Imperiul Britanic 

este numele atribuit Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și fostelor

dominioane, colonii, și altor teritorii aflate sub stăpânirea Coroanei Britanice de la sfârșitul secolului al
XVI-lea până la mijlocul secolului al XX-lea. Apogeul Imperiului Britanic a fost atins la începutul secolului
al XIX-lea, cuprinzând peste 20% din suprafața uscată a Terrei și mai mult de 400 milioane de locuitori,
fiind cel mai mare imperiu din istorie.
Bazele Imperiului Britanic au fost puse în timpul domniei Elisabetei I (1558-1603). Sub domnia sa,
sprijinul statului pentru explorarea navală a ,,Noilor Lumi” a crescut foarte mult, și, în 1580, Sir Francis
Drake a devenit primul englez care a navigat în jurul lumii. Relații de schimb și comerciale au fost deja
stabilite peste mări de Compania Indiilor Orientale, înființată în 1600. Totuși, colonizarea engleză în cele
două Americi era aproape inexistentă în secolul XVI. Prima tentativă de colonizare a fost făcută
pe insula Roanoke, de pe coasta nord-americană, în 1585, de către Sir Walter Raleigh. Această
așezare nu a rezistat, și Anglia nu va mai avea nici o tentativă de explorare și colonizare în cele două
Americi, până în 1604, după pacea încheiată cu Spania.