VALORILE STILISTICE ALE UNOR PĂRȚI DE VORBIRE

(SUNSTANTIVUL, ADJECTIVUL) / ALE CATEGORIILOR GRAMATICALE

Figura de stil presupune o deviere de la uzul lingvistic normal, o schimbare într-un

anumit nivel al limbii, care facilitează expresia poetică sau pe cea oratorică, diferită de
grad de expresivitate ori persuasiune față de maniera comună de exprimare (…);
restructurare a limbajului dupa un cod propriu, cel al retoricii, bazat pe uzajul “figurat” al
termenilor și pe structuri sintactice specifice.

Rolul stilistic al substantivului

Categoriile gramaticale de gen și număr cunosc întrebuințări speciale, precum cele ce
urmează:
 Plurale marcate stilistic:
- ironice, depreciative (Ioneștii, Popeștii, creiere);
- cu functie de hiperbolizare (zăpezi, ploi, pământuri, peste mări și țări).
 Femininele peiorative și ironice (folosite pentru ambele genuri):
- substantive animate, mobile sau heteronimice: muiere (om fricos), baba
(om încet), nătăfleață (om bleg), mata (om slab), domnișoara (om delicat);
- substantive colective, epicene sau inanimate: animale (pupăza, lighioana,
ciurda, javra); obiecte (sperietoare, sorcova); boli (ciuma, râie, lepra, răpciuga) s.a.
 Antonomaza este procedeul stilistic prin care se realizeaza o convertire
a substantivelor proprii în substantive comune (și invers): dulcinee, harpagon etc.

Rolul stilistic al adjectivului

 Realizarea superlativului absolut antrenează numeroase procedee ale
afectului:
- folosirea termenilor adverbiali proveniți din substantive, în urma
adjectivului: frumoasă foc;
- derivarea cu prefixe de tipul: ultra-, hiper-, super-, extra- sau cu
sufixul –isim: ultraaglomerat, rarisim, simplisim;
- adăugarea unui complement circumstanțial de relație: fript de
ăarac, putred de bogat;
- utilizarea unor locuțiuni: frumos de mama focului, scump din
cale-afară, șmecher fără pereche;
- procedee fonetice: maaare;
- repetarea adjectivului: mare, mare;
- adăugarea unor construcții comparative: curat ca lacrima, lung
cât o zi de post.

Valori expresive ale cazurilor

Întrebuințarea substantivelor la diferite cazuri poate avea, pe lânga rostul gramatical,
și un substrat stilistic.
  Nominativul cu valoare stilistică include:
a) apozițiile metaforice: “Lira de argint, Sihleanu, Donici, cuib de-
nțelepciune” (M.Eminescu); G.Coșbuc, poetul țărănimii;
b) numele predicative care intră în alcătuirea definițiilor metaforice: “Foamea
e șarpe” (Al.Macedonski).

 Genitivul include structurile metaforice:

a) șosea de praf / prăfuită > praful șoselei; cer senin > seninătatea cerului;
b) ochi ca marea > marea ochilor.

 Dativul adnominal are nuanța populară sau arhaică, solemnă: nepot mamei
mele; “Preot deșteptarii noastre, semnelor vremii profet” (M.Eminescu)
 Acuzativul își actualizează valențele expresive prin:
a) epitete metaforice: “lan de diamanturi” (V.Alecsandri);
b) comparații: nori ca argintul; “lumina cât un sâmbure de mac”
(M.Eminescu)
c) constructii atributive metaforice: “niște pari de lumânări” (B.Delavrancea)
 Vocativul, caz al adresării, susține atât funcția emotivă, cât și pe cea fatică.
Insoțește frecvent propoziții interogative sau exclamative, uneori eliptice de predicat:
“Cum, domnule? Ai stat două ore acolo, așteptând?” (Camil Petrescu)
Întrebuințări speciale (expresive) ale vocativului:
a) Vocative emfatice, cu rol de insistență, întâlnite în:
- enunțuri solemne: Doamnelor și domnilor! ; Stimțti oaspeți!;
Onorat auditoriu!;
- vorbirea curentă (adresarea către o persoană sau invocarea
divinității): “Doamne, cumnățică-hai!”;
- literatura artistică, prin:
– invocațiile retorice: “O, tu crai cu barba-n noduri...”
(M.Eminescu);
– discursul solemn: “O, pădure tânără!”
(B.Delavrancea) sau parodic (marcă a infatuării): “Domnilor!...
Onorabili cetățeni!... Fraților!...” (I.L.Caragiale)
b) Vocative peiorative și ironice:
- Nume de animale: măgarule!
- Adjective substantivizate: deșteptule!;
savantule!
- Termeni de adresare: cucoanaă!, cumetre!,
nene!
c) Vocative personificatoare (nume de inanimate folosite la
vocativ): “Bâtrane Olt!” (O.Goga).