Sunteți pe pagina 1din 1

Termenul religie provine potrivit scriitorului bisericesc Lactanțiu din limba latină ca derivat al

verbului religare care înseamnă a lega. În consecință religia este legătura liberă și conștientă a
omului cu Dumnezeu1. Problema originii religiei a preocupat și continuă să preocupe și în ziua
de astăzi astfel că au apărut mai multe teorii. Unele afirmă că religia ar fi apărut în timp, deci
omul nu a fost religios de la început ci a devenit pe parcursul evoluției sale de la starea preumană
la cea umană. Alte teorii afirmă că religia a fost inventată pentru diverse scopuri. Cea mai
plauzibilă explicație este cea pe care orice om credincios o îmbrățișează și anume că originea
religiei este de natură transcendentă, își are punctul de plecare în Dumnezeu care l-a făcut pe om
după chipul Său sădindu-i dispoziția de a tinde spre El, de a-L căuta și cunoaște. Plutarh, un
reprezentant al Academiei platonice, scria la începutul secolului al II-lea: „Veți vedea poate
cetăți fără întărituri, fără legi, veți întâlni popoare care nu cunosc legi și întrebuințarea banilor,
dar un popor fără Dumnezeu n-a văzut încă nimeni”. Iar marele orator Cicero spunea: „Nu e nici
un popor atât de înapoiat și de sălbatic ca să nu creadă într-un Dumnezeu, chiar dacă nu știe ce
fel este.

1
Pr. Isidor TODORAN, Arhid. Ioan ZĂGREAN, Teologie Dogmatică, Editura Institutului Biblic și Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1991, p. 20.

S-ar putea să vă placă și

  • Comunicatul
    Comunicatul
    Document1 pagină
    Comunicatul
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • 124
    124
    Document1 pagină
    124
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • Părintele Dumitru Stăniloae Duminică În Satul Natal Vlădeni Din Judeţul Braşov
    Părintele Dumitru Stăniloae Duminică În Satul Natal Vlădeni Din Judeţul Braşov
    Document1 pagină
    Părintele Dumitru Stăniloae Duminică În Satul Natal Vlădeni Din Judeţul Braşov
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • Simeon Nu Era Doar Un Om Învățat, Ci Și Un Permanent Rugător, Luminat de Duhul Sfânt Pentru A-L
    Simeon Nu Era Doar Un Om Învățat, Ci Și Un Permanent Rugător, Luminat de Duhul Sfânt Pentru A-L
    Document1 pagină
    Simeon Nu Era Doar Un Om Învățat, Ci Și Un Permanent Rugător, Luminat de Duhul Sfânt Pentru A-L
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • Sfinte, Patriarhia Română Face Următoarele Precizări Legate de Modul În Care A Evoluat
    Sfinte, Patriarhia Română Face Următoarele Precizări Legate de Modul În Care A Evoluat
    Document1 pagină
    Sfinte, Patriarhia Română Face Următoarele Precizări Legate de Modul În Care A Evoluat
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • A Fost Făcut
    A Fost Făcut
    Document1 pagină
    A Fost Făcut
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • NBM
    NBM
    Document1 pagină
    NBM
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • SRB 1
    SRB 1
    Document1 pagină
    SRB 1
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • A
    A
    Document1 pagină
    A
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • J
    J
    Document1 pagină
    J
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • SRB 1
    SRB 1
    Document1 pagină
    SRB 1
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • SRB 1
    SRB 1
    Document1 pagină
    SRB 1
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • SRB 1
    SRB 1
    Document1 pagină
    SRB 1
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • SRB 1
    SRB 1
    Document1 pagină
    SRB 1
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • SRB 1
    SRB 1
    Document1 pagină
    SRB 1
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • Text
    Text
    Document1 pagină
    Text
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • SRB 1
    SRB 1
    Document1 pagină
    SRB 1
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • Text
    Text
    Document1 pagină
    Text
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • Text
    Text
    Document1 pagină
    Text
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • A
    A
    Document1 pagină
    A
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • Text
    Text
    Document1 pagină
    Text
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • Text
    Text
    Document1 pagină
    Text
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • A
    A
    Document1 pagină
    A
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • A
    A
    Document1 pagină
    A
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • A
    A
    Document1 pagină
    A
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • A
    A
    Document1 pagină
    A
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • A
    A
    Document1 pagină
    A
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • Prima, Cea Pe Care (Credem Că) o Cunoaștem Cel Mai Bine, Este Cea În Care Ne Ducem
    Prima, Cea Pe Care (Credem Că) o Cunoaștem Cel Mai Bine, Este Cea În Care Ne Ducem
    Document1 pagină
    Prima, Cea Pe Care (Credem Că) o Cunoaștem Cel Mai Bine, Este Cea În Care Ne Ducem
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări
  • A
    A
    Document1 pagină
    A
    Marian Topriceanu
    Încă nu există evaluări