În primă instanță, constatări de felul acesta ne trimit repede cu gândul la valoarea

experiențelor de fiecare zi. Ceea ce trăim în primii ani din viață, dar și maniera în care
ne petrecem timpul la vârsta adultă ne pot ajuta sau ne pot împiedica tot mai mult în
urcușul nostru duhovnicesc! Pe de altă parte, aceste constatări mai vechi sunt relevante
și în lumina rezultatelor privitoare la oxitocină. Câtă vreme expresia unei gene răspunde
de o anumită sensibilitate la oxitocină, aceasta contează în disponibilitatea pe care o au
persoanele pentru planurile mai înalte ale vieții și către nevoile semenilor. Aceasta
subliniază iarăși, dar de data aceasta mai bine țintit, cât de importante sunt experiențele
de viață ale copilăriei și modul în care alegem să ne petrecem timpul în fiecare zi pentru
sensibilitatea și preocupările duhovnicești de mai târziu.

Îmbrățișările materne și fraterne ale copilăriei, faptele de întrajutorare la care am

participat, alte fapte nobile la care am fost martori, câtă vreme stimulează și
consolidează sistemul ocitocinic, se dovedesc importante în dispozițiile și preocupările
ulterioare pentru viața spirituală, pentru nevoile semenilor și pentru înțelesurile mai
înalte ale vieții. Toate aceste experiențe, trăite într-o familie cu părinți și frați iubitori, în
mijlocul unei comunități din care nu lipsesc îmbrățișarea fraternă și întrajutorarea, pot
constitui un fond existențial care facilitează sensibilitatea pentru cele spirituale, astfel
încât ajungem mai târziu să simțim, ajutați de îmbrățișările calde și curate ale copilăriei,
în fiecare îmbrățișare fraternă și în fiecare gest de ajutor pe care îl facem pentru cineva,
bucurii care ne deschid către dispoziții mai înalte de viață spirituală.