CAPITOLUL 2

SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE ALE ENTITĂȚIILOR ECONOMICE

Situaţiile financiare anuale reprezintă esența documentelor contabile de sinteză. Ele

sunt parte componentă a raportului anual care se întocmeşte la sfârşitul exerciţiului pe mai
multe secțiuni, cele mai importante secţiuni fiind: bilanţul, contul de profit şi pierdere,
situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, note explicative
asupra situațiilor financiare.

2.1. Delimitări cu referire la lucrările de închidere a exercițiului financiar

Exercițiul financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie. Cu scopul

determinării poziției financiare, a performanței și situației trezoreriei întreprinderii, se
întocmesc situațiile financiare anuale.
Poziția financiară a întreprinderii se evaluează printr-o relație de forma:
capitalul propriu = activul - datoriile.
Performanța întreprinderii se calculeaza printr-o relație de forma:
rezultatul contabil = venituri - cheltuieli,
iar daca se are în vedere variatia capitalului, se calculează în felul următor: rezultatul
contabil = capitalul propriu la închiderea exercitiului financiar (aportul proprietarului în
cursul exercitiului ( + în cazul rambursarii de capital, - în situatia aportului de capital)).
Referitor la fluxurile de trezorerie, acestea se determină pe baza relației:
trezoreria netă = fluxurile de încasări - fluxurile de plăți
Documentele oficiale folosite pentru finalizarea încheierii exercițiului financiar
sunt situațiile financiare, acestea oferă o imagine clară asupra patrimoniului, a situației
financiare și a rezultatului obținut la nivel de întreprindere.
Situațiile financiare anuale sunt însoțite, în mod obligatoriu de raportul
administratorilor. Toate entitățile de drept public și privat sunt obligate să întocmească
raportări contabile anuale, precum și în situația fuziunii, divizării sau încetării potrivit legii

1
a activității acestora. Derularea acestui proces se concretizează într-o suită de lucrări, dintre
care unele cu caracter preliminar, iar altele referitoare la redactarea sau completarea
propriu-zisă a bilanțului.(Avram, A., Avram, C.D., Avram M., 2017)
Lucrările preliminare poartă denumirea de lucrari de închidere a exercițiului
financiar și, sunt structurate astfel:
 stabilirea balanței conturilor înainte de inventariere;
 inventarierea generală a patrimoniului;
 contabilitatea operațiilor de regularizare privind: diferențele de inventar;
amortizările; provizioane pentru deprecieri; provizioane pentru riscuri și cheltuieli;
diferențele de conversie și diferențele de curs valutar; delimitarea în timp a
cheltuielilor și veniturilor.
 stabilirea balanței conturilor după inventariere;
 determinarea rezultatului exercițiului și distribuirea profitului sau finanțarea
pierderii;
 redactarea bilanțului contabil.

2.2. Procedee preliminare elaborării lucrărilor de închidere a exercițiului financiar

Lucrările de închidere a exercițiului financiar reprezintă etape premergătoare pentru

întocmirea și prezentarea situațiilor financiare. Aceste situații finannciare au scopul de a
prezenta situația patrimonială, performanța și modificările poziției financiare a entității.
Legislația prevede că întreprinderile din Romania trebuie să întocmească și să
prezinte pentru fiecare exercițiu financiar următoarele situații financiare: bilanțul contabil,
contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalurilor proprii, situația fluxurilor de
trezorerie, note explicative.
Aceste situații financiare formează un tot unitar, iar în funcție de mărimea unei
întreprinderi, ele pot fi întocmite în două tipuri de sisteme:
 sistemul complet care cuprinde toate situațiile prezentate;
 sistemul simplificat care cuprinde: bilanțul, contul de rezultate și notele explicative.

2
 Etapele lucrărilor pregătitoare (premergătoare, preliminare) pot fi structurate în
următoarea succesiune (fig.2.1):
Figura 2.1 Etapele premergătoare întocmirii Situaţiilor financiare anuale

sursa: Călin Oprea, Ristea Mihai, Bazele contabilităţii, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, R. A., 2014

1. Stabilirea balanței de verificare înainte de inventariere

Acest tip de balanță de verificare se întocmeste în scopul prezentării în mod scriptic
a situației patrimoniale pentru a pregăti terenul pentru inventarierea generală a
patrimoniului întreprinderii. Informațiile furnizate prin intermediul acestei balanțe de
verificare vor fi comparate cu informațiile furnizate de inventarul faptic, acest tip de
balanță fiind considerat un inventar contabil. Principalele relații în cadrul acestui tip de
balanță de verificare sunt:
 corelația dintre totalurile debitoare și creditoare ale conturilor;
 înregistrarea cronologică și sistematică a operațiilor economico-financiare;
 înregistrarea sintetică și analitică a informațiilor din conturi.

2. Inventarierea generală a patrimoniului

În această etapă se stabilește situația reală a patrimoniului, iar procesul inventarierii
vizează două segmente, și anume: determinarea diferențelor cantitative de inventar și
determinarea diferențelor valorice de inventar.

3
 Diferențele cantitative vizează compararea scripticului cu fapticul cantitativ pentru
fiecare element patrimonial în parte și stabilirea plusurilor și minusurilor de inventar.
Diferențele valorice presupun compararea valorii contabile a fiecarui element
patrimonial cu valoarea justă a acestora. Această comparație reflectă pe de o parte dacă
valoarea contabilă este mai mare decât valoarea justă, atunci diferența desemnează
deprecierea elementului patrimonial, contabilizat prin intermediului conturilor de
deprecieri de valoare, având la bază un cont de cheltuială specific, iar pe de altă parte
reflectă dacă valoarea contabilă este mai mică decât valoarea justă, în acest caz diferența
este considerată o apreciere, care din punct de vedere al principiului prudenței nu se va
contabiliza, deoarece este considerată un câștig sau venit probabil.
Acestă etapă este redată prin relația:
Situația netă = Activ inventariat - Datorii inventariate
Inventarierea se poate realiza prin următoarele modalități:
 prin observare directă;
 prin intermediul registrelor sau unor documente justificative;
 prin confirmări externe de la terți.
Rezultatele procesului de inventariere sunt consemnate prin intermediul procesului
verbal de inventariere.

3. Contabilizarea operațiunilor de regularizare

A. Contabilizarea plusurilor și minusurilor de inventar

Contabilizarea acestor diferențe este abordată diferit în funcție de tipul operațiunii
de inventariere. Dacă se face o inventariere a cantităților bunurilor economice,
contabilizarea plusurilor și minusurilor se realizează în modul următor:
 plusurile sunt contabilizate ca venituri curente sau se procedează la reducerea
cheltuielilor corespunzătoare tipului de bun constatat plus la inventariere;
 minusurile sunt contabilizate sub formă de cheltuieli.
Dacă se face o inventariere valorică, contabilizarea diferențelor se realizează în
modul următor:

4
 dacă se constată deprecieri, contabilizarea se realizează prin intermediul conturilor de
cheltuieli privind deprecierea bunurilor economice;
 dacă se constată aprecieri aceste diferențe nu se contabilizează conform principiului
prudenței.

B. Contabilizarea operațiunilor privind amortizarea imobilizărilor

Amortizarea reprezintă o modalitate de recuperare a investiției prin intermediul
metodelor de amortizare pe toata durata normată de funcționare. Sistemul de amortizare se
bazează pe următorii factori: valoarea de intrare, durata normată de funcționare; metoda de
amortizare.
Relația care stă la baza acestui procedeu este următoarea:
Cheltuieli privind amortizarea = Amortizarea imobilizărilor

C. Contabilizarea operațiunilor privind deprecierile de valoare

Deprecierea de valoare a unui bun economic este semnalată prin scăderea valorii
contabile sub valoarea justă a unui element patrimonial la sfârșitul unui exercițiu financiar.
Deprecierea poate fi clasificată în:
 depreciere reversibilă - diferența va fi contabilizată prin intermediul conturilor de
deprecieri de valoare;
 depreciere ireversibilă – diferența va fi contabilizată prin intermediul conturilor de
amortizări extraordinare.
În cazul deprecierii reversibile, valoarea contabilă este mai mare decât valoarea
justă, contabilizarea acestei diferențe se realizează cu formula:
Cheltuieli privind deprecierile de valoare = Deprecieri de valoare a bunurilor

D. Contabilizarea operațiunilor privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli

Această structură bilanțieră reprezintă surse de finanțare pentru evenimente care pot
apărea în activitatea viitoare a întreprinderii și pot genera cheltuieli sau plăți de natură
incertă, astfel încât să nu se influențeze în mod negativ rezultatul exercițiului în care se
produc aceste evenimente. Aceste modificări survin pe fondul unor litigii, garanții de bună
execuție acordate clienților, deprecierea cursului de schimb valutar, creșterea inflației.

5
 Contabilizarea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli se realizează astfel:
 constituirea lor:
Cheltuieli privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli = Provizioane pentru riscuri
și cheltuieli ;
 anularea lor în momentul realizării evenimentului de risc:
Provizioane pentru riscuri și cheltuieli = Venituri privind provizioanele pentru riscuri și
cheltuieli

E. Contabilizarea operațiunilor privind delimitarea în timp a cheltuielilor

Aceste operațiuni economico-financiare sunt determinate de aplicarea principiului
independenței exercițiilor financiare care impune contabilizarea chelltuielilor și veniturilor
în contul exercițiilor financiare la care aparțin fiecare. Această delimitare se realizează prin
intermediul următoarelor elemente patrimoniale, și anume: cheltuieli constatate în avans,
venituri constatate în avans.
În cazul în care, în cursul unui exercițiu financiar s-au realizat cheltuieli care
aparțin altor exerciții financiare viitoare, la sfârșitul exercițiului curent se va aplica
următoarea formulă contabilă de principiu:
Cheltuieli în avans = Conturi de cheltuieli curente
În momentul în care cheltuielile ajung la scadență în cadrul exercițiului respectiv,
adică cheltuielile în avans devin cheltuieli curente, se aplică următoarea formulă contabilă:
Conturi de cheltuieli curente = Cheltuieli în avans
Conturile de venituri în avans funcționează în mod similar cu cele de cheltuieli, cu
deosebirea că ele vizează elemente de venituri curente.
Constatarea veniturilor în avans se realizează astfel:
Conturi de venituri curente = Venituri constatate în avans
În momentul termenului de scadență al veniturilor curente, adică în momentul în
care veniturile în avans devin venituri curente, se aplică următoarea formulă contabilă:
Venituri constatate în avans = Conturi de venituri curente

4. Balanța de verificare a conturilor după inventariere

6
 Acest tip de balanță este instrumentul care stă la baza întocmirii și prezentării
situațiilor financiare, deoarece în acest stadiu al fluxului informațional contabil situația
scriptică a patrimoniului este identică cu cea faptică.

5. Determinarea rezultatului exercițiului

Rezultatul exercițiului se determină ca diferență între cheltuieli și venituri, iar din
acest punct de vedere el poate fi:
 profit –în cazul în care veniturile sunt mai mari decât cheltuielile;
 pierdere – în cazul în care veniturile sunt mai mici decât cheltuielile.
Fluxul informațional contabil privind rezultatul exercițiului este prezentat în felul
următor:
 închiderea conturilor de cheltuieli: Rezultatul exercițiului = ./. Cheltuieli;
 închiderea conturilor de venituri: ./. Venituri = Rezultatul exercițiului;
 determinarea profitului brut: Profit brut = Venituri totale - Cheltuieli totale;
 calculul și înregistrarea rezervei legale: Rezerva legală = Profit brut * 5% Rezultatul
exercițiului = Rezerva legală;
 calculul profitului impozabil: Profit impozabil = Profit brut + Cheltuieli nedeductibile -
Venituri neimpozabile;
 calculul și înregistrarea impozitului pe profit: Impozit pe profit = Profit impozabil *
procent impozit (16%)
 Rezultatul exercitiului = Cheltuieli cu impozitul pe profit
 determinarea profitului net: Profit net = Profit brut - impozit pe profit - rezerva legală
 reportarea profitului net în situațiile financiare ale exercițiului curent: Rezultatul
exercițiului = Rezultat reportat
Profitul net este cel care rămâne la dispoziția acționarilor întreprinderii, care va fi
distribuit în exercițiul financiar următor prin hotărâre AGA pe următoarele destinații:
 acoperirea de pierderi contabile ale exercițiilor anterioare;
 majorare de capital social;
 constituire și majorare de rezerve;
 distribuiri de dividende.

7
 Profitul net poate fi păstrat în evidențele contabile atât timp cât întreprinderea are
asemenea interese.

2.3. Bilanțul contabil – sursa informațională de bază a analizei contabile

Întocmirea bilanțului contabil se realizează cu scopul de clarifica și a oferi

informații precise despre activitatea economică desfășurate de o întreprindere, companie
sau entitate publică. Astfel, cu ajutorul bilanțului se realizează principala caracteristică a
metodei contabilităţii care este dubla reprezentare a averii.
Din punct de vedere științific, bilanţul contabil exprimă sub formă valorică,
echilibrul dintre bunurile economice şi sursele de finanţare ale acestora, la un moment bine
definit. Bilanţul se prezintă sub forma unui tabel, format din două părţi: partea stîngă,
denumită activ, care reflectă bunurile economice şi partea dreaptă, denumită pasiv care
reflectă sursele de finanţare a bunurilor economice reflectate în activ. (Străoanu B.M.,
2013)
În forma cea mai simplă bilanţul contabil se prezintă astfel
Figura 2.2. Bilanțul contabil în formă simplă

sursa: https://conspecte.com/bazele-contabilitatii/bilantul-contabil-procedeu-de-baza-al-
contabilitatii.html

Principala condiție de realizare a bilanţului contabil este egalitatea dintre

elementele de activ și elementele de pasiv. Această egalitate se datorează faptului că în

8
bilanţ este prezentată aceeaşi masă de mijloace, dar privită sub două aspecte. (Haralambie
G.A., 2014)
Un aspect foarte important, care trebuie reținut, este faptul că în bilanțul contabil
toate activele și pasivele sunt precizate în expresie bănească. Exprimarea elementelor de
patrimoniu în etaloane diferite nu permite efectuarea de comparaţii şi calcularea
indicatorilor necesari pentru analiză.
O a doua caracteristică importantă a bilanţului contabil este prezentarea la o
anumită dată, în concordanță cu prevederile legale în materie de fiscalitate. Această
modalitate nu reflectă modificările efectuate pe parcursul perioadei în componenţa
activelor şi pasivelor, ci starea lor în momentul întocmirii acestuia.
În conformitate cu legislaţia în vigoare bilanţurile trimestriale se prezintă pînă de la
data de 15 pînă la data de 25 ale lunii următoare, după trimestrul gestionar, iar bilanţul
contabil anual se prezintă în perioada de la 25 ianuarie pînă la 31 martie a anului următor,
după anul gestionar.(Străoanu B.M., 2013)
La modul general, bilanțul contabil poate fi definit ca modalitate de grupare a
mijloacelor unei întreprinderi sau instituții, pe tipuri și surse de formare, exprimate în
formă bănească, la un moment dat.
Clasificarea bilanțurilor se poate face după mai multe criterii, astfel avem:
 bilanț realizat în funcție de statutul juridic al întreprinderii;

 bilanţ contabil iniţial care se întocmeşte la înfiinţarea întreprinderii;

 bilanţ contabil curent, acesta se întocmeşte pe parcursul activităţii în termenele
stabilite de legislaţie;
 bilanţ contabil final care se întocmeşte la momentul încetării activităţii sau
lichidării întreprinderii.
 bilanț realizat în funcție de perioada de întocmire;

 bilanţ contabil anual care se întocmeşte la sfîrşitul anului;

 bilanţ contabil trimestrial care se întocmeşte trimestrial.
 bilanț realizat în funcție de sfera de cuprindere.

 bilanţ contabil primar care se întocmeşte la nivel de întreprindere;

 bilanţ contabil consolidat, acesta generalizează informaţia despre câteva
întreprinderii (părţi legate)

9
  bilanţ contabil centralizat care se întocmeşte la nivel de ramură sau la nivelul
economiei naţionale în ansamblu.
Bilanțul, ca document oficial de sinteză al tuturor unităților patrimoniale,
îndepliniște mai multe funcții, cum ar fi:
 Funcţia de generalizare a informaţiilor contabile – în mod obligatoriu, informațiile

despre elementele de patrimoniu din bilanțul contabil, se grupează după o structură

bine.
 Funcţia de informare – informațiile prelucrate în bilanț sunt transformate într-un

instrument de gestionare eficientă şi conducere a întreprinderii.

 Funcţia de analiză – pe baza datelor prezentate în bilanț se calculează o serie de

indicatori care caracterizează situaţia economico-financiară a întreprinderii în timp real.

În ceea ce privește elementele bilanțului contabil, acestea sunt grupate în dpuă
categorii: elemente de activ și elemente de pasiv.
Elementele de activ sunt grupate în funcţie de termenul de utilizare a acestora, în
active pe termen lung şi active curente, iar elementele de pasiv sunt grupate în funcție de
gradul de exigibilitate în următoarele capitole: capital propriu, datorii pe termen lung şi
datorii pe termen scurt.
Un aspect important este acela că activele se grupează în sensul creşterii termenului
de utilizare, iar pasivele în sensul descreşterii gradului de exigibilitate.
Pe baza mențiunilor făcute rezultă că bilanţul contabil este constituit din cinci
capitole: două capitole cuprind elemnte de activ – active pe termen lung şi active curente şi
trei capitole cuprind elemnte de pasiv – capital propriu, datorii pe termen lung şi datorii pe
termen scurt. Aceste capitole sunt divizate în subcapitole și fiecare subcapitol conține
anumite posturi.

2.4. Contul de profit sau pierdere – expresia performanțelor entității

Conceptul de performanță economică este acceptat în literatura de specialitate sub

diverse noțiuni, cum ar fi: creștere economică, rentabilitate, productivitate, randament.

10
 Contul de profit și pierdere face parte dintre situațiile financiare de sinteză, care
măsoară performanțele activității unei firme în cursul unei perioade date și este principalul
document folosit pentru reflectarea performanţelor financiare deoarece furnizează
informaţiile necesare, pe de o parte, evaluării performanţelor, iar pe de altă parte,
determinării riscului fluxurilor de numerar. (Haralambie G.A, 2014)
Pe baza informaţiilor reflectate de contul de profit şi pierdere se realizează o
analiză a performanţelor întreprinderii, se calculează o varietate de indicatori, fie într-un
anumit moment în timp, urmând apoi interpretarea lor prin comparaţii, fie în timp, dar
corelaţi cu anumite procedee statistice. (Lazăr C., Matei M. & Andrei J., 2013)
În Romînia, situaţiile financiare care reflectă performanța întreprinderilor, sunt
prezentate în format standardizat, neexistând posibilitatea realizării lor sub alta formă. Contul
de profit şi pierdere, conform reglementărilor contabile naţionale aplicate atât marilor
întreprinderi, cât şi întreprinderilor mici şi mijlocii, este în format listă şi prezintă cheltuielile
din exploatare după natura lor economică. Conform reglementărilor contabile, contul de
profit și pierdere este standardizat sub următoarea formă: româneşti
1. Cifra de afaceri netă;
2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de execuţie;
3. Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi capitalizată;
4. Alte venituri din exploatare:
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile;
b) Alte cheltuieli externe;
6. Cheltuieli cu personalul:
a) Salarii şi indemnizaţii;
b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor referitoare la pensii;
7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi imobilizările necorporale;
b) Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul în care acestea depăşesc suma
ajustărilor de valoare care sunt normale în entitatea în cauză;
8. Alte cheltuieli de exploatare;
9. Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile
afiliate;
10.Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, cu

11
indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate;
11. Alte dobânzi de încasat şi venituri similare, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la
entităţile afiliate;
12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile deţinute ca active
circulante;
13. Dobânzi de plătit şi cheltuieli similare, cu indicarea distinctă a celor privind entităţile
afiliate;
14. Profitul sau pierderea din activitatea curentă;
15. Venituri extraordinare;
16. Cheltuieli extraordinare;
17. Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară;
18. Impozitul pe profit;
19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus;
20. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar;
Formatul contului de profit şi pierdere reglementat prin OMFP nr. 3055/2009 este
identic cu schema contului de profit şi pierdere în format listă, cu gruparea cheltuielilor după
natură, prezentată în Directiva a IV-a, directiva care prevede Directiva a IV-a prevede patru
scheme de prezentare a performanţei întreprinderii, care sunt rezultatul combinării celor două
modele de prezentare a contului de profit şi pierdere.
Cele patru scheme privind contul de profit şi pierdere, conform Directivei a IV-a, sunt:
 Contul de profit şi pierdere în format listă, cu gruparea cheltuielilor după natură;
 Contul de profit şi pierdere în format cont, cu gruparea cheltuielilor după natură;
 Contul de profit şi pierdere în format listă, cu gruparea cheltuielilor după destinaţie;
 Contul de profit şi pierdere în format cont, cu gruparea cheltuielilor după destinaţie.
Singura diferență existentă este în privința cheltuielilor cu impozitul pe profit,
acestea fiind prezentate pe un singur post, în timp ce schema prezentată în directivă
delimitează impozitul aferent activităţii curente de impozitul aferent elementelor
extraordinare. Entitățile economice au obligația de a prezenta în notele explicative rata cu
care impozitul pe profit afectează „Profitul sau pierderea din activitatea curentă” şi „Profitul
sau pierderea din activitatea extraordinară”.

12
 Elementele extraordinare sunt veniturile sau cheltuielile rezultate din evenimente sau
tranzacţii care sunt clar diferite de activităţile curente ale entităţii şi care, prin urmare, nu se
aşteaptă să se repete într-un mod frecvent sau regulat. (Hoanță N., 2013)
Activităţile curente cuprind activităţile desfăşurate de o entitate ca parte integrantă a
afacerilor sale, precum şi activităţile conexe în care aceasta se angajează şi care sunt o
continuare a primelor activităţi menţionate, incidente acestora sau care rezultă din acestea.
Cu excepţia cazului în care veniturile şi cheltuielile extraordinare sunt
nesemnificative pentru evaluarea rezultatelor, în notele explicative trebuie prezentate
explicaţii despre valoarea şi natura acestora. Aceeaşi prevedere se aplică veniturilor şi
cheltuielilor legate de un alt exerciţiu financiar.
În contabilitate, rezultatul financiar este determinat prin compararea veniturilor
obţinute cu cheltuielile efectuate în decursul aceleiaşi perioade, rezultat care poate fi:
pozitiv și este raportat ca profit, când veniturile depăşesc cheltuielile şi negativ, raportat ca
pierdere, atunci când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile. Astfel, profitul sau
pierderea apar ca măsură a performanţei entităţii sau non-performanţei aceleiaşi entităţi.
Cheltuielile recunoscute în contul de profit şi pierdere sunt reprezentate de
diminuarea pe parcursul unei perioade contabile a beneficiilor economice sub forma ieşirii
sau scăderii valorii activelor, respectiv creşterii datoriilor.
Figura 2.3. Reprezentarea cheltuielilor

sursa: https://www.studocu.com/ro

În contul de profit şi pierdere, cheltuielile sunt prezentate în funcţie de natura lor

astfel: cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare şi cheltuieli extraordinare.
Cheltuielile de exploatare sunt generate de activitatea de exploatare şi includ:
 cheltuieli generate de stocurile consumate (materii prime şi materiale) sau scăzute
din gestiune în urma vânzării (mărfuri);

13
  cheltuieli cu salariile personalului; cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială
suportate de entitate;
 cheltuieli privind amortizarea imobilizărilor şi ajustările pentru deprecierea
imobilizărilor şi activelor circulante;
 cheltuieli cu serviciile şi lucrările prestate/executate de către terţi în favoarea
entităţii de referinţă;
 cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate datorate de entitatea de
referinţă.
Veniturile recunoscute în contul de profit şi pierdere sunt reprezentate de
creşterea pe parcursul unei perioade contabile a beneficiilor economice sub forma
intrării sau creşterii valorii activelor, respectiv scăderii datoriilor.
Figura 2.4. Reprezentarea veniturilor

sursa: https://www.studocu.com/ro

Veniturile ca sursă de acoperire a cheltuielilor şi a rezultatului obţinut sunt

prezentate în contul de profit şi pierdere în funcţie de natura lor astfel: venituri din
exploatare, venituri financiare şi venituri extraordinare.
Veniturile din exploatare sunt legate de desfăşurarea activităţii propriu-zise a
entităţii şi includ:
 venituri din vânzarea produselor finite şi a semifabricatelor;
 venituri din lucrări executate şi servicii prestate de către entitatea de referinţă în
favoarea terţilor;
 venituri din vânzarea mărfurilor etc.
Veniturile financiare sunt efectul operaţiunilor financiare, bancare şi valutare
incluzând:
 venituri din dobânzi, câştiguri din investiţii pe termen scurt cedate;
 venituri din imobilizări financiare cedate;
14
  venituri din diferenţe de curs valutar etc.
Rezultatul, determinat ca diferenţă între venituri şi cheltuieli este un rezultat brut,
stabilit pe fiecare tip de activitate desfăşurată. Rezultatul brut este determinat prin
însumarea rezultatelor brute pe activităţi: rezultatul brut al activităţii de exploatare și
rezultatul brut al activităţii financiare. Rezultatul brut al activităţii de exploatare împreună
cu rezultatul brut al activităţii financiare formează rezultatul curent. Rezultatul net se
obţine prin aplicarea impozitului pe profit.

2.5. Situația modificărilor capitalului propriu

Întreprinderile trebuie să prezinte, ca o componentă separată a situațiilor financiare,

o situație care să evidențieze:
 profitul net sau pierderea netă a perioadei analizate;
 veniturile și cheltuielile (caștig sau pierdere) care sunt recunoscute direct în capitalul
propriu;
 efectul modificarilor politicilor contabile;
 tranzacțiile de capital cu proprietarii și distribuțiile către aceștia;
 soldul profitului cumulat sau al pierderii cumulate la începutul și la sfârșitul perioadei
și la data bilanțului, și modificările pe parcursul perioadei.
Prin natura lor modificările de capital propriu reprezintă creșterea sau reducerea
activului net în cursul perioadei determinate de pierderile și câștigurile capitalizate cum
sunt: plusvalorile și minusvalorile din reevaluare, diferențele de curs valutar, dividendele
primite care sunt recunoscute direct ca modificări de capitaluri proprii împreună cu
tranzacțiile de capital, distribuirile către proprietarii întreprinderii.(Avram, A., Avram,
C.D., Avram M., 2017)
Fluxurile de numerar intrate sai ieșite și echivalențele de numerar se determină pe
baza analizei comparative între încasări și plăți.
Situaţia modificărilor capitalului propriu este un formular distinct al Situaţiilor
financiare anuale, în care se prezintă în mod detaliat toate variaţiile capitalului propriu între

15
momentul de început şi cel de sfârşit al exerciţiului financiar. De asemenea, în cadrul
capitalurilor proprii se evidenţiază şi efectul cumulativ al modificărilor de politici contabile
şi corecţii ale erorilor contabile. Pentru fiecare element al capitalului propriu se prezintă
datele privind soldul iniţial, mişcările capitalului prin creşteri sau reduceri şi soldul final.
Pe orizontală, calculul indicatorilor se face după formula matematică:
Sold la începutul anului + Creşteri total – Micşorări total = Sold la sfârşitul anului.
Calculul se stabileşte pentru valoarea totală , din care se detaliază creşteri şi
micşorări prin transfer.
Pe verticală, indicatorul Total capitaluri proprii se stabileşte prin însumarea
elementelor care compun capitalurile proprii. Calculul se face ţinând cont de semnele
algebrice care revin fiecărui element.
Prezentările cifrice în formular trebuie să fie însoţite de informaţii referitoare la:
 natura modificărilor şi tratamentul fiscal aplicat (dacă este cazul);
 natura şi scopul pentru care au fost constituite rezervele;
 orice alte informaţii semnificative.

2.6. Situația fluxurilor de trezorerie

Fluxurile de numerar reprezintă totalitatea intrărilor şi ieşirilor de numerar precum

şi echivalentele de numerar dintr-o anumită perioadă. Numerarul cuprinde disponibilităţile
băneşti şi depozitele la vedere. Echivalentele de numerar sunt investiţiile financiare pe
termen scurt, foarte lichide şi care sunt uşor convertibile în numerar.(Avram, A., Avram,
C.D., Avram M., 2017)
Fluxurile de numerar se calculează ca diferenţă între încasările şi plăţile perioadei,
astfel: dacă încasările sunt mai mari decât plăţile rezultă un excedent sau numerar net
pozitiv (+), iar dacă plăţile sunt mai mari decât încasările rezultă un deficit sau numerar net
negativ (-). Capacitatea entităţii de a-şi onora plăţile independent, fără a apela la active
curente sau la credite este exprimată prin excedent. În mod contrar, deficitul arată că o
entitate cheltuieşte mai mult decât încasează din vânzări sau din alte tranzacţii în timpul

16
unui exerciţiu financiar. Numerarul negativ poate fi soluţionat prin acoperirea din credite
bancare sau datorii restante, fie entitatea intră în faliment.
Fluxurile de numerar se determină pe următoarele tipuri de activităţi: activitatea de
exploatare, activitatea de investiţii, activitatea de finanţare (vezi fig. 2.5).
Activitatea de exploatare este principala activitate generatoare de venituri. Fluxurile
de numerar din activitatea de exploatare arată posibilitatea menţinerii capacităţii de
funcţionare a entităţii, plata dividendelor, fără a recurge la surse externe de finanţare.
Activitatea de investiţii se referă la achiziţionarea şi vânzarea de active imobilizate
şi alte investiţii. Fluxurile de numerar din activitatea de investiţii indică posibilitatea
achiziţiilor de tehnologie nouă, utilaje, instalaţii, construcţii.
Activitatea de finanţare este determinată de modificări ale valorii şi structurii
capitalurilor proprii şi împrumuturilor entităţii. Fluxurile de numerar din activitatea de
finanţare permit estimarea fluxurilor de trezorerie pentru primiri sau rambursări de credite,
încasări din emisiuni de obligaţiuni sau alte titluri emise.
Figura 2.5. Clasificarea fluxurilor de numerar pe tipuri de activități

sursa: Călin Oprea, Ristea Mihai, Bazele contabilităţii, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, R. A., 2014

Situaţia fluxurilor de numerar se întocmeşte obligatoriu de către entităţile care

elaborează Situaţiile financiare anuale (forma lungă). Pentru entităţile care elaborează
Situaţii financiare prescurtate, întocmirea este opţională iar pentru entităţile care
elaborează Situaţiile financiare simplificate nu există obligativitatea întocmirii ei. De
reținut este faptul că exprimarea datelor se face în lei.
Formularul Situaţia fluxurilor de numerar prezintă modul în care o entitate
generează şi utilizează numerarul şi echivalentele de numerar.

17
 2.7. Notele explicative la situațiile financiare

Conform reglementărilor legislative în vigoare, Notele explicative nu sunt

limitative. Entităţile stabilesc formatul notelor explicative, în condiţia prezentării cel puţin
a informaţiilor solicitate prin OMFP nr.3055/2009. Pentru completare, datele se preiau din
Bilanţ, Cont de profit şi pierdere, Balanţa de verificare, documente contabile ale entităţii.
Toate documentele de sinteză trebuie să fie detaliate şi precise. Notele explicative
reprezintă un set de componente ale Situaţiilor financiare anuale care detaliază,
suplimentează şi comentează informaţiile prezentate în celelalte structuri ale documentului
unitar de sinteză. Notele explicative la situațiile financiare anuale trebuie să întrunească
următoarele condiții:
 să prezinte informaţii despre reglementările contabile care au stat la baza întocmirii
Situaţiilor financiare anuale;
 să prezinte informaţii despre politicile contabile folosite;
 să ofere informaţii suplimentare relevante care nu sunt prezentate în Bilanţ, Cont de
profit şi pierdere şi după caz în Situaţia modificării capitalurilor proprii şi în
Situaţia fluxurilor de numerar.
Notele explicative fac parte integrantă din Situaţiile financiare anuale şi sunt
documente de sinteză obligatorii pentru entităţile care elaborează Situaţii financiare anuale
în formă lungă sau prescurtate, iar pentru entităţile care întocmesc Situaţii financiare
simplificate, acestea nu sunt obligatorii.
Ele se pot prezenta cu expunere narativă sau în format de tabele specifice.
Informaţiile din Notele explicative trebuie prezentate sistematic în aşa fel încât să se facă o
legătură directă între fiecare element semnificativ din Situaţiile financiare şi informaţia
complementară din Notele explicative.
Politicile contabile reprezintă un ansamblu de principii, convenţii, reguli şi practici
specifice aplicate de o entitate la întocmirea şi prezentarea Situaţiilor financiare anuale.

18
 Pentru elaborarea Notelor explicative trebuie să se respecte principiile contabile
generale, astfel încât informaţiile transmise să fie relevante şi credibile. Legislația în
vigoare prevede ca fiecare entitate să aibă elaborat propriul manual de politici contabile.
Informațiile prezentate în Notele explicative se pot structura, pe secțiuni, asfel:
(vezi fig.2.6)
Figura 2.6. Note explicative - secțiuni

sursa: Călin Oprea, Ristea Mihai, Bazele contabilităţii, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, R. A., 2014

Prevederile generale din Notele informative oferă informații cu privire la:

 datele de identificare a entităţii şi perioada pentru care se face raportarea;
 moneda în care se face raportarea şi cursul utilizat pentru conversia în moneda
naţională;
 corectarea erorilor contabile şi motivaţia lor;
 menţiunea că Situaţiile financiare anuale au fost întocmite în conformitate cu Legea
contabilităţii nr.82/1991, republicată şi cu reglementările contabile armonizate cu
Directivele Europene.
 alte prevederi referitoare la elementele de Bilanţ cu privire la activele imobilizate,
provizioane, stocuri, subclasificări ale creanţelor, sume datorate de entitate,
instrumente financiare, capitalul entităţii, preum și informaţii referitoare la
elementele din Contul de profit şi pierdere (cifra de afaceri netă defalcată pe
segmente de activităţi şi pieţe geografice, destinaţiile repartizărilor din profit şi
analiza rezultatului pe categorii) și informaţii referitoare la salarii şi salariaţi, dar și
alte informaţii specifice.

19
20