Michelangello Bounarroti

(1475-1564)
pictor, sculptor [i arhitect florentin

Asemenea lui Leonardo da Vinci, era v\zut de c\tre contemporanii sai ca “o f\ptur\
dumnezeiasc\”. Pictor [i sculptor mai presus de a c\rei art\ crea]ia uman\ nu se poate `nchipui,
arhitect priceput [i `n construc]ia fortifica]iilor [i `n problemele tehnice, el era [i poet. Uneori
`[i nota forme scurte (catrene), fragmente sau chiar poezii `ntregi pe un carton sau pe o foaie
volant\, alteori `nchina scrisului mai mult\ vreme din r\gazul lui, c\ci nevoia exprim\rii prin
grai a fost la el permanent\.

Umil `n fa]a celor pe care-i iubea, m^ndru [i ferm `naintea celor `n gre[eal\, oric^t ar fi
fost ei de puternici, a fost omul care s-a mistuit cre\^nd.

~n vreme ce min]ile iscusite [i alese de pretutindeni se sileau s\ dea lumii o dovad\ a

frumoaselor `nsu[iri cu care firea [i bunavoin]a stelelor le `nzestrase min]ile [i ]ineau din tot
sufletul s\ imite, prin str\lucirea artei, m\re]ia naturii, spre a ajunge c^t mai aproape de acea
`nalt\ cunoa[tere c\reia mul]i `i spuneau inteligen]\, atotmilostivul p\rinte [i-a `ndreptat
`ndurator privirile c\tre P\m^nt [i v\z^nd nesf^r[ita z\d\rnicie a altor osteneli, `nfl\c\ratele
studii lipsite de orice rod [i credin]ele pline de `ng^mfare ale oamenilor - mai departe de
adev\r dec^t bezna de lumin\ - a luat hot\r^rea ca, pentru a ne sc\pa de at^tea gre[eli, s\ trimit\
pe P\m^nt un suflet care s\ fie la fel de iscusit `n oricare art\ [i me[te[ug [i care, prin `nsu[i
lucrul m^inilor sale, s\ ne arate ce `nseamn\ des\v^r[irea artei desenului `n ceea ce prive[te
schi]ele, contururile, umbrele [i luminile - menite s\ dea relief lucr\rilor de pictur\ - precum [i
`n ceea ce prive[te execu]ia unei sculpturi cu judecat\ s\n\toas\ ori - `n arhitectur\ - construirea
unor locuin]e `nc\p\toare, ferite de primejdii, s\n\toase, vesele, potrivite ca propor]ii [i bogate
`n tot felul de ornamente.
A voit, de asemenea, s\-l d\ruiasc\ [i cu adev\rata filosofie moral\, dar [i ca podoaba
ginga[ei poezii, pentru ca lumea s\-l sl\veasc\ [i s\-l admire ca pe unica ei oglind\ `n via]\, `n
munc\, `n sfin]enia purt\rilor [i `n toate faptele omene[ti [i pentru ca noi s\-l consider\m mai
degrab\ drept o f\ptur\ dumnezeiasc\, dec^t una p\m^nteasc\.
~n anul 1474, `n Casentino, sub o stea norocoas\ [i fericit\ lui Ludovico di Lionardo
Buonarroti, cobor^tor dup\ c^t se spune, din preanobila [i stravechea familie a con]ilor di
Canossa, i se na[te un fiu c\ruia i-a dat numele de Michelangelo - voind parc\ s\ dea de `n]eles
c\ acest copil era o f\ptur\ cereasc\ [i mai presus de muritorii de r^nd.
Cu vremea, copiii lui Ludovico au sporit a[a c\, neav^nd cine [tie ce avere, iar veniturile
fiindu-i sc\zute de tot, [i-a dat feciorii s\ prind\ unul din me[te[ugurile ce ]ineau de breasla
l^nii [i m\t\sii, iar pe Michelangelo, care, `ntre timp se facuse mai mare l-a dat la [coala de
gramatic\. Copilul `ns\ - pe care sufletul `l `mpingea c\tre desen - `[i cheltuia timpul liber
desen^nd pe furi[, din care pricin\ era ve[nic certat de tat\l s\u, ba uneori chiar [i b\tut, el
socotind c\ deprinderea unui asemenea me[te[ug era un lucru josnic [i nevrednic de st\vechea
lor familie.
Zi dup\ zi, dorin]a de a lucra a lui Michelangello sporea, iar Ludovico neput^nd s\-l
opreasc\ s\ deseneze [i v\z^nd c\ nu are `ncotro, s-a hot\r^t - pentru a scoate totu[i ceva din el,
s\-l dea s\ `nve]e aceast\ art\ pe l^ng\ pictorul Domenico Ghirlandaio. Michelangelo nu avea
decat 14 ani c^nd a venit `n atelierul lui Domenico.
Cre[teau at^t trupul c^t [i talentul lui Michelangelo `n a[a fel `nc^t Domenico r\m^nea
uimit v\z^ndu-l f\c^nd unele lucruri neobi[nuite pentru un t^n\r [i i se p\rea nu numai c\ acesta
`i `ntrecea pe ceilal]i tineri ci [i c\, deseori lucr\rile ucenicului puteau sta al\turi de cele
executate de el, ca maestru. La un moment dat, uluit de noul fel de a `nf\]i[a lucrurile, `nsu[iri
pe care cerul `l d\ruise pe un t^n\r de o v^rst\ at^t de fraged\, Domenico a spus: ” Acesta [tie
mai mult dec^t mine.”
Adev\rul este c\ `ntreaga sa [tiin]\ [i toat\ puterea gra]iei sale le c\p\tase din partea
naturii, sporindu-[i-le prin studii [i trud\.
Pl^ng^ndu-se c\ `n vremea sa nu se mai g\seau sculptori vesti]i [i str\luci]i, `n vreme ce
pictori se g\seau `n num\r mare – [i talenta]i [i cu faim\ - Lorenzo, care nutrea o dragoste
uria[\ at^t fa]\ de pictur\ c^t [i fa]\ de sculptur\, s-a hot\r^t s\ fac\ o [coal\, `n care scop i-a
cerut lui Domenico tineri din atelierul s\u cu `nclina]ii c\tre sculptur\.
A[a se face c\ Michlangelo ajunge s\ dob^ndeasc\ o odaie `n palatul lui Lorenzo, pe c^nd
nu avea dec^t 15 ani. ~n casa lui Lorenzo a r\mas p^n\ la moartea acestuia (1492).
~n tot acest timp Michelangelo a primit din partea lui Lorenzo o leaf\ de 5 duca]i pe lun\,
spre a-[i putea ajuta tat\l. ~n aceast\ perioad\ Michelangelo a sculptat dintr-o bucat\ de
marmor\, d\ruit\ de c\tre Lorenzo, lupta lui Hercule cu Centaurii, care a ie[it at^t de frumoas\,
`nc^t, uneori, pentru cel care o prive[te ast\zi, nu pare f\cut\ de m^na unui t^n\r, ci de a unui
maestru de seam\, c^t mai `nv\]at cu putin]\ [i priceput `n ale artei.
Gr\dina lui Lorenzo Il Magnifico era `n]esat\ de tot felul de antichit\]i [i bogat
`mpodobit\ cu numeroase picturi, care – fie pentru frumuse]ea lor, fie pentru a fi studiate, fie,
`n sf^r[it numai pentru pl\cerea de a fi privite - se aflau adunate laolalt\, `n acel loc ale c\rui
chei le avea tot timpul asupra sa Michelangelo, ca unul care era mai av^ntat dec^t celal]i `n
toate faptele sale [i se ar\ta `ntotdeauna hot\r^t [i plin de o neasemuit\ vioiciune.
Se spune c\ un pictor Torrigiano cu care se `mprietenise [i cu care f\cea [i glume, `mpins
de pizma ce-l `ncerca v\z^ndu-l pe Michelangelo mai pre]uit dec^t el [i mai `nzestrat `n ce
prive[te arta, l-a lovit pe acesta peste nas, dar cu at^ta s\lb\ticie, `nc^t rup^ndu-i-l [i
sf\rm^ndu-i-l, l-a l\sat `nsemnat pentru toata via]a.
Murind Lorenzo Il Magnifico, Michelangelo s-a `npoiat acas\ la tat\l s\u, ad^nc m^hnit
de moartea unui asemenea om, prieten al tuturor artelor.