Demonstație ca Romanul ,,ION,, de Liviu Rebreanu este realist :

 Expozițiunea: Subiectul romanului este construit în mod clasic. În expozițiune, sunt precizate
spațiul, timpul acțiunii și principalele personaje. Scena reprezentativă este aceea a horei
duminicale, la care participă toți locuitorii din comuna Pripas. Stratificarea socială este
evidentă: săracii și „bogătanii” satului, reuniți doar ăn focul someșanei, și intelectualii. Scena
este importantă și pentru conturarea conflictelor din roman, a naturii lor: „Hora din primul
capitol este o horă a soartei.” (Nicolae Manolescu)
 Intriga: Venirea lui Vasile Baciu,tatăl Anei,de la carciuma la hoa și confruntarea verbal cu Ion
pe care-l numește hoț și tâlhar pentru că sarantocul umbla să-I ia fata promisă unui bogat
George Bucluc constituie intriga romanului.
 Desfașurarea acțiunii :Un semn de modernitate în roman, ilustrează interesul
pentru analiza psihologică, romanul fiind situat „între tradiție și inovație”. Cele
două glasuri, pământul și iubirea, care răzbat succesiv în sufletul lui Ion, sunt de
fapt două chemări lăuntrice de împlinire a ființei sale. Intensitatea acestor glasuri
este foarte puternică, ele acționează ca trebuințe vitale ale eroului și îl transformă
într-un personaj stihial, care va deveni „o victimă măreață a fatalității” (Nicolae
Manolescu). Mai întâi, se arată mai puternic glasul pământului, iar chemarea
iubirii revine în partea a doua. Tragismul conflictului interior provine tocmai din
forța acestor glasuri lăuntrice care îl stăpânesc și îl transpun într-o situație limită
a confruntării cu o forță mai presus de el, a pământuluI.
 Punctul culminant : Punctul culminant al subiectului se află în capitolul Sărutarea. Iarna,
sătul de scandaluri, Vasile Baciu îl ia pe Ion la Jidovița, la notarul Stoessel, unde-i trece
ginerelui toate loturile și casele. În apropierea primăverii, Ion se duce să-și vadă pământul
și, copleșit de sentimentele năvalnice din sufletul lui, îl sărută ca pe o ibovnică. Ion nu se
vrea neapărat bogat, ci posesor al pământului pe care crede că doar el știe să-l iubească:
„Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil. Veșnic a pizmuit pe cei bogați și veșnic s-a
înarmat cu o hotărâre pătimașă: trebuia să aibă pământ mult, trebuie! De pe atunci
pământul i-a fost mai drag ca o mamă.”. Ana se spânzură, Ion este judecat pentru faptele
sale, iar fiul său, ultimul garant al aveerii, se îmbolnăvește și moare.
 Deznodamântul: Deznodământul este construit într-o logică a organizării evenimentelor, de
la cauză la efect, având conotații tragice. Ion vrea să-și regăsească iubita pierdută, pe
Florica, fata săracă a văduvei lui Maxim Oprea, care se măritase cu George Bulbuc. Când
află că Florica se măritase cu George, Ion se simte de parcă „cineva i-ar fi luat cea mai
bună și cea mai mare delniță de pământ” și reîncepe să îi dea târcoale. Avertizat de Savista,
George vine pe nepregătite acasă și-l omoară cu sapa. George este ridicat de autorități, iar
pământul lui Ion rămâne bisericii, conform înțelegerii făcute cu preotul Belciug.

În concluzie, romanul Ion de Liviu Rebreanu asimilează elemente definitorii ale esteticii

realiste: obiectivitatea perspectivei narative, omnisciența și omniprezența naratorului,
caracterul impersonal al narațiunii,  relatarea la persoana a treia, veridicitatea, problematica
de ordin social, autenticitatea personajelor și a întâmplărilor, complexitatea intrigii, simetria
compozițională, crearea unor personaje-tip, reprezentative pentru lumea din care provin.