NOŢIUNEA ŞI

PARTICULARITĂŢILE
DREPTULUI INTERNAŢIONAL
PUBLIC

A EFECTUAT:TOMAC GABRIEL
GR-3DR-1921
Conținut:
1) SOCIETATEA INTERNAŢIONALĂ, RELAŢIILE INTERNAŢIONALE, DREPTUL
INTERNAŢIONAL;
2) NORMELE DE DREPT INTERNAŢIONAL ŞI CLASIFICAREA LOR;
3) SISTEMUL ŞI PARTICULARITĂŢILE DREPTULUI INTERNAŢIONAL;
1.SOCIETATEA INTERNAŢIONALĂ, RELAŢIILE INTERNAŢIONALE,
DREPTUL INTERNAŢIONAL

În literatura de specialitate, consacrată dreptului internaţional, atestăm diferite păreri,

ce ţin de formularea unor opinii asupra epocii istorice, în care se conturează primele
instituţii de drept internaţional.Analizând o diversitate de opinii, constatăm că
începuturile dreptului şi societăţii internaţionale se regăsesc încă în perioada apariţiei
bibliei, dezvoltându-se ulterior în perioada cetăţilor greceşti şi cea romană, succedată
de epocile istorice imediat următoare.În lucrarea sa „dreptul internaţional
public”,autorul o.Balan menţionează următoarele:C.A.Colliard, institutions des
relations internationales, paris, 1985.
Societatea internaţională reprezintă mediul social existent în afara limitelor unor state luate aparte care include:

O multitudine de raporturi ce se nasc între

O varietate de actori: statele;
naţiunile şi popoarele ce luptă
pentru independenţa naţională şi
formarea propriei lor statalităţi;
actorii societăţii internaţionale: politice,
economice, comerciale, tehnico-ştiinţifice,
culturale, confesionale etc. Aceste raporturi
există şi se dezvoltă în afara teritoriului,
jurisdicţiei şi competenţei statelor luate
aparte;

Un ansamblu de norme sociale chemate să

guverneze raporturile ce se stabilesc între
actorii societăţii internaţionale şi care
formează sistemul normativ internaţional. În
calitate de subsisteme ale acestuia din urmă
sunt normele de drept internaţional, politice,
morale, de curtoazie, religioase etc. Normele
de drept internaţional joacă un rol principal,
lor revenindu-le sarcina primordială în
reglementarea raporturilor ce apar în
societatea internaţională

Fundamentul juridic al
dreptului internaţional
public îl constituie acordul
de voinţă al statelor
suverane, care compun
societatea internaţională.
În lipsa unor autorităţi
publice cu atribuţii
legislative, administrative,
judecătoreşti suprastatale,
prin intermediul cărora să
se adopte norme juridice şi
să se impună respectarea
lor, forţa obligatorie a
dreptului internaţional se
întemeiază pe acordul ce se
realizează între state.
În general, societatea
internaţională este formată din
state purtătoare de
suveranitate, care nemijlocit îşi
asumă anumite drepturi şi
obligaţii în raporturile dintre
ele. Respectiv, în societatea
contemporană alături de
statele suverane există
organizaţii
interguvernamentale şi o serie
de entităţi nestatale, care şi ele
capacitatea de a-şi asuma
drepturi şi obligaţii care
converg voinţei statelor. Una
din principalele caracteristici
ale societăţii internaţionale
constă în natura sa poliarhică,
adică puterea este divizată
între diferite state care o
reprezintă.
Un alt aspect, care dezvoltă ideia
subiectului analizat, este interacţiunea
dintre societatea internaţională,
dreptul internaţional şi relaţiile
internaţionale, ultimele două urmează
a fi analizate în continuare. Dreptul
internaţional s-a dezvoltat în cadrul
societăţii internaţionale, la început
fiind constituită dintr-un număr redus
de state, omogene din punct de vedere
al raporturilor de putere, astăzi ea
include un număr de circa 200 de
state eterogene şi o serie de entităţi,
precum organizaţiile internaţionale
interguvernamentale,
neguvernamentale, mişcările de
eliberare naţională, ba chiar
persoanele fizice(indivizii)-calitatea
lor de subiecte de drept internaţional
formând obiect de controversă în
doctrină.
• Dreptul internaţional reprezintă un ansamblu de norme juridice, create de către state (şi parţial
de către alte subiecte ale dreptului internaţional) în baza acordului lor de voinţă şi sunt chemate
să reglementeze raporturile dintre acestea şi celelalte subiecte ale dreptului internaţional.
Respectarea normelor de drept internaţional se face conform obligaţiilor asumate sau, în caz de
necesitate, pe cale de constrângere, exercitată de state, fie în mod individual, fie în mod colectiv,
prin intermediul unor organizaţii internaţionale.
 2.NORMELE DE DREPT INTERNAŢIONAL ŞI
CLASIFICAREA LOR
• După cum bine se ştie, dreptul internaţional public este alcătuit din norme juridice.La rândul lor, normele juridice pot fi tratate
drept nişte reguli de conduită, create de subiecţii dreptului internaţional, care reglementează relaţiile dintre acestea, fiind
recunoscute ca obligatorii.
• Referitor la conţinutul normelor de drept internaţional putem menţiona că este format din drepturile şi obligaţiile cu care sunt
investite atît statele, cît şi şi alţi subiecţi derivaţi. Şi numai prin colaborare subiecţii îşi realizează drepturile şi respectă
obligaţiile stabilite de normele dreptului internaţional. Astfel, se stabilesc relaţii internaţionale, reglementate de normele
dreptului internaţional prin intermediul cărora sunt realizate drepturile şi obligaţiile subiecţilor.
• Analizând particularităţile normelor de drept internaţional, constatăm că marea majoritate a lor conţin doar dispoziţia, pe cînd
sancţiunile sunt determinate de o categorie de norme cu privire la răspunderea internaţională a subiecţilor participanţi la
relaţiile internaţionale, avînd în vedere răspunderea statelor pentru acţiunile internaţionale ilicite.
• O altă particularitate, în viziunea cercetătorilor kolosova şi krivcicova, este evidenţiată şi descrisă în lucrarea
lor”международное право”, potrivit căreia norma internaţională este creată exclusiv prin acordul de voinţă al statelor şi doar
subiecţii dreptului internaţional acordă anumitor reguli caracterul obligatoriu, adică însăşi subiecţii îşi exprimă acordul cu
privire la obligativitatea juridică a acestor reguli de conduită. Tot aici se remarcă că acordul poate fi exprimat în mod
expres(tratatul) sau tacit(cutuma). Respectiv, normele ce sunt incluse în tratat poartă denumirea de norme convenţionale, iar cele
exprimate în cutumă se numesc norme cutumiare.
Elaborarea normelor de drept internaţional se produce în două etape:
a)Realizarea acordului de voinţă a subiecţilor dreptului internaţional ;
b)Exprimarea consimţământului subiecţilor de drept internaţional cu privire la obligativitatea juridică a regulii de
conduită.
Este necesar să ţinem cont că uneori aceste două etape pot coincide în timp. De exemplu, atunci când tratatul
internaţional intră în vigoare din momentul semnării acestuia. Semnarea tratatului presupune atribuirea acestuia de
statut juridic considerîndu-l ca normă internaţională convenţională.

Aici procesul de creare a normei imperative se prezintă altfel, deşi implică şi acele două etape menţionate supra, cu
unele specificări care necesită:
1.Realizarea acordului de voinţă a acestor subiecţi privind atribuirea acestei reguli a forţei juridice supreme în
sistemul de drept internaţional;
2.Norma de drept internaţional este respectată de către subiecţii de drept în baza principiului pacta sunt servanda;
3.O serie de norme de drept internaţional poartă denumirea de principii, reieşind din importanţa lor juridică.
Exemplu: principiul soluţionării diferendelor pe cale paşnică, principiul neagresiunii etc.
 Referitor la clasificarea normelor de drept
internaţional, în doctrină avem următoarele
criterii de clasificare:
În funcţie de locul şi rolul normelor în În conformitate cu metoda de reglementare
1.După cercul de participanţi la raporturile de
sistemul de drept, acestea se bifurcă: juridică normele dreptului internaţional,
drept internaţional: 1.În norme procesuale posedă acestea se împart:
2.Norme universale ce reglementează raporturile sancţiuni specifice şi pot di definite 1.În norme dispozitive-de la care statele pot
dintre toţi subiecţii de drept internaţional; face abatere de comun acord, în cazul când
sub două aspecte, cele considerate
3.Norme regionale ce reglementează raporturile nu sunt prejudiciate interesele legitime ale
faţă de un număr limitat de participanţi, care norme care reglementează procesul altor state;
aparţin unei anumite regiuni geografice; de creare şi realizare a dreptului şi
norme care reglementează strict doar 2.În norme imperative care prescriu un
4.Norme locale ce reglementează raporturile
juridice dintre doi sau mai mulţi subiecţi. Ele pot fi model de conduită juridică, care nu
procesul de realizare a dreptului; permite nici o abatere. Printre normele
personificate cât şi nepersonificate.Exemplu:
normele unui tratat internaţional în care participă 2.Norme materiale, care vizează imperative se evidenţiază principiile
şase sau zece state nu sunt adresate unui stat drepturile şi obligaţiile subiecţilor fundamentale de drept internaţional,
personal, ci tuturor statelor participante. Există numite norme-jus cogens.
practici când normele tratatelor bilaterale sunt dreptului internaţional.
adresate doar unei părţi.

Conform formei de exprimare a normelor de drept

internaţional, deosebim:
1.Norme convenţionale create prin acordul expres
exprimat al subiecţilor de drept internaţional.
Multe aspecte în plan internaţional sunt
reglementate prin tratate, devenind izvorul de bază
a dreptului internaţional;
2.Norme cutumiare ce includ reguli de conduită,
care nu au un conţinut fixat expres, care apar in
urma aplicării repetate în situaţii omogene, sunt
recunoscute de subiecţii de drept internaţional ca
fiind obligatorii.
 3.SISTEMUL ŞI PARTICULARITĂŢILE DREPTULUI
INTERNAŢIONAL

• Sistemul dreptului internaţional reprezintă o totalitate de elemente obiectiv existente, precum

principiile de drept fundamentale şi cele speciale, normele convenţionale şi cele cutumiare,
instituţiile şi ramuri de drept internaţional. În aşa manieră sistemul dreptului internaţional este
unul bine organizat datorită legăturii existente între aceste norme. Conţinutul fiecărei norme
trebuie examinat în contextul întregului sistem al dreptului internaţional public.
În acest context vom analiza elementele sistemului dreptului internaţional

Norma de drept internaţional poate fi

definită ca o regulă de conduită, creată şi
recunoscută de subiecţii dreptului
internaţional ca fiind obligatorie;

Principiul fundamental de drept

internaţional reprezintă o regulă de
conduită, generală, abstractă, impersonală,
cu grad de imperativitate şi apără valorile
vitale necesare dezvoltării civilizaţiei;

Instituţia dreptului internaţional în

literatura de specialitate este definită drept
un ansamblu de norme juridice
internaţionale, ce reglementează un
domeniu restrâns al relaţiilor
internaţionale.
 • În structura sa sistemul dreptului internaţional sa modificat considerabil, schimbările
continuă şi astăzi, datorită apariţiei şi dezvoltării noilor domenii ale relaţiilor internaţionale,
precum şi existenţa diverselor opinii a diverşilor savanţi, care prin aspiraţiile sale tind a
recunoaşte noi domenii ale relaţiilor internaţionale drept obiect de reglementare a dreptului
internaţional. Dacă unele instituţii au apărut cu secole în urmă(dreptul tratatelor, dreptul
maritim, dreptul diplomatic), altele au apărut recent(dreptul cosmic, aerian, ecologic, instituţia
zonei economice exclusive etc). Important este de reţinut faptul că un alt grup de instituţii şi
ramuri sunt astăzi în proces de devenire(dreptul nuclear).În literatura de specialitate găsim
opinia vizavi de criteriile de apariţie a unei ramuri noi de drept internaţional:
Criteriul normativ: o totalitate de
principii fundamentale, cum sunt
interzicerea utilizării forţei,
dreptul popoarelor de a dispune
ele însele, egalitatea suverană a
statelor, neintervenţia în afacerile
interne ale unui stat;
Criteriul instituţional:modalitatea
în care sunt exercitate pe plan
internaţional funcţiile legislativă,
executivă, reglementarea
diferendelor;

Criteriul subiecti: determinarea

creatorilor şi destinatarilor
regulilor de conduită.