4.

PRINCIPIILE DREPTULUI PENAL INTERNATIONAL

DREPT PENAL INTERNATIONAL sau Dreptul Cooperarii Judiciare Internationale

in materie penala se fundamenteaza pe urmatoarele reguli de baza sau principii:          
I. Principiul legalitatii
Acest principiu a fost formulat pentru prima data de catre penalistul italian Cesare
Beccaria in anul 1764 in lucrarea „Dei delitti e delle pene”, mentionand ca „numai legile pot
stabili pedepsele corespunzatoare infractiunilor, iar aceasta autoritate nu o poate detine
decat legiuitorul, care reprezinta toata societatea unita printr-un contract social.” In
domeniul DREPT PENAL INTERNATIONAL, acest principiu exprima regula potrivit careia,
intreaga activitate de aparare sociala impotriva criminalitatii trebuie sa se desfasoare in baza si
in stricta conformitate cu legea. Principiul legalitatii isi are aplicare si in ceea ce priveste
colaborarea statelor in vederea combaterii fenomenului infractional. Astfel, de exemplu
extradarea poate fi solicitata ori acordata potrivit Conventirei Europene de Extradare din
1957, daca fapta savarsita este incriminata ca infractiune de legislatia ambelor state (solicitat
si solicitant), fiind necesara dubla incriminare.
                        Principiul legalitatii reprezinta o garantie a libertatii persoanei impotriva
oricaror fapte de abuz din partea autoritatilor judiciare si o garantie ca legea se va aplica
numai faptelor comise dupa intrarea in vigoare a legii incriminatoare.
                        Acest principiu este prevazut in „Declaratia drepturilor omului si cetateanului”
– 1789, „Declaratia Universala a Drepturilor Omului”-1948, „Pactul international cu privire la
drepturile civile si politice”-1966, „Conventia Europeana a Drepturilor Omului” – 1950.
                        Astfel, in virtutea respectarii principiul legalitatii in DREPT PENAL
INTERNATIONAL, trebuie avute in vedere urmatoarele ideei:
a)     legea penala noua nu retroactioveaza (nullum crimen sine lege praevia,
nulla poena sine lege praevia),
b)     descrierea exacta in lege a faptei incriminate si prevederea clara a
sanctiunii aplicabile (nullum crimen sine lege certa, nulla poena sine lege
stricta),
c)     respectarea legalitatii procesuale (nullum justitia sine lege, nullum
judicium sine lege).
 II. Principiul respectarii suveranitatii, securitatii, ordinii publice si a altor
interese ale Romaniei 
Acest principiu este prevazut expres in legea 302/2004 in art. 3, prin care se stabilesc
limitele cooperarii judiciare, in asa fel incat aceasta activitate cu caracter international sa nu
pericliteze sub nici o forma suveranitatea, securitatea, ordinea publica si alte interese ale tarii
noastre, definite prin Constitutie.
                        Principiul respectarii suveranitatii statelor este formulat inca din Evul Mediu,
in conditiile luptei pentru formarea statelor nationale. Suveranitatea este un atribut esential al
statului si consta in supremtia puterii de stat pe plan intern si independenta acesteia pe plan
extern fata de orice alta putere. Astfel, suveranitatea este o trasatura generala a statului ce
consta in suprematia si independenta puterii in exprimarea si realizarea vointei guvernantilor
ca vointa obligatorie pentru intreaga societate. Acest principiu cuprinde urmatoarele elemente
esentiale:
-        statele sunt egele din punct de vedere juridic,
-        fiecare stat se bucura de drepturile inerente deplinei suveranitati,
-        fiecare stat are obligatia de a respecta personalitatea altor state,
-        integritatea teritoriala si independenta politica ale statului sunt inviolabile.
                        Acest principiu este consacrat in Declaratia din 1970 a Adunarii Generale
O.N.U., prin Actul Final al Conferintei de la Helsinki.
III. Principiul preeminentei dreptului international. Tot in legea 302/2004, art. 4 se
statuteaza aceasta regula conform careia, prezenta lege se aplica in baza si pentru executarea
normelor interesand cooperarea judiciara in materie penala, cuprinse in instrumentele juridice
internationale la care Romania este parte, pe care le completeaza in situatiile nereglementate.
            Cooperarea cu un tribunal penal international sau o organizatie internationala publica,
in conformitate cu dispozitiile in materie ale unor instrumente internationale speciale, cum
sunt statutele tribunalelor penale internationale, se examineaza printr-o procedura legala
distincta, prevederile legi 302/2004 putand fi aplicate in mod corespunzator, in completare,
daca este necesar.

IV. Principiul curtoaziei internationale si reciprocitatii

 Conform acestei reguli, cooperarea internationala in cadrul DREPT PENAL
INTERNATIONAL se poate efectua in virtutea curtoaziei internationale, la cererea transmisa

2
pe cale diplomatica de catre statul solicitant si cu asigurarea scrisa a reciprocitatii data de
autoritatea competenta a acelui stat.
            Astfel, lipsa reciprocitatii nu impiedica sa se dea curs unei cereri de asistenta judiciara
internationala in materie penala, daca aceasta:
    a) se dovedeste necesara datorita naturii faptei sau nevoii de a lupta impotriva anumitor
forme grave ale criminalitatii;
    b) poate contribui la imbunatatirea situatiei inculpatului ori condamnatului sau la
reintegrarea sa sociala;
    c) poate servi la clarificarea situatiei judiciare a unui cetatean roman.
            Conform art. 6 din legea 302/2004, in cazul in care statul roman formuleaza o cerere
in conditiile prezentei legi, in baza curtoaziei internationale, asigurarea reciprocitatii va fi
data de catre ministrul justitiei, pentru fiecare caz, ori de cate ori va fi necesar, la cererea
motivata a autoritatii judiciare romane competente.
V. Principiul non bis in idem
Conform art. 10 din Legea 302/2004 cooperarea judiciara internationala nu este
admisibila daca in Romania sau in orice alt stat s-a desfasurat un proces penal pentru aceeasi
fapta si daca:
            a) printr-o hotarare definitiva s-a dispus achitarea sau incetarea procesului   penal,
            b) pedeapsa aplicata in cauza, printr-o hotarare definitiva de condamnare, a fost
executata sau a format obiectul unei gratieri sau amnistii, in totalitatea ei ori asupra partii
neexecutate.
            Dispozitiile de mai sus nu se aplica:
            a) daca asistenta este solicitata in scopul revizuirii hotararii definitive, pentru unul din
motivele care justifica promovarea uneia din caile extraordinare de atac prevazute de Codul
de procedura penala al Romaniei,
            b) in cazul in care un tratat international la care Romania este parte contine dispozitii
mai favorabile sub aspectul principiului non bis in idem.
            In alti termei, principiul non bis in idem stabileste ca nimeni nu poate fi pedepsit de
doua ori pentru aceeasi fapta sau sa execute de doua ori o pedeapsa pentru aceeasi infractiune,
tinandu-se seama astfel de autoritatea de lucru judecat.
            Pe langa faptul ca acest principiu este prevazut expres in legea 302/2004, datorita
importantei sale, acesta mai beneficiaza si de o mare atentie internationala. Astfel, principiul
non bis in idem este prezent si in unele documente internationale, cum ar fi: „Conventia de la
Bruxelles cu privire la principiul non bis in idem”- Bruxelles 1986, „Conventia de la

3
Schenghen” din 1990, „Protocolul nr. 7 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului”,
Strasbourg 1984, unde se mentioneaza expres ca „nu este posibila nici o derogare de la aceste
prevederi”, „Conventia Europeana de extradare” din 1957, „Conventia Europeana privind
valoarea internationala a hotararilor represive”- Haga 1970, „Conventia Europeana privind
transferul de proceduri in materie penala”- Strasbourg 1972.
VI. Principiul confidentialitatii 
Statul roman are obligatia de a asigura, pe cat posibil, la cererea statului solicitant
confidentialitatea cererilor care ii sunt adresate in domeniile reglementate de prezenta lege si a
actelor anexate acestora. In cazul in care conditia pastrarii confidentialitatii nu ar putea fi
asigurata, statul roman va instiinta statul strain, care va decide.
VII. Principiul umanismului
 Acest principiu presupune ca intreaga activitate de cooperare internationala in materie
penala sa porneasca de la interesele fundamentale ale omului, acesta, impreuna cu drepturile
si libertatile sale ocupand locul central in cadrul activitatii de cooperare la nivel national si
international de aparare sociala. Acest principiu a fost consacrat in unele documente
internationale, cum ar fi: „Pactul international cu privire la drepturile civile si politice – art.
7”, „Declaratia Universala a Drepturilor Omului – art. 5”, „Conventia impotriva torturii si a
altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane, ori degradante – art. 10”, „Conventia
Europeana a Drepturilor Omului – art. 3”, „Conventia privind transferarea persoanleor
condamnate”, etc.
            Astfel, in baza acestui principiu, Romania poate refuza acordarea unei cereri de
cooperare internationala in materie penala daca sunt indicii ca viata, integritatea corporala si
sanatatea persoanei solicitate sunt puse in pericol.
            Avand in vedere cele mentionate, guvernata de aceste reguli ridicate la rang de
principii, cooperarea internationala in materie penala se desfasoara intr-un mod organizat si
bine conturat, dar totusi deschisa la noi reguli care sa sublinieze tendinta statelor de a se
unifica in lupta internationala impotriva criminalitatii.
VIII. Principiul imunitatii de jurisdictie
 Conform acestei imunitati personale, nu pot fi urmarite si judecate pe teritoriul
statului in care sunt acreditate sau pe al carui teritoriu se afla ca reprezentanti oficiali ai
statelor lor.
            Persoanele care au aceasta imunitate sunt: ambasadorul, membrii consulatelor,
ministrul plenipotentiar, atasatul de ambasada sau delegatie, secretarul de ambasada sau
delegatie, precum si membrii familiilor acestora.

4
            Imunitatea diplomatica este o institutie veche a relatiilor juridice dintre state, aceasta
acordandu-se pe baza de reciprocitate prin conventii bilaterale si in conformitate cu principiile
stabilite prin normele cutumiare. De imunitatea de jurisdictie se bucura si trupele stationate pe
teritoriul unui stat ori aflate in trecere.
            Acest principiu nu este prevazut expres in legea 302/2004 insa el rezulta din
prevederile „Conventiei cu privire la relatiile diplomatice”, incheiata la Viena la 18.04.1961,
din „Conventia privind relatiile consulare”, adoptata la Viena in 1963, in „Conventia de la
Viena din 1961 privind relatiile dilpomatice” si „Conventia de la Viena din 1963 privind
relatiile consulare”.
IX. Principiul infractiunii – ca unic temei al raspunderii penale
            Acesta este prevazut expres in art. 17 al. 2 C. Pen. Conform acestei reguli,  DREPT
PENAL INTERNATIONAL functioneaza ca o garantie a libertatii persoanei, caci fara
savarsirea unei infractiuni nu se poate antrena raspunderea penala.
            Conform acestui principiu, dreptul penal respinge asa–zisa raspundere
obiectiva pentru o fapta savarsita fara vinovatie sau pentru o fapta care nu indeplineste
cumulativ toate cele trei conditii prevazute de lege.
            In doctrina dreptului penal au existat la un momentdat voci care sugerau aplicarea de
sanctiuni penale si atunci cand exista doar o stare de pericol a persoanei (asa numitele masuri
ante delictum), fara ca persoana in cauza sa fi comis vreo infractiune. Desigur ca aceasta
conceptie apartine unui sistem de drept penal totalitar, care incalca flagrant libertatea
persoanei.Transpus in lumina dreptului penal international, acest principiu subliniaza ideea
conform careia, statele in activitatea de cooperae in materie penala, trebuie sa prevada in
cuprinsul tratatelor pe care le incheie dubla incriminare, ceea ce nu lasa loc unei incalcari a
libertatii persoanei.
X. Principiul raspunderii penale pentru fapta proprie   
                Desi nu este prevazut expres in cuprinsul niciunui tratat international in materie
penala, existenta lui se deduce din conditiile privind raspunderea penala in DREPT PENAL
INTERNATIONAL. Este o regula ce guverneaza intreg sistemul de drept penal, conform
caruia fiecare trebuie sa raspunda personal pentru faptele sale.
            Daca in cursul judecatii, instanta constata ca persoana trimisa in judecata nu a comis
infractiunea, se va dispune achitarea acesteia conform art. 11 pct. 2, lit. a, raportat la art. 10
lit. c C.p.p.

5
 5.CONCLUZII

Tratatele de insituire au creat o ordine juridică statică. Cu toate acestea, ea trebuie să

fie dezvoltată şi, prin urmare, importanţa măsurilor active luate pentru asigurarea executării
obligaţiilor prevăzute de dreptul comunitar (efectul pozitiv) nu poate fi evitată. In teorie,
aceste măsuri pot fi luate de autorităţile comunitare. Cu toate acestea, ordinea comunitară

6
există la nivel legislativ. Competenţele comunitare la nivel executiv sunt foarte puţine. Din
aceste considerente, Statele Membre joacă un rol important in cadrul asigurării chestiunilor
executive şi sunt impuse să execute această obligaţie. Conform art.4, pct.3 din Tr. privind UE
in temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea şi statele membre se respectă şi se ajută
reciproc in indeplinirea misiunilor care decurg din tratate.
Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea
indeplinirii obligaţiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituţiilor Uniunii.
Statele membre facilitează indeplinirea de către Uniune a misiunii sale şi se abţin de la orice
măsură care ar putea pune in pericol realizarea obiectivelor Uniunii. Art.325 Tr. prinvind
funcţionarea UE:
1) Uniunea şi statele membre combat frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce
atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri luate in conformitate cu prezentul
articol, măsuri care descurajează fraudele şi oferă o protecţie efectivă in statele membre,
precum şi in instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii.
(2) Pentru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii,
statele member adoptă aceleaşi măsuri pe care le adoptă pentru a combate frauda care aduce
atingere propriilor lor interese financiare.
(3) Fără a aduce atingere altor dispoziţii ale tratatelor, statele membre işi coordonează
acţiunea urmărind să apere interesele financiare ale Uniunii impotriva fraudei. In acest scop,
statele member organizează, impreună cu Comisia, o cooperare stransă şi constantă intre
autorităţile competente.
(4) Parlamentul European şi Consiliul, hotărand in conformitate cu procedura
legislativă ordinară, adoptă, după consultarea Curţii de Conturi, măsurile necesare in
domeniul prevenirii fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii şi al
combaterii acestei fraude, pentru a oferi o protecţie efectivă şi echivalentă in statele membre,
precum şi in instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii.

6.BIBLIOGRAFIE

[1] Comisia însărcinată cu elaborarea Codului penal şi de procedură penală a lucrat la ele
aproximativ 3 luni de zile, timp insuficient pentru a ieşi o operă bună. În Camera Deputaţilor
nu au mai avut loc dezbateri pe articole, ci, pur şi simplu, Codurile au fost votate aşa cum au
fost propuse. După 10 ani de aplicare, datorită multiplelor imperfecţiuni, Codul penal a suferit
numeroase modificări începând cu anul 1874. Principalele modificări au constat în trecerea
unor crime în rândul delictelor şi îndulcirea pedepselor.

7
 [1] C. Bulai, B.N. Bulai, Manual de Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2007 (în continuare, Bulai) p. 7; în acelaşi sens, C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept
penal român. Partea generală, Casa de editură şi presă „Şansa”, Bucureşti, 2002 (în
continuare, Mitrache) p. 8; Prof. Basarab (M. Basarab, Drept penal, Partea generală, ed. a IV-
a revăzută şi adăugită, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, în continuare, Basarab I), p.
5, când defineşte dreptul penal ca ramură a sistemului de drept român, îl asimilează cu
legislaţia penală; Prof. Pascu (I. Pascu, Drept penal. Partea generală, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2009, în continuare, Pascu), p. 2 defineşte dreptul penal ca legislaţie penală, având
în vedere conceptul prof. Basarab. Prof. Ion Tanoviceanu definea dreptul penal ca „acea
ramură a dreptului public intern care se ocupă de infracţiuni şi pedepsele ce trebuie aplicate
acelor care le comit” (I. Tanoviceanu, Tratat de drept şi procedură penală, ed. a 2-a, vol. I,
Tipografia Curierul Judiciar, Bucureşti, 1924, p. 13, în continuare, Tanoviceanu I). În
literatura juridică de specialitate europeană, dreptul penal mai este denumit şi drept criminal.
Pe bună dreptate, prof. Mitrache observă că dreptul penal ca ramură de drept nu reprezintă
doar o sumă de norme juridice, ci un ansamblu de norme juridice structurat în sistem după
criterii ştiinţifice, în jurul unor norme cu caracter de principiu, şi pe instituţiile fundamentale
ale dreptului penal – infracţiunea, sancţiunile de drept penal şi răspunderea penală (Mitrache,
op. cit., p. 8). Denumirea „drept penal” derivă de la cuvântul latin poena=pedeapsă, deci de la
sancţiunea aplicabilă pentru fapta interzisă.

[1] I. Oancea, Drept penal, Partea generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971 (în
continuare, Oancea), p. 15-17; el susţine că relaţiile sociale care revin dreptului penal privesc
activitatea socială de luptă împotriva infracţiunilor, prin tragerea la răspundere penală a celor
ce săvârşesc infracţiuni. Această activitate devine obiect de reglementare penală şi, prin
aceasta, obiect al dreptului penal. În acelaşi sens, prof. Basarab (op. cit., p. 6) arată că
obiectul dreptului penal îl constituie raporturile sociale prin care este reglementată lupta
împotriva infracţiunilor sau a unor fapte penale ce se nasc între stat şi infractor sau făptuitor,
ca urmare a comiterii unei infracţiuni sau a unei fapte prevăzute de lege în vederea tragerii la
răspundere penală a acestuia din urmă prin aplicarea pedepselor sau a celorlalte măsuri
penale.

[2] Mitrache, op. cit., p. 9, în acelaşi sens şi prof. Pascu, op. cit., p. 5.

[3] Marele penalist român care a fost prof. Vintilă Dongoroz, în tratatul său de drept penal
din 1939, preciza că: normele penale au o eficienţă activă din însuşi momentul intrării lor în
vigoare, deoarece ele dau naştere unui raport juridic între societate, pe de o parte, şi membrii
săi, pe de altă parte, societatea având dreptul de a pretinde o anumită conduită de conformare
cu normele dreptului penal, iar membrii societăţii având obligaţia corelativă de a respecta
această conduită. În condiţiile în care obligaţia reală de conformare este respectată, spune

[5] http://www.creeaza.com/legislatie/drept/Principiile-dreptului-penal-in615.php

[6] https://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:Drept_penal_interna%C8%9Bional

[7] Drept penal european Lichii Boris dr. în drept, lector superior Sergiu Mîțu mg. în drept, lector univ.

8
9