GRECU FLORENTINA – MIHAELA

GRUPA 203

CONCURSUL DE NORME PENALE

I. INTRODUCERE

Norma juridică de drept penal este o măsură care se aplica în toate

cazurile aflate în sfera acesteia de reglementare, în intervalul de timp în care
aceasta se află în vigoare, într-un anumit spaţiu definit ca teritoriu şi unor
subiecte de drept care participă la circuitul juridic din acest spaţiu.
Ceea ce defineşte norma juridică de drept penal este conţinutul şi
strucutura specifică acesteia, precum şi sancţiunile aplicabile în cazul
nerespectării acesteia¹. Altfel spus, norma juridică penală este alcătuită din
„descrierea faptei incriminate de către legiuitor, regulile după care se va proceda
la tragerea la răspundere penală precum şi sancţiunile aplicabile în mod
obligatoriu, ca o consecinţă a comportamentului ilicit avut”².
Scopul aplicării legii penale este de a apăra, împotriva oricărei forme de
infracţiune, România, suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea
statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, ordinea de
drept³, precum şi totalitatea aspectelor sociale ce definesc un stat de drept.
În vederea stabilirii incidenţei legii penale în raport cu timpul, este absolut
necesară stabilirea momentului săvârşirii infracţiunii şi momentul producerii
rezultatului. Astfel, în cazul în care rezultatul acţiunii sau inacţiunii incriminate
se produce imediat, stabilirea momentului comiterii nu prezintă nicio problemă,
deoarece se apreciază că momentul săvârşirii coincide cu momentul executării
acţiunii sau inacţiunii şi producerii rezultatului, caz în care se va aplica legea în
vigoare la acel moment. În cazul infracţiunilor care au o prelungire în timp,
Codul penal stabileşte la art. 154, alin. (2) că termenele de prescripţie a
răspunderii penale încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.Aceste
termene sunt diferite în cazul infracţiunilor continue, continuate, de obicei şi
progresive.
S-a reţinut în jurisprudenţă că atunci când actele de executare ale unei
infracţiuni îşi au momentul de începere sub imperiul unei legi şi continuă sub
imperiul altei legi penale, se aplică întotdeauna legea nouă, deoarece momentul
de epuizare al infracţiunii s-a produs în timpul cât aceasta este în vigoare³ .
_______________________________________________________________
¹ Al. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform noului Cod penal, ediţia 2, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2014, p.32.
² I.A. Barbu, Drept penal. Partea generală. Curs universitar, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016,
p.21.
³ ÎCCJ, s.pen., dec. nr. 2570 din 18 aprilie 2005, citată în lucrarea colectivă, coordonator T. Toader,
Codul penal şi legile speciale – doctrină, jurisprudenţă, decizii ale Curţii Constituţionale, hotărâri
CEDO, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p.10 apud I.A. Barbu, Drept penal. Partea generală. Curs
universitar, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p.33.

1
GRECU FLORENTINA – MIHAELA
GRUPA 203

II. NOŢIUNE

În dreptul penal român, concursul de norme penale reprezintă situaţia în

care o faptă este incriminată de către legiuitor, atât în dispoziţiile din Codul
penal, cât şi în legile speciale cu incriminări şi pedepse, sau în mai multe
dispoziţii din Codul penal sau din legile speciale cu incriminări şi pedepse ¹.
Altfel spus, ne aflăm în faţa unui concurs de calificări când există două sau mai
multe norme aflate concomitent în vigoare și care au vocație de a primi aplicare
cu privire la aceeași faptă.
Concursul de norme penale va exista atunci când sunt în vigoare în acelaşi
timp două sau mai multe norme penale şi care au vocaţie a fi aplicate cu privire
la aceeaşi faptă.
În doctrină ², în cazul concursului de norme penale au fost examinate mai
multe forme, şi anume : calificări alternative (există atunci când, între
conţinuturile legale ale infracţiunilor susceptibile de a fi reţinute există o
opoziţie esenţială, astfel încât alegerea unei calificări o exclude în mod necesar
pe cealaltă), calificări incompatibile (când o infracţiune este consecinţa logică
şi, întrucâtva, naturală a alteia cu care se confundă, căci ele tind să protejeze
acelaşi interes colectiv sau individual, şi au la bază o rezoluţie infracţională
unică), calificări redundante (când acoperă în întregime faptele deja incluse într-
o altă calificare), concursul între o calificare generală şi una specială (se aplică
principiul specialităţii, norma cu caracter special având prioritate faţă de norma
generală), concursul între două calificări, dintre care una constituie element sau
circumstanţă a celeilalte (va exista de cele mai multe ori în ipoteza infracţiunii
complexe, când norma de incriminare a faptei complexe şi norma incriminatoare
a faptei absorbite par a avea deopotrivă aplicabilitate în speţă), calificări
echivalente (când aceeaşi activitate materială intră sub incidenţa a două calificări
de nivel identic).

III. CONDIŢIILE CONCURSULUI DE NORME PENALE

1. Existenţa unei singure infracţiuni

Primul aspect care se impune a fi stabilit este determinarea noţiunii de
infracţiune. Aceasta reprezintă comportamentul uman, expresia personalităţii
făptuitorului, fapta (constând în acţiune sau inacţiune) neconformă ordinii
sociale impuse de legiuitor. Sub aspect legislativ, infracţiunea este definită ca
fiind „fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi
imputabilă persoanei care a săvârşit-o.”³.
Este necesară existenţa unui astfel tip de faptă şi îndeplinirea tuturor
________________________________________________________________
¹ Al. Boroi, op.cit.
² C. Duvac, Concursul de norme penale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016.
³ Art. 15 alin. (1) C. pen

2
GRECU FLORENTINA – MIHAELA
GRUPA 203

condiţiilor impuse de legiuitor pentru a se putea angaja răspunderea penală.

2. Existenţa a două sau mai multe norme penale
Fiind vorba de o relaţie parte - întreg în ceea ce priveşte norma penală şi
legea penală, cele care concurează sunt normele penale. În acest caz, norma de
incriminare este cea care descrie conduita interzisă sau impusă de legiuitor,
modelul legal, abstract care trebuie respectat.
Este necesară, deci, existenţa a două sau mai multe norme penale care
protejează acelaşi obiect juridic, fie că este vorba de norme generale care
realizează concurs cu norme speciale sau de norme între ale căror conţinuturi
presupus aplicabile există o opoziţiei evidentă.Per a contrario, o singură normă
care reglementează un anumit comportament social nu constituie un concurs de
norme penale.
3. Normele penale să fie concomitent în vigoare
Intervalul de timp dintre momentul intrării şi momentul ieşirii din vigoare
a unei norme penale este elementul care condiţionează acţiunea acesteia asupra
unei infracţiuni săvârşite¹. Pe cale de consecinţă, rezultă necesitatea stabilirii
limitelor şi a efectelor, sferei de aplicare în timp a normei penale pentru a se
putea permite delimitarea ei de alte norme penale care ar emite pretenții de
aplicare în același timp. În plus, precizarea incidenței unei anumite legi penale
asigură implicit și respectarea principiului legalității incriminării şi pedepsei
raportat la momentul săvârşirii faptei concrete ². O particularitate a acestei
condiţii o reprezinta determinarea momentului săvârşirii infracţiunii pentru a
înlătura cazurile de aplicare a unei legi penale care nu mai este în vigoare
Așadar, pentru a exista posibilitatea punerii în discuție a instituției
concursului de calificări, fapta care atrage răspunderea penală trebuie să se
situeze în intervalul de timp cât normele incriminatoare se află în vigoare.
4. Vocația normelor penale de a primi aplicare cu privire la aceeași faptă
materială
Se consideră în general că pentru existența concursului de norme este
necesar ca obiectul juridic protejat să fie același în ceea ce priveşte normele
coincidente, element care se poate determina din perspectiva normei penale şi nu
a legii penale³. Atât normele penale generale ( din Codul penal), cât şi normele
penale speciale trebuie sa incrimineze acelaşi comportament socialmente
periculos pentru a putea vorbi de un concurs de calificări. Fapta săvârşită
considerată infracţiune primește o încadrare juridică multiplă pentru că normele
de incriminare susceptibile de aplicare în cazul respectivei conduite au elemente
comune în structurile lor. Totuşi, o faptă este sancţionată conform normei penale
căreia îi îndeplineşte toate exigenţele.
________________________________________________________________
¹ Art. 3 C. Pen
² G. Antoniu, Aplicarea legii penale în timp şi spaţiu, în “Revista de Drept Penal”, nr. 4/2001, p. 9.
³ C. Duvac, Concursul de norme penale (Concursul de texte). Reflecții, în “Revista de Drept Penal”,
nr. 2/2009, p. 64 apud C.G. Feşteu, Concursul de calificări (I), în „Penalmente relevant”, nr. 1/2016,
p. 69-70.

3
GRECU FLORENTINA – MIHAELA
GRUPA 203

IV. APLICAŢII PRACTICE ALE SOLUŢIONĂRII CONCURSULUI DE

NORME PENALE
Concursul de norme penale reprezintă un instrument esențial pentru întreg
dreptul penal întrucât ajută la o corectă încadrarea juridică a unei fapte (acţiune
sau inacţiune). Având în vedere această asociere între fapta săvârşită şi norma
incriminatoare, va avea aplicabilitate o unică normă corespunzătoare unei unice
infracţiuni, iar în funcţie de această încadrare juridică se vor produce toate
efectele juridice.
O particularitate a concursului de legi constă în înlăturarea efectelor
normei excluse de la aplicare. Soluționarea concursului de norme conduce la
aplicarea unei singure sancțiuni pentru infracțiunea respectivă. Cum fiecare
normă de incriminare are prevăzută o pedeapsă legală abstractă, ale cărei limite
speciale minime și maxime sunt evaluate de legiuitor, pedeapsa aplicată în cazul
concret va trebui să se încadreze între aceste limite, în funcție de circumstanțele
concrete ale cauzei, ale faptei și ale persoanei inculpatului, procedându-se la
individualizarea judiciară a pedepsei¹.
S-a reţinut într-o speţă că numiţii A.D. şi G.V. au tăiat într-o noapte 20 de
arbori aparţinând Ocolului Silvic Covasna cu un motoferăstrău şi i-au transportat
cu o maşina tip camion cu macara în satul vecin unde, ulterior, i-au vândut
localnicilor obţinând suma de 3500 lei. Conform Codului penal, infracţiunea
săvârşită de cei doi indivizi se încadrează din punct de vedere juridic la art. 229,
alin. (1) şi alin. (2) privind furtul calificat, însă în materia infracţiunilor comise
la regimul forestier, există o reglementare specială şi anume Legea nr. 46/2008
privind Codul silvic. Astfel, cei doi inculpaţi vor fi sancţionaţi conform art.107
şi art.109 din această lege.
Într-o altă speţă s-a reţinut că numitul F.L., procuror pe lângă Parchetul de
pe lângă Curtea de Apel Oradea, a pretins şi a primit suma de 50.000 lei de la
familia numitului S.V pentru a interveni la judecătorul care urma să pronunţe o
hotărâre în dosarul de furt al numitului S.V. pentru soluţionarea cu amendă a
cauzei. Infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă sunt prevăzute de art.
289 şi 291, Cod penal, dar, condiţia ca aceste infracţiuni să fie săvârşite de către
un procuror face trimitere la art. 7 din Legea nr.78/2000 care prevede că „faptele
de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care [...]
este judecător sau procuror [...]se sancţionează cu pedeapsa prevazută la art. 289
sau 291 din Codul penal, ale cărei limite se majorează cu o treime.” Aşadar,
inculpatul F.L. va fi sancţionat conform art. 7 din Legea nr.78/2000, limitele
pedepsei prevăzute de Codul penal fiind majorate cu o treime.

V. CONCLUZII
Instituția concursului de calificări este una controversată și dezbătută
deoarece nu există prevederi legale care să o reglementeze şi care să îi confere
stabilitate juridică, fiind, așadar, necesară identificarea unor reguli abstracte și
___________________________________________________________________________
¹ C.G. Feşteu, Concursul de calificări (I), în „Penalmente relevant”, nr. 1/2016, p. 71.

4
GRECU FLORENTINA – MIHAELA
GRUPA 203

generale, conturate de-a lungul timpului pe baza jurisprudenţei şi a doctrinei.

Aceste reguli sunt destinate să orienteze judecătorul în munca sa pe baza
unui sistem conceptual, în crearea cadrului de aplicare coerentă şi previzibilă a
legii penale.

5
GRECU FLORENTINA – MIHAELA
GRUPA 203

BIBLIOGRAFIE

1. Al. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform noului Cod penal,
ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014.
2. I.A. Barbu, Drept penal. Partea generală. Curs universitar, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2016.
3. C. Duvac, Concursul de norme penale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2016.
4. Codul penal
5. G. Antoniu, Aplicarea legii penale în timp şi spaţiu, în “Revista de Drept
Penal”, nr. 4/2001.
6. C.G. Feşteu, Concursul de calificări (I), în „Penalmente relevant”,
nr. 1/2016.
7. M. Udroiu, Fișe de drept penal. Partea generală. Noul Cod penal, Ed.
Universul Juridic, București, 2014.