Sunteți pe pagina 1din 6

PROGRAMA PENTRU OPŢIONALUL

Religie Ortodoxă

Elemente de practică bisericească

Notă de prezentare

1
Acest opţional îşi propune să aprofundeze noţiunile de practică bisericească pe care
elevii claselor a V -a şi a VI -a şi le-au însuşit la ora de Religie.Dacă la ora de Religie,care de
multe ori se dovedeşte a nu fi suficientă una la săptămână,elevii învaţă multe lucruri teoretice
despre credinţa noastră,acest opţional doreşte să accentueze partea practică.
Este important ca elevii să afle lucruri elementare despre rânduiala din
biserică,despre simbolistica liturgică,despre importanţa covârşitoare a Sfintei Liturghii pentru
mântuirea noastră şi chiar să ştie să intoneze corect imnele Sfintei Liturghii.Astfel ei vor
înţelege când merg la biserică ce se întmplă efectiv acolo,nu se vor mai plictisi şi vor deveni
mai apropiaţi Bisericii şi mai buni creştini.
Un astfel de opţional este util într-o lume secularizată,în care familia nu are timpul
necesar sau dispoziţia de a merge cu copiii la biserică pentru ai învăţa credinţa străbună.De
multe ori copiii devin în familie mici apostoli,transmiţând învăţătura Bisericii şi celor mari.
Tot în cadrul acestui opţional elevii vor cunoaşte elemente liturgice aparţinând şi
altor culte în vederea dezvoltării toleranţei şi prieteniei cu cei de alte confesiuni.

Competențe generale

2
1.Cultivarea sentimentelor de dragoste şi respect pentru tradiţia liturgică
bisericească,simbolistica şi muzica bisericească ortodoxă .

2.Cunoaşterea principalelor elemente de liturgică bisericescă ortodoxă.

3.Cunoaşterea pricipalelor cântări ale Sf.Liturghii .

CLASELE V-VI

COMPETENȚE SPECIFICE ŞI EXEMPLE DE ACTIVITǍŢI DE ÎNVǍŢARE

3
1.Cultivarea sentimentelor de dragoste şi respect pentru tradiţia
liturgică bisericească ,simbolistică şi muzica bisericească
ortodoxă. .

Competente specifice Exemple de activităţi de învăţare

La sfârşitul clasei a V-a, elevul va fi Pe parcursul clasei a V-a, se recomandă


capabil: următoarele activităţi:

1.1 să conştientizeze importanţa şi - participarea la slujbele bisericeşti;


necesitatea
- exerciţii de dialog pe o temă dată.
cunoaşterii tradiţiei liturgice
bisericeşti ;
- participarea la slujbele bisericeşti;
1.2 să conştietizeze importanţa şi - prezentarea pe scurt a principalelor
necesitatea cunoaşterii pricipalelor elemente de istorie a muzicii bisericeşti;
cântări din cadrul cultului ortodox; - vizionarea unui material in format
electronic de prezentare a celor opt glasuri
bisericeşti;
1.3. să cunoscă muzică sacră -audiţii muzicale.
aparţinând şi altor culte în vederea
dezvoltării sentimentului de iubire
pentru aproapele.

2.Cunoaşterea pricipalelor elemente de liturgică bisericescă


ortodoxă.

Competențe specifice Exemple de activităţi de învăţare

4
La sfârşitul clasei a V-a/a VI-a, elevul va fi Pe parcursul clasei aV-a/a VI-a, se
capabil: recomandă următoarele activităţi:

2.1 să cunoscă pricipalele părţi ale -vizite la biserică pentru discuţii;


-completare de enunţuri lacunare, rebusuri;
bisericii şi simbolistica lor;
-interpretarea simbolică a părţilor bisericii;

2.2 să cunoască lucrurile sfinte din -vizite la biserică pentru discuţii;


interiorul bisericii şi simbolistica -exerciţii de recunoaştere a obiectelor şi
lor; interpretare a simbolisticii lor.

- interpretarea simbolică a principalelor


2.3 să cunoscă rolul cuvântului rostit cuvinte şi cântări din cadrul Sfintei
şi cântat în cadrul Sfintei Liturghii;
Liturghii;
-participarea la Sfânta Liturghie;
-vizionarea pe cd a Sfintei Liturghii cu
discuţii;
2.4 să cunoască cele mai importante -interpretarea simbolică a principalelor
mişcări liturgice şi simbolistica mişcări liturgice.
lor.

3.Cunoaşterea principalelor cântări ale Sf.Liturghii .

Competențe specifice Exemple de activităţi de învăţare

5
La sfârşitul clasei a V-a/a VI-a, elevul va fi Pe parcursul clasei a V-a/a VI-a, se
capabil: recomandă următoarele activităţi:

3.1 să cunoască principalele imne -audierea cântărilor Sfintei Liturghii în


ale Sfintei Liturghii. diferite interpretări
-exerciţii de intonare a cântărilor.

CONŢINUTURILE ÎNVǍŢǍRII

I.Biserica-casa Domnului
1. Părţile componente ale unei biserici şi simbolistica lor
2. Obiectele de cult.Simbolismul şi întrebuiţarea lor
3. Veşmintele liturgice
4. Materiile întrebuinţate în cult;folosirea şi simbolismul lor
5. Mişcările liturgice şi simbolistica lor

II.Sfânta Liturghie-centrul cultului ortodox


1. Importanţa Sfintei Liturghii
2. Liturghia şi timpul săvârşirii ei
3. Cele trei Liturghii ortodoxe

III.Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur


1. Împărţirea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur
2. Explicarea Proscomidiei
3. Explicarea Liturghiei Catehumenilor
4. Explicarea Liturghiei Credincioşilor

IV.Cântarea Bisericească
1. Importanţa cântarii ca formă de cult
2. Imnele Sfintei Liturghii
3. Muzica sacră a altor culte

Bibliografie:

S-ar putea să vă placă și