Poezia „Testament” a fost publicata in volumul „Cuvinte

potrivite”, aparut in anul 1927, si il defineste.

In ceea ce priveste curentul literar, opera se incadreaza
in modernism, deoarece prezinta particularitati ale acestui
curent literar, de exemplu: tema, viziune despre lume si
mijloace artistice inovatoare.
Textul este o arta poetica, deoarece autorul isi exprima
propriile convingeri despre arta, despre menirea literaturii
si despre rolul artistului in societate.
O primă trăsătura modernistă este caracterul de artă
poetică, eul se consideră un depozitar al valorilor morale,
lăsând urmașilor singura sa avere, creația, care a prins viată
din efortul și suferința înaintașilor. În viziunea argheziană,
orice categorie se poate transforma în opusul său: materialul
în spiritual, urâtul în frumos, nepoeticul în poetic. Prin
transfigurare, realitatea se schimbă, iar urâtul devine obiect
estetic prin efortul susținut al eului.
O a doua trăsătură modernistă este ambiguitatea
limbajului, determinată de frecvența metaforelor ce redau
mesajul poetic. “Cartea” este redată prin metaforele
“treaptă”, “vioară”, “slovă de foc”, “slovă făurită”, toate
sugerând procesul dificil al creației și rezultatul efortului
creator.
Titlul poeziei permite o dubla interpretare, in sens
denotativ cuvantul „testament” reprezinta un act juridic prin
care cineva numeste o persoana careia ii lasa mostenire
bunurile materiale, iar in sens conotativ, termenul
„testament” numeste opera poetica ce ramane ca mostenire
spirituala pentru generatiile viitoare.
Tema creatiei presupune folosirea unor motive literare
precum: robul, testamentul, cartea. Motivul central este
este cel al cartii definite ca o nunta intre slova de foc, care
reprezinta talentul si slova faurita, care reprezinta
mestesugul si efortul cretorului.
O primă idee poetică este ilustrată în strofa I, se
realizeaza printr-o adresare directă a eului către un fiu
spiritual, metaforă pentru următoarele generații de cititori
și poeți. Verbul la forma negativă nu diminuează, ci
unicizează valoarea moștenirii, căci opera păstrează în
eternitate gândurile autorului: ”un nume adunat pe o carte”.
Eul consideră că opera sa nu presupune o ruptură, ci o
asimilare a experiențelor anterioare : “de la străbunii mei la
tine”.
O a doua idee poetică ilustrează procesul creației și
estetica urâtului. Eul se autointitulează “rob” al cuvintelor
(“Robul a scris-o, Domnul o citește”) . El schimbă “sapa și
brazda” în “condei și călimară“, exprimând ideea că efortul
creației este la fel de intens precum munca fizică a
pământului. Ipostaza de creator este redată prin verbele de
creație : “am ivit“, “am prefăcut“, “făcui“, “am preschimbat”.
Eul indică sursa limbajului ca fiind graiul popular “cu-
ndemnuri pentru vite“. Eul transformă “zdrențele” în “muguri
și coroane” , “veninul“ în “miere“. Astfel, eul devine “stăpân”
al cuvintelor, căci acestea i se supun și transmit mesajul
dorit de poet.
Incipitul, conceput ca o adresare directă a eului liric
către un fiu spiritual, conține ideea moștenirii spirituale, “un
nume adunat pe-o carte“. Metafora “seara răzvrătită“ face
trimitere la trecutul zbuciumat al strămoșilor , care se leagă
de generațiile viitoare.
În strofa a doua este prezentată o altă ipostază a cărții,
ea căpătând o semnificație sacră, divină. Cartea devine un
document important, o carte de căpătâi asemănătoare
Bibliei: “Ea e hrisovul vostru cel dintâi“.
În a treia strofă ideea esențială este transformarea
elementelor concrete, care reprezintă socialul, în elemente
estetice. Realitatea materială capătă prin intermediul
poetului valoare spirituală. Ipostaza poetului de meșteșugar
este sugerata prin intermediul verbelor la persoana I (“am
ivit“, “am prefăcut“, “am preschimbat“) şi al elementelor de
opoziție.
Strofa a patra este surprinsa ca o confesiune lirică.
Poetul poate face ca versurile lui să exprime imagini
sensibile, dar şi să stigmatizeze răul din jur, arta având
functie moralizatoare, iar opera capata valoare justitiara.
Ultima strofă subliniază ideea că poezia este în primul
rând meșteșug. Muza, simbolizată în poezie de “domniță“,
este depășită de meșteșug, poezia modernă fiind o expresie
a efortului creativ, nu o sursă a inspirației: “Întinsă leneșă
pe canapea, / Domnița suferă în cartea mea“. Condiția
poetului este redată în versul “Robul a scris-o, Domnul o
citește“, artistul se află în slujba cititorului. Acest cititor,
care reprezintă de fapt urmașii, este obligat să descifreze
sensul ascuns al “cărții“.
Putem spune cu certitudine că poezia „Testament” de
Tudor Arghezi aparține liricii moderniste prin folosirea unor
tehnici specifice acestei estetici literare: tema, viziune
despre lume și este una din cele mai frumoase arte poetice
ale literaturii noastre.