Capitolul

4
UTILITATEA ECONOMICĂ ŞI
BUNA GESTIONARE A
BUNURILOR ECONOMICE

1
 4.1. Aspecte teoretice privind utilitatea economică
4.2. Conştientizarea utilităţii economice în alegerea bunurilor

§ 4.1. Aspecte teoretice privind utilitatea economică

„În contact direct şi permanent cu natura, cu viaţa naturală, omul

caută să-şi creeze o viaţă nouă, viaţa personală, să cunoască natura şi
viaţa ei pentru a-i smulge cât mai multe bunuri de care el are tot mai mare
nevoie; din lupta aceasta cu natura, cu viaţa naturii, se naşte ce-a de-a
doua viaţă, viaţa personală, al cărei principiu fundamental este acela că
omul poate produce scopuri şi lucruri, nu prin nimicirea obiectelor naturii,
ci prin transformarea lor într-o formă mai înaltă; principiul acestei
destinaţiuni a existenţei personale e nemărginirea, infinitul, o naştere în
veci nouă. Omul produce totdeauna ceva nou; îndată ce scopul vieţii
personale, al vieţii economice, este ajuns, intră în acţiune o a doua latură
a procesului: consumaţiunea, prin care ceea ce s-a lucrat se consumă.
Cursul acestei vieţi e un cerc. Va să zică, ceea ce numim viaţa averilor nu
e un şir de lucruri şi noţiuni moarte, ci un proces viu; înseamnă altfel spus,
producţia socială văzută ca o unitate indestructibilă a celor două momente
principale extreme: producţia şi consumul”1.

Mihai Eminescu, cel mai mare poet al neamului românesc

abordează la fel de bine şi problemele politicii şi economiei. Astfel, în
câteva cuvinte, într-o formă intensă şi cuprinzătoare, sunt exprimate

1
Crişan, Radu Mihai, Strategie economică eminesciană, ed. Cartea Universitară, 2003,
pag.75.

2
fundamente ale vieţii economice, ale folosirii resurselor limitate, ale
bunurilor şi serviciilor de producţie şi de consum.
Utilitatea reprezintă capacitatea reală sau presupusă a unui bun de
a satisface o nevoie umană prin folosirea sa în producţie sau în consumul
final. Utilitatea este dată de proprietăţile, de însuşirile (fizice, chimice,
estetice, etc.) proprii fiecărui bun economic. Utilitatea dobândeşte sens
economic în condiţiile în care se stabileşte o relaţie între caracteristicile
bunului şi cel puţin una dintre nevoile individului sau societăţii, indiferent
de faptul că este o nevoie reală sau una indusă prin obiceiuri, modă,
credinţă, dorinţă, etc.
Sensul economic al utilităţii este condiţionat de conştientizarea
relaţiei dintre caracteristicile bunului economic şi nevoi, atunci când
oamenii sunt convinşi că bunurile economice le aduc o satisfacţie reală.

Utilitatea depinde în primă fază de calităţile bunului sau

serviciului dar în raport cu omul ea are întotdeauna o nuanţă strict
subiectivă2.

Aprecierea utilităţii economice diferă de la un om la altul. Nuanţele

diferenţiate sunt determinate de capacitatea intelectuală şi profesională a
omului, de aprecierile sale, de gusturi, de mediul în care acesta se
manifestă, de caracteristici comportamentale şi temperamentale,
bineînţeles instrumentul în jurul căruia gravitează toate aceste
caracteristici fiind banii – statutul financiar şi material al omului.

Utilitatea economică sintetizează importanţa pe care o persoană o

acordă la un moment dat şi în condiţii determinate, fiecărei unităţi dintr-o
2
Dobrotă, Niţă, coord., op. cit., pag.453-454.

3
mulţime de bunuri identice pe care nu le posedă, dar pe care este dispus
să le cumpere. Utilitatea reprezintă satisfacţia pe care omul o resimte prin
consumarea unei cantităţi determinate dintr-un bun sau serviciu.
Această abordare neoclasică poate aşeza alături de atributul
cantităţii şi pe cel al calităţii. În actuala perioadă se pune accentul utilităţii
prin prisma calităţii unui bun, de multe ori nu într-o cantitate foarte mare.
Paradoxal însă, tot în perioada noastră, utilitatea este apreciată de
oamenii cu un statut material consistent în special prin prisma cantităţii.
Această abordare este determinată de faptul că utilitatea nu mai este
trecută şi prin alte filtre ale calităţilor umane, etalonul prin care se
excelează fiind strict aspectul financiar.
Un bun poate avea utilitate economică pentru un om într-o
intensitate considerabilă dar pentru altul nu poate avea deloc. Acelaşi bun
poate avea utilitate crescătoare sau descrescătoare pentru acelaşi om, în
funcţie de durata de timp de care se bucură sau se plictiseşte de acel bun,
de cantitatea consumată, de alte bunuri cu calităţi similare apărute pe
piaţa concurenţială.

Pe măsură ce apare saturaţia de natură fizică sau psihologică

utilitatea bunului scade considerabil.

În funcţie de anumiţi indicatori de sine stătători sau caracterizări

strict subiective, utilitatea economică poate fi măsurată după mai multe
criterii.
Utilitatea economică totală reprezintă satisfacţia resimţită de un
om în urma consumului unor cantităţi succesive dintr-un bun sau din
bunuri diferite într-o perioadă dată.

4
 Utilitatea economică unitară reprezintă satisfacţia, intensitatea
dorinţei, a nevoii pe care o aduce o doză dintr-un bun consumat de către
un om.
Utilitatea marginală reprezintă satisfacţia, preţuirea pe care un om
o dă ultimei cantităţi consumate dintr-un bun economic. Utilitatea
marginală are tendinţa să se reducă cu fiecare unitate consumată. Astfel,
intensitatea nevoilor se diminuează şi fiecare unitate sau doză consumată
satisface o nevoie de o intensitate mai mică. Atunci când nevoia pentru un
bun este în totalitate satisfăcută, utilitatea marginală este nulă 3.

§ 4.2. Conştientizarea utilităţii economice în alegerea

bunurilor

Prin vânzarea de bunuri şi servicii, producătorul urmăreşte

maximizarea profitului. Indiferent de natura bunurilor sau serviciilor, de
scopul în care sunt utilizate sau consumate, filosofia producătorului are în
vedere doar câştigul financiar, cucerirea pieţei şi depăşirea concurenţei.
Prin cumpărarea de bunuri şi servicii, consumatorul urmăreşte să
îşi satisfacă nevoile economice personale. În economie, satisfacţia pre
sau post cumpărare îmbracă caracteristicile utilităţii. Consumatorul alege
acele bunuri şi servicii pe care le consideră folositoare sau de importanţă
vitală, dar acestea sunt alese şi cumpărate în funcţie de anumite
condiţionalităţi şi constrângeri.
Constrângerea principală este determinată de componenta
financiară. Oamenii cu posibilităţi financiare consistente îşi permit
satisfacerea mai multor nevoi. Condiţionalităţile sunt determinate de
capacitatea intelectuală şi culturală a omului, de mediul în care se
3
Dobrotă, Niţă, coord., op. cit., pag.454.

5
manifestă, de priorităţi şi conjuncturi prevăzute sau neprevăzute. Influenţa
externă, a mediului sau a mesajelor mediatice este importantă şi în
alegerea bunului sau serviciului şi astfel în percepţia utilităţii.
Măsurarea utilităţii este realizată prin prisma mai multor instrumente
şi curente de gândire. Utilitatea economică depinde mai mult de factori de
natură psihologică, subiectivi sau de mediu de manifestare (social, natural,
politic, profesional). Au fost consacrate două scale de măsurare a utilităţii
economice: măsurarea cardinală şi măsurarea ordinală.
Măsurarea cardinală presupune ca un consumator dat să acorde
fiecărei unităţi dintr-un bun sau altul o valoare mai mare sau mai mică,
exprimată printr-un număr de unităţi de utilitate, denumite generic utili. Dar
acest gen de măsurare nu poate depăşi limitele unui laborator didactic
deoarece nu există un etalon universal acceptat pentru a măsura
satisfacţia.

De multe ori, deşi nu se poate constitui într-un etalon al utilităţii,

utilitatea este măsurată prin suma de bani care se plăteşte pentru
cumpărarea bunurilor.

Măsurarea ordinală presupune ordonarea de către un consumator

a bunurilor după preferinţe, priorităţi în condiţii determinate de anumiţi
factori.
În măsurarea ordinală a utilităţii, consumatorul îşi elaborează unul
sau mai multe programe de consum. Programul de consum (reţeta de
consum) reprezintă specificarea unor cantităţi determinate din bunurile
diferite care îi asigură unui consumator dat o anumită utilitate agregată.

6
 Programul de consum reprezintă expresia sistemului de nevoi al
consumatorului.

Deşi consumatorul îşi proiectează programele de consum în funcţie

de dorinţele şi exigenţele sale, el se confruntă cu restricţii economice, are
un anumit venit disponibil, iar preţurile unitare ale bunurilor economice
sunt date şi reprezintă variabile de natură externă în raport cu decizia
acestuia. Cu banii disponibili şi în condiţiile unor preţuri date consumatorul
poate realiza diferite combinaţii de cumpărare şi respectiv poate cumpăra
diferite cantităţi în funcţie de anumite determinări date.
În relaţia dintre preferinţele subiective ale consumatorului şi
restricţiile economice, cumpărătorul trebuie să aleagă programul propriu
de consum.

În teoria economică se consideră că un consumator îşi asigură

echilibrul atunci când obţine în urma cumpărării bunurilor dorite, cea mai
mare satisfacţie posibilă, în raportul dorinţe – posibilităţi financiare.

În această ecuaţie cumpărătorul trebuie să se manifeste ,,atât cât îl

ţine pătura” şi să acţioneze conştient în alegerea şi cumpărarea bunurilor.
Volumul cheltuielilor trebuie să se încadreze în buget.
Echilibrul consumatorului se modifică şi are caracter dinamic
deoarece preferinţele sale se modifică continuu, venitul poate să crească
sau să scadă, la fel şi preţurile pot să crească sau să scadă 4.

4
Popescu, Constantin, coord., op. cit., pag.145-159.

7
 Modificarea preţului şi venitului determină comportamente specifice
ale consumatorului, denumite efecte de substituire şi efecte de venit.
Efectul de substituire reprezintă posibila înlocuire a unui bun sau
a cantităţii dintr-un bun ca urmare a modificării preţurilor. De regulă
reducerea preţului conduce la creşterea cantităţii bunului cumpărat.
Efectul de venit reprezintă modificarea venitului consumatorului ca
urmare a schimbărilor care au loc la nivelul preţurilor 5.

Utilitatea economică se află într-o relaţie de conştienţă cu buna

gestionare a veniturilor şi a bunurilor.
Buna gestionare sau mai popular buna gospodărire reprezintă o
calitate fundamentală care se învaţă şi se perfecţionează pe componenta
microeconomică, o „reprezentare a celor şapte ani de acasă ai
macroeconomiei”.
În economia unei ţări, a unei localităţi, a unei companii sau a unei
familii se întâlneşte expresia „bun gospodar”. Dacă treaba merge bine
înseamnă că entitatea economică sau ţara are un bun gospodar, în caz
contrar are nevoie de un bun gospodar.
Problema unei bune gestionări apare atunci când resursele sunt
limitate şi apare necesitatea opţiunii, a alegerii celei mai avantajoase căi
de folosire a resurselor. Resursele sunt limitate, dacă le folosim într-un
scop nu prea se mai pot folosi în alt scop. Buna gospodărire este o
alegere: dacă am o sumă de bani şi fac o investiţie imobiliară nu mai pot
să iau şi autoturism. Dacă folosesc economiile pentru a cumpăra un bun
scump trebuie să renunţ la cumpărarea altui bun sau serviciu.
Filosofia ţăranului în agricultură poate contribui cu multe reflecţii în
gândirea economică. El dispune de un teren cu o suprafaţă limitată. Într-

5
Dobrotă, Niţă, coord., op. cit., pag.187.

8
un an se hotărăşte să cultive o plantă şi va renunţa la cultivarea alteia. Va
cultiva acea plantă care conform experienţei şi previziunilor lui îi va aduce
câştiguri cantitative, calitative şi financiare dacă se va hotărî să vândă
produsul brut sau prelucrat. Un bun gospodar se va gândi şi la viitor şi la
alternanţa culturilor şi va avea grijă şi de calitatea naturală a pământului
pentru a avea cât mai multe câştiguri6.
De la nivelul gospodăriei de la ţară se poate trece la problema
gestiunii unei ţări. Diferă doar instrumentele de abordare şi complexitatea
problemelor, esenţa este aceeaşi, teoria economică studiind aceste
aspecte pe componenta macroeconomică.
Viaţa omului are atâta valoare cât îi putem conferi trăind fericiţi şi
decenţi, dezvoltând tot ce e bun şi frumos în noi şi în jurul nostru. Oamenii
trebuie să îşi înnobileze viaţa, să creeze o lume fără foamete, teamă şi
boli, o lume paşnică în care să domnească decenţa, echitatea,
bunăvoinţa, armonia şi cinstea şi care să fie condusă de înţelepciune şi
pricepere. Buna gestionare a vieţii economice poate să conducă la
înnobilarea vieţii, în caz contrar plătim tribut relei gestionări. Marile crize şi
evenimente dramatice ale lumii şi ale omului au fost determinate în
principal de cauze economice.

În intervalul determinat de exigenţe şi limite, libertatea de a

alege conştient şi natural reprezintă o trăsătură fundamentală a
omului7.

6
Balcerowicz, Leszek, Libertate şi dezvoltare – economia pieţei libere, ed. Compania,
2001, pag.237-238.
7
Popescu, Constantin, Trandafir, Cornel, Economia sub dictatul limitării, vol.I, Editura de
Sud, Craiova, 2001, pag.88.

9
10
11