Termenul religie provine potrivit scriitorului bisericesc Lactanțiu din limba latină ca derivat al

verbului religare care înseamnă a lega. În consecință religia este legătura liberă și conștientă a
omului cu Dumnezeu1. Problema originii religiei a preocupat și continuă să preocupe și în ziua
de astăzi astfel că au apărut mai multe teorii. Unele afirmă că religia ar fi apărut în timp, deci
omul nu a fost religios de la început ci a devenit pe parcursul evoluției sale de la starea preumană
la cea umană. Alte teorii afirmă că religia a fost inventată pentru diverse scopuri. Cea mai
plauzibilă explicație este cea pe care orice om credincios o îmbrățișează și anume că originea
religiei este de natură transcendentă, își are punctul de plecare în Dumnezeu care l-a făcut pe om
după chipul Său sădindu-i dispoziția de a tinde spre El, de a-L căuta și cunoaște. Plutarh, un
reprezentant al Academiei platonice, scria la începutul secolului al II-lea: „Veți vedea poate
cetăți fără întărituri, fără legi, veți întâlni popoare care nu cunosc legi și întrebuințarea banilor,
dar un popor fără Dumnezeu n-a văzut încă nimeni”. Iar marele orator Cicero spunea: „Nu e nici
un popor atât de înapoiat și de sălbatic ca să nu creadă într-un Dumnezeu, chiar dacă nu știe ce
fel este.

1
Pr. Isidor TODORAN, Arhid. Ioan ZĂGREAN, Teologie Dogmatică, Editura Institutului Biblic și Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1991, p. 20.