Ştiinţele comportamentului reprezintă un

domeniu interdisciplinar focalizat pe înţelegerea

proceselor comportamentale şi sociale.
 Medicina comportamentală este un domeniu
interdisciplinar interesat de dezvoltarea cunoştinţelor şi
tehnicilor comportamentale care au relevanţă pentru
înţelegerea sănătăţii şi bolii, precum şi de aplicarea a
acestor cunoştinţe şi tehnici pentru prevenţie, tratament şi
reabilitare.
 Discipline incluse

 dedicate cercetării fundamentale: neuropsihologia,

psihoneuroimunologia, genetica comportamentală,
neurochimia comportamentală şi farmacologia
comportamentală;

 cu caracter aplicativ: psihologia comportamentală,

psihologia sănătăţii publice, bioetica, sociologia.
 Aplicaţii ale ştiinţelor
comportamentului

1. Identificarea şi înţelegerea factorilor

comportamentali în profilaxia îmbolnăvirilor.

2. Ameliorarea calităţii vieţii bolnavilor cronici.

3. Stabilirea normelor etice ale îngrijirii medicale

 1. Identificarea şi înţelegerea factorilor
comportamentali în profilaxia îmbolnăvirilor

 Comportamentul alimentar

 Comportamentul sexual

 Dependente
 2. Ameliorarea calităţii vieţii bolnavilor cronici

 Integrarea socială a persoanelor cu nevoi speciale

 Dializaţi cronici
 Diabetici
 Hemofilici
 Infectaţi HIV
3. Stabilirea normelor etice ale îngrijirii medicale

 Principiile eticii medicale

• Non-dăunării
• Beneficiului
• Justiţiei
• Autonomiei persoanei
 3. Stabilirea normelor etice ale îngrijirii medicale (cont.)

 Independenţa pacientului

 Accesibilitate, adresabilitate, complianţă

 Modele de relaţii medic-pacient

 Lucrul în echipă

 Pricipiile îngrijirii bolnavului terminal

 3. Stabilirea normelor etice ale îngrijirii medicale (cont.)

 Etica transplantului de organe

 Procreere artificială

 Malpraxisul (greşeală şi culpă medicală)

 Eutanasia

 Medicină allopată şi practicile neconvenţionale

 Stiinţele comportamentului încearcă să identifice
şi să explice legăturile dintre comportament şi
diferite structuri organice.
 Următoarele structuri pot fi implicate în
comportamentul uman:
 Genetică
 Neuroanatomie
 Neurochimie
 Neuroendocrinologie
 Neurofiziologie
 Genotip = constituţia genetică a individului,
totalitatea genelor pe care le posedă el.

 Fenotip = expresia genotipului prin interacţiunea

cu mediul, rezultatul, ceea ce este observabil.

 similitudinile de comportament observate la gemeni

au stârnit interesul pentru acest domeniu.
 majoritatea trăsăturilor comportamentale sunt
poligenice ceea ce face dificilă izolarea genelor
responsabile de un singur comportament.
 între membrii familiei există asemănări
comportamentale dar aici este vorba atât despre
acelaşi bagaj genetic cât şi despre acelaşi mediu.

 o concluzie importantă a acestor studii priveşte

riscul relativ de a face schizofrenie : urmaşii
direcţi ai bolnavilor schizofrenici au un risc de 10
ori mai mare de a face boala.
 sunt utile pentru a diferenţia ceea ce se datorează
genelor (studii pe gemeni monozigoţi) de ceea ce se
datorează mai ales mediului comun (studii pe gemeni
dizigoţi)

 s-a demonstrat că gemenii univitelini (monozigoţi)

posedă în comun o serie de trăsături comportamentale
precum : preferinţele religioase, interesele vocaţionale
şi ocupaţionale, atitudini sociale. Dovezile privind
similaritatea inteligenţei sunt foarte clare.
 studiile bazate pe adopţii urmăresc
comportamentul rudelor separate sau al
gemenilor adoptaţi de familii diferite, luând în
considerare atât familia genetică precum şi pe cea
adoptivă.

 pentru a estima similarităţile datorate mediului, s-

au comparat persoane care locuiesc împreună dar
neînrudite genetic (părinţii adoptivi şi copilul
adoptat). Ex : copiii adoptaţi ai bolnavilor
schizofrenici au un risc de a face boala egal cu cel
din populaţia generală.
 Sistemul nervos central a fost considerat prima dată drept substrat
pentru comportament de către Pavlov.
Hipotalamusul :
 Comportamentul alimentar

 Comportamentul sexual

 Comportamentul nictemeral (ritm somn-

veghe)
 Comportamentul emoţional

Talamusul :
 Transmiterea informaţiei senzoriale către
structurile superioare
Sistemul limbic :
 Septum :

 Mijloace comportamentale privind evitarea

durerii şi obţinerea plăcerii (pedeapsă-

recompensă)
 Amigdală :

 Comportament de învăţare

 Memorie

 Comportament emoţional

 Hipocamp :

 Memorie
Ganglionii bazali (putamen, gl pallidus, nc caudat):
 Mişcarea – principalul lor rol

 Dispoziţie

 Memorie

Neocortexul – coordonează şi integrează totul

 Construirea secvenţelor de mişcare

 Discriminarea între patternuri senzoriale

complexe (ex. temporar şi temporal)
 Capacitatea de gândire simbolică/abstractă –

baza gândirii umane şi a limbajului !

Arii cerebrale primare şi de asociaţie :
 ariile cerebrale primare furnizează materia primă

prin producerea informaţiei senzoriale (ex. aria

vizuală primară situată occipital pt văz, aria
temporală pt. auz, arii din lobul parietal pentru
orientare spaţială şi simţ tactil). Tot ele pot iniţia
mişcarea.

 ariile cerebrale de asociaţie sunt implicate în

procese mentale complexe precum percepţia,
ideaţia sau planificarea.
 Lobul temporal face legătura între auz şi limbaj.

 Lobul frontal asigură funcţii variate şi deosebit de

complexe. Atenţia, planificarea, abilităţile sociale,
gândirea abstractă, memoria şi anumite trăsături
de personalitate sunt toate apanajul său.
Descrierea acestor funcţii s-a realizat prin
studierea comportamentului pacienţilor cu leziuni
cerebrale, înainte şi după producerea lor.
Cei mai importanţi neurotransmiţători, localizarea
şi rolul lor sunt :

 Dopamina – mai ales în substanţa neagră, sistemul

limbic, cortexul prefrontal
 Mişcare

 Emoţii şi dispoziţii

 Sistem recompensă-pedeapsă

 Funcţii cognitive
 Noradrenalina – trunchi cerebral, cerebel,
hipotalamus, cortex
 Somn-vigilenţă

 Agresivitate, emoţii

 Funcţii cognitive

 Serotonina – nc.rapheus (tr.cerebral), hipotalamus,

amigdală, hipocamp
 Funcţii senzoriale

 Somn

 Dispoziţie, emoţii
 Acetilcolina – ganglionii bazali, nc. bazal Meynert,
hipocamp, cortex
 Activităţi senzoriale

 Memorie

 Mişcare

 GABA – cerebel, ggl.bazali, cortex (principalul

neurotransmiţător inhibitor)
 Cogniţie

 Emoţii

 Glutamat – multiple localizări (principalul

neurotransmiţător excitator), rol nespecific
Neurochimia şi bolile psihice/neurologice :

 B. Alzheimer : ↓ ACh (nc. Meynert)

 B. Parkinson : ↓ DA (ggl. bazali)
 Schizofrenia : ↑ DA (prefrontal)
 Depresie : ↓ Serotonina
 Hormon Glandă endocrină Comportament

T3, T4 Tiroidă Psihomotricitate (↑ agitaţia, nervozitatea, ritmul, uneori

până incapac. de concentrare). Se secretă în cant.
crescute în cond. de stres. Când h. tiroidieni ↓, apare
bradipsihism.
Cortizol Corticosuprarenale Se secretă în cant. ↑ în depresie şi stres. Conduce la
disforie.
Adrenalină, Medulosuprarenale Se secretă în cant. ↑ în stres şi pot conduce la agitaţie,
noradrenalină furie.
Androgeni, estrogeni Gonade Sunt implicaţi în agresivitate şi comportament sexual.
Legaţi de iniţierea relaţiilor de cuplu.

Insulină, glucagon Pancreas endocrin Se secretă în cant ↑ în stres.

Melatonină Epifiză Sunt implicaţi în ritmul biologic şi comportamentul
sexual.
Vasopresină, oxitocină Hipofiză Implicaţi în comportament matern şi sexual. Există
studii care afirmă că oxitocina la ♀ şi vasopresina la ♂
reprezintă « hormonii fidelităţii » în cuplu.
 Activitatea electrică cerebrală studiată pe EEG a
fost asociată cu variabile psihologice şi cognitive.

 Spre ex. activarea corticală crescută a subiecţilor

extravertiţi faţă de cei introvertiţi sau frecvenţa
crescută a undelor theta la anumiţi indivizi cu
tulburări de personalitate.
 Boala psihică este reprezentată de modificări ale
activităţii creierului, psihicul neaflîdu-se în
concordanţă cu realitatea înconjurătoare, o
reflectând-o deformat.
 Bolile psihice se manifestă prin tulburări ale
psihicului si comportamentului. Pentru adaptarea
la mediul înconjurător omul desfăşoară o serie de
acţiuni voluntare şi automate, complexe,
individuale sau colective, dintre care pot fi
evidenţiate diferite schimbări ale
comportamentului.
Privirea poate reda diferite semne de dereglări
psihice.
 De exemplu, privirea fixă, imobilă, încrucişată

redă agresivitate.
 Privirea larg deschisă, cu ridicarea sprîncenelor,

poate fi interpretată ca anxietate.

 În stările depresive privirea este stinsă, palidă,

monotonă,
 În stările maniacale – hipermobilă.
 Hipermimia
 se caracterizează printr-o mimică bogată, cu o
exacitaţie psihomotorieşi apare la bolnavi cu
halucinaţii.
 Hipomimia
 mimica este săracă, pasivă. Se întîlneşte în inhibiţia
psihomotorie.
 Paramimia
 se caracterizează printr-o mimică neconcordantă cu
conţinutul stării timice, aşa-numita „mimică de
împrumut” (V. Predescu, 1989).
Gestica este compusă din ansamblul mişcărilor voluntare sau
involuntare cu funcţie de expresie, simbolizare, conduite cu
anumită semnificaţie.

 Ticurile sunt gesturi scurte, repetate involuntar, fără necesitate

obiectivă, atingând grupe musculare în legătură funcţională
reproducând în general o mişcare reflexă sau un gest cu funcţie
precisă în condiţii normale, în absenţa oricărei cauze organice.

 Ticurile se pot prezenta într-o nesfâşită varietate clinică, de la

mişcări simple (clipit, tuse, ridicări de umăr etc.) până la acte cu
un grad mai mare de complexitate (rectificarea ţinutei,
onicofagie, tricotilomania etc.), care fac trecerea către
impulsiuni.
 Ticurile sunt amplificate de anxietate, emoţii, stări conflictuale şi
diminuă atunci când subiectul este liniştit. Apar în nevroze
motorii, nevrozele anxioase, obsesive, la structurile psihastenice.

 Sindromul Gilles de la Tourette este reprezentat de asocierea

unor ticuri multiple, afectând în special regiunea capului şi
membrele, la care se adaugă ticuri vocale (sforăituri, gemete,
plescăituri, mormăituri) şi impulsiuea irezistibilă de a rosti
obscenităţi (coprolalie); în unele cazuri se asociază cu ecomimie
şi ecolalie. Evoluţia acestei afecţiuni este de lungă durată, cu
perioade de remisiune scurte, conducând la stări demenţiale.
Etiologia ei rămâne încă necunoscută.
Manierismul
 este reprezentat de mişcări parazite care ac-
centuează inutil expresivitatea gesticii dându-i
configuraţie artificială. Se întîlneşte în simulaţie şi ca
un semn de mare valoare în schizofrenie, în isterie, la
deliranţii cronici când gestul este tematic.

Bizariile gestuale
 sunt o formă exagerată a

manierismului, gestualitatea fiind

încărcată de o simbolistică din ce în ce
mai incomprehensibilă.
Stereotipiile
 sunt conducte repetitive, atitudinale sau gestuale cu
caracter mai mult sau mai puţin simbolic şi deci cu un
grad variabil de inteligibilitate.
 Majoritatea autorilor sunt de acord asupra existenţei
unui sens iniţial al expresiei motorii,deoarece actele au o
logică în sine, dar aceasta este inadecvată momentului
prezent.
 Caracterele majore comune ale stereotipiilor sunt:
fixitatea, durata, identitatea, inutilitatea şi inadecvarea.
 Se întâlnesc în schizofrenii, în special în formele
hebefrenică şi catatonică, oligofrenii grave, demenţe,
afecţiuni neurologice cronice.
Perseverările
 se traduc prin persistenţa anumitor atitudini şi gesturi
care se repetetă, când nu mai sunt justificate de o
comandă. Se întîlnesc în stările demenţiale, în
oligofreniile severe, schizofrenie hebefrenică.

Negativismul
 se caracterizează prin rezistenţa subiecţilor la ori-ce
solicitare exterioară, la refuzul stabilirii unei
comunicări, a unui contact interuman. Se întâlneşte în
schzizofrenie, dar poate exista intr-o formă incomplet
exprimată şi având o altă semnificaţie în întîrzierile
mentale, stări confuzionale şi depresie.
 Tulburările conduitei motorii

 Activitatea motorie reprezintă o succesiune de acte, care

urmăresc realizarea unui scop definit, de obicei cu
optimizare energetică şi cu maxim de randament.

 In realizarea activității concură:

 integritatea efectorilor cu sistemul motivaţional-

voliţional,
 capacitatea anticipativ-decizională,

 claritatea câmpului de conştiinţă.

 1. Dezorganizarea conduitelor motorii
 1.1 Agitaţia
 1.1.1 În stările confuzionale
 1.1.2 În stările deficitare
 1.1.3 În tulburările în structurarea personalităţii
 1.1.4 În stările maniacale
 1.1.5 În schizofrenie
 1.1.6 În epilepsie
 1.2 Inhibiţia motorie
 1.2.1 Catatonia
 1.2.2 Sindromul catatonic
 2. Tulburările conduitei motorii prin perturbarea controlului
voliţional
 2.1 Impulsiunile
 2.2 Impulsivitatea
 2.3 Raptusul
 2.4 Fugile
 Dezorganizarea conduitelor
motorii
1.1. Agitaţia
 reprezintă o dezorganizare globală a conduitelor

motorii, fiind de regulă corelată cu dezorganizarea

ierarhizării instanţelor psihice şi concretizându-se în
acte motorii necoordonate, care se desfăşoară aleator şi
care se diferenţiază după structurile psihopatologice de
care depind.
 Stările de agitaţie se diferenţiază după intensitatea şi

amploarea lor, căpătînd o anumită specificitate, în

funcţie de etiologie.
 Vom descrie stările de agitaţie după frecvenţa
circumstanţelor etiologice în care se întîlnesc.
 Dezorganizarea conduitelor
motorii
1.1.1. Agitatia din stările confuzionale
 debutul este de obicei brutal, asociat cu onirism, ce
determină din partea bolnavului anxietate şi agresivitate.
 Simptomatologie somatică: (tremor, dispraxie completă,
transpirații profuze, febră, etc.)
 Reprezintă tabloul clinic al psihozelor alcoolice acute şi
subacute, fiind întâlnite în majoritatea cvasiabsolută, a
acestor circumstanţe.
 Dezorganizarea conduitelor
motorii
1.1.2. Agitatia din stările deficitare
 de tip senil, agitaţia este stereotipă cu deambulări neîntrerupte
şi aproape imposibil de stăpînit, în majoritate nocturne, însoţite
adesea de anxietate. Dezorientarea, deficitul mnezic şi
tulburările de comunicare, orientează diagnosticul la această
vîrstă, către un sindrom demenţial.

1.1.3. Agitatia din tulburările de structurare a personalităţii

 (de tip instabil, exploziv sau isteric) apar de obicei reactiv,
exprimînd intoleranţa la frustrare, având scopul de a media
într-un mod caracteristic, relaţia cu anturajul şi îmbrăcând
aspectul notelor dominante în dezechilibrul personalităţii.
 Dezorganizarea conduitelor
motorii
1.1.4. Agitatia din stările maniacale
 unde se desfăşoară pe fondul excitaţiei şi al exaltării timiei,
îmbrăcând un aspect ludic, însoţind fuga de idei şi
exprimând comportamental dezinhibiţia pulsională, în
special cea erotică.

1.1.5. Agitatia din schizofrenie

 îmbracă caracterele acestei boli, aparând în mod cu totul
imprevizibil, succesiunea şi semnificaţia actelor fiind total
incomprehensibilă. Prezenţa parakineziilor, a discordanţei
mimice, a oscilaţiilor timice cât şi alterarea majoră a
comunicării (în special a celei verbale) orientează rapid
diagnosticul.
 Dezorganizarea conduitelor
motorii
1.1.6. Agitatia din epilepsie
 poate surveni ca un paroxism, în cadrul epilepsiei
temporale sau al altor forme de epilepsie psihomotorie,
luând uneori un aspect paroxistic, ca furie oarbă, care se
derulează fără a ţine cont de ambianţă; este urmată de
amnezie şi poate îmbrăca aspecte medico-legale dintre
cele mai violente.

1.2. Inhibiţia motorie

 este caracterizată prin încetinirea până la dispariţie a
activităţii motorii, însoţită de regulă de tulburări în
discursivitatea gândirii şi a comunicării nonverbale. Se
întâlneşte în stările deficitare, în depresii de diferite
grade, în schizofrenii după tratamentul neuroleptic.
 Dezorganizarea conduitelor
motorii
1.2.1. Catatonia
 este o dezintegrare a conduitei psihomotorii prin lipsă de iniţiativă
motorie, tradusă prin catalepsie, inadecvare completă a
mişcărilor, reducerea lor la unnivel semiautomat şi stereotip. Se
întâlneşte în stările toxicoseptice, encefalite acute şi subacute,
sifilis cerebral, intoxicaţii, tumori cerebrale, schizofrenie, depresii
psihotice.

1.2.2. Sindromul catatonic

 grupează o serie de fenomene psihomotorii:
catalepsia, flexibilitate ceroasă, parakinezii, la
care se adaugă negativismul şi sugestibilitatea,
ca şi o serie de tulburări, ca şi o
serie de tulburări neurovegetative.
 Catalepsia reprezintă o tulburare a iniţiativei şi tonusului motor
tradusă prin menţinerea atitudinilor impuse.
 Flexibilitatea ceroasă constă în rezistenţa de aspect plastic a
maselor musculare, la mobilizarea pasivă.
 Parakineziile pot îmbrăca toate aspectele descrise în cadrul
tulburărilor de comunicare nonverbală.
 Negativismul poate îmbrăca aspectul său pasiv (lipsa de răspuns
la solicitările examinatorului) sau activ (când răspunsul este opus
şi rezistent faţă de solicitare).
 Sugestibilitatea este reprezentată de proprietatea de a fi influenţat
în conduitele motorii, de comenzi exterioare sau chiar atitudini şi
gesturi cu aspect de imitaţie.
 Tulburările neurovegetative sunt reprezentate de: modificări ale
tonusului muscular, fasciculaţii, midriază, hipotensiune arterială,
cianoza extremităţilor, hipersecreţie salivară, sudorală şi
seboreică, reacţii vasomotorii, tulburări endocrino-metabolice.
 2. Tulburările conduitei motorii
prin perturbarea controlului
voliţional
2.1. Impulsiunile
 reprezintă acţiuni cu declanşare bruscă, cu caracter iraţional, brutal
sau periculos, aparând spontan sau ca o reacţie disproporţională la un
stimul extern, care apar ca o necesitate imperioasă, ce scapă controlului
voliţional al subiectului.

 Ele se pot manifesta ca acte heteroagresive, autoagresive, sau ca

distrugere de obiecte, omoruri, automutilări, sinucideri (de fapt
automutilări grave), violuri, cleptomanie, piromanie, fugi impulsive şi
mult discutata dipsomanie.
 Apar în structuri dizarmonice ale personalităţii, stări psihopatoide, stări
deficitare, schizofrenie, epilepsie.
2.2. Impulsivitatea
 este caracterizată drept dispoziţia unor subiecţi de a avea
impulsiuni. Aceasta poate fi constituţională sau dobândită
ca mecanism genetic, iar ca mecanism psihopatogenic, fie
exagerarea tendinţelor instinctiv-afective, fie scăderea
activităţii de frenare a acestora.
 Se întâlneşte în oligofrenii, structurări dizarmonice ale
personalităţii (personalităţile epileptice, explozive,
impulsive), stările psihopatoide (encefalite, traumatisme
cranio-cerebrale, epilepsie etc.), în patologia senilităţii.
2.3. Raptusul
 este reprezentat de manifestări paroxistice cu exprimare motorie, cu debut
exploziv, care apar, fie ca urmare a unei tensiuni afective extreme, a unui
automatism motor incoercibil sau avându-şi originea în activitatea
halucinatorie. Poate fi însoţit de amnezie lacunară. Se întîlneşte în cadrul
unei depresii înhibate, în schizofrenia catatonică, epilepsie, alcoolism.
2.4. Fugile
 constau în părăsirea domiciliului şi locului de muncă datorate nevoii
irezistibile a subiectului de a pleca. Cele 3 trăsături caracteristice ale fugii ar
fi: imprevizibilitatea, iraţionalitatea şi aproape întotdeauna limitarea în
timp. Rareori au un caracter inconştient, iar în aceste cazuri sânt urmate de
amnezie lacunară; de obicei apar într-o serie de circumstanţe care le
deosebesc ca mecanism psihopatologic: impulsivitate, trăiri delirante, stări
confuzionale. Se întîlnesc în : epilepsie, reacţii, traumatisme cranio-
cerebrale, boli toxico-infecţioase, structuri dizarmonice de personalitate,
schizofrenii, deliruri sistematizate, demenţe senile.
 La copii dereglările psihomotorii se întîlnesc mai des
decât la adulți. Instabilitatea motorie se poate
manifesta încă în perioada de sugar.
 Astfel de copii sunt supravioi, hiperiritabili, ţipă tare,
prezintă crize de furie, somnul este de scurtă durată.
 Dereglările psihomotorii sunt mai evidente de la vîrsta
de 4 ani când se poate observa următoarele: copilul se
plictiseşte repede de jucării, este agitat, se agaţă de tot
ce-l înconjoară, sunt dezinhibaţi.
 La şcoală fac grimase, provocându-i pe cei din jur,
devenind clovnii clasei. Deseori sunt impulsivi,
agresivi, dezorganizează procesul de studiu.
 Ecxitaţia catatonică la copii se caracterizează caricaturic din
loc în loc, se fugăreşte pe sine însuşi, sare streotipic în sus,
bate din palme, strigă aiurea, gândirea este întreruptă,
mişcările sunt impulsive, dorind să lovească pe cineva.
Periodic apar ecolalia, ecopraxia, copilul vorbeşte fără
întrerupere, de unul singur.
 În stupoarea catatonică se constată o stare de înţepenire
când capul poate să ia o poziţie incomodă, ca şi alte părţi ale
corpului, mâna sau piciorul ridicat. Apar elemente de
catalepsie cu negativism, mutism.
 La bolnavii cu psihoze organice, infecţioase, toxice, apar
excitaţii catatonoforme caracterizate prin mişcări
stereotipice, automate, impulsive, fără negativism. Apare o
nervozitate pronunţată cu stări disforice, cu plâns
neadecvat, cu o agresivitate impulsivă.
Activitatea generală psihomotorie poate fi:
 exagerată, stări deagitaţie psihomotorie,
 diminuată, stări de stupoare şi inhibiţie motorie.

 Stările de agitaţie psihomotorie constau în: mişcări, mimică,

gestică, etc., o producţie exagerată de acte motorii globale,
mişcări necoordonate şi incomplete.
 Stările de stupoare constau în suspendarea aparentă a oricării
activităţi psihomotorii, o inerţie accentuată. Bolnavul nu
părăsește patul, nu vorbeşte, nu reacţionează la stimuli externi,
refuză alimentaţia şi este inactiv până la tulburări de evacuare.
 Inhibiţia motorie constă în diminuarea tendinţei la activitate.
Actul motor este deficitar, fără vigoare, în toate elementele sale:
punct de plecare, execuţie, finalitate