Samoilă Andreea || grupa 54

Imagining the landscape of the cities

Prof. Arch. Valerio Morabito
Organizat de UAUIM
9.04.2021

The City of Imagination este un proiect la care a lucrat din 2017, iar acesta a scris articole în multe
reviste de peisagistică și a fost foarte premiat în acest domeniu.

Valerio Morabito prezintă o serie de lucrări recente de arhitectură peisagistică, precum și o serie de
desene din cartea „The city of imagination”.

Primul proiect prezentat este grădina Terreforti din Sicilia, Italia. Este o grădină tradițională cu pereți
din piatră. Această grădină a fost realizată fără niciun desen tradițional - a fost făcută ca design direct în
grădină, deoarece era foarte greu de înțeles terenul. De la o serie de picturi a fost inspirată poarta de acces în
grădină. Terenul este terasat, iar malurile de pământ sunt susțiune de pereți din piatră - peste care se revarsă
vegetație. Toată această terasare, se termină într-un plan orizontal mai generos, unde se află o piscină de tip
infinity pool. Peretele dinspre vale al piscinei este decorat cu o serie de panouri pictate de către Valerio
Morabito. După elaborarea grădinii, a fost elaborat masterplanul.

Al doilea proiect este A Dancing Pavilion din Chengdu, China, unde a fost renovat un waterfront,
printr-un exoschelet pentru un pavilion vechi. Intervenția are scopul de a apropia relația pavilionului cu apa.
Pavilionul existent era ridicat pe o scenă rotundă, cu scări perimetrale. Clientul voia să distrugă pavilionul și
să creeze unul nou, dar arhitectul nu a fost de acord - a vrut să îl păstreze, dar să îi schimbe sensul și să îl
îmbunătățească. Valerio Morabito propune un exoschelet din lemn, care să danseze și să interacționeze cu
pavilionul. Structura originială, din metal, pare că plutește peste structura ușoară din lemn și pare că
pavilionul plutește.

Al treilea proiect este The Garden of Cultural Heritage din Yangzhou, China. Arhitectul a vrut să
creeze o conexiune între grădina tradițională chinezească și cea italienească. Masterplanul conținea astfel o
serie de spații de amenajat pentru grădina europeană, unde a lucrat și Valerio Morabito. Arhitectul a vrut să
lucreze cu pereți, să închidă o serie de trasee cu pereți și să direcționeze oamenii. Apoi, a împărțit zona în
patru grădini mai mici, care la rândul lor aveau o serie de grădini și mai mici. Toate cele patru grădini erau
conectate unele cu altele. Totodată, în fiecare grădină este câte un pavilion.

Ultimul proiect este Villa Museum din Beijing, China. Arhitectul a dorit să creeze o vilă destul de
tradițională, pe acest teren aflat în pantă, la baza căreia este un lac. Accesul se face din partea superioară și se
coboară până la casă. Intrarea nu se face însă atunci când se ajunge direct la casă, ci omul intră într-o
grădină, trece pe sub locuință, intră într-o grădină și vede lacul și apoi se întoarce și intră în clădire. Casa este
astfel un colaj format din mai multe curți, fiecare cu dimensiuni și valențe diferite. Când omul se află la
nivelul străzii, se percepe doar un etaj din vilă, ambele etaje descoperindu-se când se coboară panta.

În cartea „The city of imagination”, Valerio Morabito publică o serie de desene de peisagistică care
au ca sursă de imaginație orașul. Aceste schițe sunt rezultatul observațiilor și al urmelor găsite în peisajul
urban, fie ele discrete sau evidente. Astfel, Morabito consideră că procesul de colectare și memorare al
informației este felul în care memoria poate fi percepută ca un element de bază al creativității. Fiecare desen
ilustrează experiența personală a arhitectului în oraș, dar niciunul nu ilustrează un oraș existent, ci sunt mai
degrabă o suită de interpretări și urme colectate în timpul perioadei lucrului, timpului liber sau în timpul
diferitelor activități. Un exemplu este desenul „Edinburgh underground”, unde Morabito ilustrează cum vede
un oraș medieval, cu traseele sale pe sub clădiri. Desenul final nu îl face pe privitor să recunoască orașul
Edinburgh, ci mai degrabă, să perceapă felul în care arhitectul înțelege și vede orașul.

Așadar, consider că Valerio Morabito are un fel unic de a desena un oraș, deoarece el nu stă într-o
piață și desenează ceea ce vede, ci ilustrează ceea ce a simțit, a citit și a înțeles. Astfel, desenele sale sunt
povești despre orașele pe care și le-a imaginat sau pe care le-a experimentat.