SISTEME DEDICATE

Curs 1. Introducere

Un sistem dedicat este un sistem electronic programabil, pe bază de microprocesor

sau microcontroler, construit si optimizat pentru a executa o functie particulara (specializata).

Fig. 1 - Aria de acoperire a sistemelor dedicate

Un sistem dedicat are urmatoarele proprietati:

- este construit folosind un microprocesor dedicat sau un microcontroler

- este optimizat din punct de vedere al consumului de energie si al costului de fabricatie.
- este proiectat pentru a furniza suficienta putere de calcul necesara pentru a indeplini functia
alocata.
- majoritatea sunt proiectate pentru a indeplini sarcini in timp real
- sunt proiectate folosind modelul "hardware-software codesign"
- componenta software este denumita Firmware si nu poate fi modificata de utilizatorul final

Fig. 2 - Domeniile si aplicatiile sistemelor dedicate

Fig. 3 - Arhitectura generala a unui sistem dedicat

Componentele Hardware şi Software sunt privite ca două opţiuni de implementare ce diferă
prin metrici de proiectare, cost, performanţă, dimensiune şi flexibilitate.

Arhitectura sistemelor dedicate este specifică aplicaţiei!

Fig. 4 - Nivele de abstractizare ale sistemelor dedicate

1. Nivelul Hardware

Fig. 5 - Nivelul hardware al unui sistem dedicat general

• Sunt sisteme eterogene (software complex, electronică analogică şi digitală, componente

mecanice, optice, etc.)
• Au resurse hardware limitate:
– Arhitectură simplificată (set instrucţiuni, organizare memorie);
– Frecvenţă redusă CLOCK processor;
 – Dimensiune memorie redusa;
– Interfeţe seriale sincrone si/sau asincrone;
– Memorie externă (flash-drive).
• Perifericele de intrare –ieşire (interfaţa cu utilizatorul şi mediul) sunt specifice aplicatiei.
• Folosesc set de funcţii particulare si firmware propriu:
– Comportare auto-adaptivă, auto-configurare, auto-restaurare a funcţionării;
– Uneori este necesar sistem de operare în timp real.
• Sunt sisteme comunicative:
– comunicare cu mediul înconjurător prin senzori şi actuatori,
– legare în reţea (sisteme dedicate distribuite).
• Functioneaza strict cu respectarea restricţiilor de timp (real time)
– Timp de execuţie predictibil
– Constrângeri RT sensibile la timp
– Constrângeri RT critice la timp
– Un răspuns garantat al sistemului trebuie să fie explicat fără a folosi argumente
statistice.

2. Nivelul Software

Fig. 6 - Nivelul software al unui sistem dedicat general

• Un sistem de operare (SO) este o componentă opţională a stivei software specifică

sistemelor dedicate.
• Un SO poate fi utilizat pe orice procesor (ISA) pentru care SO respectiv a fost portat.
• SO constă dintr-un set de biblioteci software care servesc la două scopuri principale într-un
SD:
– Să furnizeze un nivel de abstractizare pentru programele de la nivelul superior SO,
astfel încât acestea să fie mai puţin dependente de hardware, făcând astfel mai uşoară
dezvoltarea de software de tip midlleware şi aplicaţie.
– Să administreze resurse hardware şi software ale sistemului astfel incat întregul
sistem să funcţioneze eficient şi sigur.

Un sistem de operare în timp real este un sistem de operare proiectat pentru aplicații
în timp real. Aceste sisteme sunt folosite în general pentru computere de tip embedded
(înglobate în aparate mai mari, precum telefoane mobile, roboți industriali sau echipamente
de cercetare științifică).

Sistemele de operare în timp real sunt folosite în principal pentru capacitatea lor de
răspuns rapid și nu atât pentru volumul total de muncă (calcule) pe care îl pot efectua.
Sistemele in timp real (TR) sunt definite ca fiind acele sisteme în care corectitudinea depinde
nu numai de rezultatul logic al prelucrarii, ci si de momentul la care este disponibil.
Principala dimensiune a sistemelor TR o constituie deci timpul. Anumite prelucrari trebuie
realizate în limite de timpi predeterminati, procesarile fiind deci supuse constrângerilor
temporale.

Metodologia de proiectare concurentă hardware-software

Cerinţele de proiectare în cazul sistemelor dedicate sunt deseori contradictorii. Pe de o

parte, aceste sisteme trebuie sa fie ieftine şi să consume puţină energie, deoarece sunt folosite
în producţia de masă şi vizează echipamente ce funcţionează cu baterii sau cu acumulatori. Pe
de alta parte, acestea trebuie să ofere performanţe mari (în timp real) şi să suporte aplicaţii,
standarde şi protocoale care evoluează în timp. Aceste cerinţe conduc către folosirea
arhitecturilor si modelelor complexe şi eterogene care oferă un grad înalt de customizare prin
folosirea elementelor de procesare configurabile.
Pentru a simplifica etapele proiectării, este folosita proiectarea concurenta HW/SW
prin împărţirea spaţiului de proiectare în 3 nivele: arhitectura hardware, aplicaţii şi mapare.
Fiecare nivel tratează separat provocările şi cerinţele impuse, oferind posibilitatea de a reveni
asupra deciziilor luate pentru a atinge ţintele de proiectare ale întregului sistem. Aşa cum se
poate observa în figura, proiectarea începe prin alegerea configuraţiei platformei hardware,
conectând şi configurând blocurile funcţionale potrivite. Apoi, proiectantul alege modelele ce
reprezintă cel mai bine aplicaţiile ce trebuie implementate şi, după ce este realizată maparea,
se pot implementa metodele pentru analiza performanţelor. Dacă rezultatele analizei nu sunt
mulţumitoare, proiectantul poate modifica arhitectura platformei, poate modifica tehnica de
mapare sau poate modifica modelul şi partiţionarea aplicaţiilor. Astfel pot fi încercate mai
multe modele şi arhitecturi, până când se ajunge la performanţele dorite.
Avantajul acestei metodologii de proiectare este că, în funcţie de rezultatul analizei
performanţei, permite optimizarea fiecăruia din cele 3 nivele: aplicaţie, mapare şi arhitectură.
 1. Arhitectura 2. Modele
Hardware software

Optimizare
3. Mapare
Optimizare

Optimizare
4. Analiza
performanţei

5. Rezultatele
analizei

Modelul Y - Metodologia de proiectare concurentă hardware/software la nivel de sistem

Scopul explorării spaţiului de proiectare este de a determina configuraţia hardware,

reprezentarea software şi maparea potrivită pentru a îndeplini obiectivele proiectării.
Obiectivele, de obicei, sunt legate de cost, energie şi constrângeri de rulare în timp real.
Explorarea spaţiului de proiectare este o sarcină greu de îndeplinit manual din cauza
complexităţii platformelor dedicate. Pentru aceasta ar trebui ca programatorul să aibă
cunoştinţe detaliate atât despre platformă cât şi despre aplicaţie. Mai mult, chiar şi pentru
sistemele reduse ca dimensiuni este complicat să se vadă în detaliu spaţiul de proiectare din
cauza multitudinilor combinaţiilor posibile de mapare a aplicaţiilor pe platformă, de descriere
a aplicaţiilor şi de proiectare a arhitecturii hardware. Aşadar, este evident că metodele de
analiză şi optimizare trebuie încorporate în procesul de proiectare.
 Nivel de

Impactul deciziilor de

Specificatiile
Mare

initiale

Modele
Timpul de proiectare

abstracte
executabile
Mare

Simulari si
optimizari
abstractizare

proiectare

Implementare
finala
Mic

Mic

Solutiile corecte
Solutiile
fezabile
Spatiul de
proiectare

Explorarea spaţiului de proiectare pentru sistemele dedicate

În urma explorării spaţiului de proiectare, prin simulări şi optimizări repetate, se

ajunge la implementarea finală. Aceasta se realizează prin generarea codului sursă
corespunzător, folosind bibliotecile disponibile în mediile de dezvoltare.
Pe parcursul înaintării în aceste etape, reducerea spaţiului de proiectare se face prin
selectarea soluţiilor fezabile şi apoi a celor corecte. Pe măsură ce se avansează în procesul de
proiectare spre soluţia finală, timpul necesar dezvoltării creşte, iar nivelul de abstractizare
scade. Impactul deciziilor de proiectare este mare în timpul definirii specificaţiilor aplicaţiei.
Alegerea modelelor aplicaţiilor, a arhitecturilor hardware şi a tehnicilor de mapare este
decisivă în obţinerea unei implementări finale care să îndeplinească criteriile de performanţă.
Astfel, folosirea acestei metodologii de proiectare, care tratează unitar cele 3 nivele ale
spaţiului de proiectare, ofera sistemelor dedicate modularitate, scalabilitate şi
portabilitate.
 Exemplu SD - Router ADSL

This image shows the parts found inside a Netgear DG632 ADSL Modem/router. It acts as a router between an
ethernet port and an ADSL broadband internet connection, and provides typical home router features, such as
DHCP.
The labeled parts are as follows:
1. Telephone decoupling electronics (for ADSL).
2. Multicolour LED (displaying network status).
3. Single colour LED (displaying USB status).
4. Main processor, a TNETD7300GDU, a member of Texas Instruments' AR7 product line.
5. JTAG (Joint Test Action Group) test and programming port.
6. RAM, a single ESMT M12L64164A 8 MB chip.
7. Flash memory, obscured by sticker.
8. Power supply regulator.
9. Main power supply fuse.
10. Power connector.
11. Reset button.
12. Quartz crystal.
13. Ethernet port.
14. Ethernet transformer, Delta LF8505.
15. KS8721B ethernet PHY transmitter receiver.
16. USB port.
17. Telephone (RJ11) port.
18. Telephone connector fuses.