Numeroase studii arată că experiența compasiunii, a generozității sau a iertării,

precum și practicile specifice vieții spirituale au efecte benefice asupra sănătății, prin
reglarea mecanismelor inflamatorii, prin creşterea tonusului vagal, cu alte cuvinte,
printr-o creştere generală a calităţii vieţii3[1].

Dacă ne situăm în planul preocupărilor pentru viața spirituală din perspectiva

creștinismului răsăritean, rezultatele acestea pot fi relevante, căci ele evidențiază încă o
dată legătura strânsă dintre viața sufletească și trup. Tradiția răsăriteană afirmă că
sufletul este rădăcina vieții trupului, avându-și terminațiile în trup. În reflecția patristică
se afirmă că ceea ce se întâmplă în suflet se răsfrânge în trup, iar ceea ce se întâmplă
în trup se răsfrânge în suflet. Ceva asemănător a fost dovedit și de psihologie:
condiționarea subliminală (priming). Este vorba despre faptul că expunerea la o
experiență ne condiționează modul în care vom reacționa la o altă experiență 4. Toate
experiențele pe care le trăim se depun în noi, afectând pentru mai mult sau mai puțin
timp dispoziția și felul în care vom recepta lumea. Pe alt palier, neuroștiințele au evi-
dențiat ceva înrudit cu cele spuse până acum: neuroplasticitatea. Este vorba despre
constatarea că gândurile și experiențele repetate suficient de multă vreme induc, la
orice vârstă, o anumită modificare într-o regiune a creierului. În cuprinsul neuroștiințelor
s-au evidențiat și rețelele numite „neuroni oglindă”, prin intermediul cărora mintea
noastră devine scena pe care se desfășoară actele săvârșite de cei pe care îi privim.
Vizând o adâncime chiar mai mare, științele medicale au arătat că anumite
comportamente, practicate mai multă vreme, pot modifica expresia unor gene
(epigenetică).