă deoarece distribuţia acestor
forţe este uniformă în toate direcţiile. Pentru moleculele de la suprafaţa lichidului rezultanta acestor
forţe nu va fi nulă deoarece distribuţia acestor forţe nu mai este aceeaşi în toate direcţiile.
Rezultanta acestor forţe va fi perpendiculară pe suprafaţa lichidului şi îndreptată spre interiorul
2020 Șef lucrări dr. ing. Gheorghe Ichimoaei 6
© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
 MECANICA FLUIDELOR
Noţiuni introductive

acestuia. Stratul de lichid de la suprafaţă numit strat superficial va exercita deci o anumită presiune
asupra lichidului. Grosimea acestui strat precum si presiunea pe care o exercită sunt foarte mici.
Această presiune explică compresibilitatea redusă a lichidelor.
Suprafaţa liberă este modelată printr-o membrană perfect elastică, solicitată în mod uniform
de un efort unitar cu intensitate constantă, independent de punctul de aplicaţie şi de direcţie.
Datorită interacţiei dintre moleculele stratului superficial cu moleculele lichidului şi cu
moleculele mediului extern, stratul superficial va avea o energie potenţială superficială
proporţională cu suprafaţa liberă a lichidului. La echilibru, această energie trebuie să fie minimă,
deci şi suprafaţa liberă trebuie să fie minimă. De aici rezultă că suprafaţa de separare lichid-mediu
extern se curbează, tinzând să devină sferică, la echilibru. Dar o suprafaţă se menţine curbă dacă
asupra ei acţionează în fiecare punct forţe tangente la ea şi perpendiculare pe conturul său. Acestea
se numesc forţe superficiale sau forţe de tensiune superficială. Ele sunt deci:
- tangente la suprafaţa liberă a lichidului,
- uniform distribuite pe lungimea conturului,
- perpendiculare pe contur.
Se poate afirma că forţa de tensiune superficială este o forţă de tensiune periferică, prin care
un volum dat de fluid tinde să capete o pătură periferică minimă. Ea există atât la lichide cât şi la
gaze.
Coeficientul de tensiunea superficială, σ, este prin definiţie forţa de tensiune superficială
exercitată pe unitatea de lungime de pe suprafaţă, deci:
F
 = (2.20)
l
unde l este lungimea unui contur din stratul superficial pe care se exercită forţa F.
Coeficientul de tensiune superficial se măsoară, în Sistemul Internaţional, în [N/m].
Coeficientul de tensiune superficială depinde de natura lichidului şi scade cu creşterea
temperaturii.
2.5.2 Capilaritatea
Capilaritatea este o consecinţă a proprietăţilor de aderare la suprafeţele solidelor cu care
fluidele intră în contact precum şi a tensiunii superficiale.

Fig.2.4 Denivelarea suprafetei libere în tuburi capilare

La echilibru, egalând greutatea coloanei de lichid de înălţime h cu forţa rezultată din

acţiunea tensiunii superficiale  pe conturul suprafeţei libere obţinem:
4 cos
h= (2.21)
 gd
relaţie care poartă denumirea de „legea lui Jurin”. Într-o formă echivalentă se poate scrie:

h= (2.22)
r

2020 Șef lucrări dr. ing. Gheorghe Ichimoaei 7

© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
 MECANICA FLUIDELOR
Noţiuni introductive

d
unde: r = şi  = 15,4 pentru apă la  = 00 C ,  = 14,85 pentru apă la  = 200 C ,  = −7 pentru
2
mercur.
Unghiul  mai este denumit şi unghi de contact şi diferenţiază lichidele care udă peretele
tubului de cele care nu îl udă. Pentru   90 se definesc primele, iar pentru   90 celelalte. Spre


exemplu, pentru mercur unghiul de contact este  = 1290 .

În cazul tuburilor foarte subţiri (având diametrul d de ordinul micrometrilor -  m )
înălţimea h poate fi foarte mare (de ordinul zecilor de metri). Se poate explica astfel evaporaţia şi
uscarea solurilor prin pierderea apei în adâncime, precum şi utilizarea ţesăturilor din microfibră de
sticlă pentru uscarea unor incinte inundate.
2.5.3 Absorbţia gazelor
Fenomenul în care gazele pătrund prin difuzie în masa unui fluid defineşte absorbţia. Acest
lucru se produce în cazurile în care concentraţia componentelor gazelor care acţionează asupra
fluidului este mai mare decât cea corespunzatoare gazelor aflate deja dizolvate în fluid. Absorbţia
creşte odată cu creşterea presiunii şi este caracterizată, în timp, de perioada de semisaturaţie şi de
coeficientul de solubilitate al gazului respectiv.
Perioada de semisaturaţie este timpul în care jumatate din cantitatea de gaz a fost absorbită
de fluid, iar coeficientul de solubilitate reprezintă raportul dintre volumul de gaz dizolvat şi volumul
de lichid care-l conţine.
2.5.4 Degajarea gazelor. Cavitaţia
Trecerea gazelor dizolvate în lichide în fază gazoasă defineşte degajarea gazelor (desorbţia),
fenomenul invers absorbţiei. Această degajare se produce când concentraţia gazelor aflate în soluţia
lichidă este mai mare decât concentraţia gazelor din afara acesteia. Există tendinţa de echilibrare a
concentraţiilor de gaze.
Cavitaţia este fenomenul ce se produce la scăderea presiunii până la nivelul presiunii de
vaporizare a lichidului. În aceste condiţii, se formează cavităţi (bule) în interiorul lichidului aflat în
curgere, care sunt umplute cu gaze continute anterior în lichid, cavităţi ce implodează (surpă) când
lichidul ajunge din nou în zone cu presiuni mai mari decât presiunea de vaporizare din interiorul
bulelor.
Acest fenomen de implozie a cavităţilor gazoase este însoţit de procese mecanice (presiuni
foarte mari, microjeturi), chimice (se degajă oxigen activ), termice (temperaturi locale de mii de
grade), electrice (fulgere în miniatură) ce au ca efect distrugerea pereţilor solizi ce mărginesc
lichidul în zona respectivă.

Bibliografie minimală
• ICHIMOAEI g. Mecanica fluidelor – note de curs, Editura Academia Navală „Mircea cel
bătrân”, Constanţa, 2015, cap. II/pag. 15-23
• MUNTEAN A. Mecanica fluidelor. Editura EX PONTO, Constanta, 2003, cap. 1-2/pag. 1-
28
• MUNTEAN A, ARSENIE I. Culegere de probleme de mecanica fluidelor. Editura
MATRIX ROM, Bucuresti, 2008, capitolele 1/pag. 1-25.

2020 Șef lucrări dr. ing. Gheorghe Ichimoaei 8

© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.