Bazele economiei 17

Capitolul 2. Conținutul activității economice

Activitatea economică este rezultatul participării simultane și / sau succesive a mai multor
actori care acționează individual și / sau în colectiv în vederea realizării anumitor operații,
procese sau acte economice în scopul realizării de bunuri economice. Așa cum s-a arătat în
capitolul anterior, acești actori sunt numiți agenți economici [*** 0k].

2.1. Funcțiile activității economice

La modul general, activitatea economică reprezintă o formă specifică a activității practice

care urmărește un obiectiv primordial și anume acela de a satisface nevoile de consum ale
indivizilor și societății în ansamblul său. Pentru atingerea acestui obiectiv oamenii trebuie ca
printr-un efort conștient să atragă și să utilizeze resurse din natură, pe care să le transforme apoi
în bunuri și servicii care să satisfacă aceste nevoi. Funcțiile fundamentale ale activității
economice sunt sintetizate în tabelul 2.1 [CRE 11, CEA 00, ].

Tab.2.1. Funcțiile fundamentale ale activității economice

Funcție Conținut

Diviziunea muncii Împărțirea muncii sociale în activități specializate. Modul în care

procesul de producție al unui bun este împărțit în mai multe sarcini și
activități, fiecare dintre acestea fiind realizată de către un anumit
operator uman. De exemplu, activități de producție, de mentenanță, de
vânzare, de aprovizionare etc.
Producția Ansamblul proceselor care permit transformarea resurselor în bunuri și
servicii necesare satisfacerii cererii.
Repartiția Ansamblul proceselor prin care bunurile și serviciile rezultate în cadrul
producției sunt orientate și dirijate către destinațiile sau nevoile pentru
care au fost create.
Schimbul Ansamblul proceselor prin care bunurile trec din sfera producției în cea
a consumului sau utilizării, prin schimbarea proprietarului.
Consumul Ansamblul acțiunilor prin care are loc satisfacerii unei anumite nevoi
prin intermediul unui anumit bun, prin utilizarea efectivă a sa.
 Bazele economiei 18

Funcțiile activității economice evidențiate în tabelul anterior reprezintă de fapt motorul

societății, realizarea acestora condiționând de fapt existența și funcționarea societății în
ansamblul său. În acest sens, activitatea economică, prin funcțiile sale fundamentale, nu pune în
evidență doar acțiunile oamenilor asupra naturii în vederea atragerii de resurse, ci și raporturile
ce se dezvoltă între diferiți agenți economici, prin care se creează un anumit sistem relațional, o
structură socială care stă la baza dezvoltării umane.
Având în vedere cele de mai sus, activitatea economică se caracterizează prin următoarele
trăsături esențiale:
 este o formă de activitate practică a factorului uman;
 este o activitate creatoare care valorifică potențialul creativ al oamenilor;
 are în vedere criterii de eficiență economică și raționalitate, adică obținerea unor
efecte maxime cu eforturi minime;
 stă la baza progresului și dezvoltării societății.

2.2. Nevoile și resursele

Nevoile. Nevoia reprezintă o noțiune complexă, pentru care există numeroase definiții și
criterii de clasificare și care a trezit de timpuriu atenția specialiștilor (economiști, sociologi,
psihologi etc.). În primul rând, nevoia umană reprezintă punctul de pornire al oricărei acțiuni
umane și rezultă din cerințele de consum ale oamenilor precum și din cele din participarea
acestora la viața socială [CRE 11]. O altă definiție arată faptul că nevoia umană reprezintă
conștientizarea unui sentiment de lipsă [KOT 17]. Cea mai completă clasificare a nevoilor umane
a fost realizată de către psihologul american Abraham Harold Maslow (1908-1970), conform
căreia nevoile pot fi ierarhizate conform unei piramide, ilustrată în figura 2.1.
Satisfacerea nevoilor presupune un consum de bunuri și servicii, ceea ce îi stimulează pe
oameni să găsească noi modalități de producere a acestora. Nevoile au pe de o parte o latură
obiectivă, prin faptul că ele sunt conștientizate de către oameni și corelate cu posibilitățile de
satisfacere ale fiecărui individ, iar pe de altă parte au și o latură subiectivă, în sensul că de multe
ori dorințele nu sunt corelate cu posibilitățile individului, în acest caz ele rămânând simple
doleanțe, nevoi nesatisfăcute.
 Bazele economiei 19

Fig.2.1. Clasificarea nevoilor umane

Având în vedere cele de mai sus, nevoile se caracterizează prin anumite trăsături specifice,
care sunt prezentate pe scurt în tabelul 2.2 [CRE 11].

Tab.2.2. Trăsăturile nevoilor

Trăsătură Explicație

Nelimitate ca număr Pe măsura dezvoltării societății, oamenii au tot mai multe nevoi. De
exemplu, datorită ritmului alert al vieții din zilele noastre, oamenii au
tot mai mult nevoie de activități de relaxare.
Limitate în capacitate În procesul satisfacerii, fiecare nevoie atinge la un moment dat un
prag de saturație, cum ar fi de exemplu nevoia de hrană.
Concurente Unele nevoi se extind în detrimentul altora sau pot fi substituite între
ele.
Caracter dinamic Satisfacerea unor nevoi generează apariția altor nevoi.
Complementare Unele nevoi se condiționează reciproc.

Resursele. Resursele economice reprezintă ansamblul elementelor utilizate în mod direct

sau indirect în activitatea de producție în vederea obținerii de bunuri și / sau servicii destinate
satisfacerii nevoilor umane. Câteva dintre cele mai utilizate criterii de clasificare a resurselor sunt
prezentate în cele ce urmează [CRE 11, FOR 02].

 În funcție de sursa de proveniență, resursele se împart în două categorii.

 Bazele economiei 20

- Resurse primare sau naturale care provin direct din natură, ele fiind utilizate ca atare,
fără să li se aducă modificări de către factorul uman, cum ar fi de exemplu, minereul
de fier, lemnul, grâul, nisipul, petrolul etc.
- Resurse derivate, care sunt rezultatul activității umane și obținute din resursele
primare, care sunt transformate prin intervenția factorului uman. Câteva exemple în
acest sens sunt: semifabricate, componente, echipamente, instalații, combustibil etc.
 După natura lor, resursele se împart în patru categorii.
- Resurse materiale, care reprezintă totalitatea mijloacelor materiale utilizate de către
oameni și societăți în scopul realizării de bunuri: materii prime, materiale, resurse
energetice, terenuri, clădiri, mașini, instalații, mijloace de transport etc.
- Resurse umane, a căror formă de manifestare fiind capacitatea de muncă, care
exprimă posibilitatea funcțională, fizică și psihică a organismului uman de a realiza o
anumită activitate cu un anumit randament cantitativ și calitativ, cu menținerea
echilibrului organic, fără a influența negativ starea de sănătate a acestuia.
- Resurse financiare, reprezintă totalitatea mijloacelor bănești care permit
transformarea și utilizarea resurselor materiale în bunuri destinate satisfacerii
nevoilor umane.
- Resurse informaționale, formează totalitatea datelor obținute din mediul extern care
ajută factorul uman să atragă și să utilizeze resursele materiale și financiare. Existența
acestei categorii de resurse reprezintă elementul cheie al procesului decizional.
 În funcție de durata utilizării lor, resursele se împart în două categorii.
- Resurse epuizabile sau neregenerabile, cum ar fi de exemplu resursele energetice și
minerale.
- Resurse regenerabile, ca de exemplu pământul, apa, hârtia, lemnul etc. Trebuie făcută
precizarea că fără o utilizare rațională a resurselor, chiar și cele regenerabile la un
moment dat se epuizează.
Ținând cont de definiția și criteriile de clasificare a resurselor, se pot identifica anumite
trăsături ale acestora, prezentate pe scurt în tabelul 2.3.
 Bazele economiei 21

Tab.2.3. Trăsăturile resurselor

Trăsătură Explicație

Limitate În raport cu tendința de creștere și diversificare a nevoilor, resursele

sunt mult mai puține ca număr. Ele sunt insuficiente în raport cu
nevoile.
Caracter epuizabil În condițiile exploatării neraționale a resurselor, acestea se termină.
Raritatea Imposibilitatea atragerii din natură în întregime a tuturor resurselor
necesare la un moment dat, din considerente tehnice sau economice.
Substituibile Unele resurse pot fi înlocuite cu altele. De exemplu, dacă în trecut
caroseria mașinilor se realiza integral din metal, acum se utilizează
plasticul.

De-a lungul timpului, oamenii au căutat în permanență să descopere noi resurse, pe care
să le atragă în mod cât mai eficient și să le utilizeze cât mai rațional. Între nevoi și resurse există
o relație de inegalitate, în sensul că deși odată cu progresul științei și tehnicii, societatea
evoluează și se dezvoltă, nevoile și resursele se extind și se diversifică, însă nu în același ritm cu
nevoile. Nevoile sunt și vor fi întotdeauna mai numeroase decât resursele, iar în timp ce nevoile
sunt nelimitate, resursele sunt limitate și insuficiente în raport cu nevoile.

2.3. Procesul de economisire.

Economisirea reprezintă excedentul veniturilor față de cheltuieli destinate consumului și

poate fi privită ca un simplu consum amânat [*** 0l, *** 0m]. Trebuie însă făcută diferența între
conceptul de economisire și noțiunea de investiție. Investiția este privită ca o activitate care are
drept scop utilizarea unei sume de bani în vederea obținerii unor profituri viitoare [*** 0m]..
Astfel, economiile pot deveni investiții. Economisirea este un act de alegere conștientă din partea
individului, prin care acesta are în vedere folosirea activă a economiilor sub formă de investiții
(conturi de economii la bănci, achiziția unor bunuri cu caracter speculativ, sau chiar inițierea unei
afaceri).
Fiecare societate, la toate nivelurile, trebuie să decidă asupra modului în care utilizează
resursele de care dispune, în vederea satisfacerii nevoilor sale. Indivizii, familiile și gospodăriile
trebuie să decidă de exemplu daca banii economisiți îi vor cheltui pe achiziția unui autoturism
nou sau pentru a merge într-o vacanță. De asemenea, firmele private se confruntă cu decizii cu
privire la modul în care să folosească resursele financiare disponibile rămase după ce din
 Bazele economiei 22

vânzarea produselor sau serviciilor s-au acoperit costurile ocazionate de producerea lor.
Administrațiile locale și centrale trebuie să decidă de exemplu, dacă vor aloca resurse financiare
mai mari Inspectoratului pentru situații de urgență, sau sistemului de învățământ preuniversitar
și nu în ultimul rând, guvernele statelor trebuie să decidă cum vor aloca resursele financiare, de
exemplu între activități de protecție a mediului și sistemul de apărare național. Având în vedere
inegalitatea dintre resurse și nevoi, fiecare individ, agent economic sau societate trebuie să
decidă care nevoi vor fi satisfăcute și care vor rămâne nesatisfăcute, cel puțin pe termen scurt.
Resursele generează așadar restricții în satisfacerea nevoilor, de cele mai multe ori restricții
financiare. În legătură cu acest fapt trebuie introduse noțiunile de cost de oportunitate și curba
posibilităților de producție.

2.3.1. Costul de oportunitate

Conceptul de cost de oportunitate intervine ori de câte ori individul, agentul economic
sau societatea în ansamblul său trebuie să decidă între două sau mai multe alternative. Costul
de oportunitate reprezintă astfel valoarea celei mai bune dintre alternativele la care s-a renunțat
în favoarea alternativei alese. Acesta măsoară deci cea mai mare pierdere rezultată din variantele
sacrificate, considerându-se că alegerea făcută reprezintă câștigul și ținându-se desigur seama
de restricțiile financiare existente. Costul de oportunitate al unui bun este dat de ceea ce se
sacrifică pentru obținerea lui [*** 0n, ARN 14, MCC 15, MUS 15, GWA 16].
În legătură cu procesul economisirii, trebuie clarificată problema alocării unui buget
existent. Pentru această vom considera un exemplu foarte simplu [MCC 15]. Să presupunem că
o persoană primește drept cadou cu ocazia zilei de naștere un card la un magazin care
comercializează cărți și DVD-uri, în valoare de 120 u.m. Se cunoaște că prețul unui DVD este 20
u.m, iar prețul unei cărți este de 10 u.m. În tabelul 2.4 sunt prezentate toate alternativele de
achiziție. Se are în vedere cheltuirea integrală a sumei de pe card.
 Bazele economiei 23

Tab.2.4. Alternativele de achiziție

DVD-uri [buc] Cărți [buc] Total cheltuieli [u.m.]

6 0 6*20+0*10=120
5 2 5*20+2*10=120
4 4 4*20+4*10=120
3 6 3*20+6*10=120
2 8 2*20+8*10=120
1 10 1*20+10*10=120
0 12 0*20+12*10=120

De asemenea, în figura 2.1. se prezintă cele șapte variante posibile care rezultă în urma
cheltuirii întregului buget, în valoare de 120 u.m.

7 Suma disponibilă / Preț DVD = 120/20=6

5 Linia bugetului
DVD [buc]

4
Nerealizabil
3
Realizabil
2
Suma disponibilă / Preț Carte = 120/10=12
1

0
0 2 4 6 8 10 12 14

Cărți [buc]

Fig.2.2. Combinația alternativelor de achiziție

Așa cum se poate observa în figura 2.2, într-o extremă, se poate cheltui întreaga sumă de
bani pe achiziționarea unui număr de 6 DVD-uri. În aceste condiții, nu se poate cumpăra nicio
carte. La cealaltă extremă, se poate cheltui întregul buget avut la dispoziție pe achiziționarea a
12 cărți și desigur a niciunui DVD. Între cele două extreme, se identifică alte cinci variante
posibile, care ilustrează de fapt costul de oportunitate. Dacă persoana în cauză dorește să
achiziționeze de exemplu 2 cărți, el trebuie să renunțe la un DVD, deci costul de oportunitate
pentru 2 cărți este reprezentat de un DVD, deci 20 u.m. Dacă persoana dorește 4 cărți, ea trebuie
 Bazele economiei 24

să renunțe la 2 DVD-uri, costul de oportunitate fiind de 40 u.m. Continuând cu acest raționament,

dacă persoana dorește 10 cărți, trebuie să renunțe la 5 DVD-uri, costul de oportunitate fiind de
100 u.m.
De asemenea, figura 2.2 evidențiază linia bugetului, iar fiecare punct de pe linie
marchează o combinație posibilă de repartizare a bugetului disponibil. Linia bugetului ilustrează
totalitatea compromisurilor ce trebuie făcute în vederea încadrării în restricțiile impuse, în cazul
de față suma de bani disponibilă pe card. Toate combinațiile de sub linia bugetului sunt
realizabile, cele de deasupra liniei bugetului sunt nerealizabile. Panta liniei bugetului de
calculează conform relației:

Preț produs (1)

Panta= Preț produs (2). (2.1)

În cazul exemplului considerat, panta este: 10 / 20 = 0,5.

Putem avea în vedere și variante de achiziție care nu duc la cheltuirea în totalitate a sumei
disponibile. De exemplu, se pot achiziționa 3 DVD-uri și 5 cărți (3*20+5*10=110 u.m), pe card
rămânând disponibilă suma de 10 u.m. Aceasta este o combinație realizabilă. Dacă însă se
dorește achiziționarea a 3 DVD-uri și 8 cărți (3*20+8*10=140 u.m), ceea ce depășește bugetul
disponibil cu 20 u.m, aceasta fiind o combinație nerealizabilă, având în vedere restricția
financiară. Dacă totuși se dorește realizarea acestei combinații, persoana trebuie să
suplimenteze bugetul cu respectiva sumă. Dar, pentru obținerea utilității maxime, trebuie avută
în vedere cheltuirea în totalitate a sumei disponibile, fără nici un fel de suplimentare.

2.3.2. Curba posibilităților de producție

Curba posibilităților de producție este un instrument economic care explică relația dintre
resursele limitate și opțiunile avute la dispoziție, de către factorul decizional, în vederea realizării
de bunuri cu aceste resurse. Curba posibilităților de producție evidențiază, în mod grafic, toate
combinațiile posibile de a produce două bunuri de către un individ, gospodărie, firmă sau țară,
într-o anumită perioadă de timp, prin utilizarea integrală și eficientă a tuturor resurselor
disponibile [CRE 11, MCC 15]. În scopul explicării conceptului se vor considera următoarele
premise:
 utilizarea în totalitate a resurselor disponibile;
 cantitatea și calitatea resurselor sunt constante;
 tehnologia de realizare a bunurilor nu se modifică;
 Bazele economiei 25

 economia respectivă produce două categorii de bunuri: bunuri de consum,

destinate consumatorilor individuali și bunuri industriale, destinate utilizatorilor
organizaționali și care fac posibilă realizarea bunurilor de consum.
În vederea explicării acestui concept, vom considera un exemplu foarte simplu, al unei
economii care produce cele două categorii de produse: pâine (bunuri de consum) și roboți
(bunuri industriale), care ajută la realizarea bunurilor de consum. Tabelul 2.5. ilustrează
alternativele de producție [CRE 11, MCC 15].

Tab.2.5. Alternativele de producție pentru cele două produse

Alternative de producție
Produs A B C D E
Pâine [mil buc] 0 1 2 3 4
Roboți [mii buc] 10 9 7 4 0

Cu resursele avute la dispoziție, care sunt limitate, producția ce poate fi obținută este
desigur limitată. Această limită este ilustrată cu ajutorul curbei posibilităților de producție, care
pentru exemplul considerat, este prezentată în figura 2.3. Teoretic, alternativele A și E nu sunt
posibile, deoarece economia trebuie să producă deopotrivă ambele categorii de bunuri. Așa cum
se poate observa în figura 2.3, dacă producția de pâine crește, scade producția de roboți și invers.
Creșterea producției de pâine este desigur tentantă, acest fapt însemnând o mai buna satisfacere
a nevoilor individuale. Rezultă însă o diminuare a producției de bunuri industriale, care desigur,
în timp, încetinește producția bunurilor de consum. Creșterea producției de roboți va avea efecte
pe termen lung, deoarece în viitor este posibilă realizarea producției bunurilor de consum, în
vederea satisfacerii nevoilor indivizilor.
Toate combinațiile de sub curba posibilităților de producție sunt realizabile, iar cele de
deasupra curbei sunt nerealizabile, deoarece depășesc resursele disponibile. Creșterea
producției unei anumite categorii de bunuri înseamnă sacrificarea celeilalte categorii de bunuri.
Numărul de roboți la care trebuie să se renunțe pentru a crește producția de pâine reprezintă
costul de oportunitate pentru o unitate de pâine.
 Bazele economiei 26

Roboți [mii buc]

12
A Combinații nerealizabile
10 B

8 C

6
D
4 Combinații realizabile

2
E
0
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5 4 4,5

Pâine [mil buc].

Fig.2.3. Curba posibilităților de producție

Deplasarea de la varianta A către varianta B arată că producerea unei unități suplimentare

de pâine înseamnă o unitate mai puțin la producția de roboți. Deplasarea din varianta B în
varianta C, din C în D și în final din D în E arată principiul general valabil potrivit căruia costul de
oportunitate al unei unități suplimentare este mai mare decât costul de oportunitate al unității
precedente. Această teorie este cunoscută sub denumirea de legea creșterii costului de
oportunitate [MCC 15]. Se pune astfel problema alocării optime a resurselor.
În vederea luării deciziei cu privire la alocarea optimă a resurselor, un instrument eficient,
care stă la baza multor analize economice, este analiza marginală, care presupune realizarea unei
comparații între costul marginal și utilitatea marginală. Înainte de exprimarea matematică a celor
două noțiuni, trebuie clarificat conceptul de utilitate. Utilitatea reprezintă gradul de satisfacție
pe care îl înregistrează individul sau agentul economic după consumul sau utilizarea unui volum
de resurse, sau capacitatea unui bun de a satisface o nevoie [STĂ 99].
Costul marginal (CM) reprezintă sporul de cost (CT) necesar pentru producerea unei
unități suplimentare de producție (Q),[CEA 00].

∆CT
CM= ∆Q , (2.2)

Utilitatea marginală(UM) reprezintă sporul de utilitate (U) aferent creșterii consumului

cu o unitate (Q), conform relației (2.3) [*** 0o], sau măsura satisfacției obținute din ultima
unitate a mărfii consumate [KIS 17].

∆U
UM= ∆Q. (2.3)
 Bazele economiei 27

Revenind la exemplul considerat, potrivit legii de creștere a costului de oportunitate,

costul marginal al producerii unei unități suplimentare de pâine va crește, odată cu producerea
de unități suplimentare. Totodată, trebuie admis faptul că utilitatea marginală scade cu fiecare
unitate de produs consumată, ceea ce se explică prin faptul că intensitatea nevoilor se
diminuează și prin urmare, fiecare nouă unitate de produs se va adresa unei nevoi de intensitate
mai mică, satisfacția fiind în continuare pozitivă, dar descrescătoare. Aceasta este exprimată de
legea utilității marginale descrescânde. Astfel, costul marginal și utilitatea marginală sunt invers
proporționale. În tabelul 2.6 sunt indicate valorile costului marginal, respectiv ale utilității
marginale.
Potrivit analizei marginale, combinația optimă privind producția celor două bunuri este
2000000 buc pâine și 7000 buc roboți, deci varianta C, care corespunde punctului în care costul
marginal este egal cu utilitatea marginală.
Economia oricărei țări țintește desigur către o creștere economică. Aceasta este posibilă
pe fondul realizării eforturilor societății de a găsi, atrage și exploata cantități mai mari de resurse
și resurse noi, prin creșterea calității resurselor și pe fondul progresului tehnico-științific.

Tab.2.6. Analiza marginală

Pâine [mil buc] Roboți [mii buc]

Indicator 1 2 3 4 7 9
Cost marginal [u.m.] 5 10 15 1000 2000 3000
Utilitate marginală [unități] 15 10 5 3000 2000 1000

În aceste condiții are loc o deplasare a curbei posibilităților de producție spre dreapta,
potrivit figurii 2.4.
Figura 2.4. indică o capacitate a economiei de a produce în viitor mai multe produse.
Curba C1 reprezintă curba actuală a posibilităților de producție, iar curba C2 reprezintă curba
viitoare a posibilităților de producție, realizată pe fondul dezvoltării economice. De asemenea,
curba C1 arată bunurile ce se produc în prezent în cadrul economiei naționale, iar curba C 2
ilustrează posibilitățile viitoare de producție de bunuri noi, performante și care satisfac într-o
mai mare măsură nevoile de consum și cele industriale ale unei societăți.
Bazele economiei 28

Bunuri industriale
C2

C1

Bunuri de consum
Fig. 2.4. Deplasarea curbei posibilităților de producție