Sunteți pe pagina 1din 50

Corpul eteric, Solteris, 2002

Vol. 1: Fluidele corpului eteric.


Autor: Alexiada
Pentru tine, Omule!
Mulţumesc Creatorului şi Creaţiei Sale

INTRODUCERE

Ignoranţa întunecă raţiunea. Pe măsură ce ne adâncim în întuneric, puterea acestuia devine tot mai
mare, raţiunea tot mai opacă, afundându-ne astfel într-un neant din care nu mai putem ieşi.
Coarda de salvare este cunoaşterea. Când devii conştient de întreaga creaţie şi de locul tău în cadrul
acestei creaţii divine, de puterea infinită a Creatorului, reuşeşti să aduci lumina în întunericul propriei
tale raţiuni. Setea de cunoaştere, dorinţa de a înţelege mecanismul creaţiei, atrag entităţi de lumină care
sunt gata să ne acorde ajutorul. Dar nimic nu se face împotriva propriei voinţe, pe Pământ funcţionând
legea liberului arbitru.
Primul pas pe drumul cunoaşterii este aflarea locului şi rolului pe care îl are fiecare în această
alcătuire divină. Şi totul începe cu cunoaşterea de sine, dorind propria evoluţie spirituală.
Cei care nu ştiu nimic despre alcătuirea subtilă a fiinţei umane pot afla câte ceva din această lucrare.
Cei care au mai citit despre corpurile subtile şi doresc să îşi completeze cunoştinţele, pot căuta în
paginile următoare.
Voi vorbi despre primele trei corpuri subtile ale omului: eteric, astral şi mental, care sunt ajunse în
stadiul final de dezvoltare în această etapa de evoluţie a Pământului. Corpurile subtile superioare:
cauzal, budic şi atmic, urmând să fie dezvoltate în stadiile următoare de evoluţie ale omului, nu fac
obiectul cărţii de faţă.
Conectându-va la vibraţia proprie acestei cărţi, lectura vă va fi mai uşoară şi înţelegerea imediată.
Sperând ca toţi cei ce o veţi citi veţi primi Lumina Divină în mental, vă rog să vă urmaţi drumul
cunoaşterii de sine pentru a vă regăsi pe voi înşivă şi a contribui la instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu
pe Pământ.

CAPITOLUL I
Alcătuirea corpului eteric

Extras din Eterul Universal ca o infimă părticică creatoare, corpul eteric este dublura corpului fizic,
realizând structura completă şi învelişul acestuia. Oferindu-i protecţie şi hrană, corpul eteric filtrează
transmisiile corpului fizic emiţând spre celelalte corpuri subtile esenţa lor energetică şi informaţională.
Structura sa este foarte complexă, fiind formată dintr-o multitudine de fluide (sau curenţi).
Câmpurile magnetice specifice fiecăruia dintre curenţi alcătuiesc prin suprapunere şi amestecare corpul
eteric.
La baza osului sacru, în chakra Muladhara, se află matricea energetică şi informaţională, sufletul
vegetativ (sau embrionar) care coboară în momentul concepţiei fiecărei fiinţe pentru a forma corpul
fizic.
Sufletul vegetativ este sufletul corpului eteric, căci fiecare corp subtil are sufletul său.
Înainte de crearea corpului fizic, toate informaţiile şi energiile necesare sunt depuse în matricea
corpului eteric. Conform structurii proprii fiecărei celule, ţesut, organ, glandă, aparat şi sistem, după
arhetipul formei fizice, corpul eteric creează trupul fizic, pornind de la embrionul primar. Trupul va
corespunde perfect arhetipului său, evoluând conform proceselor naturale de creştere, maturizare şi
îmbătrânire înscrise în informaţiile iniţiale.
Corpul eteric şi corpul fizic devin un tot, materiile din care sunt create fiind opuse. Dacă elementele
ce compun corpul fizic tind în permanenţă spre dezagregare, spre descompunere, substanţa eterică este
cea care-l menţine în viaţă, împiedicând descompunerea organismului.
Când corpul eteric se desprinde de corpul fizic, survine moartea fizică.
1
Menţinerea în stare de sănătate a organismului este determinată de puritatea, integritatea, activarea şi
încărcarea energetică maximă a corpului eteric.
Structura eterică este alimentată de energia eterică a hranei (în proporţie de aproximativ 80%) şi prin
încărcare energetică directă sau de la structurile superioare.
Daca hrana este preponderent moartă, constând în carne şi alte alimente preparate la foc, însoţită de o
ingerare rapidă, lipsită de atenţie, corpul eteric absoarbe foarte puţină energie, putându-se produce chiar
o descărcare a sa.
Pentru o încărcare echilibrată cu energie vitală este optim consumul de hrană vie, fără alcool,
ingerată în linişte, pe fondul unei respiraţii profunde, regulate, care să permită absorbţia energiei
furnizate de hrană în corpul eteric. Gândurile de mulţumire adresate entităţilor care au contribuit la
creşterea şi dezvoltarea cerealelor, legumelor şi fructelor pe care Ie mâncăm, amplifică energia benefica
asimilată.
Masticaţia uniformă, pe ambele părţi ale danturii, determină încărcarea echilibrată (stânga-dreapta) a
organismului.
Transmiterea energiei eterice asimilată din hrană se face prin canale existente la nivelul fiecărei
celule. .
Energia eterică primită din exteriorul corpului eteric circulă prin fluidele ce alcătuiesc cordonul de
argint. Acesta menţine legătura permanentă între corpurile subtile şi Sinele Sacru, fiind legat la corpul
fizic pe toată durata întrupării.
Chakrele au rol de transformare a energiei primite la parametrii corespunzători fiinţei întrupate.
Fiecare fluid eteric este conectat la cel puţin o chakră.
Pe traseul cordonului de argint, la intrarea sa în corpul eteric, există o doză eterică de unde pleacă
fiecare fluid spre chakra transformatoare, apoi fiind conectat Ia corpul fizic.
Fluidele corpului eteric formează structurile organelor, asigură funcţionarea lor, a întregului
organism şi prin circuitele structurii eterice menţin legătura dintre corpul fizic şi Eu-l Superior.
Circuitele eterice sunt vizibile doar în a doua treaptă a clarvederii. În prima treaptă a clarvederii,
corpul eteric este perceput ca o formă luminoasă, care coincide aproape perfect cu corpul fizic.
Curenţii eterici funcţionează ca nişte conductori de alimentare, formând circuite cu dublu sens. După
încărcarea corpului eteric se întorc la Sursa Divină cu informaţii preluate de la nivelul fiinţei întrupate.
Fluidele eterice sunt de mai multe tipuri: fluide primare, care asigură funcţionarea corpului fizic,
fluide speciale aflate în legătură cu natura astrală a fiinţei şi fluide de conectare ce fac conexiunea între
corpurile subtile la nivelul chakrelor.
În acest volum voi trata subiectul fluidelor primare, celelalte tipuri de fluide vor forma conţinutul
volumului următor.

CAPITOLUL II
Fluidele corpului eteric la minerale, plante şi animale

Omul este format din şapte corpuri subtile. Numai patru dintre acestea - corpul eteric, corpul astral,
corpul mental şi Eu-l alcătuiesc, împreună cu corpul fizic, fiinţa întrupată. Sunt numite, din această
cauză, corpuri inferioare. Celelalte trei corpuri superioare - cauzal, budic şi atmic - corespund spiritului
aflat în Înalt.
La regnurile inferioare omului întâlnim doar corpuri inferioare. La animale întâlnim doar trei corpuri
subtile - eteric, astral şi mental, plantele au numai corp eteric şi corp astral, iar mineralele doar corp
eteric. Deci, singurul corp subtil existent la toata Creaţia este corpul eteric, alcătuit diferit pentru fiecare
nivel evolutiv.
Corespunzător acestui nivel, fluidele primare ce intră în componenţa corpului eteric se clasifică
astfel:
- fluide de gradul IV, specifice mineralelor;
- fluide de gradul III, specifice plantelor;
- fluide de gradul II, specifice animalelor;
- fluide de gradul I, specifice oamenilor.
2
1. FLUIDELE DE GRADUL IV

Fluidele specifice mineralelor sunt de următoarele tipuri:


1.1 Fluid de protecţie
Înconjoară fiecare conductor electric, la fel cum sunt protejate cablurile electrice de un înveliş
protector;
1.2 Fluid de structură
Este vizibil ca un filigran auriu; interconectează toate moleculele, împiedicând dezagregarea lor;
1.3 Fluid de reglare a vibraţiilor
Se suprapune peste fluidul de structură şi asigură menţinerea armoniei vibraţiilor tuturor
moleculelor;
1.4 Fluid arhetipal
Înfăşoară la exterior mineralul şi corespunde formei şi proprietăţilor fizice ale acestuia, conţinând
informaţiile specifice (culoare, strălucire, etc);
1.5 Fluid de circulaţie a energiei cosmice
Întreţine viaţa mineralului, fiind conectat la Eterul Universal;
1.6 Fluid de circulaţie a energiei telurice
Stabileşte legătura mineralului cu Pământul;
1.7 Fluid de emisie-receptie
Realizează legătura tuturor mineralelor de acelaşi tip, legătura lor cu lumea Eu-lui mineral,
Devachanul Superior, precum şi legătura cu celelalte regnuri superioare regnului mineral.

2. CIRCULAŢIA ENERGIEI ETERICE LA NIVELUL MINERALELOR

Alimentarea fluidelor eterice la minerale nu se realizează prin sistemul cunoscut de şapte chakre, ci
printr-un singur „punct" de alimentare ce funcţionează ca o chakră. Această chakră se află în centrul
mineralului şi este legată printr-un cordon energetic la Devacheanul Superior şi la Pământ.
Cordonul eteric principal este conectat la toate fluidele ce formează structura eterică a mineralului,
alimentându-le energetic, transmiţând şi preluând informaţii.
Prin partea superioară a centrului energetic cordonul transmite Energie Eterică Universală care
pătrunde în fluidele eterice după ce este transformată corespunzător mineralului şi emite informaţiile ce
pornesc de la mineral spre Devachanul Superior.
În partea inferioară sunt transmise informaţii spre Pământ şi captată energia telurică necesară
mineralului. Circulaţia energiei telurice este supravegheată şi impulsionată de către Spiritele Elementale
cunoscute sub numele de Gnomi.
Informaţiile primite prin energie eterică de la celelalte minerale şi sisteme vii sunt depuse în
memoria eterică aflată în câmpul magnetic al mineralului.

3. CÂMPURILE MAGNETICE ALE MINERALELOR

Curentul eteric, la fel ca şi curentul electric, generează un câmp magnetic propriu. Acest câmp
magnetic este perceput ca o luminiscenţă în jurul structurii fizice. Mineralul apare înconjurat de un strat
luminos de grosime variabilă. Luminiscenţă acestui strat confundat de mulţi clarvăzători cu corpul
eteric, dar fiind numai o parte a acestuia, este diferită de la un sistem la altul.
În câmpul magnetic se acumulează toate informaţiile primite de mineral. „Citind" în câmpul
magnetic, se poate afla toată viaţa mineralului, începând de la formarea sa, influenţele pe care le-a
suportat, chiar şi trecerea unei fiinţe prin corpul eteric al mineralului înregistrându-se prin impregnarea
cu energia eterică a acestuia.
Influenţele asupra mineralelor lasă amprente aproape sensibile, transmise la scanarea cu palma, în
3
funcţie de perceperea fiecăruia, prin senzaţii de căldură sau de răceală, de umiditate, de arsură, chiar şi
de durere fizică, ce pot fi decodificate.
Dacă sunt de provenienţă pur naturală, şi materialele de construcţie emit. Trăim permanent în
câmpurile magnetice ale mineralelor, acestea percepând prin interacţiune toate stările vibraţionale ale
câmpului nostru magnetic.
La cristale, câmpul magnetic este înzestrat cu o putere de amplificare a energiilor pe care le primesc
şi, în special, a celor pe care le transmit.
Compatibilitatea unor cristale cu oamenii născuţi în anumite zodii se explică prin beneficitatea
emisiilor câmpului magnetic al cristalului pentru persoanele ale căror fluide eterice speciale sunt
conectate la anumite zone energetice din înalt.
Influenţa energetică a cristalului nu se înregistrează numai la nivelul câmpului magnetic uman, ci şi
la nivelul mentalului şi al aurei energetice.

4. CONVIEŢUIREA ÎN COMUNIUNE CU MINERALELE

Vi se pare absurd să trăiţi în comuniune cu pietrele? De ce, dacă ele sunt însăşi esenţa fizică a
planetei pe care trăim?
Câţi dintre dumneavoastră nu aţi colecţionat pietricele când eraţi copii, mirându-vă de forma unora şi
admirând culoarea sau strălucirea altora? Poate copilul încerca să înţeleagă, încerca să iubească...
Ce transmit pietrele, rocile, munţii, casele noastre, drumurile? Ne dau stabilitate, încredere, putere. În
minerale găsim forţa şi echilibrul. Ele sunt factorul solid, indestructibil al lumii în care trăim. Ne
ancorează în realitate. Prin ele păstrăm legătura cu Pământul. Aşa cum căutăm scânteia divină din noi în
înalt rugând-o să coboare, trebuie să ne căutăm şi rădăcinile energetice în planeta care ne găzduieşte
vieţuirea.
O parte din energia telurică cu care ne alimentăm prin chakra „cea mai de jos" a fiinţei noastre,
chakra telurică aflată la 30 cm sub tălpile picioarelor, provine de la mineralele aflate în pământ şi pe
suprafaţa acestuia. Deci, chiar dacă ştim sau nu, corpul nostru fizic preia şi energia pietrelor. Iubind
întreaga creaţie, această energie ne poate fi benefică, folositoare.
Nu uitaţi că pietrele trăiesc şi au memorie chiar daca nu au suflet şi inteligenţă. Poate unele dintre ele
contribuie la evoluţia Pământului mai mult decât oamenii care nu s-au trezit.

5. FLUIDELE DE GRADUL III

Fluidele de gradul III sunt specifice plantelor, clasificându-se astfel:


5.1 Fluid de protecţie
Este acelaşi la toate structurile eterice, cu rol de izolare a fluidelor;
5.2 Fluid de structură
Fiind vizibil ca un filigran de luminiscenţă variabilă, interconectează toate celulele plantei,
împiedicând dezagregarea lor;
5.3 Fluid de reglare a vibraţiilor
Interconectează toate celulele plantei, reglând ritmul vibraţiilor specifice fiecărei părţi componente
(rădăcină, tulpină, frunze, flori, fructe) şi menţinând armonia vibraţiilor la nivelul întregii structuri;
5.4 Fluid arhetipal
Corespunde formei plantei, cu toate caracteristicile ei fizice (forma fiecărei părţi componente,
culoare, parfum, etc);
5.5 Fluid de circulaţie a energiei cosmice
Întreţine viaţa plantei şi toate procesele de înmulţire şi rodire, fiind conectat la Eterul Universal;
5.6 Fluid de cireulatie a energiei telurice
Asigură creşterea plantei, începând de la răsărirea ei din sămânţă;
5.7 Fluid metabolic
4
Conţine energiile şi informaţiile necesare proceselor de fotosinteză, de transformare, producere şi
asimilare a hranei;
5.8 Fluid respirator
Asigură respiraţia plantei, transformând la nivel energetic bioxidul de carbon în oxigen;
5.9 Fluid senzorial
Transmite corpului fizic impulsurile corpului astral şi preia senzaţiile fizice conducându-le pentru
decodificare în corpul astral;
5.10 Fluid de comunicare (de emisie-receptie) de nivel 1
Realizează legătura plantelor din aceeaşi specie şi conexiunea lor energetică cu sufletul-grup aflat în
Lumea Eu-lui Plantelor, Devachanul Inferior;
5.11 Fluid de comunicare (de emisie-receptie) de nivel 2
Realizează legătura cu plantele din alte specii şi cu toate celelalte regnuri;
5.12 Fluid curativ
Menţine starea de sănătate a plantei, fiind conectat la Energia Divină.

6. CIRCULAŢIA ENERGIEI ETERICE LA PLANTE

Informaţiile şi energiile pe care plantele le primesc de la Soare prin fluidul de circulaţie a energiei
cosmice, sunt transmise apoi prin fluidul de circulaţie a energiei telurice. Toată această transmitere
continuă este impulsionată şi realizată de către Spiritele Elementale (Gnomi, Silfe, Ondine şi
Salamandre)* (♦Rudolf Steiner - „Omul în raport cu Spiritele Elementelor") a căror existenţă este direct implicată
în viaţa regnului vegetal.
Orice disfuncţie în funcţionarea corpului eteric al plantei atrage după sine îmbolnăvirea ei. Prin
fluidul curativ planta transmite semnale specifice către sufletul-grup înainte de apariţia îmbolnăvirii.
Energiile curative îşi intensifică atunci circulaţia şi prin Spiritele Elementale se încearcă înlăturarea
cauzei disfuncţiei. Planta moare doar dacă acestea nu pot interveni pentru restabilirea circulaţiei
normale a fluidelor eterice.
Alimentarea fluidelor eterice se face prin cordonul principal (corespunzător Cordonului de Argint)
conectat Ia Sufletul Grup, fluidele fiind filtrate de cele şapte chakre.
Chakrele au rol de transformare a energiei primite prin cordonul principal conform parametrilor
specifici fiecărei plante.
Fluidul de protecţie şi fluidul arhetipal intră în structura eterică direct din cordonul principal.
Fluidul de circulaţie a energiei telurice este filtrat de chakra nr. 4 (numărătoarea începe de jos în sus),
iar fluidul de circulaţie a energiei cosmice de chakra nr. 7.
Fluidul metabolic este conectat la chakra nr. 1,2 şi la chakra nr. 3, fluidul respirator şi cel senzorial la
chakra nr. 4, fluidele de comunicare la chakra nr. 5 şi 6, iar fluidul curativ, fluidul de structură şi cel de
reglare a vibraţiilor la chakra nr. 7.
Culorile fluidelor parcurg întregul spectru: fluidul metabolic are diverse nuanţe de roşu, portocaliu şi
galben, fluidele respirator, senzorial şi de circulaţie a energiei telurice au nuanţe de verde, fluidele de
comunicare sunt albastre şi indigo, fluidele de structură şi de reglare a vibraţiilor sunt mov, iar fluidul
curativ şi fluidul de circulaţie a energiei cosmice sunt alb-argintii.

7. COMUNICAREA PRIN CÂMPUL MAGNETIC AL PLANTELOR

Câmpul magnetic al plantelor, format din câmpurile magnetice ale curenţilor eterici specifici,
determină o formă a corpului eteric cu totul diferită de cea a corpului fizic. Forma eterică este mult mai
mare în zona rădăcinilor, datorită vibraţiilor foarte ridicate ale celulelor acestora.
Datorită forţei energetice a rădăcinilor, planta captează foarte puternic energia telurică, fluidul de
circulaţie e energiei telurice fiind vizibil ca cel mai luminos.
Planta percepe schimbările de mediu, ale solului, prin modificarea vibraţiilor energiei telurice. Orice
5
schimbare a vremii îi este transmisă la nivel eteric prin câmpul fluidelor de circulaţie a energiei
cosmice.
Câmpul magnetic transmite informaţiile şi energiile prin vibraţii ce ajung până la nivel celular.
Orice modificare a vibraţiilor se propagă până la nivelul câmpului astral, transformându-se în
senzaţii.
Plantele nu comunică prin corpul eteric, ele transmit toate datele corpului astral. Prin corpul eteric se
realizează doar schimburi energetice. Astfel, o plantă mai puţin viguroasă poate fi impulsionată de
energia unei plante mai puternice, chiar aceeaşi specie cu ea. Sau o plantă viguroasă poate fi descărcată
energetic (demagnetizată) de o plantă aparţinând unei specii diferite. Transferul de energie se face prin
câmpurile magnetice ale plantelor.
Starea de boală poate fi molipsitoare, o activare mai puternică a fluidului curativ al unei plante
putând provoca dezactivarea fluidului curativ al plantei vecine.
Stările de mulţumire şi de fericire sunt transmise de către corpul astral plantei printr-o intensificare a
vibraţiilor corpului eteric. Stările de nemulţumire, de frustrare, printr-o scădere a ritmului vibraţiilor,
percepute fizic prin ofilirea sau pălirea frunzelor.
Compatibilitatea dintre plante se explică prin armonia existentă între vibraţiile lor. Dizarmonia
vibraţională duce la incompatibilitate.
În cadrul aceleiaşi specii există o comuniune, plantele nefiind separate ca individualităţi. Ele nu
trăiesc ca entităţi separate una de cealaltă. Comunicând prin sufletul grup, tot ce simte o plantă dintr-o
specie, simt toate plantele aparţinând aceleiaşi specii, într-o măsură mai mare sau mai mică, creşterea
sau scăderea ritmului vibraţional fiind simultană.
Comunicarea plantelor cu mineralele se face în special cu ajutorul Gnomilor, prin transmiterea
informaţiilor de la rădăcinile plantelor la minerale.
Animalele, păsările şi oamenii pot provoca prin mentalul lor, conştienţi sau nu, modificări ale stărilor
vibraţionale ale plantelor. Un gând negativ poate produce dereglări metabolice, de respiraţie sau de
alimentare cu energie eterică a plantei, provocând astfel îmbolnăvirea ei sau moartea fizică. Gândurile
benefice amplifică vibraţiile şi accelerează alimentarea cu energie, îmbunătăţind starea de sănătate şi
vitalitate a plantei.
Plantele comunică cu universul prin intermediul Silfelor, Ondinelor şi Salamandrelor. Întreaga lor
existenţă este bazată pe senzaţii transmise vibraţional şi transformate în sentimente ce rămân înscrise în
memoria Sufletului Grup, influenţându-i evoluţia.
Despre iubirea pe care o primesc şi o transmit plantele, despre capacitatea lor de a se dărui şi de a
amplifica toate sentimentele voi vorbi în acea parte a cărţii consacrată corpului astral.
Dacă oamenii ar înţelege plantele, s-ar putea înţelege mai uşor pe ei înşişi. Dacă ar putea comunica
între ei aşa cum comunică plantele, cu sufletele, multe cuvinte ar deveni inutile şi lipsite de sens.
La fel cum plantele îşi transmit stările vibraţionale, şi oamenii se influenţează, modificându-şi unul
altuia câmpurile magnetice, perturbând circulaţia fluidelor eterice, intervenind în buna funcţionare a
organismelor celor lângă care trăiesc. Puteţi accepta ideea că plantele ne sunt superioare prin
capacităţile de percepere şi emitere ale corpurilor lor eterice şi astrale? Ele simt mai intens şi se
dăruiesc cu toată puritatea lor, necondiţionat, neavând mentalul care să le influenţeze în mod negativ
celelalte structuri.
Putem fi şi noi la fel de sensibili şi de puri ca o floare? Ne putem dărui sentimentele, iubind întreaga
Creaţie? Putem fi, Oameni?

8. FLUIDELE DE GRADUL II

Fiind specifice animalelor (prin acest termen mă refer la toate organismele aparţinând regnului
animal), fluidele de gradul II sunt următoarele:
8.1 Fluid de protecţie
Este fluidul izolator al fiecărui traseu eteric;
8.2 Fluid de structură
Interconectează toate celulele organismului animal, împiedicând dezagregarea;
8.3 Fluid de reglare a vibraţiilor
6
Reglează ritmul vibraţiilor specifice fiecărei celule, fiecărui ţesut, organ, glandă, aparat şi sistem şi
menţine armonia vibraţiilor la nivelul întregii structuri eterice;
8.4 Fluid arhetipal
Corespunde formei corpului, cu toate caracteristicile ei fizice, în toate etapele de creştere şi de
dezvoltare;
8.5 Fluid de circulaţie a energiei cosmice
Întreţine viaţa fiinţei prin alimentarea cu Energie Universală;
8.6 Fluid de circulaţie a energiei telurice
Stabileşte conectările sufletului întrupat cu mediul, atmosfera şi toate condiţiile de viaţă ale planetei;
menţine armonia între ritmurile animalului şi ritmurile planetei, făcând posibilă şi realizabilă întruparea;
8.7 Fluid metabolic
Fiind conectat la tot aparatul digestiv, întreţine procesele digestive şi metabolice, începând cu
masticaţia şi continuând cu prelucrarea, transformarea şi asimilarea hranei;
8.8 Fluid de eliminare a reziduurilor
Este conectat la aparatul urinar, la glandele sudoripare şi la aparatul digestiv, prelungind fluidul
metabolic pentru eliminarea reziduurilor din organism;
8.9 Fluid respirator
Asigură toate procesele de respiraţie ale fiinţei;
8.10 Fluid genital
Fiind conectat la Sufletul Grup, transmite toate energiile şi informaţiile necesare proceselor de
înmulţire în perioadele optime determinate în Lumea Astrală;
8.11 Fluid sanguin
Este conectat la întregul aparat circulator, asigurând circulaţia sângelui şi toate procesele de la
nivelul celulelor sanguine;
8.12 Fluid optic
Traseul acestui fluid în interiorul organismului începe de Ia nivelul pupilei, conectând ochii la creier;
8.13 Fluid auditiv
Parcurge urechea internă, mergând până la creier;
8.14 Fluid olfactiv
Există doar la animale, nu şi la celelalte specii inferioare lor şi face posibilă perceperea şi
decodificarea mirosurilor la nivelul creierului;
8.15 Fluid gustativ
Fiind legat la papilele gustative, transmite creierului informaţiile legate de gust;
8.16 Fluid neuronal
Asigură conectarea şi funcţionarea tuturor celulelor neuronale, a sistemului nervos central şi a celui
periferic, în ansamblu;
8.17 Fluid imunitar
Fiind conectat la sistemul imunitar, previne îmbolnăvirea organismului, activarea acestui fluid
asigurând protecţia împotriva contaminării;
8.18 Fluid curativ
Susţine toate procesele de vindecare şi refacere;
8.19 Fluid de termo-reglare
Reglează temperatura internă a tuturor organismelor ce aparţin regnului animal;
8.20 Fluid de orientare
Este specific animalelor, păsărilor, unor reptile şi insectelor evoluate (furnici, albine, etc);
8.21 Fluid de zbor
Este întâlnit la insectele zburătoare şi la păsări; nu există la păsările domestice;
8.22 Fluid instinctual
Corespunde fluidului de comunicare de nivel 1 la plante şi uneşte toate fiinţele aparţinând aceleiaşi
specii între ele şi cu Sufletul Grup;
8.23 Fluid de comunicare
Realizează comunicarea între animale şi fiinţele aparţinând celorlalte regnuri prin conectare la
organele de simţ, la corpul astral şi la cel mental;
8.24 Fluide de absorbţie

7
Pornesc de la nivelul organelor de simţ şi absorb energia luminii (prin ochi), a sunetelor (prin
urechi), a parfumurilor sau a mirosurilor plăcute fiecăruia (prin nas) şi a hranei (prin cavitatea bucală);
la unele animale, în special la feline, există fluide de absorbţie şi la nivelul blănii;
8.25 Fluid senzorial
Face legătura între corpul fizic şi corpul astral;
8.26 Fluid mental
Conectează corpul fizic şi corpul astral cu corpul mental. La aceste fluide eterice de gradul II se
adaugă şi câteva fluide de tip astral, existente doar la unele animale mai evoluate:
8.27 Fluid de respectare a ierarhiilor superioare:
8.28 Fluid de conectare la Voinţa Divină. Din acest fluid se desprind alte două fluide specifice
animalelor domestice:
8.29 Fluid al iubirii sau ataşamentului:
8.30 Fluid al ascultării sau supunerii. Fără a fi dotat cu aceste ultime două fluide, animalul nu
poate convieţui în comuniune cu omul.

9. CIRCULAŢIA ENERGIEI ETERICE LA ANIMALE

Corpul eteric este alimentat energetic prin cordonul eteric principal (Cordonul de Argint), prin cele
şapte chakre ce au rol de transformare a energiei în energie specifică fiecărui organ şi sistem şi de
filtrare a acestei energii, prin chakra inferioară (chakra telurică) ce sigură legătura fiinţelor din regnul
animal cu planeta pe care se află în evoluţie şi prin chakra superioară (chakra cosmică) ce face
conectarea cu Divinitatea.
Cele două chakre exterioare corpului fizic, inferioară şi superioară, transformă energia telurică,
respectiv pe cea cosmică, în energie optimă sistemului viu, fiind legate prin cele două fluide de
circulaţie a energiilor.
Fluidul de protecţie şi cel arhetipal sunt alimentate numai prin cordonul eteric principal. După
ramificarea în doza eterică, fluidele sunt conectate la chakre:
La chakra nr. 1 este conectat fluidul de eliminare a reziduurilor;
La chakra nr. 2 este conectat fluidul genital;
Prin chakra nr. 3 trec fluidul metabolic şi cele de absorbţie energetică;
Chakra nr. 4 filtrează fluidul de absorbţie, fluidul respiraţiei, fluidul sanguin, pe cel de termo-reglare,
fluidele imunitar şi curativ, fluidul de zbor şi cel senzorial,
Chakra nr. 5 este traversată de fluidele organelor de simţ şi de cel senzorial; împreună cu chakra nr, 6
filtrează fluidul de comunicare.
La chakra nr. 6 sunt conectate fluidul de zbor, fluidul neuronal, cel de orientare, cel instinctual şi
fluidul mental.
Prin chakra nr. 7 trec fluidele de tip astral filtrate mai întâi de chakra cosmică, fluidul de structură şi
cel de reglare a vibraţiilor.
După vibraţiile specifice funcţiilor pe care le au şi ale chakrelor prin care trec, fluidele sunt
multicolore, în culorile spectrului. Astfel, fluidul de eliminare a reziduurilor are culoarea roşie, cel
genital este portocaliu. Fluidul metabolic are culoarea galbenă, cel de absorbţie energetică este galben-
verzui. Fluidele respirator, sanguin, de termo-reglare, imunitar, curativ şi de zbor au diferite nuanţe de
verde. Fluidul senzorial este turcoaz (verde-albastru), cel al organelor de simţ este albastru şi fluidul de
comunicare este albastru-indigo. Indigo de diferite nuanţe, până la mov, sunt şi fluidele senzorial şi
neuronal, cel de orientare, cel instinctual şi cel mental. Fluidul de structură şi cel de reglare a vibraţiilor
sunt mov-argintii, iar fluidul de circulaţie a energiei cosmice şi fluidele astrale sunt de culoare alb-
argintie. Fluidul de circulaţie a energiei telurice are culori diferite pentru fiecare specie.
Toate fluidele eterice au circuite duble, de preluare şi transmitere a energiei eterice, chakrele
funcţionând ca transformatoare ale energiei primite şi filtre ale energiei emise prin Cordonul de Argint
şi direct prin chakra cosmică şi chakra telurică.

8
CAPITOLUL III
Fluidele corpului eteric uman

În alcătuirea corpului eteric uman intră curenţi de forţe, poziţionaţi pe mai multe straturi, încărcaţi cu
energie eterică diferită, de la energia captată din Eterul Universal până la transformarea acesteia într-o
energie de tip emoţional-afectiv de provenienţă divină.
Primul tip de curenţi eterici, de gradul I. alimentaţi din Eterul Universal, întreţin buna alcătuire şi
funcţionare a organismului fizic, traversând întreaga structură eterică.
Curenţii de tip astral definesc structura emoţională, sentimentală şi morală a entităţii la nivelul eteric.
Fiecărui fluid îi corespunde o calitate, o virtute, un dar primit de la Creator. Aceşti curenţi sunt activaţi
la maxim sau nu, putând fi chiar inexistenţi, în funcţie de modul de a simţi, de a gândi şi de a acţiona al
fiinţei umane.
Fluidele de conectare intra-structurală facilitează funcţionarea în siguranţă a tuturor structurilor
subtile, interconectându-le şi permiţând circulaţia energiilor şi a informaţiilor.
Între cele trei tipuri de curenţi nu există legături, fiecare fiind alimentaţi din surse diferite prin
Cordonul de Argint şi prin chakrele exterioare corpului fizic, însă perturbarea oricăruia dintre sistemele
de fluide eterice produce perturbări celorlalte, percepute vibraţional.
Prin clarvedere, fluidele de gradul I sunt vizualizate sub forma unor benzi luminoase colorate ce
străbat corpul fizic, fluidele de tip astral au forme geometrice sau simbolice şi sunt mai luminoase,
mergând până Ia auriu strălucitor, iar fluidele de interconectirc sunt vizibile numai în structurile
chakrelor, forma lor fiind aceea de spirală.
Alimentarea fluidelor eterice umane este influenţată de hrană şi de somn, de mediu, de activităţile
zilnice şi implicarea emoţională în aceste activităţi, de sentimente şi gânduri, de relaţiile cu celelalte
fiinţe şi cu entităţile superioare, de conştientizarea Divinităţii şi a Legilor Universale.

A. FLUIDELE DE GRADUL I

Fluidele de acest tip sunt similare cu cele întâlnite la corpurile eterice inferioare ca alcătuire a
corpului eteric uman. Există o mare asemănare între fluidele de gradul II ce compun structurile eterice
ale animalelor şi fluidele de gradul I din structurile eterice umane. Diferă prin consistenţă, la om fiind
mai eterate datorită conectării cu celelalte structuri.
Voi descrie în amănunt traseul şi caracteristicile fiecărui fluid în parte.

A.1 Fluidul de protecţie

Prin structura sa, fluidul de protecţie dă siguranţă şi invulnerabilitate întregii alcătuiri eterice a
fiinţelor. Consistenţa acestui fluid care îmbracă toate circuitele fluidice din corpul eteric este cea mai
fină, asemănătoare celofanului. Transparenţa sa nu influenţează vizualizarea luminiscentei şi a culorii
fluidului ce traversează canalul eteric. Prin natura sa specială, fiind încărcat doar cu informaţii de
protecţie, nu perturbă consistenţa informaţională şi energetică a fluidului pe care îl înconjoară.
Alimentarea sa se realizează direct din învelişul de protecţie al cordonului principal, Cordonul de
Argint, conectat la Sursa Divină.
Circuitul închis este dat de stratificarea în două fascicule, înfăşurate unul peste celălalt. Primul „se
duce" pe interior şi apoi se întoarce pe deasupra, intrând din nou în Cordonul de Argint. Astfel, învelişul
este dublu, cu două sensuri. Cele două fascicule au polarităţi diferite, determinând neutralitatea
întregului.
Dacă nu este alterată consistenţa fluidului de protecţie, eventualele impurităţi nu pot ajunge până la
învelişul interior, ele fiind transportate de învelişul exterior în afara structurii, apoi absorbite şi dizolvate
în Eterul Universal.
Particulele ce intră în componenţa acestui fluid sunt permanent reînnoite, orice afecţiune a lor durând
foarte puţin.
9
Orice vibraţie dizarmonioasă sau disfuncţie a unui fluid eteric este transmisă prin fluidul de protecţie
în matricea informaţională a corpului eteric, aflată în chakra Muladhara de la baza coloanei vertebrale.
Nucleul corpului mental citeşte matricea informaţională şi acţionează partea subconştientă a mentalului
pentru rezolvarea problemelor de la nivelul fizicului şi partea inconştientă pentru rezolvarea
disfuncţiilor din corpul eteric.
Vibraţiile fiecărui fluid eteric pot creşte şi pot fi armonizate prin citirea sau rostirea unor invocări
adresate Divinităţii.

Invocare pentru refacerea si energizarea fluidului de protecţie

Doamne Dumnezeule Atotputernic,


îţi mulţumesc pentru protecţia pe care
mi-o oferi permanent, fără ca eu să ştiu.
Îţi mulţumesc că mi-ai creat
un corp eteric invulnerabil
şi indestructibil până la sfârşitul
acestei vieţi pământeşti
închinată slujirii Tale.

Puterea invocării este mai mare decât puterea rugăciunii, ea nefiind o cerere, ci o afirmare a unei
stări de fapt, a unei împliniri atrase de certitudinea realizării.

A.2 Fluidul de structură


Fluidul eteric de structură înfăşoară toate celulele corpului uman pe exteriorul membranei, fără a
interfera în structura lor arhetipală, menţinându-le consistenţa şi invulnerabilitatea.
Înfăşurarea este dublă. Fluidul intră şi iese prin chakra Sahasrara, aflată în creştetul capului,
alimentându-se cu Lumină Divină din zona Creaţiei Primordiale. Chakra filtrează Lumina şi o
optimizează corespunzător organismului.
Toată creaţia materială este formată din atomi şi spaţiile dintre atomi. Toate organismele vii sunt
formate din celule şi spaţiile dintre celule. Astfel, mărit la o scară foarte mare, fluidul de structură poate
fi văzut ca o reţea de globuleţe strălucitoare prinse uneie de altele cu mici fire aurii.
Datorită modului de viaţă actual, acest fluid a devenit foarte vulnerabil. Toate reziduurile rămase în
urma prelucrării toxinelor (E-uri, îngrăşăminte chimice care au fost folosite la hrănirea legumelor,
substanţe chimice ingerate de animale, medicamente, alcool), a cărnii, a noxelor din mediu se
acumulează în spaţiile interceluîare.
Devenind din ce în ce mai grosiere, aceste depuneri distrug fluidul de structură şi înglobează în masa
lor celulele. Astfel, se creează noduli, tumori, formaţiuni canceroase, chisturi, fibroame, varice, polipi,
negi şi alte excrescenţe. Eliminarea lor se face fără leziuni, prin chirurgie de lumină. Adevărata
chirurgie de lumină nu se poate realiza decât de către entităţi superioare foarte evoluate aflate în misiune
pe Terra. Ele intervin fără conştientizarea bolnavului, făcând „minuni", sau lucrează prin intermediul
unor terapeuţi, cu sau fără ştirea lor.
Energia specială folosită în chirurgia de lumină pătrunde în spaţiile intercelulare, desprinde corpul
străin şi îl dezintegrează. Apoi, fluidul de structură se poate reface.
Pentru prevenirea aglomerării cu impurităţi a spaţiilor intercelulare, schimbaţi-vă modul de viaţă şi
mai ales modul de viaţă al copiilor dumneavoastră Hrăniţi-i, pe cât este posibil, natural, evitând
alimentele ce au în componenţă substanţe chimice, reducând la minim consumul de carne. Renunţaţi la
fumat şi evitaţi atmosfera îmbâcsită, căci fumul creează depuneri în spaţiile intercelulare ale aparatului
respirator. Eliminaţi alcoolul şi luaţi medicamente numai când sunt necesare. Ieşiţi cât mai mult în
natură. într-un cuvânt: trăiţi sănătos!
Înainte de purificarea fluidului de structură este necesară curăţarea spaţiilor intercelulare cu lumină
din Zona Divină a creaţiei Primordiale.

10
Cu capacitatea dea curăţa aceste spaţii sunt înzestraţi, în general, bioterapeuţii. Repetarea următoarei
invocări, de mai multe ori pe zi, o perioadă îndelungată de timp, are efect terapeutic asemănător.

Invocare pentru purificarea spatiilor intercelulare

Te rog, Doamne Dumnezeule Atotputernic,


trimite Lumina Ta să purifice
toate spaţiile intercelulare
ale corpului meu, pentru ca eu să pot fi
aşa cum Tu m-ai creat.

Capacitatea de refacere a corpului eteric este determinată de alimentarea cu mai multă energie decât
este necesar pentru funcţionarea lui. Acolo unde spaţiile intercelulare sunt pure, fluidul de structură
deteriorat se poate reface.

Invocare pentru refacerea fluidului de structură

Îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic,


pentru desăvârşita alcătuire a fiinţei mele.
Fie ca Lumina ta să protejeze
flecare celulă a trupului meu,
de acum şi până la sfârşitul acestei vieţi pământeşti
închinată Slujirii Tale.

A.3 Fluidul de reglare a vibraţiilor

Fiecare celulă a organismului uman are propria ei vibraţie şi fiecare ţesut are o vibraţie specifică. La
nivelul întregului organism, vibraţiile sunt în armonie.
Disonanţa, lipsa de armonie a vibraţiilor, duce la apariţia bolii. Dacă ritmul vibraţiilor celulelor unui
organ este perturbat, organul se îmbolnăveşte.
Fluidul de reglare a vibraţiilor este conectat la nucleul fiecărei celule, primind impulsuri
informaţionale şi transmiţând energie din Zona Divină a Armoniei Vibraţionale. Aspectul său este acela
al unor faguri de luminiscenţă argintiu-aurie, în funcţie de zona pe care o parcurge.
Chakra Sahasrara filtrează energia de alimentare a acestui fluid, optimizând-o conform necesităţilor.
Orice perturbare a vibraţiilor este transmisă informaţional bazei de date aflată în chakra Muladhara.
Alimentarea fluidului se intensifică până la restabilirea armoniei.
În zona aflată în dizarmonie, fluidul îşi pierde strălucirea, devenind opac. Revenind la normal, îşi
recapătă aspectul iniţial.
Când fluidul de structură este deconectat pe porţiuni prin acumulare reziduală, fluidul de reglare a
vibraţiilor îşi reduce pulsaţiile şi intensitatea în acele zone.
Menţinerea stării de sănătate este în corelaţie cu păstrarea armoniei întregului organism.
O viaţă trăită în armonie cu întreaga creaţie se reflectă în armonia interioară.

11
Invocare pentru armonizarea vibraţiilor

Doamne Dumnezeule Atotputernic,


îţi mulţumesc pentru
armonioasa alcătuire a fiinţei mele.
Fie ca toate celulele, ţesuturile, organele,
glandele, aparatele şi sistemele corpului meu
sa fie în armonie unele cu celelalte,
aşa cum Tu le-ai creat pentru Slava Ta.

A.4 Fluidul arhetipal

Fluidul arhetipal este fluidul formei, alimentat din Zona Divină a Arhetipurilor prin Cordonul de
Argint.
Informaţiile transmise prin acest fluid corespund evoluţiei corpului fizic. Datele primare sunt
depozitate în Banca de Date din chakra Muladhara de la baza osului sacru, unde fluidul este conectat.
Ele conţin informaţii despre evoluţia farului, de la stadiul embrionar până la creştere şi formează
matricea sufletului embrionar (sau vegetativ), sufletul corpului eteric.
Din momentul naşterii, alimentarea cu informaţiile necesare creşterii şi dezvoltării, maturizării şi
îmbătrânirii funcţionează continuu prin acest fluid, mergând până la nucleul fiecărei celule.
În aceste date este înscrisă forma iniţială şi evoluţia formei fiecărui organ, a fiecărei părţi a
organismului separat şi în cadrul întregului.
Arhetipul fiecărei fiinţe întrupate există, în diverse faze evolutive, încă dinainte de naştere, în Zona
Divină a Arhetipurilor. Acolo, sufletele evoluate îşi creează viitoarele trupuri fizice. Sufletelor mai puţin
evoluate li se creează viitoarele trupuri fizice arhetipale de către entităţi superioare, corespunzător
karmei şi evoluţiilor lor.
Forma arhetipală este conectată permanent prin energie mentală la nucleul corpului mental şi prin
fluidul eteric arhetipal la nucleul corpului eteric aflat în chakra Muladhara.
De foarte mult ori, corpul fizic nu mai corespunde formei arhetipale originale. Orice situaţie care
duce la ieşirea din arhetipul original (schimbarea formei fizice a unui organ în urma unui accident sau a
unei operaţii chirurgicale, schimbarea aspectului fizic prin slăbire, îngrăşare sau operaţii estetice)
provoacă dizarmonii vibraţionale înregistrate atât de fluidul arhetipal, cât şi de fluidul de reglare a
vibraţiilor.
Fluidul arhetipal este vizibil ca o membrană foarte fină ce acoperă toate organele şi întregul corp
fizic. Membrana este transparentă şi penetrabilă (celelalte fluide eterice pot trece prin ea).
Ieşirea din arhetip produce dereglări funcţionale ale glandelor şi organelor.
Forma fluidului arhetipal (consistenţa membranei) poate fi deteriorată de unele eforturi fizice mari,
de lovituri şi dureri puternice, de suferinţe prelungite, de şocuri psihice sau spaime, de căzături de la
înălţime, de schimbări bruşte de temperatură (ex. - îngheţarea membrelor) şi de presiune (în cazul
scafandrilor, aviatorilor şi alpiniştilor), de administrare de anestezice foarte puternice sau medicamente
timp îndelungat, de consumul de droguri sau substanţe halucinogene şi de unele maladii mentale.

Invocare pentru refacerea fluidului arhetipal

Îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic,


Creator a tot ce exista, că trupul meu fizic
corespunde perfect arhetipului său,
respectând veşnic Voia Ta.

12
A.5 Fluidul de circulaţie a energiei universale

Fluidul de circulaţie a energiei universale este alimentat cu energie divină din Absolut, cu energie
cosmică din Zona Iubirii Materializate şi cu energia vieţii din Zona Creaţiei Divine.
Pătrunde în corpul eteric prin chakrele superioare, Chakra Divină (aflată la aproximativ 30 cm
deasupra capului) şi Chakra Christică (aflată la aproximativ 15 cm deasupra capului), apoi prin chakra
Sahasrara din creştetul capului. Cele trei chakre filtrează fiecare, reglând la parametrii corespunzători
fiinţei întrupate, energia primită: Chakra Divină - energia divină (energia Tatălui), Chakra Christică -
energia cosmică (energia Fiului) şi Sahasrara - energia vieţii (energia Sfanţului Duh).
Coloana alb-argintie a fluidului capătă nuanţe violet la trecerea prin chakra Sahasrara. Traseul său
străbate întregul organism pe circulaţia sanguină. Se întoarce în Plexul Solar de unde este preluat în
Cordonul de Argint.
Lipsa de credinţă în Divinitate este cauza reducerii alimentării fluidului. Poate ajunge de grosimea
unui fir de aţă, conectat doar la energia Sfanţului Duh ce menţine viaţa în trupul fizic.
În diverse stadii de evoluţie a conştientei, postul, rugăciunea şi meditaţia atrag amplificarea
conectării, mărind astfel alimentarea cu Energie Divină, Energie Christică şi Energia Sfântului Duh.

Invocare pentru amplificarea alimentării fluidului energiei universale

Doamne Dumnezeule Atotputernic,


Doamne Isus Christos
şi Sfinte de viaţă făcătorule Duh,
trimiteţi, rogu-vă, fiinţei mele întrupate.
Lumina, Iubirea şi Viaţa
pentru a putea face mai bine voia
Sfintei Treimi pe acest Pământ.

A.6 Fluidul de circulaţie a energiei telurice

Chakra care filtrează acest fluid, aducându-l la parametrii fiinţei, este Chakra Telurică, aflată la
aproximativ 30 cm sub tălpile picioarelor.
Traseul energiei telurice este complementar traseului energiei universale. Fluidul străbate organismul
pe circulaţia venoasă, în timp ce fluidul universal e conectat la circulaţia arterială. Ajuns în inimă, iese
prin chakra Anahata şi apoi prin Chakra Telurică, transmiţând informaţiile energetice ale fiinţei spre
Pământ.
Informaţiile şi energia transmise de minerale sunt preluate din fluid prin chakra Anahata, realizându-
se astfel comunicarea cu planeta. Prin chakra Astrului Teluric este trimisă în organism energia ce
constituie suportul mineralelor asimilate din hrană prin fluidul metabolic şi fluidul de absorbţie
energetică.
Fluidul de circulaţie a energiei telurice are culoare verde, de nuanţe diferite, în funcţie de nivelul de
evoluţie al fiinţei şi de tot ce ea transmite pământului. Lumina verde-fosfor ce pătrunde prin Chakra
Telurică îşi schimbă strălucirea şi nuanţa.
Iubirea şi grija faţă de natură dau fluidului o nuanţă de verde intens, strălucitor.
Persoanele care merg mult pe jos, care stau mult în natură au acest fluid foarte activat, spre deosebire
de persoanele sedentare, la care fluidul este puţin activat.

13
Invocare pentru amplificarea alimentării fluidului energiei telurice

Îţi mulţumesc, Planetă Vie,


care mă găzduieşti, mă ocroteşti, mă hrăneşti
şi mă sprijini pentru a-mi îndeplini misiunea.
Îţi dăruiesc iubirea mea, puritatea fiinţei mele
şi viaţa mea, pentru Slava lui Dumnezeu
şi instaurarea împărăţiei Sale pe Pământ.

Planeta răspunde, dăruind iubirea şi energia ei fiinţelor cu care se află în comuniune.

A.7 Fluidul metabolic

Culoarea galbenă a fluidului metabolic corespunde chakrei Manipura, aflată în dreptul ombilicului,
răspunzătoare de toate procesele digestive.
Fluidul pur, denumit şi fluid al vieţii, este de culoare aurie. Nuanţa pe care o primeşte după trecerea
prin chakră este dată de caracteristicile proprii fiinţei.
După irigarea întregului aparat digestiv, fluidul se întoarce în chakră Manipura. Culoarea sa la ieşirea
din organism reflectă starea de sănătate a individului. Un aparat digestiv sănătos va modifica foarte
puţin strălucirea fluidului, în timp ce starea de boală se va imprima prin nuanţe pale, lipsite de
strălucire: muştar în cazul afecţiunilor stomacului, galben-verzui pentru afecţiuni hepatice sau ocru în
cazul unui colecist bolnav.
Printr-o alimentaţie echilibrată se poate menţine starea de sănătate, deci şi strălucirea fluidului.
Alimentaţia bazată pe carne transformă culoarea fluidului în maro deschis, chiar în cazul unui
organism aparent sănătos.
La nivelul ficatului eteric are loc un transfer de energii şi informaţii între fluidul metabolic şi fluidul
circulator (sanguin), printr-un filtru energetic. Distrugerea parţială a acestui filtru cauzează îmbolnăvirea
pancreasului şi a vezicii biliare.
În splina eterică există un al doilea filtru prin care se fac schimburile între fluidul metabolic, fluidul
circulator şi fluidul respirator. Deteriorarea acestui filtru energetic simultan cu crearea de breşe în filtrul
din ficatul eteric, determină apariţia diabetului şi a altor boli de nutriţie.
La intrarea în chakra Manipura, fluidul metabolic este conectat la fluidul ritmului. Fiecare organism
are propriul ritm metabolic. Slaba conectare la fluidul ritmului provoacă arderi lente sau rapide, deci
ieşirea din ritmul propriu într-un sens sau în celălalt.

Invocare pentru activarea fluidului metabolic

Îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeule,


pentru hrana pe care o dai
tuturor corpurilor mele în fiecare zi,
pentru buna asimilare şi folosirea optimă
a energiei din hrana vie.

A.8 Fluidul de eliminare a reziduurilor

Fluidul eteric de eliminare a reziduurilor intră prin chakra Manipura şi iese prin chakra Muladhara,
parcurgând aparatul digestiv, aparatul urinar şi ajungând până la glandele sudoripare.
Culorile acestui fluid parcurg gama de vibraţie specifică galbenului, portocaliului şi roşului.
Afecţiunile colonului şi rectului dau fluidului culoarea grena, iar afecţiunile renale fac ca fluidul să

14
fie maro-roşcat la ieşirea prin chakra Muladhara.
În rinichii eterici există doua filtre energetice prin care se face transmiterea între fluidul de eliminare
a reziduurilor şi fluidul circulator (sanguin). Deteriorarea acestor filtre creează afecţiuni renale,
distrugerea lor provocând blocaje renale.Lipsa de continuitate a fluidului pe traseul rectului favorizează
apariţia hemoroizilor.
Energizarea slabă a fluidului provoacă în cele mai multe cazuri colite sau constipaţii.
Supraenergizarea fluidului provoacă diaree la digerarea unor alimente nebenefice.
Slaba energizare a fluidului în vezica urinară duce la lipsa de control a micţiunilor, iar
supraenergizarea fluidului pentru vindecarea unor răceli provoacă micturiţie (nevoie frecventă de a
urina).
Energia binefăcătoare a apei de băut are efect de stimulare a acestui fluid. La fel şi energia
vindecătoare a unor plante medicinale, recomandate în afecţiunile aparatului digestiv şi ale aparatului
urinar.

Invocare către planeta Pământ (Geea)

Îţi mulţumesc, Planetă Vie,


pentru că preiei toate reziduurile
eliminate de corpul meu fizic
şi de corpurile mele subtile,
purificăndu-le în fiecare zi pe care o trăiesc
în armonie cu tine şi cu întreaga Creaţie,
pentru Slava lui Dumnezeu şi instaurarea
împărăţiei Sale pe Pământ.

A.9 Fluidul respirator

Fluidul respirator este alimentat prin două chakre - Anahata şi Vishudda, ce transformă particulele
eterice ale aerului, aducându-le la nivelul vibraţional propriu fiinţei. Sursa de alimentare a acestui fluid
este însăşi elementul pur Aer din descompunerea substanţei divine dătătoare de viaţă în cele cinci
elemente primordiale.
După trecerea prin cele două chakre, urmează o conexiune a fluidului transformat cu fluidul ritmului
în plexul solar. Legătura energetică directă a aparatului respirator cu plexul solar determină uşurarea
activităţii corpului eteric şi creşterea capacităţilor de deconectare, concentrare şi meditaţie ca urmare a
exerciţiilor de respiraţie, a reglării sau încetinirii ritmului respirator.
Ritmicitatea respiraţiei este întreţinută de conectarea la fluidul ritmului. Menţinerea ritmului
respirator propriu facilitează racordarea corpurilor inferioare la corpurile superioare ale fiinţei.
Lipsa conectării celor două fluide este cauza unor boli în plan fizic şi a legăturii sporadice cu Şinele
Superior.
În plexul solar, fluidul preluat din Aerul Universal este încărcat cu particule solare. Astfel, culoarea
lui are diferite nuanţe, rezultate din combinarea culorilor verde, albastru şi galben-auriu.
Dacă aceste nuanţe sunt neschimbate la ieşirea fluidului din organism, ele pierzând doar din
strălucire, înseamnă că aparatul respirator este sănătos. Dacă fluidul capătă nuanţe închise, plămânii
sunt îmbâcsiţi, poluaţi. Culorile pale, albicioase, denotă îmbolnăvirea plămânilor.
Pe traseul fluidului respirator, în bronhiile eterice, există filtre circulare ce menţin elasticitatea
bronhiilor fizice. Distrugerea filtrelor duce la lipsa elasticităţii şi provoacă la nivel fizic bronşite sau
astm.
Plămânii eterici sunt dotaţi cu canale eterice de preluare a reziduurilor. În medii foarte pure (la munte
sau în atmosferă salină) aceste canale sunt curăţate, purifîcându-se astfel plămânii.

15
Invocare pentru amplificarea alimentării fluidului respirator

Doamne Atotputernic, îţi mulţumesc


pentru aerul pe care îl respir
şi pe care Tu l-ai creat ca sursă a vieţii mele
închinată Slujirii Tale.

A.10 Fluidul genital


Fluidul genital este filtrat de chakra Swadhisthana, aflată în zona organelor genitale.
Funcţionarea optimă a acestei chakre contribuie la armonizarea energiei întregului organism.
Eliminarea în exces a energiei sexuale creează dizarmonie, influenţând funcţionarea chakrelor, în
special a celor superioare.
În timpul actului sexual, prin chakra Swadhisthana au loc schimburi de energie între parteneri, mai
mult sau mai puţin benefice. În absenţa iubirii dintre parteneri, energia sexuală este distribuită haotic,
risipită, consumată inutil. Risipa de energie sexuală are ca efect insatisfacţia, insuficienţa şi dependenţa
de sex. Actul sexual practicat cu iubire este un schimb benefic de energii, generator de satisfacţie şi
împlinire sexuală.
Culoarea fluidului este portocaliu-aurie. La oamenii care folosesc benefic energia sexuală, fluidul îşi
păstrează culoarea şi luminiscenţa, întreţinând un aparat genital sănătos. Lipsa de satisfacţie, de
împlinire, abstinenţa fără un suport temeinic, izvorâtă din teamă, frigiditate, ignoranţă sau înţelegere
eronată a vieţii spirituale (nu se poate ajunge la abstinenţă sexuală decât la un anumit nivel de evoluţie
spirituală ce permite folosirea în alt mod a acestor energii), precum şi o viaţă sexuală dezorganizată,
exagerată, duc la deteriorarea calităţilor fluidului genital, deci la îmbolnăvire. Culoarea sa devine gri-
albicioasă în caz de stagnare a energiilor sexuale, portocaliu-reflectorizant la cei care au o activitate
sexuală excesivă şi portocaliu-ocru, ruginiu sau maro la persoanele agresate, dezamăgite sau frustrate
sexual.
Fluidul genital este o parte a fluidului sexual, fluid de tip astral, din care se desprinde la intrarea în
corpul eteric.
Sursa de încărcare este Zona Purităţii Divine, Sefira Purităţii, Iesod.
Activitatea sexuală negativă perturbă, prin transmitere fluidică, Sefira Purităţii. La ieşirea din corpul
eteric, fluidul genital pătrunde din nou în fluidul sexual şi se întoarce în Zona Purităţii Divine, încărcat
cu ceea ce a preluat din organism. Fiind puri, plini de iubire necondiţionată, menţinem, la rândul nostru,
Puritatea Universală.

Mantră pentru menţinerea Purităţii Universale

Toate corpurile mele sunt pure,


Aşa cum Tatăl mi le-a creat
Prin tot ce gândesc, simt, spun şi fac
Menţin Puritatea Universală.

Fluidul genital care două polarităţi. Ele este masculin sau feminin, în funcţie de organismul la care
este conectat.
În chakra Swadhisthana, fluidul genital feminin se conectează la fluidul ritmului, transmiţându-se
astfel ritmurile ciclice ale Lunii, ale Sefirei Iesod.
Slaba conectare a celor două fluide este cauza perturbărilor ciclului menstrual.
Desprins tot din fluidul sexual şi combinat cu fluidul genital, la organismele feminine acţionează
fluidul maternităţii.
Cele două fluide eterice, genital şi cel al maternităţii, sunt activate la maxim şi primesc încărcare din
Zona Creaţiei Divine în momentul conceperii unui copil. (Este vorba despre fluidele genitale ale

16
părinţilor şi fluidul maternităţii existent deja la viitoarea mamă).

A.11 Fluidul maternităţii

Ca şi fluidul genital, fluidul maternităţii este activat în perioada pubertăţii, însă o activare parţială a
sa încă din copilărie explică tendinţele de comportament matern ale fetiţelor faţă de fraţii mai mici sau
în joaca cu păpuşile.
Existenţa acestui fluid este determinată karmic şi conform planului vieţii stabilit înainte de întrupare.
Dacă entitatea feminină nu va fi mamă şi nici nu va creşte copii, în întruparea respectivă fluidul
maternităţii nu se activează.
Conectarea la Zona Maternităţii din Sfera Mamei Divine se face tot prin chakra Swadhisthana.
Energiile primite prin acest fluid de culoare violet-auriu se amplifică şi îşi schimbă compoziţia pe toată
perioada maternităţii. în timpul sarcinii, punctul de conectare a fluidului străbate zona abdominală dintre
chakra Swadhisthana şi chakra Manipura. (Pe abdomenul gravidei apare o dunga maronie). Din luna a
patra de sarcină, fluidul maternităţii este conectat la chakra Manipura.
În momentul conceperii, fluidul maternităţii deja îmbracă uterul. Legătura cu corpul eteric al
viitorului copil este făcută deja prin acest fluid.
Energia trimisă din Sfera Mamei Divine creează placenta eterică, denumită fluid placentar, din care
se va forma placenta fizică. Cu cât acest fluid este mai puternic, cu atât fătul va fi mai protejat, având un
organism perfect sănătos.Consumul de ouă, lactate vii, legume şi fructe în perioada sarcinii contribuie la
activarea fluidului maternităţii, respectiv a celui placentar.

Rugăciune pentru femeile care îşi doresc copii

Doamne Dumnezeule Atotputernic,


trimite rogu-Te o entitate de lumină
ca să-mi fie copil în viaţa aceasta.
Făgăduiesc să nu îi perturb misiunea
şi să respect înţelegerea făcută între noi
înainte de naşterea mea.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Starea de sănătate a fătului se poate determina prin studiul acestui fluid placentar. Lipsa de strălucire,
de consistenţă şi transformarea culorii violet în alb, gri sau bej sunt cauze ale dezenergizării fătului.
Apariţia altor culori suprapuse celei violet semnifică existenţa unor afecţiuni la nivelul eteric
corespunzător culorii respective.
Fluidul placentar este îmbrăcat de un fluid de tip astral protector, de culoare bleu pentru băieţi şi roz
pentru fetiţe. În cazul gemenilor, tripleţilor, etc, de sexe diferite, nuanţele roz şi bleu ale fluidului
placentar protector se combină
Vizualizând acest fluid, clarvăzătorii ştiu care este sexul viitorului copil.

A.12 Fluidul sanguin

Fluidul sanguin sau circulator formează o reţea ce dublează, la nivel eteric, sistemul circulator.
Structura sa este variabilă, după tipul de circulaţie pe care îl străbate (arterială sau venoasă).
Culoarea sa este verde intens la pătrunderea în chakra Anahata, care îl transformă conform vibraţiei
proprii fiinţei. Tot aici se realizează şi conectarea la fluidul ritmului, ce imprimă pulsul fluidului
circulator.
Pe circulaţia arterială culoarea este strălucitoare şi luminoasă, devenind opaca pe circulaţia venoasă.
Fluidul se colorează în albastru şi iese prin chakra Vishuddha după ce preia şi informaţiile de la nivel

17
pulmonar.
Inima eterică este străbătută de două ori de fluidul sanguin şi o dată de fluidul ritmului.
Dacă traseul fluidului circulator este incomplet, organismul se îmbolnăveşte de afecţiuni specifice
membrelor inferioare (varice, flebite, tromboze sau arterită în cazul în care fluidul nu parcurge
membrele inferioare).
Bolile cardiace sau circulatorii dau fluidului culoarea roşu-vânăt la ieşirea din corpul eteric.

Invocare pentru refacerea, purificarea şi activarea fluidului sanguin

Doamne Dumnezeule Atotputernic,


aşa cum fluidul vieţii străbate întreaga Ta Creaţie,
fie ca viaţa, sănătatea şi puritatea să străbată
întregul meu organism, ca Lumina Ta
să circule prin arterele şi venele mele
după cum inima mea este plină de
iubire pură şi necondiţionată.

Dacă inima ne este inundată de iubire, în ea nu mai au loc acnrimente negative (egoism, gelozie,
invidie, etc), deci va fi o inmă sănătoasă.
Primind iubire divină pe măsura purităţii inimii, fluidul sanguin ce străbate o inimă pură va fi
luminos şi încărcat energetic, transmiţând în tot corpul sănătate şi puritate.

A. 13 Fluidul ritmului

Fluidul ritmului este conectat la Ritmul Universului. Prin acest Tiuid primim paşaportul de integrare
în Creaţie.
Prin menţinerea ritmurilor, prin conectare la parametrii universali, suntem în armonie cu Universul.
Conectându-ne la vibraţii joase, ce perturbă ritmurile fiinţei, devenim o sursă de dizarmonie, afectând
astfel întregul Univers.
Fluidul ritmului are culoare alb-argintie, cu atât mai strălucitoare cu cât parametrii proprii sunt mai
aproape de parametrii universali (vezi capitolul următor - „Fluidele de tip astral").
Pătrunde în corpul eteric prin mai multe chakre: în Vishuddha se conectează la sistemul endocrin, în
Anahata la aparatul circulator, în Manipura la organele digestive şi în Swadhisthana la cele genitale. În
plexul solar e conectat la fluidul respirator.
Prin legătura cu sistemul endocrin, fluidul ritmului influenţează creşterea organismului şi încetarea
creşterii, acţionând asupra hipofizei şi epifizei; favorizează menţinerea greutăţii corporale prin glanda
tiroidă.
Lipsa conectării la glandele de creştere produce perturbări în dezvoltarea fizică a copiilor. Dacă
legătura la glanda tiroidă nu este perfectă, apar îngrăşarea exagerată, obezitatea.
Tensiunea arterială este reglată prin conectarea la inimă a acestui fluid.
Fiind în armonie cu ritmurile Lunii, fluidul determină perioada ciclului menstrual la femei, prin
interferenţă cu fluidul genital în chakra Swadhisthana.
Exerciţiile de respiraţie pot produce o activare a fluidului ritmului, activând prin plexul solar acea
parte a sa conectată la fluidul respirator.
Fluidul Ritmului Universal din care provine fluidul ritmului fiecărei fiinţe este conectat la fluidele
emisive ale tuturor planetelor sistemului nostru solar, deci ale Zodiacului. Prin acest fluid suntem în
concordanţă cu ritmurile zodiacale din momentul naşterii ca fiinţe întrupate.
Putem a fi în armonie sau nu cu ritmurile planetelor, deci putem primi influenţa lor benefică sau
malefică. Alegerea aparţine fiecăruia dintre noi.

18
Mantră pentru integrarea în Ritmul Universal

Ritmul fiinţei mele


este integrat în Ritmul Universului.
Nici un gând,
nici o faptă,
nici un cuvânt
şi nici un sentiment al meu
nu perturbă Armonia Universală.

A.14 Fluidul de termo-reglare

Culoarea fluidului de termo-reglare este bleu-auriu, având diverse nuanţe imprimate de starea de
frig, de căldură sau de febră a fiinţei.
Este conectat la Soarele Divin şi dă o particularitate proprie animalelor, păsărilor şi omului: starea de
căldură interioară.
După trecerea prin chakra Anahata, parcurge toată circulaţia sanguină, reglând temperatura internă şi
asigurând adaptarea organismului la condiţiile de mediu.
Disfuncţiile acestui fluid fac ca unele persoane să nu poată suporta căldura excesivă sau frigul mai
mult decât altele.
Prin legătura sa cu fluidul imunitar, fluidul de termo-reglare dă semnalul începerii luptei cu bolile
infecţioase, făcând să crească temperatura corpului.

A.15 Fluidul imunitar

Este fluidul care ne protejează împotriva îmbolnăvirilor. Culoarea sa galbenă devine transparentă şi
foarte deschisă dacă apar disfuncţii în sistemul imunitar al corpului fizic.
Este conectat la Zona Sănătăţii Divine şi filtrat prin chakra Manipura.
Funcţionarea foarte slabă a acestui fluid se reflectă prin îmbolnăviri dese şi repetate.
Când fluidul este distrus în totalitate, este posibilă infestarea cu virusul HIV şi declanşarea SIDA.
Funcţionarea optimă a fluidului imunitar menţine organismul sănătos, rezistent la îmbolnăviri
contagioase.

Invocare pentru activarea fluidului imunitar

Doamne, îţi mulţumesc că sunt sănătos


în această zi a vieţii mele
şi în toate zilele ce vor urma.

A. 16 Fluidul curativ

Fluidul curativ însoţeşte fluidul imunitar ca şi fluidul de termo-reglare de-a lungul circulaţiei
sanguine.
Toate cele trei fluide au o zonă de transfer a informaţiilor la nivelul diafragmei. Această zonă este un
cristal eteric vibratoriu, cristal curativ. Deteriorarea cristalului curativ provoacă apariţia febrei fără
explicaţii medicale, în absenţa îmbolnăvirii corpului fizic.
Orice alarmă din fluidul imunitar este transmisă prin cristal fluidului de termo-reglare care îşi
intensifică vibraţiile, provocând starea febrilă. Ridicarea temperaturii corpului sau a unei zone rănite ori
bolnave a organismului, alertează fluidul curativ care începe procesul de vindecare şi refacere. Toate
celulele afectate sunt conectate la acest fluid.
Fluidul curativ funcţionează doar când este necesar, fiind inactiv când organismul este într-o stare de

19
sănătate perfectă. Dar, dat fiind că fluidul este activat şi la o mică zgârietură sau la o înţepătură de
insectă, perioadele de pauză sunt destul de puţine.
Este conectat la două chakre, întâi la Manipura, apoi la Anahata şi la plexul solar, fiind alimentat din
Zona Sănătăţii Divine, ca şi fluidul imunitar.
Culoarea sa este verde intens, căpătând nuanţe albastre sau galbene după trecerea prin cristalul
curativ, în funcţie de informaţiile primite de la celelalte două fluide (imunitar- galben; de termo-reglare -
bleu).
De starea vibraţională a cristalului curativ depind toate procesele de vindecare (despre toate cristalele
din corpurile subtile voi scrie în acea parte a cărţii consacrată CORPULUI CHRISTIC, CORPULUI DE
CRISTAL).
În caz de îmbolnăvire sau de rănire a corpului fizic, fluidul curativ emite semnale de vibraţie joasă,
corespunzătoare fiecărei disfuncţii. Prin rezonanţă, se acţionează fluidul de termo-reglare, fluidul
imunitar, fluidul sanguin sau fluidul metabolic.
În chakra Manipura, fluidul curativ este conectat la fluidul metabolic şi provoacă greţuri sau
vărsături atunci când organismul a ingerat ceva nebenefic şi diaree la digerarea alimentelor nesănătoase,
prin conectarea la fluidul de eliminare a reziduurilor.
Rolul fluidului curativ este de refacere a celulelor şi ţesuturilor organismului, de vindecare în caz de
boală, de restabilire a funcţiilor glandelor şi organelor afectate în orice fel. Este responsabil de
secretarea calusului în cazul fracturilor şi de refacere a oaselor.
Fluidul curativ se activează în aer liber şi la soare, acţiunea razelor solare grăbind procesele de
refacere.

Mantră (către Soare)

Căldura trupului meu


provine din căldura ta.
Viaţa trupului meu,
din viaţa ta.
Sănătatea trupului meu
din lumina razelor tale.
Căldura, viaţa şi lumina ta
învăluie toate celulele
trupului meu.

A.17 Fluidul neuronal

Structura sa este cea mai complicată dintre toate structurile fluidelor eterice. Este conectat la
sistemul nervos central şi sistemul nervos periferic, activând fiecare neuron.
Prin fluidul neuronal se face legătura între creierul eteric şi creierul fizic.
Culoarea fluidului este roşu-aurie. Ramura sa centrală porneşte din chakra mentală, aflată în partea
din spate a capului şi, mergând pe învelişul canalului Sushumna, parcurge coloana vertebrală, intrând în
toate chakrele, de unde se ramifică în plexuri, făcând conectarea cu fluidul ganglionar. Ajunge apoi în
chakra Muladhara, unde depozitează toate informaţiile acumulate. Din ramura centrală pornesc trasee
colorate diferit spre toate celulele neuronale.
Ruperea legăturii superioare provoacă maladii psihice, scurtarea traseelor secundare duce la paralizii.
Fluidul neuronal este alimentat din Mentalul Universal, prin corpul mental

20
Mantră

Corpul meu mental are o sănătate perfectă.


Toate procesele psihice şi reflectarea lor
în corpul fizic se desfăşoară conform
Voinţei Divine şi a Sinelui meu Superior,
conectat la corpul meu mental.

Sănătatea psihică şi fizică este direct influenţată de buna funcţionare a fluidului neuronal (prin
legătura la creier, la aparatul locomotor şi la organele de simţ) şi a fluidului ganglionar.

A.18 Fluidul ganglionar

Fluidul ganglionar conectează creierul eteric la sistemul simpatic, unind în traseul său plexurile şi
cele 26 de perechi de ganglioni. Fiind legat şi de sistemul arterial, transformă stările psihice în senzaţii
fizice prin conectarea vaselor sanguine.
Fluidul are culoarea galbenă şi este filtrat tot la chakra mentală, mergând de-a lungul coloanei
vertebrale de unde conectează plexurile ca şi fluidul neuronal. Din plexuri se ramifică spre fiecare
ganglion.
Disfuncţiile sale produc perturbări în plan psihic, inexplicabile medical. Fluidul capătă o culoare
galben-cenuşie în cazul bolilor psihice.
Pentru activarea acestui fluid este suficientă activarea plexului solar prin băi fierbinţi la picioare sau
prin alte metode.

FLUIDELE SIMŢURILOR

Aceste fluide corespund celor cinci simţuri fizice: văz, auz, miros, gust şi pipăit.

A.19 Fluidul optic

Se desprinde din cordonul eteric principal, pentru a fi adus la parametrii optimi fiinţei, de către
chakra Ajna.
Fluidul are culoare indigo-argintiu. Face legătura între ochii eterici şi creierul eteric, energizând
retina şi cristalinul.
Dacă retina nu este energizată la parametrii optimi, ochii se îmbolnăvesc de miopie, presbitism şi
hipermetropie. Dacă retinele sunt energizate diferit pentru fiecare ochi apare astigmatismul (dioptrii
diferite).
Afecţiunile dau fluidului culoare întunecată şi opacă la ieşirea din chakra Ajna.
Cristalinul are rol de filtru eteric, fiind dublat de un cristal energetic. în cazul în care cristalinul eteric
nu funcţionează, ochiul face cataractă.
Discontinuitatea fluidului optic se manifestă prin dureri de cap.
Lipsa fluidului înseamnă lipsa vederii. Poate fi nativă sau posterioară naşterii.
Fluidul optic este alimentat de Soarele Divin.

21
Mantră (către Soare)

Lumina sufletului meu provine


din Lumina Divină Solară.
Lumina ochilor mei este
reflectarea luminii sufletului meu.
Ochii mei primesc de la Soare lumina
Îmi hrănesc cu ea toate corpurile.
Eu sunt Lumină.

A.20 Fluidul auditiv

Este alimentat de Eterul primordial prin care se transmit sunetele devenite cuvinte, vibraţiile
zgomotelor, vibraţiile notelor muzicale devenite muzică.
Fluidul conectează, la nivel eteric, urechea internă la creier. Culoarea sa este verde-albastru, fiind
filtrat de chakra Vishudha şi de chakra de vibraţie aflată între Vishudha şi Anahata.
Afecţiunile aparatului auditiv dau fluidului culoarea bleumarin.
Lipsa de încărcare a fluidului creează hipoacuitate.
Timpanele sunt dublate de filtre eterice. Aceste filtre energetice acustice protejează urechea internă
fizică de vibraţiile zgomotelor foarte înalte. Lipsa filtrelor afectează timpanul.
Dacă fluidul auditiv nu există, fiinţa nu aude. Surzenia poate fi nativă, dacă fluidul nu există în
structura eterică a fătului, sau căpătată ulterior, dacă fluidul se dezactivează prin dezenergizări foarte
dese (se întâmplă şi la cei care lucrează permanent în zgomot).

Invocare pentru activarea


fluidului auditiv si a clarauditiei

Îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeule,


că pot auzi manifestările lumii fizice înconjurătoare.
Fie ca şi sufletul meu să audă
vibraţiile lumii în care trăiesc,
după cum este Voia Ta.

Refuzul de a percepe lumea înconjurătoare, închiderea în sine şi neacceptarea comunicării, duc la


blocarea fluidului auditiv şi a fluidului vorbirii, blocaj care se transmite karmic în viaţa următoare.
Astfel, oamenii care refuză comunicarea într-o viaţă, pot fi surdo-muţi în viaţa următoare pentru a
înţelege necesitatea dialogului şi comunicării între fiinţe.

A.21 Fluidul olfactiv

Fluidul olfactiv este adus la parametrii proprii fiinţei de către chakra Vishudha. Culoarea lui este
albastru-intens. În caz de dezenergizare, culoarea devine bleu-deschis, mergând până la alb.
Sursa de alimentare este Zona Divină a parfumurilor.
Mirosurile grele, fetide, insuportabile produc dezenergizarea bruscă a fluidului. Persoanele care
lucrează cu substanţe chimice (în laboratoare, rafinării, benzinării, farmacii sau fabrici de medicamente,
cosmetice, detergenţi, morgă) sau care se ocupă de salubritate, deparazitare, dezinsecţie au fluidul
olfactiv foarte slab energizat.
În nasul eteric, la nivelul sinusurilor, este un filtru energetic. Acest filtru olfactiv protejează
împotriva mirosurilor grele, în special copiii, aceştia fiind puri în primii ani de viaţă întrupată.

22
Invocare pentru activarea
fluidului olfactiv şi a clar-mirosului

îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic,


ca pot mirosiparfumurile vii
cu care ai înzestrat entităţile de lumină
din regnul vegetal şi că mă protejezi
de toate mirosurile urâte emanate în lumea fizică.
Fie ca sufletul meu să perceapă parfumurile
lumii subtile, după cum este Voia Ta.

A.22 Fluidul gustativ

Fiind activat în Zona Divină a Senzaţiilor Fizice Materializate (ca şi fluidul tactil), este filtrat de
chakra Vishudha, ieşind din corpul eteric prin chakra Manipura.
Stimulează papilele gustative, fiind legătura acestora cu creierul, stomacul şi glandele salivare. Orice
senzaţie de gust este asociată alimentului şi această asociere făcută la nivel cerebral activează stomacul.
Acesta secretă sucul gastric odată cu secretarea salivei de către glandele salivare.
În papilele gustative eterice există filtre energetice ce protejează împotriva gusturilor nefireşti sau de
usturime, acreală, amăreală, dulceaţă şi altele exagerate.
Persoanele care au distruse aceste filtre gustative pot mânca alimente neobişnuite (combinaţii de
gusturi) sau foarte iute, acru, sărat, amar, dulce.
Culoarea fluidului este verde-gălbui, rezultat din combinarea albastrului din chakra Vishudha cu
galbenul din chakra Manipura.
Alimentele dulci (nu mierea, ci numai zahărul) sau sărate dezenergizează fluidul. Condimentele
(naturale) ca ceapa, usturoiul şi ardeiul iute consumate în cantităţi fireşti energizează fluidul gustativ.

Invocare pentru activarea fluidului gustativ si a clargustului

Doamne Dumnezeule Atotputernic, îţi mulţumesc că ai


materializat în fiinţa mea întrupată capacitatea de a simţi
gustul hranei pe care o dai trupului meu. Fie ca această
senzaţie să se extindă şi la nivelul sufletului meu, în aşa fel
încât să pot simţi gustul fără să ingurgitez, în măsura în
care acest lucru este în destinul meu, după Voia Ta şi a
Sinelui meu Superior.

A.23 Fluidul tactil


Fluidul tactil conectează palmele şi tălpile picioarelor la chakrele Anahata şi Vishudha care
transformă energia venită din Zona Divină a Senzaţiilor Fizice Materializate.
Senzaţiile preluate la nivel energetic ajung întâi la filtrele eterice din palme. De aici, sunt transmise
prin fluidul tactil la creierul eteric, ce le transformă în senzaţii fizice (cald, rece, fierbinte, îngheţat,
umed, uscat, aspru, moale, tare, neted, lipicios, înţepător, tăios, etc).
Palmele au filtre eterice pe toată suprafaţa pielii. Deteriorarea pielii duce la deteriorarea filtrelor.
Transmiterea de la filtrele tactile prin fluid are loc doar dacă filtrele sunt intacte.
Fluidul tactil are culoare turcoaz-auriu. îşi pierde strălucirea dacă nu este activat.

23
Invocare pentru activarea fluidului tactil şi a psihometriei

Îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic,


că ai materializat în fiinţa mea întrupată
capacitatea de a simţi cum este
tot ce ating cu palmele mele.
Dă-mi, rogu-Te, conştientizarea
a ceea ce percep palmele mele astrale
atât cât este in Voia Ta
şi a Sinelui meu Superior.

A.24 Fluidul de activare a extrasimţurilor

Cele cinci simţuri corespund celor cinci simţuri fizice: clarvedere, clar-gust, clar-auz, clar-miros şi
psihometrie. Ele sunt simţuri ale corpului astral. Fluidele de activare a extrasimţurilor au rol de
transmitere în conştient, prin corpul mental, a tot ceea ce se vede, aude, miroase, gustă şi simte corpul
astral.
Deşi iniţial toţi oamenii au avut acest fluid activat, el s-a dezactivat, nemaifîind folosit până ce a
dispărut din structura eterică umană timp de mai bine de 2000 de ani. Datorită energiilor care învăluie
acum planeta, contribuind la trezirea a tot mai multor oameni, acest fluid a fost din nou introdus în
structurile corpurilor eterice umane încă din stadiu embrionar.
Marea majoritate a celor care trăiesc în România, au în structura lor eterică fluidul de activare a
extrasimţurilor, însă foarte puţini le conştientizează datorită vibraţiilor joase în care se află şi a
propriilor vibraţii joase.
Acest fluid nu poate fi activat decât la fiinţe cu vibraţii înalte.
Din acest punct de vedere, majoritatea animalelor ne sunt superioare. Câinele şi pisica lângă care
trăiţi au clarvedere, clar-auz, clar-miros şi chiar clar-gust, ele văzând şi auzind în subtil, percepând
hrana înainte de a se apropia de ea.
Ca să putem activa acest fluid cu care suntem dotaţi în structuri arebuie să avem puritate mentală şi
eterică precum şi alimentaţie vie.
Aşa cum Dumnezeu dă fiecăruia ceea ce atrage, o vibraţie înaltă ne va atrage deschiderea spre ceea
ce merităm fiecare.
Invocările de la fluidele auditiv, olfactiv, gustativ şi tactil au rol şi de activare a extrasimţurilor
corespunzătoare, atât cât este benefic pentru fiecare dintre noi.
Fluidul de activare a extrasimţurilor are culoarea aurie şi pătrunde în corp prin chakra Sahasrara,
activând cristalele energetice auditive din timpanele eterice, olfactive din sinusurile eterice, gustative
din papilele gustative şi tactile din palmele eterice, precum şi cristalul optic care este al treilea ochi din
chakra Ajna.
Deschiderea celui de-al treilea ochi pentru a avea clarvedere necesită operaţii făcute de entităţi de
lumină, dacă fiinţa a ajuns la parametrii corespunzători.

A.25 Fluidele de absorbţie energetică

Corpurile subtile şi corpul fizic se hrănesc absorbind prin aceste fluide energia din aer, apă, alimente,
lumină, sunete şi parfumuri.
Energia aerului este prana, singura formă de energie care hrăneşte toate corpurile, începând cu corpul
fizic.
Fluidul de absorbţie a energiei aerului este alimentat prin partea superioară a tubului pranic. Prana
pătrunde în cele două canale care pornesc din nări, Ida şi Pingala, hrănind corpul eteric şi corpul fizic.
Este filtrată de chakra Vishudda şi, prin Plexul Solar, hrăneşte corpul astral.
Apa are o energie cu totul specială, fiind înzestrată cu capacitatea de a purifica. Energia apei este

24
absorbită de fiecare celulă a corpului atunci când ne spălăm.
Fluidul de absorbţie a energiei apei este conectat la rinichii eterici. Dispariţia acestui fluid este un din
cauzele îmbolnăvirii aparatului urinar.
Energia hranei este absorbită în cea mai mare parte în timpul mestecării. Fluidul de absorbţie a
energiei hranei este activat de cristalele eterice din papilele gustative. Energie eterică au doar alimentele
vii. Pentru digerarea hranei prelucrate termic se consumă din energia organismului. Cu cât procesul de
digerare este mai lung, cu atât se consumă mai mult din energia furnizată de alimente.
Energia luminii este absorbită de pupilele eterice şi este transmisă, prin cristalele ce alcătuiesc ochiul
eteric, creierului eteric. Aici, fasciculele luminoase se descompun în unde cu intensităţi diferite, cu
vibraţii specifice, care alimentează chakreie corespunzătoare lor.
Energia sunetelor este transmisă prin cristalele din urechea eterică, creierului eteric. Acesta
direcţionează undele sonore după vibraţia specifică spre chakreie acordate pe acea vibraţie.
Lumina solară precum şi muzica de vibraţie înaltă încarcă, prin chakre, corpurile. Semiobscuritatea,
ca şi muzica de vibraţie joasă şi zgomotele puternice, descarcă energetic corpul eteric, creând disfuncţii
fluidelor de absorbţie specifice.
Energia parfumurilor acţionează direct asupra corpului astral prin legătura acestuia cu corpul eteric,
fiind filtrată de cristalul eteric de la baza sinusurilor. Fluidul de absorbţie a parfumurilor conectează
acest cristal la Plexul Solar.
Mirosurile grele, urâte, persistente pot distruge fluidul de absorbţie a energiei parfumurilor, creând în
timp o sensibilizare a simţului mirosului.

Invocare pentru buna funcţionare


a fluidelor de absorbţie energetică

Toate corpurile mele absorb


în voia Tatălui Ceresc
energia aerului, a apei, a luminii,
a hranei, a muzici şi a parfumurilor,
în armonie cu alcătuirea divină
a sufletului meu nemuritor.

A.26 Fluidul emisferelor cerebrale

Fluidul pătrunde în structura eterică prin chakra Ajna, alimentând creierul eteric din zona Mentalului
Divin. Este parţial activat, ca urmare a folosirii unei mici zone a creierului pentru rrocesele mentale şi
psihice.
Traseul acestui fluid este spiralat. Parcurge în sensuri opuse rmisferele cerebrale, întâi pe cea
dreaptă, apoi pe cea stângă, de unde pleacă în hipotalamus şi creierul mic, trecând prin glanda pineală şi
glanda pituitară. Transmite şi preia informaţii prin chakra mentală şi se întoarce în chakra Ajna.
Culoarea sa este violet-auriu, cu atât mai strălucitoare cu cât omul este mai inteligent (îşi foloseşte
mai mult celulele creierului, deci fluidul este activat mai puternic). Culoarea fluidului emisferelor
cerebrale devine neagră în cazul emisiilor mentale negative şi maro dacă sunt afecţiuni ale creierului
fizic.
Lipsa totală a fluidelor este cauza bolilor mentale congenitale. Dacă traseul este incomplet, se pot
produce congestii sau comoţii cerebrale, având ca efect paralizia unei părţi a corpului. Dacă fluidul este
incomplet pe emisfera stângă, pareza se va produce pe partea dreaptă a corpului. La fel, lipsa de energie
a emisferei drepte va afecta partea stângă a corpului.

25
Invocare pentru activarea
fluidului emisferelor cerebrale

Lumina divină purifică


toate celulele creierului meu eteric,
după voia Tatălui Ceresc.
Activitatea mea mentală este
din ce în ce mai intensă, pozitivă,
conectată la Mentalul Divin.
Prin tot ceea ce gândesc
împlinesc voia Sfintei Treimi.

A.27 Fluidul vorbirii

Fluidul vorbirii este alimentat de Logosul Divin, fiind specific omului, singura entitate din Sistemul
nostru Solar înzestrată cu darul vorbirii. Este filtrat de chakra Vishudda. Lipsa conectării pentru
alimentarea specifică acestui fluid este reflectată printr-o exprimare incoerentă, bâlbâită la adulţi, prin
întârzierea comunicării verbale la copii, precum şi prin logoree, discuţii fără sens şi goale de conţinut.
Fluidul vorbirii are un traseu spiralat ce leagă Plexul Solar cu chakra inimii, Anahata şi cu chakra
Ajna. Dacă traseul fluidului nu este prelungit în jos, din chakra Vishudda spre Plexul Solar, sufletul nu
se exprimă prin logos, iubirea nu este transmisă prin cuvinte. Sentimentele rămân în suflet, fara a le
putea comunica celor dragi.
Dacă fluidul nu urcă din chakra Vishudda spre chakra Ajna, aprimarea nu este inteligentă. Atunci
când vorbim nu ne găsim srvintele.
Culoarea fluidului este auriu-luminos la fiinţele care transmit abirea şi compasiunea prin cuvinte.
Devine galben-mat la persoanele ce nu comunică, sunt închise în ele însele. Dificultăţile în exprimare
sunt percepute din nuanţa alb-gri a fluidului sau după lipsa acestuia din structura eterică. La muţi,
fluidul lipseşte din structuri (din stadiul embrionar sau, ulterior, în urma unui şoc).

Mantră

Sufletul meu se exprimă


prin cuvinte
dăruite oamenilor de Logosul Divin.
Mintea mea desăvârşeşte
forma cuvintelor.
Spiritul meu dă sens şi claritate
exprimării.
Gura mea pronunţă corect şi cu blândeţe
cuvintele.
Inima mea este izvorul
iubirii şi compasiunii
pe care le transmit în tot ceea ce spun
prin cuvinte.

26
A.28 Fluidul exprimării corpului

Omul nu se exprimă numai prin cuvinte, ci şi prin fiecare nişcare a corpului său: prin mimică, prin
gestică, prin dans. Un corp rigid, care nu se poate exprima, este consecinţa firească a lipsei acestui fluid.
Fluidul exprimării corpului este alimentat din Ritmul Universal, fiind conectat la fluidul ritmului,
precum şi la fluidele osos, muscular şi articular. Schimbul de informaţii între aceste cinci fluide are loc
într-un filtru eteric aflat în urechea internă. Aici se întâlnesc şi cu fluidul echilibrului.
Deteriorarea acestui filtru (numit al echilibrului) provoacă rău de maşină, de tren, de avion sau rău de
mare.
Fluidul exprimării corpului este filtrat de chakra mentală.
Culoarea sa este verde şi devine neagră la persoanele care nu doresc să arate celor din jur ceea ce
simt, izolându-şi sufletul şi purtând măşti ce le creează înfăţişarea dorită. Fluidul este vernil, aproape
alb, la cei care nu iubesc dansul ca formă de exprimare.
Disfuncţiile acestui fluid afectează sufletul, nu corpul fizic.

Invocare pentru funcţionarea firească


a fluidului exprimării corpului

Doamne Dumnezeule Atotputernic,


îţi mulţumesc că sufletul meu
se poate exprima prin fiecare mişcare firească,
pură şi liberă a corpului meu
în fiecare zi pe care mi-o dăruieşti
în această dimensiune fizică.

A.29 Fluidul osos

Fluidul osos susţine energetic scheletul corpului fizic. Fiecare celulă osoasă a trupului uman este
conectată la acest fluid alimentat din zona Formării. Culoarea sa este roşu intens, fiind transformat la
parametrii proprii fiinţei de către chakra Muladhara.
Orice afecţiune a sistemului osos este semnalată prin intensificarea culorii şi luminiscenţei acestui
fluid.
În cazul fracturilor, fluidul este întrerupt în zona respectivă. Odată cu începerea procesului de
refacere a calusului prin activarea fluidului curativ, fluidul osos îşi reface traseul, devenind contiuu.
Dacă în structura osoasă a organismului cantitatea de calciu existentă este mai mică decât ar fi
normal, fluidul osos capătă o nuanţă deschisă.

A.30 Fluidul muscular

Ca şi fluidul osos, fluidul muscular este transformat la parametrii proprii tot de către chakra
Muladhara, având culoare roşu-grena. Orice întindere musculară este semnalată la nivel eteric printr-o
luminiscenţă intensă în acea zonă. Rănile produc dezactivarea locală a fluidului.
Fluidul muscular este conectat la fluidul ritmului în Plexul Solar. Activarea maximă a acestui fluid
facilitează atingerea jerformanţelor sportive, ridicarea greutăţilor foarte mari, rezistenţa la eforturi
îndelungate.
Activarea bruscă a fluidului muscular, urmată de o pauză produce dureţi fizice (febră musculară).
Slaba activare permanentă este cauza unei constituţii fragile, puţin rezistentă la eforturi fizice.

A.31 Fluidul articular

27
Traseul acestui fluid este asemănător celui al fluidului osos, având în plus conectări prin capsule
eterice în fiecare articulaţie. Capsulele eterice sunt ca nişte tampoane armonice între terminaţiile
cartilaginoase ale oaselor. Aceste capsule se comprimă şi se dilată la fiecare mişcare a articulaţiei.
Dezenergizarea le face rigide şi provoacă înţepenirea încheieturii. Cel mai frecvent sunt dezenergizate
capsulele dintre vertebrele coloanei, în special cele dintre vertebrele lombare.
Fluidul articular conectează toate capsulele eterice între ele. Culoarea sa este roşu-deschis, fiind
filtrat tot de chakra Muladhara.

Invocare pentru activarea


fluidelor osos, muscular si articular

Fiinţa mea întrupată te slăveşte


pe Tine, Doamne,
prin fiecare mişcare a trupului meu.
Numai datorită Ţie,
trupul meu se poate mişca,
deplasa şi manifesta în această dimensiune.
îţi mulţumesc,
Doamne Dumnezeule Atotputernic,
pentru desăvârşita alcătuire a trupului meu.

A.32 Fluidul limfatic

Fluidul este alimentat cu energia divină a vieţii. Fiecare celulă a serului limfatic este o infimă
părticică din elementul apă ce alcătuieşte, împreună cu celelalte trei elemente - aerul, focul şi pământul
(la care se adaugă şi al patrulea element - eterul) - lumea materială.
Fluidul limfatic este adus la parametrii specifici fiinţei de către chakra Anahata. Culoarea sa este
verde deschis la intrarea în chakră şi devine bleu-auriu după ce se conectează la Plexul Solar şi chakrele
Vishudda şi Manipura. Fiecare celulă a corpului este alimentată de acest fluid. Retenţia de apă în
ţesuturi dă fluidului culoarea albastru închis.

Invocare pentru activarea fluidului limfatic

Lumina divină purifică apa


din toate ţesuturile trupului meu,
regenerându-mi şi revitalizându-mi toate celulele,
după cum este voia Sfintei Treimi.

A33 Fluidul elasticităţii

Nivelul de activare al acestui fluid se reflectă în elasticitatea corpului fizic. Dacă structura eterică nu
este elastică, rigiditatea a se va amprenta asupra corpului, acesta devenind rigid. Elasticitatea are mai
multe aspecte: elasticitatea fiecărui fluid, a întregii structuri eterice şi reflectarea elasticităţii structurii
eterice m structura fizică (elasticitatea corpului fizic).
Fiecare fluid este elastic datorită proprietăţilor învelişului format de fluidul de protecţie.

28
Elasticitatea structurii eterice în ansamblu este dată de un fluid special al elasticităţii, despre care voi
vorbi în capitolul despre fluide de tip astral.
Elasticitatea corpului fizic este conferită de acest fluid al elasticităţii, care este conectat la toate
tendoanele organismului uman.
Fluidul elasticităţii intră în structura eterică prin doză şi apoi este filtrat de chakra Muladhara. Are o
luminiscenţa cristalină. Devine gri-opac dacă este slab activat sau în cazul afecţiunilor tendoanelor
corpului fizic.

Invocare pentru activarea fluidului elasticităţii

Toate mişcările corpului meu fizic sunt elastice.


Îţi mulţumesc,
Doamne Dumnezeule Atotputernic,
pentru desăvârşita alcătuire a fiinţei mele.

A.34 Fluidul pielii

Fiecare celulă a pielii este energizată de acest fluid. Culoarea sa este specifică fluidelor filtrate de
chakra Sahasrara - alb-argintiu. Zonele în care fluidul nu este conectat la toate celulele pielii pot fi
afectate la nivel fizic de eczeme sau erupţii. Celulele bolnave se refac, fiind conectate la fluidul curativ.
Orice disfuncţie a fluidului pielii (slaba energizare sau întreruperea traseului) afectează regenerarea
celulelor, deci provoacă îmbătrânirea (ridarea sau cutarea) zonei respective.
Odată cu refacerea traseului fluidului şi activarea sa, celulele se regenerează conform informaţiilor
preluate de fluid din matricea energetică-informaţională aflată în chakra Muladhara, la baza osului
sacru.
Prin pori au loc schimburi energetice între piele şi mediul înconjurător. Spaţiul dintre celulele pielii
are o structură de fagure. Se contractă şi se dilată, respirând. Ritmul respiraţiei pielii este acelaşi cu
ritmul fiinţei.
Dacă pielea este murdară, transpirată, porii sunt închişi, suprafaţa exterioară a structurii tip fagure
este astupată şi pielea nu respiră.
Pielea este oglinda organismului. Bolile schimbă culoarea pielii (se înroşeşte, se îngălbeneşte, se
închide la culoare sau devine palidă), determină apariţia petelor în anumite zone şi modifică aspectul
pielii. Sunt frecvente pungile sub ochi sau cearcănele, la fel şi petele de pe dosul palmelor. În toate
aceste cazuri, fluidul pielii preia informaţiile de la organele bolnave şi transmite semnale vizibile în
exterior.

Invocare pentru activarea fluidului pielii

Mulţumesc Tatălui Ceresc


pentru pielea mea sănătoasă
şi pentru puritatea spaţiilor
dintre celulele ei.
Respiraţia pielii este conectată
la ritmul fiinţei mele
şi conform Voinţei Divine
toate celulele au capacitatea continuă
de a se reface şi regenera.

A.35 Fluidul părului

Fluidul părului este filtrat tot de către chakra Sahasrara şi are culoarea argintie. Acest fluid este

29
polarizat diferit, ca şi fluidul genital, fiind pozitiv (masculin) pentru bărbaţi şi negativ (feminin) pentru
femei.
Polarizarea creează o structură diferită a părului femeilor, care este cu atât mai rezistent cu cât
încărcarea cu energie feminină este mai mare. La bărbaţi, cu cât încărcarea părului cu energie masculină
este mai mare, cu atât părul este mai puţin rezistent. Astfel, fluidul părului trebuie să fie alimentat cu
energie optimă pentru fiecare individ.
Slaba activare a fluidului este cauza căderii părului, iar datorită lipsei conectării pe anumite porţiuni
apare calviţia.
Tratamentele chimice sau termice la care este supus părul dezenergizează fluidul. Prin uscarea
părului la Soare, natural, fluidul se activează.
Culoarea fluidului devine opacă şi cu diverse nuanţe închise dacă părul este vopsit. Structura lui
eterică este afectată şi vibraţia originară i se schimbă, nemaifiind în armonie cu vibraţia proprie.
Schimbarea vibraţiei poate fi cauzată şi de o tunsoare sau de o coafură ce nu este pe placul sufletului.
Ascultaţi-vă, deci, întâi sufletul şi apoi ţineţi cont de cerinţele modei!
Fluidul părului încarcă energetic nu numai părul de pe cap, ci şi barba, precum şi părul de pe corp.
Acesta are rolul de a proteja celulele pielii.
Datorită polarizării diferite a fluidului numai bărbaţii au păr pe anumite zone ale feţei şi corpului.
Atunci când părul de pe corp este epilat, vibraţia fluidului se schimbă pentru o perioadă scurtă de
timp. Scade, apoi revine la normal.
Dacă în arhetipul propriu imaginea bărbatului este cu barbă sau mustaţă, vibraţia fluidului scade în
toată perioada adultă în care el se rade, ieşind din arhetip. Dacă el trebuie să fie ras, conform
arhetipului, orice ieşire din arhetip (chiar şi pentru câteva zile) modifică vibraţia fluidului părului.
Această scădere de vibraţie va afecta şi părul de pe cap, chiar dacă este determinată de o altă zonă
alimentată de fluid.
Energia alimentelor influenţează fluidul părului, al pielii şi al unghiilor. Starea de sănătate a părului
este afectată de consumul de carne, în special al cărnii de porc. Bolile specifice animalelor (de ex.
rapănul) se transmit în structura energetică umană fiind cauza unor boli de piele sau a căderii părului.

Invocare pentru activarea fluidului părului

Îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic,


pentru sănătatea, vitalitatea, elasticitatea,
supleţea şi frumuseţea părului meu.
Estetica trupului meu va corespunde perfect
arhetipului momentan al fiinţei mele
şi dorinţei sufletului meu nemuritor.

A36 Fluidul unghiilor

Fluidul unghiilor are diverse nuanţe de auriu sau argintiu, în funcţie de starea de sănătate a unghiilor
şi de vibraţia lor. Este filtrat, fiind adus la parametrii proprii fiinţei de către chakra Sahasrara.
Fluidul este activat de energia alimentelor vii, neprelucrate. Consumul exagerat de sare dezactivează
fluidul, făcând unghiile să devină casante sau moi. Bolile aparatului digestiv influenţează culoarea
unghiilor, lipsa unor minerale din organism se reflectă în puncte albe şi striuri ale unghiilor.
Unghiile foarte tari la degetele mâinilor sau picioarelor denotă asimilarea neuniformă a calciului şi o
lipsă de calciu în structura dinţilor şi a oaselor.
Fluidul unghiilor are două trasee distincte, alimentarea unghiilor degetelor de la mâini nu
interferează cu alimentarea unghiilor degetelor de la picioare. Afecţiunile nu se transmit.
Dacă unghiile degetelor de la mâini sunt o reflectare a activităţii organelor digestive, unghiile
degetelor de la picioare sunt reflectarea activităţii sistemului osos şi muscular.
Vibraţia fluidului unghiilor este joasă dacă acestea sunt neîngrijite, murdare sau tratate cu produse
cosmetice nocive, de proastă calitate. Culoarea lacului pentru unghii poate schimba, datorită vibraţiei

30
sale (fiecare culoare are o anumită vibraţie), vibraţia fluidului şi culoarea fluidului unghiilor în cea
opusă ca frecvenţă vibraţională.
Alimentaţia bazată pe carne influenţează felul în care cresc unghiile (apar unghii încarnate,
încovoiate sau cu mai multe straturi, mai groase decât este normal). Unghiile sunt mate, lipsite de
strălucire.
Fluidul unghiilor, ca şi fluidul părului, comunică cu fluidul ritmului care le imprimă un anumit ritm
de creştere şi regenerare, specific fiecărei fiinţe. Acest ritm este transmis fiecărei celule a unghiilor,
respectiv a părului, prin conectarea fluidelor specifice la nivel celular.
Ritmul de creştere al unghiilor şi al părului este influenţat de frecvenţa tăierii (scurtării) lor. Cu cât se
taie unghiile şi se tunde părul mai des, cu atât ritmul de creştere este mai rapid, fiind totuşi diferit la
fiecare individ.
Dimensiunea unghiilor, ca şi a părului, este stabilită conform arhetipului. Orice ieşire din arhetip va
schimba vibraţia unghiilor şi a fluidului specific. Ca urmare, unghiile se vor îmbolnăvi.

Invocare pentru activarea fluidului unghiilor

Îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic,


pentru sănătatea, frumuseţea
şi rezistenţa unghiilor mele.

A.37 Fluidul danturii

Fluidul danturii activează maxilarele şi osul parietal. Nu este conectat la dantură decât în perioada de
creştere şi de schimbare a dinţilor (din primele luni de viaţă până în jurul vârstei de opt ani. În rest,
conectarea se rezumă la alimentarea gingiilor cu aiergie specifică.
Dacă în perioada de creştere a dinţilor fluidul este slab energizat şi nu este conectat perfect la fluidul
ritmului, dinţii apar târziu sau se schimbă târziu, la intervale neregulate.
Fluidul danturii este adus la parametrii proprii fiinţei de către chakra Sahasrara. Culoarea sa este
argintie.
Felul în care mestecăm influenţează vibraţia fluidului. Alimentele mestecate energizează sau
dezenergizează fluidul, în funcţie de tipul lor (vii sau nevii). Gingiile sunt sănătoase dacă fluidul este
permanent activat. Starea de sănătate a dinţilor nu este influenţată de acest fluid, depinzând de
încărcarea energetică a altor corpuri subtile, superioare corpului eteric.
Afecţiunile maxilarelor şi ale gingiilor dau fluidului culoarea gri metalic.

Invocare pentru activarea fluidului danturii

Doamne Dumnezeule Atotputernic,


îţi mulţumesc pentru sănătatea
maxilarelor şi gingiilor mele.

Mamele care au copii sub şapte ani pot mulţumi Bunului Dumnezeu pentru dantura sănătoasă,
perfectă şi rezistentă a copiilor lor.

A.38 Fluidul adaptării

Fiind legat la Sinele Sacru, la fel ca toate celelalte fluide care vor urma, fluidul adaptării pătrunde în
structura eterică prin chakrele superioare exterioare (Chakra Divină şi Chakra Christică) şi apoi trece
prin chakra Sahasrara, parcurge toate chakrele interioare corpului fizic, mergând până la chakra telurică
şi se întoarce, ieşind, prin chakra Vishudda.
31
Acest fluid dă fiinţei umane capacitatea de a se adapta. Astfel, prin conectarea fluidului la chakra
Ajna, raţiunea devine flexibilă, gândirea spontană, făcând faţă în orice situaţie.
În chakra Vishudda, fluidul adaptării dă calm interior şi stăpânire de sine în situaţii critice.
Prin legarea la chakra Anahata, sentimentele devin stabile şi creşte posibilitatea de a ne adapta în
condiţii noi, la orice loc de muncă, în orice zonă sau locuinţă.
Prin chakra Manipura, corpul fizic se adaptează la alimentaţia specifică locului în care s-a născut sau
în care trăieşte (la fructe, legume sau mâncăruri specifice).
Dacă fluidul adaptării nu este conectat la chakra Swadisthana, survine frigiditatea, lipsa de implicare
în viaţa erotică.
Conectarea fluidului în chakra Muladhara creşte posibilitatea corpului fizic de a se adapta la alte
condiţii decât cele în care este obişnuit: la altă temperatură sau umiditate, la alt fus orar, la linişte dacă a
fost obişnuit în zgomot sau invers, etc.
Prin chakra telurică, fluidul adaptării integrează fiinţa întrupată în condiţiile de viaţă ale Terrei. Dacă
traseul fluidului nu ajunge până în chakra telurică, de regulă, bebeluşii mor fizic, sufletul lor nu se poate
adapta la viaţa pe Terra şi se întoarce în alte dimensiuni.
Toate informaţiile specifice pe care fluidul le preia din chakrele prin care trece, le depozitează la
nivel emoţional în chakra Vishudda. Aici este înscris energetic răspunsul la întrebarea: suntem sau nu
adaptabili? În funcţie de conectarea la Eu-l Superior şi la chakre, de continuitatea traseului şi de
activarea fluidului adaptării, răspunsul este afirmativ sau negativ.

Mantră

Trupul meu fizic este


perfect integrat în condiţiile planetei
pe care sunt întrupa.
Toate structurile şi corpurile mele subtile
sunt perfect adaptate la condiţiile vieţii
pe care o trăiesc acum
din Voinţa Divină şi după planul
Sinelui meu Superior.

A.39 Fluidul de comunicare

Fiecare chakra are funcţiile ei specifice. Fluidele eterice legate la Eu-l Superior activează, conform
energiilor informaţionale cu care sunt alimentate, funcţiile chakrelor la care sunt conectate. Astfel,
fluidul de adaptare activează funcţia de adaptare a tuturor chakrelor. Fluidul de comunicare activează
funcţia de comunicare a chakrelor superioare. La fel, fluidul realităţii activează funcţia de conectare la
realitate şi fluidul libertăţii, funcţia de manifestare a libertăţii pe fiecare structură corespunzătoare
chakrelor.
Fluidul de comunicare leagă Eu-l superior de Eu-1 inferior, activând chakrele superioare exterioare
(Chakra Divină şi Chakra Christică) şi chakrele superioare interioare structurii fizice (Sahasrara, Ajna,
Vishudda şi Anahata).
Prin chakra Sahasrara omul comunică cu Divinitatea. Fluidul activează funcţia chakrei de a mări
puterea rugăciunii. Cu cât fluidul comunicării este mai mult activat, cu atât gândurile adresate
Divinităţii sunt mai clare.
În chakra Ajna, fluidul activează funcţia chakrei de a comunica (verbal, prin scris sau prin imagine)
raţionamentele, de a se exprima gândurile. Capacitatea de comunicare cu semenii este cu atât mai
dezvoltată, cu cât fluidul este mai mult activat.
Folosind chakra Vishudda comunicăm emoţional, ne manifestam sentimentele. De activarea optimă a
fluidului depinde comunicarea firească a sentimentelor, manifestarea fără inhibiţii a emoţiilor.
În Anahata, fluidul activează funcţia chakrei de a transmite iubirea către întreaga creaţie. Dacă

32
fluidul este optim activat şi traseul său este complet, ajungând în chakra Anahata, ne putem manifesta
iubirea, putem comunica afectiv cu oamenii, animalele şi plantele.
Orice disfuncţionalitate a fluidului se reflectă prin dificultăţi de comunicare, închidere în sine,
neexprimare a sentimentelor, răceală în relaţiile cu semenii, indiferenţă faţă de creaţie.
Culoarea fluidului, ca şi a celui de adaptare, este alb-argintie. Cu cât fluidul este mai strălucitor, cu
atât capacitatea specifică lui este mai mare.

Mantră

Eu-l meu Superior


se manifestă în fiinţa mea
prin capacitatea de a comunica
cu Dumnezeu, cu entităţile superioare,
cu oamenii
şi cu întreaga creaţie
exprimându-mi sufletul nemuritor.

A.40 Fluidul realităţii

În funcţie de gradul de activare al acestui fluid, fiinţa este ancorată sau nu în realitate, este sau nu „cu
picioarele pe pământ „cu capul în nori". Fiind conectat tot la Sinele Sacru, fluidul pătrunde în structuri
prin chakrele superioare exterioare şi prin chakra Sahasrara, apoi parcurge toate chakrele interioare,
până la Muladhara şi se întoarce în chakra mentală, pe unde iese din structuri, întorcându-se la Sinele
Sacru cu informaţii despre perceperea realităţii preluate din fiecare chakra.
Legătura fluidului la chakra Sahasrara dă fiinţei conştienta Divinului. Datorită legăturii în chakra
Ajna a fluidului realităţii, toate raţionamentele au logică.
În Vishudda, fluidul activează funcţia chakrei de a exprima real (nu fals şi nu exagerat) sentimentele,
de a conştientiza emoţii sncere.
Prin conectarea fluidului în chakra Anahata iubirea primeşte adevărata măsură. Nu este nici
imaginativă, nici iluzorie.
În Manipura, fluidul activează funcţia chakrei de a da măsura a ceea ce mâncăm conform
parametrilor proprii, capacitatea de a mânca pentru a trăi (şi nu invers), înţelegând aspectul real şi
abonai al hranei.
Prin conectarea fluidului la chakra Swadisthana, vieţii sexuale i se imprimă un ritm firesc, normal.
În chakra Muladhara, fluidul realităţii activează acea stare de a fi conştienţi de felul cum arătăm, de
cum suntem în realitate.
Prin legătura fluidului la chakra mentală devenim conştienţi de noi înşine ca entitate întrupată.

Mantră

Prin conectarea permanentă


la Sinele meu Sacru
percep corect realitatea
sub toate aspectele ei.

33
A.41 Fluidul echilibrului

Culoarea fluidului este alb-argintiu strălucitor. Dacă apar disfuncţii, culoarea devine gri-cenuşiu sau
neagră în cazul dezechilibrelor psihice.
Prin acest fluid, Sinele Superior transmite corpurilor fizice şi corpurilor subtile inferioare echilibrul
specific fiecăruia.
În chakra Sahasrara, fluidul activează funcţia specifică de conectare permanentă la Divinitate.
Prin legătura fluidului în chakra Ajna, gândirea devine echilibrată.
În Vishudda, activează funcţia chakrei de echilibrare a emoţiilor, creează stabilitate emoţională.
În chakra Anahata, fluidul dă sentimentelor echilibru şi adevărata lor valoare.
Prin conectarea în Manipura, alimentaţia devine echilibrată.
Funcţia de echilibru a chakrei Swadisthana se manifestă în echilibrul vieţii sexuale, fiind activată de
fluidul specific.
Menţinerea echilibrului corpului fizic este o funcţie a chakrei Muladhara, alimentată de acest fluid.
După trecerea prin chakrele interioare, fluidul se întoarce în chakra mentală, activând funcţia ei de
menţinere a echilibrului psihic.

Mantră

Toate structurile şi corpurile mele


sunt permanent echilibrate
din Voinţa Divină
a Sfintei Treimi.

A.42 Fluidul de transmitere a iubirii

Fiind alimentat cu energie christică, energia Iubirii Divine, fluidul are culoarea argintie strălucitoare.
Pătrunde prin Chakra Christică, apoi în Anahata, chakra iubirii, care îl filtrează, aducându-1 la
parametrii specifici fiinţei, corespunzător capacităţii fiecăruia de a iubi.
Fluidul parcurge apoi în sens descendent chakrele inferioare ajungând până în chakra telurică şi se
întoarce în chakrele superioare ieşind spre Sinele Sacru prin chakra Sahasrara.
Fiind conectat la Manipura, fluidul activează funcţia chakrei de a mânca cu iubire, conştienţi de
faptul că fructele şi legumele ni se dăruie nouă, oamenilor.
În chakra Swadisthana, fluidul imprimă manifestarea iubirii în viaţa sexuală.
Prin chakra Muladhara, toate gesturile corpului fizic capătă blândeţe şi gingăşie.
În chakra telurică fluidul activează transmiterea iubirii pentru planeta pe care locuim.
Întorcându-se în chakra Anahata, fluidul activează funcţia chakrei de a transmite iubire către întreaga
creaţie.
Prin legarea în chakra Vishudda, emoţiile devin pozitive, iubirea se manifestă la nivel emoţional.
Funcţia Ajnei de a transmite iubirea prin gânduri este activată la nivel mental de fluidul de
transmitere a iubirii.
Prin chakra Sahasrara, entitatea întrupată transmite iubirea către Divinitate.

34
Mantră

Sufletul meu este iubire.


Toate structurile mele transmit iubire
întregii creaţii.
Toate gândurile, sentimentele,
acţiunile şi cuvintele mele
sunt pline de iubirea
din sufletul meu.

A.43 Fluidul libertăţii

Fiind legat la Sinele Superior, fluidul dă fiinţei libertatea de a-şi exprima voinţa pe toată durata
existenţei întrupate. Omul alege liber experienţele pe care le trăieşte în planul fizic.
Prin acest fluid circulă de la Eu-1 superior la Eu-1 inferior energiile şi informaţiile specifice
libertăţii. Capacitatea de a ne manifesta ca fiinţe libere depinde de gradul de activare a fluidului şi de
conectările sale în chakre.
Fluidul libertăţii pătrunde în structura eterică prin chakra Sahasrara. Are culoarea alb-albăstrui
strălucitoare.
La intrarea în structura eterică se ramifică spre toate chakrele interioare şi spre chakra mentală,
activând funcţia libertăţii în fiecare chakra. Fiecare dintre aceste fluide în care fluidul libertăţii se
descompune capătă altă nuanţă, pastelată, specifică chakrelor în care ajung.
În chakra Sahasrara, fluidul activează funcţia chakrei de a da libertatea de alegere în relaţia cu
Divinitatea. Omul are liber arbitru. îşi alege modul în care comunică cu Dumnezeu şi calea pe care
merge spre (sau se îndepărtează de) Dumnezeu.
În chakra Ajna, fluidul activează libertatea raţională, gândirea Liberă, fără constrângeri. Dogmele,
prejudecăţile, modelele educaţionale îngrădesc această libertate.
Prin chakra mentală alegem să nu fim folosiţi de ceilalţi, să fim noi înşine. Dacă fluidul libertăţii este
conectat în această chakra, ne vom conduce singuri, având libertatea psihică.
Chakra Vishudda are funcţia de a exprima liber emoţiile. Prin Ajna, sufletul îşi exprimă liber
sentimentele. Fluidul alimentează energetic aceste funcţii.
În chakra Manipura, fluidul activează libertatea de a alege ceea ce mâncăm.
Libertatea vieţii sexuale este o funcţie a chakrei Swadisthana, alimentată energetic de fluidul
specific.
Libertatea de mişcare a corpului fizic este activată în chakra Muladhara.
Fluidul părăseşte corpul eteric prin chakra telurică, transmiţând pământului informaţiile despre fiinţa
noastră. Pământul ne va simţi grei sau uşori, în funcţie de cât de înlănţuiţi sau cât de liberi suntem. Ne
va da „replica" la toate informaţiile pe care i le trimitem prin fluidul de circulaţie a energiei telurice.
Vom primi astfel energie telurică ce va corespunde parametrilor evolutivi ai fiinţei noastre.

Mantră

Ca fiinţă întrupată din Voinţa Divină


îmi manifest libertatea
sub toate formele ei,
în toate alegerile pe care le fac
călăuzit de Eu-l Superior.

35
A.44 Fluidul de manifestare a Sinelui

Gradul de activare a fluidului depinde de nivelul de conştientă al entităţii întrupate. Fluidul de


manifestare a Sinelui Superior este conectat la chakra exterioară, Chakra Divină. Dacă chakra este
activată (activarea ei depinde de evoluţia fiecăruia) şi fluidul este alimentat de către Sinele Superior cu
energia necesară desfăşurării planului vieţii, se spune că Sinele Sacru coboară în fiinţa întrupată,
devenind una cu Sufletul.
În Chakra Divină există un cristal eteric prin care fluidul de manifestare a Sinelui transmite energiile
specifice manifestării în trup fluidelor de adaptare, de comunicare, al realităţii, al echilibrului, cât şi
fluidului de transmitere a iubirii şi celui al libertăţii. Prin acest cristal, toate fluidele care intră în
structuri prin Chakra Divină sunt acordate conform nivelului evoluţiei entităţii întrupate.

Mantră

Sinele meu Sacru


se manifestă permanent
prin toate gândurile,
cuvintele,
sentimentele
şi acţiunile mele,
fiind una cu Sufletul meu nemuritor.

B. FLUIDELE SPECIALE (DE TIP ASTRAL)

Fluidele speciale fac legătura între corpul eteric şi corpul astral prin Plexul Solar, chakrele exterioare
şi chakra Anahata. Energia eterică cu care sunt încărcate este mai subtilă decât cea a fluidelor eterice de
gradul I ce alimentează corpul fizic.
Toate fluidele speciale au culoare aurie, de intensitate diferită şi pot depăşi structura corpului eteric.
Unele dintre ele au forme geometrice, altele alimentează punctiform corpul astral.
Fluidele de tip astral sunt specifice sufletului coborât la întrupare, fiind o reflectare energetică a
virtuţilor sau a legilor universale raportate la entitatea întrupată.
Fiecare virtute are propria ei codificare energetică şi informaţională şi pentru fiecare fiinţă are o
anumită valoare, raportată la valoarea originară cu care ne-a înzestrat Tatăl Creator.
Din momentul desprinderii noastre ca entităţi separate, individuale, am intrat sub acţiunea legilor
universale. Fluidele speciale sunt măsura şi oglinda evoluţiei noastre ca entităţi întrupate în legea
karmei, a liberului arbitru şi a iubirii necondiţionate. Cu cât ne aflăm într-un stadiu de evoluţie mai
avansat, cu atât fluidele de tip astral sunt mai eterate, mai strălucitoare.

B.l Crucea

Toţi purtăm permanent propria noastră cruce. Este crucea de lumină eterică ce canalizează curenţii
eterici reprezentând virtuţile din care Dumnezeu a creat omul.
Luminiscenţa acestui fluid este determinată de credinţa omului în Divinitate, fiind cu atât mai
luminos cu cât fiinţa este mai aproape de Dumnezeu şi virtuţile sale sunt mai pure. Lipsa de credinţă
produce întunecarea crucii, ea nemaifiind vizibilă prin clarvedere.
Braţul vertical al crucii urmează linia coloanei vertebrale, începând din creştetul capului până la
tălpile picioarelor. Braţul orizontal urmează linia braţelor având terminaţiile în podul palmelor.
Intersecţia celor două braţe este în chakra de vibraţie a Sfântului Duh.
Grosimea braţelor crucii este determinată de calitatea fiinţei umane. Cu cât omul are virtuţile mai

36
dezvoltate, cu atât braţele crucii sunt mai groase (n.ed. - este vorba de braţele eterice).
Dacă omul nu obişnuieşte să se roage, braţul vertical al crucii se scurtează în partea superioară.
Coborârea în material conduce la scurtarea braţului vertical în partea inferioară. Nesupunerea la Voinţa
Divină micşorează braţul orizontal al crucii.
Crucea eterică este formată din mai multe fluide (câte douăzeci şi şapte pe fiecare braţ) ce corespund
virtuţilor umane.
Virtuţile ce alcătuiesc braţul vertical sunt cele dăruite de Tatăl Creator, de care suntem sau nu
conştienţi că le avem, deşi există în fiecare dintre noi: iubire, bunătate, sfinţenie, puritate, devotament,
optimism, speranţă, altruism, supunere la Voinţa Divină, compasiune, capacitatea de a face bine,
încredere, curaj, fraternitate, statornicie, demnitate, fermitate, integritate, capacitatea de a percepe
frumosul, credinţă, imaginaţie, spirit critic, blândeţe, memorie, inteligenţă, pace interioară şi capacitatea
de a ierta.
Virtuţile ce definesc braţul orizontal sunt dezvoltate de-a lungul întrupărilor: dreptate, adevăr,
înţelepciune, echilibru, ordine şi armonie interioară, toleranţă, discernământ, calmitate, responsabilitate,
onoare, bun simţ, modestie, perseverenţă, voinţă, corectitudine, duioşie, răbdare, exigenţă, spirit de
sacrificiu, nobleţe, capacitatea de a admira, autocontrol, tenacitate, capacitatea de a comunica,
autodepăşire şi linişte interioară.
Conştientizarea existenţei acestor virtuţi în fiecare dintre noi şi apoi manifestarea lor conştientă prin
toate gândurile, cuvintele sau faptele noastre au ca efect activarea totală a crucii şi apoi extinderea ei în
exteriorul fiinţei.

Invocare pentru activarea crucii eterice

Doamne Dumnezeule Atotputernic,


canalizează, rogu-Te, virtuţile divine
în fiinţa mea pentru ca eu să pot redeveni
aşa cum Tu m-ai creat
şi crucea eterică a fiinţei mele
să fie completă şi luminoasă
ca lumina sufletului meu
ce vine din Lumina Ta.

Fiecare fluid care intră în componenţa crucii eterice este alimentat proporţional cu felul în care
entitatea întrupată manifestă virtutea corespunzătoare lui.
Fluidele virtuţilor sunt legate la zona din înalt specifică (Zona Iubirii Divine, a Sfinţeniei, a Purităţii
Divine, a Adevărului Absolut, etc).
Activarea fiecărui fluid în parte se poate realiza prin lucru cu sine însuţi, manifestând acea virtute şi
prin conectarea la Zona Divină a virtuţii respective.

Invocări pentru activarea fluidelor ce alcătuiesc braţul vertical al crucii

Invocare pentru activarea fluidului iubirii


Inima mea este plină de iubirea ce o dăruiesc întregii Creaţii. Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai
făcut din iubire. Numai Iubirea Ta este Iubirea Adevărată.

Invocare pentru activarea fluidului bunătăţii


Sufletul meu este plin de bunătate, pe care o manifest faţă de întreaga Creaţie, Îţi mulţumesc,
Doamne, că m-ai făcut din bunătate; numai Bunătatea ta este Adevărata Bunătate.

37
Invocare pentru activarea fluidului sfinţeniei
Toată fiinţa mea este plină de sfinţenie. Numai Sfinţenia Divină este Sfinţenia Adevărată.

Invocare pentru activarea fluidului purităţii


Inima mea este pură. Puritatea inimii mele se revarsă către întreaga Creaţie. Lumina Divină
purifică permanent inima mea

Invocare pentru activarea fluidului supunerii la Voinţa Divină


În tot ceea ce fac sunt inspirat de Divinitate. Gândurile şi acţiunile mele sunt benefice şi
constructive, respectând mereu Voinţa Divină.

Invocare pentru activarea fluidului compasiunii


Inima mea este plină de compasiune pe care o manifest faţă de întreaga Creaţie. Îţi mulţumesc,
Doamne Iisuse Christos, că eşti Izvorul compasiunii din inima mea. Numai Compasiunea Ta este
Compasiunea Absolută.
Invocare pentru activarea fluidului devotamentului
Sufletul meu este plin de devotament faţă de Divinitate şi de toţi semenii mei. Îţi mulţumesc,
Doamne Dumnezeule Atotputernic, că îmi dai puterea de a Te sluji şi de a-i ajuta pe toţi cei care au
nevoie de ajutorul meu, făcând prin aceasta numai Voia Ta.

Invocare pentru activarea fluidului capacităţii de a face bine


Îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, că manifeşti prin fiinţa mea Binele Absolut.

Invocare pentru activarea fluidului optimismului


Toate gândurile şi cuvintele mele sunt pline de optimism. Îîţi mulţumesc, Doamne, că mă ajuţi sa
văd partea bună a fiecărei situaţii şi să împlinesc Lucrarea Ta în tot ceea ce fac eu pe Pământ.

Invocare pentru activarea fluidului altruismului


Toate gândurile, cuvintele şi faptele mele au ca ţel binele cel mai înalt al semenilor mei pentru a
contribui cu toţii la instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ.

Invocare pentru activarea fluidului speranţei


Îţi mulţumesc, Doamne, pentru gândurile mele pozitive şi pentru Lumina cu care îmbraci
permanent viaţa mea închinată Slujirii Tale.

Invocare pentru activarea fluidului încrederii


Îţi mulţumesc, Doamne, pentru încrederea în mine însumi pe care ai sădit-o în sufletul meu. Este
o cale pentru a mă cunoaşte, cunoscându-Te prin mine pe Tine.

Invocare pentru activarea fluidului curajului


Inima mea este plină de curaj pe care îl dovedesc în toate acţiunile mele. Simţind protecţia Ta,
Doamne, nu mă tem de nimic, ştiind că Tu eşti permanent cu mine.

Invocare pentru activarea fluidului fraternităţii


Îţi mulţumesc, Tată Creator, pentru Scânteia Divină pe care ai sădit-o în sufletele tuturor făcând
ca noi toţi să fim Unul.

Invocare pentru activarea fluidului statorniciei


Sufletul meu Te slăveşte pe Tine, Doamne Dumnezeul meu Atotputernic, fără să uite vreodată de
unde a venit şi unde trebuie să se întoarcă.

Invocare pentru activarea fluidului demnităţii


Fruntea mea nu se pleacă decât în faţa singurului Stăpân pe care îl recunosc, Domnul
Dumnezeul meu Atotputernic,

38
Invocare pentru activarea fluidului fermităţii
Calea mea este dreaptă. Sunt ferm în tot ceea ce gândesc, spun, simt şi fac din Voinţa Divină a
Tatălui Creator.

Invocare pentru activarea fluidului integrităţii


Integritatea îmi caracterizează comportamentul corespunzător sufletului meu şi acţiunile
supuse VoinţeiDivine.

Invocare pentru activarea fluidului capacităţii de a percepe frumosul


Îţi mulţumesc, Doamne, că pot vedea aşa cum vezi Tu tot ceea ce este Creaţia Ta.

Invocare pentru activarea fluidului credinţei


Credinţa mea în Tine, Doamne Dumnezeule Unic şi Atotputernic, este nestrămutată şi la fel de
puternică precum o flacără vie. Arde în sufletul meu şi dacă Tu îi vezi lumina, eu nu trebuie să
dovedesc nimănui credinţa mea în Tine.

Invocare pentru activarea fluidului imaginaţiei


Îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat infinita putere creatoare a gândului. Fie ca eu să o folosesc
conştient şi pozitiv.

Invocare pentru activarea fluidului spiritului critic


Îţi mulţumesc, Doamne, că sunt permanent conştient de greşelile mele şi că mă ajuţi să nu mai
repet ceea ce conştientizez ca nerespectând Legile Tale.

Invocare pentru activarea fluidului blândeţii


Sufletul meu este plin de blândeţea pe care o manifest în toate cuvintele şi gesturile mele. Îţi
mulţumesc, Doamne Iisus Christos, pentru blândeţea pe care mi-o dai. Numai Blândeţea Ta este
Blândeţea Adevărată.

Invocare pentru activarea fluidului memoriei


Îţi mulţumesc, Tată Creator, pentru memoria cu care m-ai înzestrat şi pentru capacitatea de a
accesa memoria spiritului meu, atât cât este în Voia Ta.

Invocare pentru activarea fluidului inteligenţei


Îţi mulţumesc, Tată Creator, pentru inteligenţa cu care m-ai înzestrat şi fie ca eu să o folosesc la
capacitatea maximă pentru a putea îndeplini lucrarea spiritului meu în această viaţă întrupată.

Invocare pentru activarea fluidului păcii interioare


Sufletul meu este plin de pacea care se revarsă din el către toate fiinţele .Îţi mulţumesc, Doamne
Iisus Christos, că eşti Izvorul păcii din sufletul meu. Numai Pacea Ta este Pacea Adevărată.

Invocare pentru activarea fluidului iertării


Sufletul meu iartă orice greşeală cu înţelegere, iubire şi compasiune. Îţi mulţumes,. Doamne Iisus
Christos, că îmi dai din Puterea Ta de a ierta. Căci numai Tu ştii să ierţi greşelile Oamenilor.

Invocări pentru activarea fluidelor ce alcătuiesc braţul orizontal al crucii

Invocare pentru activarea fluidului dreptăţii


Dreptatea se manifestă în toate gândurile şi acţiunile mele. Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai făcut
din dreptate. Numai Dreptatea Ta este Adevărata Dreptate,

Invocare pentru activarea fluidului adevărului


În toate gândurile şi acţiunile mele se manifestă adevărul. Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai făcut
39
din Adevăr. Numai Adevărul Tău este Absolut.

Invocare pentru activarea fluidului înţelepciunii


Îţi mulţumesc, Doamne, că dai gândurilor mele înţelepciune. Numai înţelepciunea Ta este
Adevărata înţelepciune.

Invocare pentru activarea fluidului echilibrului


Îţi mulţumesc, Doamne, că toate gândurile şi acţiunile mele sunt echilibrate. Echilibrul din
sufletul meu se reflectă în toate structurile şi corpurile mele.

Invocare pentru activarea fluidului ordinii


Îţi mulţumesc, Doamne, pentru ordinea din sufletul meu. Ea se reflectă permanent în ordinea din
mediul în care trăiesc.
Invocare pentru activarea fluidului armoniei
Armonia fiinţei mele se reflectă în armonia vieţii mele. Îţi mulţumesc, Doamne, că sunt în
armonie cu întreaga Creaţie şi cu mine însumi.

Invocare pentru activarea fluidului tolerantei


Îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, că ai dat sufletului meu capacitatea de a
înţelege că flecare fiinţă se manifestă conform nivelului său evolutiv.

Invocare pentru activarea fluidului duioşiei


Duioşia sufletului meu se reflectă în toate cuvintele şi gesturile mele. Îţi mulţumesc, Sfântă
fecioară, că eşti Izvorul duioşiei din sufletul meu. Numai Duioşia ta este Adevărata Duioşie.

Invocare pentru activarea fluidului discernământului


Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că mă ajuţi să iau decizii corecte şi alegerea mea să fie
întotdeauna după Voia Ta.

Invocare pentru activarea fluidului calmitătii


Calmul sufletului meu se reflectă în cuvintele şi în gesturile mele. Îţi mulţumesc, Doamne Iisus
Christos, pentru calmitatea pe care o dăruieşti mereu sufletului meu.

Invocare pentru activarea fluidului responsabilităţii


Îţi mulţumesc, Tată Creator, că m-ai înzestrat cu capacitate, de a-mi asuma şi a fi răspunzător de
toate gândurile, gesturile, cuvintele, sentimentele, intenţiile şi faptele mele.

Invocare pentru activarea fluidului onoarei


Îţi mulţumesc. Doamne, că m-ai înzestrat cu calitatea de a-mi respecta hotărârile, angajamentele
şi promisiunile făcute Ţie, mie însumi şi semenilor mei.

Invocare pentru activarea fluidului bunului simt


Bunul simţ originar al sufletului meu se reflectă în comportamentul meu firesc, în respectul pe
care îl manifest faţă de ceilalţi şi faţă de mine însumi. Îţi mulţumesc Ţie, Doamne, şi părinţilor mei.

Invocare pentru activarea fluidului modestiei


Modestia sufletului meu se reflectă în relaţiile cu semenii mei. Îţi mulţumesc, Doamne Iisus
Christos, că eşti Izvorul permanent al modestiei mele manifestate.

Invocare pentru activarea fluidelor perseverenţei si tenacităţii


Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai înzestrat cu calitatea de a nu mă abate din drum şi de a atinge
scopul în toate acţiunile mele inspirate de Tine.

Invocare pentru activarea fluidului voinţei

40
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru voinţa pe care o manifest în tot ceea ce fac în această viaţă
închinată Ţie

Invocare pentru activarea fluidului corectitudinii


Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai înzestrat cu corectitudinea pe care o manifest în relaţiile cu
semenii mei şi faţă de mine.

Invocare pentru activarea fluidului de comunicare a sufletului


Îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat capacitatea de a comunica semenilor mei ceea ce simt.

Invocare pentru activarea fluidului răbdării


Răbdarea sufletului meu se reflectă în toate gesturile, cuvintele şi acţiunile mele. Îţi mulţumesc,
Doamne Iisus Christos, că eşti Izvorul răbdării mele. Numai Răbdarea ta este Răbdarea Adevărată.
Invocare pentru activarea fluidului exigenţei
Exigenţa sufletului meu este imprimată în toate acţiunile mele. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru
nevoia de a atinge perfecţiunea cu care m-ai înzestrat.

Invocare pentru activarea fluidului spiritului de sacrificiu


Îţi mulţumesc, Doamne Iisus Christos, pentru spiritul de sacrificiu pe care l-ai sădit în sufletul
meu şi se manifestă în toate situaţiile în care este nevoie de ajutorul meu, sub orice formă ar fi
acesta.

Invocare pentru activarea fluidului nobleţei


Îţi mulţumesc, Doamne Iisus Christos, că eşti Izvorul nobleţei sufletului meu. Numai Nobleţea Ta
este Nobleţea Adevărată.

Invocare pentru activarea fluidului admiraţiei


Îţi mulţumesc, Tată Creator, că ai sădit în sufletul meu capacitatea de a admira întreaga Ta
Creaţie, văzându-Te în toate pe Tine,

Invocare pentru activarea fluidului stăpânirii de sine


Îţi mulţumesc, Doamne, pentru capacitatea de a-mi controla toate gândurile, emoţiile,
sentimentele şi gesturile în fiecare zi a vieţii mele,

Invocare pentru activarea fluidului autodepăsirii


Îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, că îmi dai dorinţa de a evolua permanent, fără
să mă complac în mulţumirea de sine a Eu-lui meu inferior.

Invocare pentru activarea fluidului liniştii interioare


Liniştea sufletului meu se reflectă în liniştea fiinţei mele, a gândurilor, cuvintelor şi gesturilor
mele. Îţi mulţumesc, Doamne Iisus Christos, că eşti Izvorul liniştii mele. Numai Liniştea Ta este
Liniştea Adevărată,

B.2 Fluidul polarităţii

Conform legii universale a polarităţii „orice lucru are doi poli, totul are două extreme" - (Kybalion -
Editura Solteris: 1997, 2000, 2001). Prin fluidul polarităţii, această lege acţionează asupra fiinţelor
umane. Energia şi informaţiile specifice fluidului ne dau capacitatea de a schimba conştient toate
sentimentele noastre negative în sentimente pozitive şi defectele în calităţi. Devenim conştienţi de
raportarea acestei legi universale la noi înşine doar dacă dorim să ne schimbăm în bine, să evoluăm în
această dimensiune fizică.

41
Fiecare virtute din componenţa crucii eterice este transformată la intrarea în structura eterică (prin
chakra Sahasrara pentru braţul vertical şi prin chakra secundară din podul palmei drepte pentru braţul
orizontal) la parametrii specifici entităţii întrupate, corespunzător felului în care ea manifestă acea
virtute, imprimând fiecărui fluid propria lui vibraţie.
Prin fluidul polarităţii putem transforma vibraţiile joase ale defectelor şi sentimentelor negative în
vibraţii înalte ale calităţilor şi sentimentelor pozitive.
Fluidul este conectat la crucea eterică în chakra Sfântului Duh, unde se întâlnesc braţele crucii. În
funcţie de nivelul lui de alimentare, corespunzător nivelului de conştientă al entităţii întrupate, fluidul
activează funcţia chakrei Sfântului Duh de polarizare a vibraţiilor, transformând vibraţiile joase ale
fluidelor ce alcătuiesc crucea eterică în vibraţii înalte.

Invocare pentru activarea fluidului polarităţii

Îţi mulţumesc,
Doamne Dumnezeule Atotputernic,
că sunt conştient de toate calităţile şi defectele mele.
Iubirea şi Iertarea Ta mă ajută să transform
toate defectele mele în calităţi
şi sentimentele mele negative
în sentimente pozitive
pentru a redeveni aşa cum Tu m-ai creat

B.3 Fluidul protecţiei divine

Fiecare om cu credinţă în Dumnezeu activează acest fluid ori de câte ori îşi face cruce. Fluidul
protecţiei divine are forma crucii: braţul vertical începe din mijlocul frunţii până la ombilic (nu până la
mijlocul pieptului, cum greşit se închină mulţi!) şi braţul orizontal urmează linia umerilor (drept, nu
oblic!).
Acest fluid special este conectat în cinci puncte la corpul eteric şi la corpul astral: chakra Ajna şi
Manipura, chakrele secundare de pe umeri şi chakra de vibraţie a Sfântului Duh.
Prin activarea fluidului primim protecţia Divinităţii. Atât sufletul, cât şi chakrele superioare se
acoperă cu lumina Sfintei cruci, fiind protejate împotriva energiilor negative.

B.4 Fluidul karmic (al cauzei şi al efectului)

Conform legii universale a cauzei şi a efectului, orice efect are o cauză şi orice cauză are un efect.
Nu există hazard, nimic nu este întâmplător - (Kybalion).
Ceea ce trăim acum este efectul felului în care am trăit într-o existenţă anterioară, a gândurilor pe
care le emitem şi a faptelor noastre.
Fluidul karmic este activat în momentul naşterii. Prin conectare în chakra mentală asigură
îndeplinirea în structurile noastre a legii cauzei şi a efectului, a karmei conform căreia tot ceea ce
emitem se va întoarce la noi în această existenţă sau într-o existenţă viitoare. Nu avem nici o influenţă
asupra lui. Putem să ne îmbunătăţim karma gândind şi acţionând pozitiv, având numai sentimente
pozitive. Astfel, vom primi ceea ce vom da, vom atrage situaţii benefice şi viaţa ne va fi plină de
lumină, conform legii cauzei şi a efectului.
B.5 Pentagrama

Pentagrama (steaua în cinci colţuri) reprezintă fluidul special esenţial din alcătuirea corpului eteric
uman. Acest fluid asigură verticalitatea omului prin dispunerea ei spaţială (tridimensională), fiind
întâlnit numai la oameni.

42
Curenţii ce alcătuiesc pentagrama corespund celor cinci virtuţi: iubire, bunătate, adevăr, dreptate şi
înţelepciune.
Fluidul porneşte din talpa piciorului stâng pe partea din faţă a corpului, până la mijlocul frunţii,
coboară în talpa piciorului drept şi apoi urcă pe partea din spate a corpului până în palma stângă, apoi în
palma dreaptă, închizând circuitul în talpa piciorului stâng.
Atunci când cele cinci virtuţi nu sunt la parametrii maximi, fluidul corespunzător se reduce,
determinând reducerea pentagramei. Dacă pentagrama nu este completă un timp mai îndelungat, apar
disfuncţii la nivel biologic în zona unde fluidul lipseşte.
Nici un alt fluid eteric de tip astral (de ex. crucea) nu poate exista în afara pentagramei. Mişcarea
pentagramei duce la mişcarea altor curenţi eterici corespunzători zonei respective.
Pentagrama este completă şi luminoasă când toate cele cinci virtuţi sunt manifestate pe deplin.

Invocare pentru activarea pentagramei

Îţi mulţumesc,
Doamne Dumnezeule Atotputernic,
că m-ai făcut din iubire, bunătate,
adevăr, dreptate şi înţelepciune.
Fie ca eu să-mi manifest conştient
aceste virtuţi faţă de întreaga Creaţie,
făcând numai Voia Ta,
pentru a contribui la instaurarea
Împărăţiei Tale pe Pământ

B.6 Fluidul ritmului astral

Legea universală a ritmului spune că orice lucru are durata sa, totul evoluează, apoi degenerează -
(Kybalion).
Omul, ca entitate spirituală întrupată, este supus legii ritmului prin conectare la fluidul ritmului
astral.
Dacă fluidul ritmului studiat anterior conecta structura eterică (şi prin ea, corpul fizic) la ritmul
Universului, fluidul ritmului astral armonizează corpul astral cu Ritmul Universal.
Fluidul ritmului astral este conectat la structura eterică în momentul coborârii sufletului la întrupare,
pornind „cronometrul" vieţii fără a putea fi influenţat din exterior sau de către noi înşine.

B.7 Spirala

Spirala este fluid de tip astral de protecţie a întregii structuri eterice. Este legată la Eu-1 Superior şi
conectată în Chakra Divină, înfăşoară pe exterior corpul eteric în sens lesogir (spre stânga), formând o
spirală conică (crescătoare).
Prin emisia ei specifică, atunci când este activată la maxim, spirala nu permite pătrunderea formelor-
gând negative în structura eterică.
Putem activa mental acest fluid special, vizualizându-i traseul şi forma, ştiind că Voinţa Divină este
învelişul protector al corpului nostru eteric.

B.8 Fluidul mental

Prima lege universală este legea mentalismului; „Totul este Spirit, Universul este Mental" -
(Kybalion). Această lege acţionează în structurile noastre prin fluidul mental. Devenim conştienţi de
lege dacă suntem conştienţi de forţa creatoare a gândurilor noastre.
Fluidul este legat la Eu-1 Superior şi parcurge circuitul chakrelor: Chakra Divină, Chakra Christică,

43
chakra Sahasrara, chakra mentală şi chakra Ajna, întorcându-se cu informaţiile preluate din corpul
mental. Funcţia sa este de a face legătura între corpul mental şi corpul eteric.
Fluidul mental se conectează la structura eterică în jurul vârstei de 21 de ani (la tinerii iniţiaţi chiar
mai devreme). Începând de atunci devenim responsabili de toate gândurile noastre.
Vibraţia fluidului este determinată de nivelul de conştientizare a puterii noastre mentale şi folosirea
ei numai în sens pozitiv.
Înainte de orice este gândul.
Devenind conştienţi de puterea constructivă sau distructivă a gândurilor şi gândind numai pozitiv şi
constructiv, ridicaţi vibraţia fluidului mental. Deţineţi adevărata forţă creatoare când vă puteţi stăpâni şi
controla gândurile.

B.9 Fluidul cauzalităţii (al legii întrupării)

Fluidul cauzalităţii acţionează asupra tuturor fiinţelor întrupate din momentul naşterii în această
dimensiune fizică. El leagă Eu-l Superior de Eu-1 inferior prin chakra mentală şi Plexul Solar.
Prin activarea fluidului, ne manifestăm ca fiinţe spirituale ce trăiesc în trup, în dimensiunea a treia, în
timpul conştientizat şi în afara trupului, în dimensiuni superioare, în timpul neconştientizat. Timpul
neconştientizat este acela în care omul doarme şi corpul său astral călătoreşte în dimensiunea a patra.
Prin fluidul cauzalităţii, din această trăire neconştientizată, se transmit mentalului imagini codificate
(vise). Sufletul (corpul astral) păstrează senzaţiile din timpul petrecut în a patra dimensiune şi le
asociază viselor. Decodificând visele, putem înţelege mesajele care ni se transmit în timpul somnului.

B.10 Fluidul de armonizare cu parametrii universali


Fluidul leagă Eu-1 Superior de Eu-1 inferior, fiind conectat la corpul eteric în toate chakrele
interioare şi exterioare structurii fizice, precum şi la Arhiva Energetică Informaţională din subconştient.
În Arhiva Energetică Informaţională a corpului mental sunt depuse toate datele despre evoluţia ca
entitate în plan terestru. Aici sunt înscrişi toţi parametrii specifici fiinţei umane, raportaţi la parametrii
proprii Eu-lui Superior şi la parametrii universali, precum şi parametrii evoluţiei momentane.
Fluidul de armonizare cu parametrii universali este activat în momentul întrupării şi transmite Eu-lui
Superior datele din Arhiva Energetică Informaţională. Accesând informaţiile, Eu-1 Superior stabileşte
nivelul momentan de evoluţie al Eu-lui inferior, raportând parametrii evolutivi momentani la parametrii
universali.

B.ll Fluidul de conectare la realitatea tridimensională

Prin acest fluid activat în timpul formării fătului, entitatea spirituală întrupată este conectată la
realitatea tridimensională.
Fluidul este conectat la chakrele Ajna şi Vishudda şi în Plexul
Solar. În chakre face joncţiunea cu fluidele organelor de simţ, adaptate astfel perceperii dimensiunii
fizice.
Activarea fluidului depinde de nivelul de conştientă. O alimentare mai slabă are ca efect lipsa
spiritului de observaţie şi a spiritului de orientare sau creează confuzii între stânga şi dreapta.
Supraactivarea fluidului poate cauza pierderea contactului cu realitatea, creând trăiri imaginative
traduse prin boli psihice.
Pentru a ne menţine în limitele activării normale a fluidului, trebuie să păstrăm legătura permanentă,
pe cât este posibil conştientizată, cu Sinele nostru Sacru (Eu-1 Superior), rugându-ne mereu la
Dumnezeu sau meditând regulat.

B.12 Fluidul iubirii christice

44
Prin fluidul iubirii christice sufletul nostru primeşte, după nevoia sa şi după cum cere, iubirea
necondiţionată a Domnului nostru Iisus Christos.
Nu putem dărui iubire dacă Vasul Inimii noastre nu este plin cu iubire. Din preaplinul lui dăruim
iubire necondiţionată întregii Creaţii.
Sufletului nostru îi este sete de iubire. Căutăm mereu iubirea la cei din jur şi nu o găsim sau nu ne
ajunge. Căutaţi-o în sufletul vostru, în inima voastră. Dacă vă doriţi iubire necondiţionată, prin fluidul
iubirii christice, o veţi primi. Activaţi-vă fluidul, cerând Domnului nostru Iisus Christos să vă umple
Inima cu iubire. Veţi primi Iubire Adevărată. Şi veţi dărui iubire, învăţând să iubiţi fără condiţii.

B.13 Fluidul compasiunii christice

Ca şi fluidul iubirii christice, fluidul compasiunii christice este conectat în Plexul Solar.
Sufletul nostru primeşte compasiunea Domnului nostru Iisus Christos de câte ori ne manifestăm
compasiunea faţă de o altă fiinţă. Nu uita! Mila nu este compasiune. Compasiunea adevărată este
capacitatea de a înţelege nevoile sufletului celorlalţi, de a-i simţi aşa cum sunt în realitate, de a şti ce
doresc şi a-i ajuta numai atunci când au nevoie de ajutor, fără a le impune nimic prin propria noastră
voinţă, împotriva voinţei lor.
Cereţi să vă dea Domnul Iisus Christos Adevărata Compasiune.
O veţi recunoaşte şi vă veţi bucura înţelegându-i şi ajutându-i pe ceilalţi.

B.14 Fluidul de conectare vibraţională


Conform legii universale a vibraţiei, „totul vibrează" -(Kybalion). Formele înalte de existenţă au
vibraţii înalte. Materia are vibraţie foarte joasă.
Fluidul este conectat la chakra divină în care este înscris printr-o amprentă vibraţională energetică
informaţională codul entităţii. Activarea fluidului permite citirea acestui cod de către Entităţile
Superioare.
Fiecare celulă a organismului uman, fiecare atom din corpul nostru fizic, are propria lui vibraţie.
Fluidul de reglare a vibraţiilor (de gradul I) armonizează vibraţiile celulelor între ele şi cu vibraţia
specifică fiinţei. Fluidul special de conectare vibraţională integrează vibraţional entitatea întrupată în
Univers.
Prin acest fluid, entitatea este conectată la Planul Divin de Evoluţiei.

B.15 Fluidul înţelegerii anterioare întrupării

Înainte de a se întrupa, entităţilor li se stabileşte un anumit plan al vieţii, conform legii cauzei şi a
efectului. Între grupurile ce se vor întâlni în planul fizic în anumite conjuncturi (soţi, copii, colaboratori)
se încheie înţelegeri anterioare naşterii lor în trup.
Fluidul este conectat la Banca de date a Universului, în acel registru specific întrupărilor şi prin
activarea lui devine posibilă funcţionarea alianţelor stabilite anterior.
Fiecare conjunctură are propriile ei vibraţii specifice, la care entitatea trebuie conectată prin acest
fluid.
Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile vibraţionale (de exemplu, în cazul conceperii copiilor, vibraţia
corpului eteric al mamei trebuie să fie foarte apropiată de vibraţia corpului astral al viitorului copil),
înţelegerea nu mai poate fi respectată.
Fluidul este activat în momentul întrupării şi alimentat la maxim în momentele stabilite conform
planului anterior, în care omul trebuie să-şi reamintească (conştient sau nu) înţelegerile.

B.16 Fluidul adamic

Prin fluidul adamic, Divinitatea asigură perpetuarea speciei umane. Fluidul activează în chakra
divină tendinţa omului de a păstra obiceiurile, credinţa, tradiţiile şi specificul fiecărei naţii.
Are polaritate diferită, fiind încărcat cu energie masculină (pozitivă) pentru bărbaţi şi cu energie
feminină (negativă) pentru femei.

45
Fluidul adamic se activează încă din momentul conceperii fătului. Vibraţia fluidului este în armonie
cu vibraţia ţării şi a regiunii în care entitatea se întrupează. Dacă în destinul său este ca el să locuiască în
mai multe ţări sau să se mute dintr-o regiune în alta, vibraţia fluidului se schimbă după vibraţia locului.
Neadaptarea la condiţiile dintr-o anumită regiune este determinată de dizarmonia vibraţională a
fluidului adamic.

B.17 Fluidul telepatic

Deşi există în structura eterică a tuturor entităţilor întrupate, fluidul este activat numai la foarte puţini
oameni.
Fluidul telepatic pătrunde prin Chakra Divină în structura eterică şi transmite impulsuri specifice în
chakrele superioare: Sahasrara, mentală, Ajna, Vishudda şi Anahata. Se activează astfel funcţia
chakrelor de a se muta pe frecvenţe telepatice.
Fiecare chakră are o funcţie de emisie şi o funcţie de recepţie. Pentru a putea emite şi recepţiona
telepatic este necesară reglarea în care este transmis mesajul. Mesajul poate fi mental (percepere
telepatică a gândurilor) şi atunci sunt activate chakra mentală şi chakra Ajna, poate fi de la Divinitate,
entităţi superioare sau de la îngerul păzitor pentru care a fost activată chakra Sahasrara, poate fi
emoţional sau afectiv (putem percepe o anumită stare de nelinişte, nervozitate, frică sau bucurie
interioară) şi atunci sunt activate chakrele Vishudda şi Anahata.
Dacă fluidul telepatic este activat, suntem capabili să auzim gândurile transmise nouă (să comunicăm
mental cu oameni, animale, entităţi sau cu Divinitatea) şi putem decodifica sentimentele ce ne sunt
transmise la nivel emoţional din exterior.

B.18 Fluidul genului

Legea universală a genului spune că „totul are principiile sale, Masculin şi Feminin; genul se
manifestă pe toate planurile" -(Kybalion).
Prin fluidul genului, entităţii întrupate i se stabileşte încă din momentul concepţiei sexul pe care îl va
avea în întruparea respectivă.
În Chakra Divină fluidul face joncţiunea cu fluidele speciale -al ritmului astral, al înţelegerii
anterioare întrupării, al iubirii şi al compasiunii christice, adamic şi cu fluidul de creştere şi evoluţie a
corpului fizic, imprimând fiecăruia caracteristicile genului entităţii întrupate.
În Chakra Christică fluidul este conectat la un cristal eteric al genului, prin care transmite fluidelor
de gradul I - genital, al maternităţii, al ritmului, muscular, de reglare a vibraţiilor, al vorbirii, al
elasticităţii, al pielii, al părului, al unghiilor şi de transmitere a iubirii, informaţii cu specific masculin
sau feminin, corespunzător sexului fiinţei.
Astfel se explică de ce bărbaţii şi femeile au caracteristici fizice şi estetice diferite, îşi manifestă
diferit sentimentele şi au moduri distincte de comportament.

B.19 Fluidul corespondenţei

„Ceea ce este Sus este ca şi ceea ce este Jos; ceea ce este Jos este ca şi ceea ce este Sus" -
(Kybalion).
Prin legea universală a corespondenţei, omul este reprezentarea microcosmică a Macrocosmosului
Divin. Fluidul corespondenţei activează respectarea acestei legi în toate corpurile noastre subtile şi în
corpul fizic, fiind conectat în Chakra Divină.
Toate Regiunile Divine din înalt îşi regăsesc reprezentarea materializată în fiinţa umană.
Structurile şi corpurile fiinţei întrupate corespund alcătuirii Cosmosului şi primesc energiile
planetelor Sistemului nostru Solar.
Suntem creaţia Tatălui, după Chipul şi Asemănarea Lui, reprezentarea materializată a Divinităţii.

B.20 Fluidul rezonantei

46
Prin activarea fluidului rezonanţei, propria noastră vibraţie intră în rezonanţă cu vibraţii mai joase.
Suntem compatibili sau nu cu alte fiinţe? Ne sunt simpatice sau antipatice? Ne enervăm în discuţii
contradictorii cu unele persoane? Ni se face rău, fără nici un motiv, în unele locuri?
Explicaţia, din punct de vedere subtil, o găsim în dizarmonia vibraţională dintre vibraţia noastră şi
vibraţia celorlalţi sau a discuţiilor, a situaţiilor, a anumitor locuri, pe care o percepem prin activarea de
către acest fluid a funcţiei de intrare în rezonanţă a chakrei de vibraţie, chakra Sfanţului Duh.
După alimentarea acestei funcţii specifice chakrei de vibraţie, fluidul urcă în chakrele Vishudda,
Ajna şi în chakra mentală, activând funcţia de reacţie a corpului fizic la intrarea în rezonanţă cu
vibraţiile mai joase decât vibraţia proprie. Astfel, corpul fizic reacţionează negativ emoţional, verbal,
mental sau comportamental.

B.21 Fluidul de creştere şi evoluţie a corpului fizic

Fluidul de creştere şi evoluţie a corpului fizic este alimentat de Sinele Divin cu energia sa proprie,
filtrată la parametrii specifici condiţiilor de întrupare de către Chakra Divină.
Prin această chakră, fluidul transmite energie sacră fluidelor arhetipal, metabolic, osos, muscular,
articular, al pielii, părului, unghiilor şi al danturii.
Dacă fluidele primesc cantitatea necesară de energie sacră, organismul copilului creşte şi se dezvoltă
armonios, într-un ritm normal.
Prin acest fluid, corpul fizic evoluează pe diverse trepte vibraţionale, conform evoluţiei corpurilor
subtile. Dacă omul este conectat la Şinele său Divin, toate celulele primesc prin fluidul de reglare a
vibraţiilor energie sacră, devenind din ce în ce mai luminoase, schimbându-şi alcătuirea energetică şi
vibraţia în raport cu evoluţia în trup a entităţii.
Creşterea vibraţiei fiecărei celule şi umplerea cu lumină pură a spaţiilor dintre celule fac posibile
levitaţia, ieşirea conştientă cu dublul astral în afara trupului fizic (decorporalizarea) şi bilocaţia.

B.22 Fluidul angelic

Fluidul angelic este activat în momentul naşterii şi reprezintă legătura noastră permanentă cu îngerul
păzitor. Este o legătură energetică prin care îngerului i se aduc la cunoştinţă toate manifestările din
planul fizic ale fiinţei ce o are în grijă.
Datorită stării mai înalte de conştientă a îngerilor, posibilitatea lor de a percepe circumstanţele în
care ne aflăm este cu totul diferită de a noastră. îi putem auzi dacă fluidul telepatic este conectat în
chakra Sahasrara.
Evoluţia îngerilor este în strânsă legătură cu evoluţia noastră, Prin acţiunile, sentimentele şi
gândurile noastre, îi putem ajuta sau le putem opri sau încetini evoluţia.

C. FLUIDELE DE CONECTARE INTERSTRUCTURALĂ

Fluidele de conectare interstructurală fac legătura între corpul eteric şi corpurile superioare lui, la
nivelul chakrelor, prin sufletele corespunzătoare fiecăruia.
Fluidele au formă de spirală luminoasă şi sunt dispuse astfel:
- în chakra Muladhara, corpul eteric este conectat la Matricea Energetică Informaţională şi la sufletul
său, sufletul vegetativ (embrionar);
- în chakra Swadisthana, la sufletul creativ;
- în chakra Manipura, la sufletul voluntar;
- în chakra Anahata, la sufletul christic;
- în chakra Vishudda, la sufletul emoţional;
- în chakra Ajna, la sufletul intelectual;
- în chakra Sahasrara, la sufletul divin.
Prin aceste fluide se face transmiterea de energie informaţională între corpuri, omul având astfel o
alcătuire omogenă.

47
DICŢIONAR DE ENUNŢURI ŞI CUVINTE RARE

Ain Suph = esenţa Divinului.


Chakra (sanscrită) = se numesc chakre - roţi - vortexuri sau lotuşi, centrele vitale ale corpului astral
care corespund unor centre eterice aflate în legătură cu marile plexuri nervoase. Există şapte chakre:
Chakra Muladhara - plexul sacru, la baza coloanei vertebrale;
Chakra Swadhisthana -plexul hipogastric, la 2 cm sub ombilic;
Chakra Manipura - plexul solar, în zona ombilicului;
Chakra Anahata - plexul cardiac, în zona inimii, spre partea dreaptă;
Chakra Vishuddha - plexul branhial aflat la baza gâtului;
Chakra Ajna - plexul frontal corespunzător hipofizei, în centrul frunţii;
Chakra Sahasrara - plexul faringian corespunzător epifizei, în creştetul capului.
La acestea, se adaugă:
Chakra Sfântului Duh (chakra de vibraţie) aflată la jumătatea distanţei dintre chakrele Anahata şi
Vishudda;
Chakra Telurică aflată la aproximativ 30 cm sub tălpile picioarelor;
Chakra Christică aflată la aproximativ 15 cm deasupra creştetului;
Chakra Divină aflată Ia aproximativ 30 cm deasupra creştetului;
Chakra mentală aflată în partea din spate a corpului, la baza craniului.
Clar-auz (claraudiţie) - perceperea sunetelor fără ajutorul urechii fizice; această percepere este
realizată de conştiinţa ce funcţionează pe plan hiperfizic.
Clar-gust - capacitatea de a percepe gusturile fără ajutorul organelor de simţ fizice.
Clarvedere = perceperea imaginilor fără ajutorul ochilor fizici, capacitatea de a resimţi vibraţiile
luminii astrale sau a valurilor luminoase ale planului astral. Facultatea pe care o posedă anumiţi
mediumi de a vedea, în plan îndepărtat sau în apropierea lor, entităţi ale spaţiului sau diferite întâmplări.
Clarvederea poate fi eterică, astrală sau mentală, în funcţie de planul pe care se exercită. Ea poate fi
simplă, permiţând să se vadă entităţile astrale sau eterice în prezent, în timp, permiţând să se prevadă
viitorul sau să se reconstituie trecutul şi în spaţiu, permiţând vederea la mare distanţă.
Concentrare - capacitatea de a menţine fixate asupra unui subiect determinat toate facultăţile mentale şi
emoţionale. Concentrarea (lat. cum = cu, centrare = a centra) înseamnă restrângerea continuă a cercului
asupra zonei în care se manifestă aceste facultăţi, până când acestea se fixează doar asupra subiectului
ales sau asupra unuia din aspectele sale. în starea lor normală, corpurile au tendinţa de a reacţiona la
solicitările mediului lor exterior. Simţurile fizice, spre exemplu, primesc fara încetare impresii care,
acţionând prin intermediul creierului asupra vehiculelor superioare, dau naştere la o serie de gânduri şi
emoţii, însuşirea de a menţine corpul într-o stare de echilibru absolut în aşa fel încât acesta să nu mai fie
sensibil la avalanşa de impresii ce vine din exterior, se numeşte concentrare.
Conştiinţă = forma cea mai înaltă de reflectare a realităţii omului; are în principal trei trepte: 1.
conştiinţa primară; 2. conştiinţa umană; 3. conştiinţa divină. Când omul atinge conştiinţa
divină trece la perceperea Eu-lui superior, acestei trăiri i se mai spune în ezoterism a doua naştere.
Conştientă ~ capacitatea maximă de a fi atent la clipa prezentului; ceea ce percepi tu în prezent ca
realitate. Când conştienta este egală cu treptele superioare ale conştiinţei divine, atunci eşti o entitate
iluminată, un Maestru.
Cordonul de Argint = fascicul de materie eterică foarte fină prin care fiinţele umane primesc energie
întreţinătoare de viaţă din Planul Divin; când Cordonul de Argint se întrerupe, survine moartea fizică.
Corpul de cristal = corp subtil, parte a corpului eteric, format din cristale eterice şi emisiile lor
radiante.
Corpurile fiinţei umane = ansamblu de materie organică, pe orice plan, care serveşte vieţii unui
individ. Există un corp fizic, un corp eteric, un corp astral, un corp mental, un corp cauzal (mentalul
superior), un corp buddhic şi un corp atmic. Primele patru (fizic, eteric, astral şi mental) sunt perisabile
şi fac parte din natura primară a omului, ultimele trei subzistă de la o încarnare la alta.
Cristal eteric = formă densificată emisivă de energie eterică, cu diferite funcţii în corpul eteric.

48
Devachan (sanscrită - ţara zeilor) = Devachan reprezintă pentru teosof ceea ce înseamnă Cerul pentru
creştin; e vorba însă de un cer temporar, trăit în corp mental după parcurgerea fiecărui ciclu de viaţă
fizică şi astrală. în acelaşi timp, stare de conştiinţă şî ţinut, Devachan aduce o stare de fericire
inexprimabilă care durează până la completa epuizare a energiilor spirituale înmagazinate în corpul
mental, energii ce au fost acumulate în cursul existenţei terestre.
Entitate de lumină = fiinţă care a atins conştiinţa divină graţie căreia iradiază lumină prin iubire
necondiţionată şi energii benefice pentru natura înconjurătoare; se află în servirea umanităţii.
Elementali = forţe semi-inteligente ale naturii, care există ca entităţi pe plan astral sau eteric. Intre
aceşti elementali şi Devas nu există decât o diferenţă de grad; şi unii şi alţii ajută la înfăptuirea
proceselor naturale. Există două categorii de elementali: a) naturali sau Spirite ale Naturii (gnomi ai
pământului, ondine ale apelor, silfi ai aerului, salamandre ale focului, zâne, elfi, etc), care au o existenţă
permanentă şi o acţiune utilă asupra naturii; b) artificiali sau forme gânduri create de gândirea umană,
care au o existenţă foarte scurtă.
Eu-1 Superior sau Şinele Divin, Şinele Sacru = Spiritul aflat în înalt, din care este desprinsă Scânteia
Divină ce însufleţeşte corpul fizic.
E-uri = totalitatea aditivilor alimentari (amelioratori, afanatori, emulgatori, substanţe de îngroşare,
coloranţi, conservanţi, etc).
Evoluţie = drumul ascendent al sufletului către spiritul ce 1-a emanat, spre Divinitate.
Fluid eteric (nadis) = curent de energie eterică ce alimentează prin conectare la chakre organismul
uman.
Halucinogen = substanţă care provoacă halucinaţii (perceperea unui obiect iluzoriu sau inexistent
pentru alte persoane aflate în aceleaşi condiţii).
Invocare = apelarea Divinităţii pentru a-i mulţumi sau pentru a conştientiza unele aspecte ale fiinţei, ale
vieţii sau unele situaţii.
Involuţie - dezlegarea sufletului de spirit, ruperea de Eu-1 Superior, rătăcirea de Divinitate.
Mantră = afirmare a unor Adevăruri Absolute folosind cuvinte-cheie ce definesc şi atrag acele
adevăruri.
Matricea Energetică Informaţională = Banca de date a corpului eteric, aflată în osul sacru.
Meditaţie = metodă de cultură spirituală care începe prin disciplinarea corpului fizic, prin posturi şi
printr-un tip special de respiraţie, apoi corpul astral prin respingerea voluntară a
Fluidele corpului eteric
senzaţiilor şi sentimentelor şi care concentrează mentalul mai întâi asupra obiectelor, şi în sfârşit asupra
Ego-ului sau Vieţii universale pentru a trezi acest Ego la supra-conştiinţă. Meditaţia propriu-zisă constă
în examinarea atentă a subiectului dat sub diferitele sale aspecte şi raporturi. Meditaţia practicată în mod
corespunzător poate să devanseze şi să înalţe la un nivel considerabil procesul obişnuit, care constă în a
învăţa prin intermediul experienţelor vieţii exterioare. în acest fel, o persoană poate, meditând asupra
curajului, să facă din acesta o trăsătură a caracterului său cu minimum de experienţă practică.
Plex (plexus) = ţesut format dintr-un anumit număr de fibre nervoase sau de vase sanguine înfăşurate
care depind de sistemul cerebro-spinal (plexus brahial) sau mai degrabă de sistemul simpatic a cărui
caracteristică este dispunerea în plexuri. Printre marile plexuri simpatice ale corpului, plexul solar, situat
în abdomenul superior, prezintă o importanţă deosebită. Plexurile corespund unor centri de forţă astrali
(chakre); de altfel, întregul sistem simpatic pare să răspundă conştiinţei de pe planul astral, dar pentru
cei mai mulţi oameni acest lucru se realizează în mod inconştient.
Psihometrie = ramură a psihismului care constă în reconstituirea, prin clarviziune, a unor scene din
trecut, prin simpla pipăire a unui obiect.
Puritate intercelulară = puritatea spaţiilor dintre celulele corpului uman.
Sefîra (Sephira, ebr.) = o emanaţie a divinităţii. Părintele şi sinteza celor zece Sephiroth atunci când se
află în vârful arborelui acestora. în Kabbală, Sephira este Inteligenţa divină (la fel ca Sophia), prima
emanaţie a lui Ain Suph.
Sefîra Iesod = una din decadele principiilor divine formative emanate de esenţa divinului (Ain Suph).
Spirit = partea cea mai înaltă a omului, scânteia divină care se
află în el: Atma sau Atma-buddhi. Spiritul, principiul permanent, trebuie deosebit de suflet, principiu
psihic, astral şi perisabil.
Spiritualitate = domnia fiinţei superioare sau a conştiinţei în om. Spiritualitatea se confundă adesea cu
unirea divină, adică unirea Ego-ului nostru cu Şinele universal prin vălul de materie care ne separă.
49
Spiritualitatea înseamnă înainte de toate noţiunea de unitate a tuturor cunoştinţelor, a tuturor Ego-urilor
ce fac parte din acelaşi bloc divin, noţiune pe care o dobândim graţie fiinţei superioare din noi (Ego-ul
ce funcţionează în corpul cauzal).
Suflet (lat. anima) = termen occidental ce desemnează monada, principiul nemuritor imaterial, care
evoluează în cursul încarnărilor succesive.
Sushumna (sanscrită) = nadi sau curent nervos care trece prin canalul central al măduvei spinării (nadi
primar) sau care merge (Sushumna secundar) de la inimă la al treilea ventricul cerebral (Brahmarandra-
semnul lui Brahma) este punctul de încrucişare, la baza bulbului, a celor două nadi Ida şi Pingala,
curenţii nervoşi drept şi stâng, pozitiv şi negativ. In Pranayama, se numeşte Sushumna o respiraţie care
se execută alternativ pe nara dreaptă şi pe nara stângă.
Vibraţie = frecvenţa pe care emite orice particulă eterică sau ansamblu de particule eterice.

50

S-ar putea să vă placă și