Bazele economiei 61

Capitolul 6. Mecanismul pieței. Cererea și oferta

Pe o piață liberă mecanismul economic urmează legea cererii și a ofertei. Economia

oricărei țări funcționează prin procesul oferirii unor bunuri și servicii, pentru care există o cerere.
Cererea și oferta reprezintă așadar principalele forțe care pun în mișcare economia, iar
interacțiunea dintre cantitatea dintr-un produs disponibilă pe piață și dorința consumatorilor de
a cumpăra produsul respectiv creează fundamentul piețelor [KIS 17, ROO 16]. La modul general,
cererea reprezintă dorința și capacitatea de a cumpăra ceva, iar oferta reprezintă dorința și
abilitatea de a vinde ceva. Deși trocul se practică și în ziua de astăzi, chiar pe scară largă, totuși
tranzacțiile monetare sunt pe primul loc, de aceea, în cadrul explicațiilor despre mecanismul
pieței trebuie avut în vedere și prețul, care așa cum se va vedea, este o variabilă importantă.

6.1. Cererea

Cu privire la noțiunea de cerere, trebuie făcută distincția între cererea de consum și

cererea pieței. Astfel, cererea de consum reprezintă o cantitate dintr-un bun sau serviciu pe care
un individ sau un grup de indivizi dorește și poate să o achiziționeze într-o anumită perioadă de
timp, la un anumit preț. Cererea de piață reprezintă totalitatea cererilor individuale [AND 11]. Pe
scurt, indiferent dacă este vorba despre cererea de consum sau cererea pieței, cererea reprezintă
dorința și abilitatea de a cumpăra ceva [FOR 16].
Cererea (Qc) este o funcție economică fundamentală, care depinde de mai multe
variabile, în special de prețul bunului respectiv (p), potrivit relației (5.1).

Qc = f (p), (6.1)

Relația dintre dinamica prețului unui anumit bun și nivelul cererii pentru respectivul bun
este cunoscută sub denumirea de curba cererii (legea cererii), potrivit căreia scăderea prețului
va atrage o creștere a cererii și invers, creșterea prețului va determina scăderea cererii [CRE 11,
HEN 15, ROO 16, FOR 16]. Grafic, legea cererii este reprezentată în figura 6.1.
Reducerea prețului unu bun determină procesul de extindere a cererii, iar creșterea
prețului bunului respectiv determină procesul de contracție a cererii. Între cerere și preț există
astfel o relație de tip cauză efect: la prețuri ridicate cererea este scăzută, iar la prețuri mici
cererea este ridicată.
 Bazele economiei 62

Preț Extinderea cererii

Preț
Curba cererii pentru
Curba cererii bunuri Veblen și Giffen

Contracția cererii Cantitate Cantitate

Fig.6.1. Legea cererii Fig.6.2. Legea cererii pentru bunuri Veblen și

Giffen

Această lege se referă la bunurile normale. Bunurile de lux și bunurile inferioare fac
excepție de la această lege [KIS 17]. Bunurile de lux, cunoscute și sub denumirea de bunuri
Veblen, sunt acelea pentru care se fac anumite eforturi la achiziție, în special de natură financiară.
Denumirea acestora este dată după economistul american Thorstein Veblen, care a formulat
teoria consumului ostentativ. Creșterea prețului acestor bunuri poate determina o creștere a
cererii pentru acestea, deoarece apare nevoia de înlocuire a economiilor în monedă cu stocuri
de valori mai stabile, sau dorința de achiziție a acestor bunuri, ca simbolul unui statut ridicat.
Câteva exemple de bunuri Veblen sunt: obiecte din metale prețioase, autoturisme de lux, ceasuri,
bijuterii, caviar etc. Legea cererii pentru aceste bunuri este redată în figura 6.2, unde se observă
o sensibilă creștere a cererii la creșterea prețului. Bunurile inferioare, denumite și bunuri Giffen,
sunt acelea pe care indivizii le atrag mai mult în consum pe măsură ce veniturile lor scad.
Denumirea lor a fost dată de economistul și statisticianul scoțian Sir Robert Giffen. Bunul original
Giffen a fost pâinea, achiziționată de populația cea mai săracă din secolul XIX, fiind un aliment
necesar vieții și perceput drept inferior față de carne, considerată un lux la vremea aceea.
Creșterea prețurilor pentru astfel de bunuri este însoțită și o creștere a cererii (figura 6.2).

6.1.1. Factorii care influențează cererea

Nivelul cererii este influențat de o serie de factori, dintre care cei mai importanți sunt
prezentați pe scurt în cele ce urmează [CRE 11, AND 11].
 Prețurile bunurilor de substituție și complementare. Bunurile de substituție se
adresează acelorași nevoi și pot înlocui bunul avut în vedere, iar bunurile complementare sunt
acelea care se folosesc împreună cu bunul avut în vedere. Modificarea prețurilor acestor
categorii de bunuri influențează cerea bunului considerat, potrivit graficelor din figurile 6.3 și 6.4.
 Bazele economiei 63

Preț

Preț
P1 P1
P P

Cantitate Cantitate
Q Q1 Q1 Q

Fig.6.3. Modificarea cererii la creșterea Fig.6.4. Modificarea cererii la creșterea prețului

prețului unui bun de substituție unui bun complementar

Așa cum se poate observa din figurile de mai sus, creșterea prețului unui bun de
substituție determină deplasarea spre dreapta a curbei cererii pentru bunul considerat. De
asemenea, creșterea prețului unui bun complementar determină deplasarea spre stânga a cererii
față de bunul avut în vedere.
 Veniturile populației. Influența veniturilor populației asupra cererii se poate pune în
evidență în raport cu două categorii de bunuri: bunurile normale și bunurile inferioare. Bunurile
normale sunt acelea pentru care s-a ilustrat curba cererii din figura 6.1. Creșterea veniturilor
populației determină o creșterea a cererii pentru aceste bunuri, adică are loc o deplasare la
dreapta a curbei cererii, potrivit figurii 6.5. De asemenea, scăderea veniturilor populației atrage
o creștere a cererii față de bunurile inferioare, datorită faptului că populația nu își permite să
achiziționeze alte bunuri. În sens invers, dacă veniturile populației cresc, cererea pentru bunurile
inferioare scade, ceea ce determină o deplasare spre stânga a curbei cererii față de aceste bunuri,
așa cum se observa în figura 6.6.
Venit

Venit

V1 V1
V V
Cantitate Cantitate
Q Q1 Q1 Q

Fig.6.3. Modificarea cererii pentru Fig.6.4. Modificarea cererii pentru bunurile

bunurile normale la creșterea venitului inferioare la creșterea veniturilor

 Perspectiva evoluției prețurilor. Așteptările indivizilor cu privire la piața unui anumit

bun influențează cerea astfel: o perspectivă de creștere în viitor a prețului unui bun ce intră
 Bazele economiei 64

frecvent în consumul indivizilor duce la o creștere în prezent a cererii pentru bunul respectiv; o
perspectivă de dispariție de pe piață a unui bun frecvent achiziționat în prezent poate duce la o
creștere a cererii sau dimpotrivă la o scădere a acesteia, determinând o orientare către bunuri
de substituție.
 Gusturile populației, moda și progresul tehnologic. Datorită faptului că acești trei
factori sunt extrem de dinamici, ei influențează cererea astfel: schimbarea gusturilor populației
precum și evoluția foarte rapidă a factorului modă și a progresului tehnic, duc la o scădere a
cererii în prezent față de un anumit bun, datorită faptului că oamenii vor căuta întotdeauna
bunuri care să le placă, care sunt în tendințele modei și care sunt adaptate nivelului tehnologic
actual. Desigur, în această manifestare intervine desigur și venitul.
 Intensitatea promovării. Nivelul cererii, este desigur influențat și de cât de intens este
promovat un bun, incluzând reclama comercială precum și alte forme de promovare. Cu cât un
produs este promovat mai intens, în condițiile unei comunicări eficiente, cu atât acel produs are
șanse mai mari să fie atras în consum sau utilizare.

6.1.2. Elasticitatea cererii

Elasticitatea cererii exprimă reacția cumpărătorilor la schimbarea condițiilor de pe piață

[DUG 12, KOT 17]. Piața cuprinde o serie de factori extrem de dinamici, care își pun amprenta
asupra deciziilor cumpărătorilor. Din multitudinea acestor factori, prețul, venitul cumpărătorilor
și prețurile altor bunuri sunt factori decisivi. Astfel, se pot defini trei concepte: elasticitatea
cererii în funcție de preț, elasticitatea cererii în funcție de venit și elasticitatea încrucișată.
Elasticitatea cererii în funcție de preț reprezintă modul în care reacționează cererea la
modificarea prețului. Acest concept poate fi exprimat prin intermediul coeficientului de
elasticitate a cererii în funcție de preț (KelCP), conform relației (6.2).

∆Qc/Qc
KelCP = -∆P/P , (6.2)

în care: Qc/Qc reprezintă procentul de modificare a cererii; P/P reprezintă procentul de

modificare a prețului (semnul minus arată că este vorba în special de scăderea prețului).
În funcție de modificarea prețului, cererea poate fi: cerere elastică, cerere inelastică,
cerere perfect elastică și cerere perfect inelastică [DUG 12]. Aceste patru tipuri de cerere se
prezintă în figurile 6.5, 6.6, 6.7 și 6.8.
 Bazele economiei 65

Preț
Preț
P1 P1

P2 P2
Cerere Cerere
Q1 Q2 Q1 Q2

Fig.6.5. Cerere elastică Fig.6.6. Cerere inelastică

Preț

Preț
P1

P1, P2

P2
Cerere Cerere
Q1 Q2 Q1, Q2

Fig.6.7. Cerere perfect elastică Fig.6.8. Cerere perfect inelastică

Cererea este elastică atunci când scăderea prețului unui produs determină creșterea într-
o măsură mai mare a cantității cerute. Astfel, raportul dintre procentul de modificare a cererii și
raportul de modificare a prețului este supraunitar, ceea ce indică o reacție semnificativă a
populației la scăderea prețului.
Cererea este inelastică atunci când scăderea prețului unui produs determină creșterea
într-o mai mică măsură a cantității cerute, raportul dintre procentul de modificare a cererii și
procentul de modificare a prețului fiind subunitar. Acest lucru indică o reacție mică a populației
față de scăderea prețului bunului.
Cererea este perfect elastică atunci când o mică modificare a prețului determină o
modificare semnificativă a cantității cerute din bunul respectiv.
Cererea este perfect inelastică atunci când modificarea prețului determină modificarea
cantității cerute într-o foarte mică măsură.
Cunoașterea elasticității cererii în funcție de preț are o importanță mare pentru agenții
economici, deoarece în funcție de aceasta ei vor decide dacă vor reduce sau nu prețul de vânzare
al produselor comercializate, în funcție desigur de veniturile și profiturile ce pot fi obținute.
Pe lângă cele patru tipuri de cerere prezentate, mai există și cererea cu elasticitate
unitară, care apare atunci când cererea se modifică în egală măsură cu modificarea prețului.
 Bazele economiei 66

Elasticitatea cererii în funcție de venit arată modul în care reacționează cererea la

modificarea venitului și se poate exprima prin intermediul coeficientului elasticității cererii în
funcție de venit (KelCV), conform relației (6.3).

∆Qc/Qc
KelCV = ∆V/V , (6.3)

în care V/V reprezintă procentul de modificare a venitului, în sensul creșterii.

Dacă creșterea venitului consumatorului atrage o creștere într-o proporție mai mare a
cantității cerute, deci raportul dintre procentul de creștere a cantității cerute și procentul de
creștere a venitului este supraunitar, atunci este vorba despre un bun normal. Comportamentul
consumatorilor față de un bun normal se manifestă și atunci când acest raport este subunitar,
dar pozitiv. Dacă însă creșterea venitului consumatorului determină o scădere a cantității cerute,
deci raportul dintre procentul de modificare a cantității cerute și procentul de creștere a venitului
este negativ, atunci este vorba despre un bun inferior, care poate fi perceput ca un bun având
un nivel calitativ inferior Dacă raportul este egal cu zero, aceasta înseamnă că modificarea
venitului consumatorului nu modifică cu nimic cantitatea cerută.
Elasticitatea încrucișată indică procentul de modificare a cantității cerute dintr-un bun
determinat de modificarea prețului altui bun, conform relației (6.4).

∆QC /QC
Elasticitatea încrucișată= ∆Px/P x, (6.4)
y y

în care: Qx/Qx reprezintă procentul de modificare a cantității cerute dintr-un bun (x), iar Py/Py
reprezintă procentul de modificare a prețului altui bun (y).
Dacă produsele x și y sunt substituibile, adică se pot folosi unul în locul celuilalt, creșterea
prețului bunului y determină creșterea cantității cerute din bunul x, într-o mai mare măsură, deci
elasticitatea încrucișată este pozitivă. Dacă bunurile x și y sunt complementare (consumul unuia
implică și consumul celuilalt), creșterea prețului bunului y determină o scăderea a cantității
cerute din bunul complementar x, deci elasticitatea încrucișată este negativă.
Desigur elasticitatea cererii în funcție de preț, venit și cea încrucișată variază de la individ
la individ și de la un bun la altul, la fel cum bunurile sunt normale sau inferioare în funcție de
preferințele individuale ale consumatorilor și de percepția acestora asupra satisfacției obținute
în urma consumului sau utilizării diferitelor produse.
 Bazele economiei 67

6.1.3. Cererea, utilitatea și prețul

Utilitatea este satisfacția obținută de către un consumator individual, ca urmare a

consumului sau utilizării unui anumit bun [AND 11]. Astfel, utilitatea alimentează cererea. Cu cât
utilitatea conferită de un bun este mai mare, cu atât este mai mare cererea. Noțiunea de utilitate
a fost abordată într-o mică măsură în capitolul 2, cu ocazia prezentării analizei marginale.
De asemenea, utilitatea poate fi definită drept capacitatea reală sau presupusă a unui bun
de a satisface o nevoie umană prin folosirea sa în producție sau în consumul final [CEA 00]. În
acest sens, utilitatea este dată de proprietățile fizice, chimice, estetice etc., proprii fiecărui bun.
Totodată, se poate aprecia că aprecierea utilității are o puternică încărcătură subiectivă, ea
depinzând de raportul pe care fiecare individ îl stabilește între bunul respectiv și nevoile sale.
Trebuie făcută distincția între utilitatea unitară și utilitatea totală [CEA 00, CRE 11]. Astfel,
utilitatea unitară reprezintă satisfacția pe care o resimte un individ, prin consumarea unei doze
sau unități date dintr-un anumit bun, în condiții determinate de loc și timp. Doze identice dintr-
un anumit bun consumat sunt apreciate în mod diferit de către același consumator în condiții (de
timp și loc) diferite, iar consumatori diferiți vor aprecia în mod diferit utilitatea conferită de
aceeași doză dintr-un anumit bun, consumat în același loc și timp, deoarece structura și
intensitatea nevoilor lor sunt diferite.
Utilitatea totală reprezintă satisfacția, plăcerea obținută prin consumul a tuturor
unităților sau dozelor succesive dintr-un anumit bun, într-o perioadă de timp dată, și achiziționat
în limita unui anumit buget. Astfel, se poate exprima funcția utilității totale, potrivit relației (6.5).
Această funcție este crescătoare.

U=f(xi ), (6.5)

în care xi reprezintă cantitățile consumate din bunul x.

La fiecare doză sau unitate suplimentară consumată dintr-un anumit bun, satisfacția,
plăcerea sau utilitatea descrește. Se poate defini astfel utilitatea marginală.
Utilitatea marginală reprezintă sporul de utilitate care rezultă din fiecare unitate, doză
suplimentară consumată dintr-un anumit bun, evidențiată prin relația (2.3) din capitolul 2. În
legătură cu utilitatea marginală, a fost formulată legea utilității marginale descrescânde, potrivit
căreia mărimea intensității satisfacției descrește progresiv până la saturare, dacă nevoia căreia i
se adresează bunul respectiv este satisfăcută în mod continuu. Pentru un individ, satisfacția cea
mai mare e conferită de consumul primei unități dintr-un bun, iar fiecare nouă unitate îi aduce o
 Bazele economiei 68

satisfacție mai mică, deoarece se adresează unei nevoi în scădere, mai puțin intensă. Astfel, în
timp ce utilitatea totală crește, prin adăugarea în consum de noi unități din bunul respectiv,
utilitatea marginală descrește. Grafic, acest fapt este redat în figura 6.9 [CRE 11].

Utilitate
Utilitatea totală

Utilitatea marginală
Cantitate
X1 X2 X3
Fig. 6.9. Variația utilității totale și a utilității marginale

Există însă și bunuri care fac excepție de la legea utilității marginale descrescânde. Câteva
exemple ar fi [KIS 17]: găsirea ultimei piese dintr-un puzzle aduce cea mai mare satisfacție, sau
consumul unor bunuri care dau dependență, cum ar fi de exemplu țigările. Cu cât aceste bunuri
sunt consumate mai mult, cu atât consumatorul se bucură mai mult.
Legătura dintre utilitate, cerere și preț poate fi explicată cu ajutorul schemei din figura
6.10 (adaptare după [KIS 17]).

Fiecare unitate
Cererea variază Consumatorii vor
consumată în plus le
invers cu prețul cumpăra mai mult din
conferă o satisfacție mai
unui bun acel bun dacă prețul
mică decât unitatea
scade, deoarece
precedentă

Fig. 6.10. Legătura dintre utilitate, cerere și preț

O altă explicație a schemei din figura de mai sus este aceea potrivit căreia cu cât un individ
are mai mult dintr-un produs, cu atât e mai puțin pregătit să plătească pentru acel bun. Acest
lucru este redat sugestiv și în figura 6.11 (adaptare după [KIS 17]).
 Bazele economiei 69

Preț
Unitățile din acel bun
vândute mai târziu vor
avea un preț mai scăzut
deoarece utilitatea este
mai scăzută.
Primele unități dintr-un
bun pot fi vândute la un
preț ridicat deoarece
oferă multă utilitate.
Cantitate

Fig.6.11. Legătura dintre preț și utilitate

6.2. Oferta

Oferta reprezintă cantitatea maximă de bunuri sau servicii pe care un agent economic
este dispus să o ofere spre vânzare, într-o anumită perioadă de timp, la un anumit preț [CRE 11].
Și oferta trebuie privită din dublă perspectivă: oferta individuală, cea a unui producător și oferta
pieței, formată din ofertele tuturor producătorilor.
Ca și cererea, oferta (Qo) reprezintă o funcție economică fundamentală, care depinde de
mai mulți factori, în special de prețul bunului (p), potrivit relației (6.6).

Qo = f (p). (6.6)

Curba ofertei este în opoziție cu cea a cererii, deoarece oferta, ca și cererea este
influențată de preț. De asemenea, între ofertă și preț există o relație de tip cauză efect: cu cât
prețul unui bun este mai mare, cu atât ofertanții sunt dispuși să producă și să ofere mai mult din
acel bun. Această relație exprimă legea ofertei, care arată diversele cantități de bunuri pe care
ofertanții sunt dispuși să le ofere spre comercializare la diverse prețuri. Legea ofertei este redată
în figura 6.12.
Scăderea prețului unui bun determină contracția ofertei, producătorii nefiind tentați să
producă și să comercializeze bunul respectiv iar creșterea prețului unu bun îi va stimula pe
ofertanți să producă și să ofere mai mult din bunul respectiv, fiind vorba despre extinderea
cererii, așa cum este ilustrat în figura 6.13.
 Bazele economiei 70

Curba ofertei

Preț
Preț

Curba ofertei Extinderea ofertei

Contracția
ofertei

Cantitate Cantitate

Fig. 6.12. Legea ofertei Fig.6.13. Extinderea și contracția ofertei

6.2.1. Factorii care influențează oferta

Ca și cererea, oferta este influențată de o serie de factori, dintre care cei mai semnificativi
sunt prezentați pe scurt, în cele ce urmează [CRE 11, DUG 12].
 Prețul factorilor de producție. Dacă prețul resurselor care concură la realizarea unui
bun scade, producătorii sunt tentați să îl producă în cantități mai mari, deoarece scad costurile
de producție. Dacă prețul resurselor atrase și utilizate la producerea unui bun crește,
producătorii vor reduce producția, deoarece costurile de producție vor crește și implicit prețul
de vânzare. Influența acestui factor asupra ofertei este redată în figura 6.14.

Prețul factorilor de producție Prețul altor bunuri

În cazul
bunurilor
complementare
P2 P1
În cazul
P P bunurilor de
substituție
P1
Cantitate Cantitate
Q2 Q Q1 Q2 Q Q1
Fig. 6.15. Modificarea ofertei la creșterea
Fig. 6.14. Modificarea ofertei la modificarea
prețului altor bunuri
prețului factorilor de producție

 Prețul altor bunuri. Si în cazul ofertei, mărimea ei este influențată de prețul altor
bunuri. Este vorba despre bunurile de substituție și cele complementare. Dacă prețul unui bun
de substituție va crește, atunci curba ofertei bunului respectiv va crește. Dacă prețul unui bun
complementar va crește, atunci oferta pentru bunul utilizat împreună cu acesta va scădea.
Această influență este redată în figura 6.15.
 Bazele economiei 71

 Tehnologia. Nivelul tehnologic al producției influențează în mod semnificativ oferta

pentru acel bun. Tehnologia reprezintă modalitatea prin care factorii de producție sunt
transformați în produse finite. Producătorii implementează noi tehnologii, printre altele, și
pentru a crește productivitatea.
 Numărul de ofertanți. Influența acestui factor asupra ofertei trebuie privită în dublu
sens. Dacă ne referim la oferta pieței, cu cât numărul ofertanților este mai mare, cu atât aceasta
crește. Dacă avem în vedere oferta individuală, cu cât pe piață sunt mai mulți ofertanți pentru
un anumit bun, un producător nu mai este tentat să producă acel bun. Acest aspect este redat
în figurile 6.16 și 6.17.
Numărul de
Numărul de
ofertanți
ofertanți

P1 P1
P
P

Cantitate Cantitate
Q Q1 Q1 Q

Fig.6.16. Modificarea ofertei pieței la Fig.6.17. Modificarea ofertei individuale la

creșterea numărului de ofertanți creșterea numărului de ofertanți

 Perspectivele pieței. Dacă există perspective ca în viitor să crească cererea pentru un

anumit bun, producătorii își vor focaliza eforturile spre creșterea volumului producției. La fel se
va întâmpla și în cazul în care există perspectiva ca prețului bunului respectiv să crească,
ofertanții fiind tentați să îl producă în cantitate mai mare.

6.2.2. Elasticitatea ofertei

Elasticitatea ofertei reprezintă reacția ofertei la modificarea condițiilor ofertei [CRE 11].
Dintre aceste condiții, modificarea prețului joacă un rol esențial în modificarea ofertei, de aceea
în continuare se va explica elasticitatea ofertei în funcție de preț. Aceasta exprimă evident reacția
ofertei la modificarea prețului unui anumit bun și se exprimă prin intermediul coeficientului de
elasticitate a ofertei în funcție de preț (kelOP) , dat de relația (6.7).

∆Qo/Qo
KelOP = , (6.7)
∆P/P
 Bazele economiei 72

În care: Qo/Qo reprezintă procentul de modificare a ofertei.

În funcție de modul în care oferta reacționează la modificarea prețului (este vorba despre
creșterea prețului), se pot identifica patru tipuri de oferte: ofertă elastică, ofertă inelastică,
ofertă perfect elastică și ofertă perfect inelastică [CRE 11, DUG 12]. Acestea sunt prezentate în
figurile 6.18, 6.19, 6.20, 6.21

Preț
Preț

P2 P2
P1 P1
Ofertă Ofertă

Q1 Q2 Q1 Q2

Fig.6.18. Ofertă elastică Fig.6.19. Ofertă inelastică

Preț
Preț

P2

P1, P2
P1

Ofertă Ofertă

Q1 Q2 Q1, Q2

Fig.6.20. Ofertă perfect elastică Fig.6.21. Ofertă perfect inelastică

Oferta este elastică atunci când procentul de creștere a cantității oferite dintr-un anumit
bun este mai mare decât procentul de creștere a prețului bunului respectiv, deci reacția
ofertantului la modificarea prețului este semnificativă. În acest caz coeficientul elasticității
ofertei în funcție de preț este supraunitar.
Oferta este inelastică atunci când procentul de creștere a cantității dintr-un anumit bun
este mai mic decât procentul de creștere a prețului respectivului bun, arătând o reacție
nesemnificativă a ofertantului față de modificarea prețului. În această situație, coeficientul de
elasticitate al ofertei în funcție de preț este subunitar.
Oferta este perfect elastică atunci când la o mică creștere a prețului unui bun, oferta sa
crește la infinit, valoarea coeficientului de elasticitate tinzând de asemenea către infinit.
Oferta este perfect inelastică atunci când la creșterea prețului unui anumit bun, oferta
rămâne neschimbată, coeficientul de elasticitate fiind nul.
 Bazele economiei 73

Pe lângă aceste tipuri de oferte, mai există și oferta cu elasticitate unitară, care apare
atunci când procentul de modificare a ofertei este egal cu procentul de modificare a prețului.

6.3. Echilibrul pieței. Mecanismul de formare a prețului

Atâta timp cât un anumit bun este disponibil la un preț pe care cineva este dispus să îl
plătească, curba cererii și cea a ofertei se vor intersecta într-un punct și piața va exista. Acest
aspect rezultă dacă pe același grafic se plasează cele două curbe (figura 6.22), iar punctul de
intersecție indică așa numitul punct de echilibru, care arată care este cantitatea dintr-un anumit
bun care poate fi tranzacționată pe piață (vândută și cumpărată) la un anumit preț [ROO 16].
Preț

Cantitate
Q
Fig. 6.22. Echilibrul pieței

Așa cum au fost prezentate în subcapitolele anterioare, cererea și oferta par două entități
în antiteză. O creștere a prețului pentru un anumit bun îi stimulează pe producători să ofere mai
mult din acel bun, sau pe piață există mulți ofertanți ai bunului respectiv, dar îi descurajează pe
cumpărători să achiziționeze bunul respectiv, sau există puțini cumpărători dispuși să plătească
acel preț. În mod similar, o scădere a prețului ar avea efectul invers: îi stimulează pe cumpărători,
dar îi descurajează pe ofertanți. Punctul de echilibru indică acel preț pe care îl acceptă deopotrivă
atât cumpărătorii cât și ofertanții, deoarece le permite cumpărătorilor să economisească, iar
ofertanților să își acopere costurile de producție și să obțină profit. Așa cum se poate observa în
figura 6.22, în dreapta punctului de echilibru oferta este mai mare decât cererea, iar în stânga
punctului de echilibru cererea este mai mare decât oferta. Punctul de echilibru este deci punctul
în care cererea este egală cu oferta. De asemenea, punctul de echilibru indică faptul că oferta
este suficient de mare pentru a acoperi cererea, la un preț pe care indivizii și-l pot permite să îl
plătească, iar producătorii și-l pot permite să producă. Dacă la prețul respectiv, oferta crește,
 Bazele economiei 74

ofertanții riscă să rămână cu marfa în stoc, iar dacă la acel preț cererea crește, ofertanții nu vor
reuși să acopere cererea.
Modificarea cererii și a ofertei și implicit ieșirea din echilibru au loc atunci când intervin o
serie de factori de influență [CRE 11].
Să presupunem că perspectiva pieței indică o creștere a prețului pentru un anumit bun în
viitor. Cumpărătorii vor reacționa în sensul creșterii cererii pentru acel bun, în scopul de a-și
constitui rezerve din bunul respectiv și evitând astfel ca în viitor să plătească un preț mai mare.
Această situație este ilustrată în figura 6.23.

Preț
Preț

O1
C1 O
O C
C

P1
P
P P1

Cantitate Cantitate
Q Q1 Q2 Q2 Q1 Q

Fig. 6.23. Modificarea cererii Fig. 6.24. Modificarea ofertei

La prețul P cererea pentru bunul considerat este Q. Previziunea creșterii prețului la

valoarea P1, va determina în prezent creșterea cererii, la Q1 (deplasarea către dreapta a curbei
cererii, de la C la C1) pentru bunul respectiv la prețul actual P. Apare astfel un surplus de cerere,
care nu poate fi acoperită cu oferta în condițiile menținerii prețului la valoare P. Diferența dintre
Q2 și Q reprezintă de fapt o lipsă a ofertei. În scopul obținerii noului echilibru, datorită
imposibilității acoperirii cererii, cumpărătorii vor fi tot mai dispuși să plătească mai mult, ceea ce
va stimula o creștere a ofertei, obținându-se un nou punct de echilibru.
Dacă presupunem că prețul unui bun va scădea de la valoarea P la P1, aceasta va
determina o scădere a ofertei, producătorii nemaifiind tentați să producă bunul respectiv,
producând deplasarea curbei ofertei spre stânga, de la O la O1. Această situație este prezentată
în figura 6.24. La prețul P, oferta este Q. La prețul P1, oferta scade la Q2, apărând astfel o lipsa a
ofertei, dată de diferența dintre Q și Q2. Cererea fiind mai mare decât oferta, prețul bunului tinde
să crească, iar cumpărătorii îl vor accepta datorită lipsei ofertei. Astfel, va fi stimulată și oferta,
treptat, obținându-se un nou punct de echilibru.
Dacă datorită influenței diferiților factori se modifică atât cererea cât și oferta, se va
modifica corespunzător și punctul de echilibru al pieței. Să presupunem, de exemplu, că într-o
 Bazele economiei 75

anumită perioadă de timp oferta pentru un anumit bun scade (curba ofertei deplasându-se spre
stânga), iar cererea crește (curba cererii deplasându-se către dreapta), așa cum este ilustrat în
figura 6.25.

Preț
O1 O
C1
C

P1

Cantitate
Q1 Q
Fig. 6.25. Modificarea cererii și a ofertei

Așa cum rezultă din figura de mai sus, punctul de echilibru al pieței este dat la un moment
dat de intersecția curbei cererii C cu cea a ofertei O. Curba cererii deplasându-se spre dreapta și
cea a ofertei spre stânga, punctul de echilibru al pieței va deveni cel dat de intersecția curbei
cererii C1 și cea a noii oferte O1.
Aspectele prezentate anterior în cadrul acestui subcapitol reprezintă de fapt mecanismul
de formare a prețului. Pe o piață liberă prețul se formează în punctul de echilibru al pieței, cel în
care curba cererii întâlnește curba ofertei. La prețuri mari, ofertanții sunt stimulați să producă,
însă cererea este scăzută, deci vor exista cumpărători dezamăgiți de prețul ridicat. Dacă prețul
este scăzut, cumpărătorii sunt tentați să cumpere, dar oferta este scăzută, unii ofertanți pierzând
astfel oportunitatea de a vine. În aceste situații, atât ofertanții cât și cumpărătorii vor face
anumite compromisuri: prețul de vânzare va scădea, ceea ce va stimula cererea, care la rândul
său va genera o creșterea a prețurilor, obținându-se astfel prețul de echilibru, cel acceptat atât
de cumpărători cât și de vânzători.