Anizotropia 

este proprietatea caracteristică anumitor corpuri, constând în dependența

unor mărimi mecanice, electrice, optice etc., numite constante de material, de direcția de-a lungul căreia
este exercitată acțiunea exterioară.
Se explică prin particularitățile de structură ale corpurilor, fiind prezentă:

 la corpurile cristaline, datorită așezării regulate a ionilor în nodurile unei rețele asimetrice;

 la corpurile amorfe, de exemplu sticla, în cazul în care așezarea dezordonată a particulelor
constituente este tulburată sub acțiunea unor forțe exterioare;
 la corpurile ale căror molecule sunt sisteme anizotrope.
De obicei, dacă un mediu este anizotrop pentru un anumit fenomen, el prezintă anizotropie și pentru
alte fenomene. Există totuși cazuri în care mediul poate fi considerat izotrop pentru unele fenomene și
anizotrop pentru altele. De exemplu, cristalul de sare de bucătărie (NaCl) prezintă anizotropie la
solicitări mecanice, dar este izotrop din punct de vedere optic.

Anizotropie optică[modificare | modificare sursă]

Anizotropia optică reprezintă calitatea unui mediu transparent de a transmite lumina în mod diferit, în
funcție de direcția de propagare a acesteia. Fasciculul incident pe un astfel de mediu este, în general,
descompus în două fascicule dintre care unul (fasciculul ordinar) se propagă în conformitate cu
legile opticii geometrice, iar celălalt (fasciculul extraordinar) nu respectă aceste legi. Acest fenomen
numit "birefringență" (sau dublă refracție), apare la un număr mare de substanțe (cristaline sau amorfe)
omogene, care sunt anizotrope pentru fenomenele luminoase.