ROMANUL REALIST, BALZACIAN, OBIECTIV,

MODERN,INTERBELIC, CITADIN (1938)

Enigma Otiliei
..de George Calinescu

Prezentarea si definitia romanului(aici intra exact partea introductiva de la

„Baltagul”).
Criticul si istoricul literar George Calinescu afirma ca „tipul firesc de roman este
deocamdata acela obiectiv”. Din acest motiv, in calitate de prozator, el cultiva
realismul balzacian in patru romane care alcatuiesc o ampla „comedie umana” a
societatii burgheze bucurestene de la inceputul secolului XX.

Particularitatile realismului balzacian sunt:

 Descrierea detaliata, decorul citadin si functia sa
caracterologica(=caracterizarea indirecta prin mediul de viata)
 Tipicitatea personajelor precum:avarul, parvenitul
 Cultivarea unor teme balzaciene precum:paternitatea, mostenirea, familia
burgheza, satira sociala

Totodata, sunt prezente elemente moderne precum:

 Tehnica reflectarii poliedrice(personajele sunt caracterizate din mai multe
perspective=tehnica pluriperspectivismului)
 Viziunea comica si satirica a naratorului asupra burgheziei.

Romanul „Enigma Otiliei” se caracterizeaza prin cultivarea naratiunii

heterodiegetice si cronologice, in cele 20 de capitole, naratorul fiind omniscient,
iar perspectiva narativa fiind obiectiva.
Compozitia romanului este simetrica prin relatia dintre incipit si final. Incipitul
balzacian fixeaza cronotopul „In Bucuresti, pe strada Antim, intr-o seara de iulie
a anului 1909”. Decorul este descris in mod detaliat si realist, cu scopul de a
prezenta locul actiunii, dar si de a caracteriza direct clasa burgheza”o caricatura
in moloz a unei strazi italice.”

Tanarul Musulman Felix Sima ilustreaza „motivul strainului” sau al „celui care
vine”. Sosit din Iasi pentru a studia medicina in Bucuresti, el remarca aspectul
neingrijit al strazii, lipsa de simetrie a constructiilor, materiale ieftine si imitatia
inferioara a unor modele clasice. Aceste detalii sugereaza snobismul, avaritia si
lipsa de cultura si de simt estetic a clasei burgheze doritoare sa imite clasicul
aristocratic.
Discursul narativ se dezvolta in 2 mari planuri, ale caror nuclee epice sunt
MOSTENIREA si IUBIREA. Actiunea debuteaza tarziu, dupa descrierea
detaliata a personajelor. Ritmul narativ este lent. Calinescu este mai ales un artist
al portretelor.
Titlul, element paratextual de compozitie literara, indica numele unuia dintre
personajele principale si tema feminitatii enigmatice. Titlul initial „Parintii
Otiliei” facea referire la tema balzaciana a peternitatii.
In casa Giurgiuveanu, tanarul Felix Sima este intampinat cu ostilitate de tutorele
sau, mos Costache. Batranul avar vede in orice nou-venit un intrus si un posibil
hot al averii sale, desi avea cunostinta de venirea tanarului. Replica batranului
este cu atat mai absurda „Nu-nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc.”
Pe de alta parte, Otilia, fiica vitrega a lui Costache, ii ofera tanarului o primire
calduroasa si il conduce in salon, unde tanarul face cunostinta cu lumea in
mijlocul careia va trai cativa ani, clanul Tulea si mosierul Leonida Pascalopol.
Aglae Tulea, sora mai mare a lui Costache, dezaproba cu dusmanie venirea lui
Felix intrucat se teme ca averea batranului ar putea ajunge in maini straine, in loc
sa revina copiilor ei.

Scena de grup este o tehnica balzaciana prin care se caracterizeaza personajele si

se schiteaza conflictele.
Averea lui Costache declanseaza principalul conflict al romanului, constituind un
mar al discordiei pentru familia lacoma de avere. Desi batranul se pretinde sarac,
familia banuieste ca acesta ar fi adunat o avere uriasa. Cel mai tenace vanator al
acesteia este avocatul Stanica Ratiu, ginerele familiei Tulea. Cand avarul cade
la pat, acesta ii fura banii de sub saltea, provocandu-i astfel moartea, fara ca
cineva sa afle vreodata adevarul despre cele intamplate. Stanica isi continua apoi
planurile ariviste, parasind-o pe Olimpia, fiica mai mare a Aglaei Tulea si
casatorindu-se cu mondena Georgeta, care il ajuta sa patrunda in „lumea buna”.
Acest plan narativ este prezentat dintr-o perspectiva satirica, procedeul de portret
fiind caricatura.

Al doilea plan narativ prezinta povestea de iubire dintre Felix si Otilia. Tanara
si frumoasa Otilia reprezinta prima iubire a lui Felix, dar si dragostea tarzie,
crepusculara, cu accente paterne ale distinsului nobil Pascalopol. Cei trei
alcatuiesc un complicat triunghi sentimental. Viziunea satirica este inlocuita cu
una romantica in acest plan narativ.
Otilia il ocroteste pe Felix si il indeamna sa isi urmeze cariera pe care tanarul
ambitios si-o doreste.
Dupa moartea lui mos Costache, Otilia pleaca la Paris impreuna cu Pascalopol,
alaturi de care se simte ocrotita.
Epilogul rezuma evolutia ulterioara a personajelor. Dupa esecul primei iubiri,
Felix se concentreaza asupra carierei sale, isi indeplineste ambitiile profesionale
si face o casatorie „de succes”, care il ajuta sa se inalte pe scara sociala. Astfel,
tanarul dovedeste ca a invatat lectia adaptarii in lumea burgheza, dupa ce a reusit
prin echilibru sufletesc sa depaseasca esecul emotional.
Stanica Ratiu a parvenit uimitor prin afaceri necurate si prin implicarea in viata
politica. Succesul acestui arivist constituie in mod indirect o satira a societatii
intemeiate pe false valori.
Felix, ajuns un medic de succes, revine cu nostalgie pe strada Antim, aducandu-
si aminte de trecut si de Otilia. O intalnire intamplatoare cu Pascalopol ii
dezvalui faptul ca acesta i-a oferit libertate femeii, iar aceasta se recasatorise cu
un conte argentinian.

Romanul lui George Calinescu valorifica si sintetizeaza mai multe curente

literare:
 Elemente de clasicism: teatralitatea, simetria compozitiei, arta portretului,
viziunea de moralist clasic a naratorului. Calinescu este un admirator al
clasicismului pe care il considera „un mod de a crea durabil si esential”.
 Elemente de realism balzacian: descrierea detaliata a decorurilor, functia
caracterologica a acestora, principiul verosimilitatii, obiectivitatea narativa,
cronotopul detaliat, tipicitatea personajelor prezentate in relatie cu
societatea si ca produs al societatii, temele realiste, cronica familiei si a
societatii burgheze.
 Elemente de modernitate: tehnica pluriperspectivismului, plasarea actiunii
in mediul citadin, tipul „intelectualului in formare(Felix Sima)”
(E.Lovinesvu), viziunea demitizata asupra familiei si a batranetii,
complexitatea romanului(poate fi considerat un roman de dragoste, de
formare, roman social), complexitatea tehnicilor narative.

CARACTERIZAREA OTILIEI

Romancierul George Calinescu are vocatia portretului literar. Scriitorul realist

construieste personajele prin incadrarea lor in tipuri umane de inspiratie
balzaciana:
 Avarul-mos Costache
 Arivistul/parvenitul-Stanica Ratiu
 Fata batrana obsedata de maritis- Aurica Tulea
 „baba absoluta fara cusur in rau”- Aglae Tulea
 Senilul- Simion
  Aristocratul rafinat- Leonida Pascalopol
 Tanarul idiot- Titi Tulea
 Intelectualul in formare- Felix Sima
 Tanara idealista- Otilia
 Nevasta placida- Olimpia Tulea
In realism, tipurile clasice capata complexitate psihologica si motivatie sociala.
George Calinescu isi construieste personajele in perechi opuse. De exemplu,
Otilia si Aurica, reprezinta ipostaza ideala, respectiv ipostaza negativa a
feminitatii. Cracterizarea personajelor realiste se dezvolta indirect prin mediul de
viata , fizionomia, gesturi, biografie, stare civila.

Otilia Marculescu, fiica fostei sotii a lui Costache Giurgiuveanu, este unul
dintre personajele principale ale romanului si totodata, personajul
eponim(numele ei e in titlu).
Tanara orfana este crescuta de batranul avar, cu dragoste parinteasca, acesta fiind
si tutorele averii lasate de mama ei.
Frumusetea romantica a Otiliei, evidentiata prin caracterizare directa de narator,
accentueaza prin contrast, uratenia sterila a clanului Tulea. Portretul fetei se
alcatuieste printr-o succesiune a detaliilor „un cap prelung si tanar de fata,
incarcat cu bucle cazand pana pe umeri”, „un brat gol si delicat”, „trupul
subtiratec”, „fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri”. Frumusetea
romantica a infatisarii ei este subliniata si de firea artistica, de o mare
sensibilitate, Otilia fiind studenta la Conservator. Pianul este un simbol al firii ei
boeme si creatoare,
Otilia este un personaj modern, deoarece este alcatuit din trasaturi
contradictorii; natura capricioasa, imprevizibila, ingenuitatea(inocenta), dar si
maturitatea, sentimentalismul, dar si luciditatea. Contradictiile ei definesc o
personalitate enigmatica. „Enigma Otiliei” reprezinta enigma feminitatii, din
perspectiva tanarului care traieste prima sa iubire.

Personajul realist este caracterizat complex si detaliat: in mod direct de catre

narator, din perspectiva altor personaje si prin autoportret, precum si in mod
indirect, prin faptele, comportamentul, replicile si deciziile actantei.

Un simbol al naturii ei contradictorii este odaia fetei, incarcata de partituri,

dantele, romane frantuzesti, parfumuri.
Otilia nu e ocupata de avere, insa e dornica de rasfat, de lux.
Cele trei oglinzi mobile semnifica perpectivele diferite din care este vazuta
Otilia: Felix o admira pentru frumusetea si inteligenta, pentru talent si
generozitate. El o idealizeaza si ii ia apararea, deoarece este indragostit. Aglae,
ipostaza malefica a mamei vitrege, crede ca fata este lacoma, vicleana si imorala.
O acuza de intentia de a intra in posesia averii lui Costache si sustine ca rostul
unor fete asemenea Otiliei este de a constitui divertismentul baietilor de familie
buna inaintea casatoriei. Fetele ca Otilia ar fi vinovate, pentru ca fiica ei mai
mica, Aurica, a ramas nemaritata. Mos Costache o crede pe Otilia un copil. O
iubeste parinteste si o alinta „fe-fetita mea”. Stanica, judecand-o dupa canoanele
lui, o crede „sireata”, arivista si capabila de compromisuri. Weissman o
pretuieste pentru eleganta si frumusete, dar si pentru inteligenta. El va explica
plecarea fetei drept o dovada a iubirii fata de Felix.
Astfel, portretul Otiliei devine suma unor perspective individuale si diferite,
scriitorul utilizand tehnica moderna a reflectarii poliedrice, numita si tehnica
pluriperspectivismului.

Autocaracterizarea sporeste ambiguitatea portretului fetei. Otilia este si ea

derutata de firea contradictorie pe care o constata cu luciditate: „sunt foarte
capricioasa, vreau sa fiu libera”, „eu am un temperament nefericit:ma plictisesc
repede, sufar cand sunt contrariata”. Otilia nu suporta constrangerile, ea are
nevoie de libertate sau macar de iluzia libertatii.
Din acest motiv, ea va hotari sa evadeze din aceasta lume.

O alta calitate a fetei este intuitia firii omenesti. Crescand orfana si fiind nevoita
sa faca fata rautatii oamenilor, ea a invatat sa cunoasca natura malefica a Aglaei,
bunatatea lui „papa” si calitatea umana a lui Pascalopol, de aceea ea ii
marturiseste lui Felix „Daca un tanar ar avea rabdarea si bunatatea lui Pascalopol,
l-as iubi!” .
Fata de Felix, tanara este ocrotitoare, aproape materna, dar indarjirea si
ambitia lui o intimideaza. Ea isi da seama de incompatibilitatea lor sufleteasca si
nu se simte in stare sa indeplineasca rolul de tovarasa de viata a lui Felix.

Otilia poate fi considerata un personaj tragic(S.Damian), deoarece, desi este

inca foarte tanara, ea intuieste fragilitatea frumusetii feminine in fata trecerii
timpului „noi nu traim decat cinci-sase ani”.
Zece ani mai tarziu, Otilia dintr-o fotografie recenta pe care Pascalopol i-o arata
lui Felix, confirma prin infatisare temerile tinerei de altadata. Otilia nu mai este o
fiinta „liliala”(S.Damian), ea si-a pierdut prospetimea tineretii, capatand in
schimb, un aer studiat si banal de femeie cocheta „un aer de platitudine
feminina”. In aceasta schimbare sta tragedia Otiliei, deoarece ea este victima
prejudecatilor vremii, considerand ca rostul unic al femeii este sa placa.
In concluzie, Otilia este un simbol al feminitatii, fata de care, Calinescu insusi
isi exprima preferinta si isi marturiseste afinitatea, asemenea lui Gustave
Flaubert: „in plan poematic, Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea in afara,
o imagine lunara si feminina. Flaubertian, as putea spune si eu <<Otilia, c’est
moi.>> e fondul meu de ingenuitatesi copilarie. Eroina este tipizarea mea
fundamentala, in ipostaza feminina. Otilia este oglinda mea de argint.”

RELATIA OTILIA-FELIX
Romanul „Enigma Otiliei” prezinta monografia sentimentului de iubire (in
toate etapele) care leaga personajele Felix si Otilia.
Scriitorul prezinta relatia dintre cele doua personaje in mod detaliat si cronologic,
evidentiind toate etapele acesteia.

Din perspectiva lui Felix, prima iubire se dovedeste o iluzie si o enigma, dar are
rolul unei educatii sentimentale, invatandu-l diferenta dintre ideal si realitate.
Din punct de vedere social, ambele personaje ilustreaza motivul orfanului, un
statut social vulnerabil, care ii leaga frateste, determinandu-i sa se ocroteasca
unul pe celalalt in mod instinctiv.
Din punct de vedere moral, cuplul este conturat in opozitie cu personajele
imorale ale romanului.
Felix si Otilia au puritatea, frumusetea si generozitatea tineretii. Totusi, ei
sunt naturi interioare opuse, Otilia este visatoare, romantica si imprevizibila, pe
cand Felix este pragmatic, rational si echilibrat, construindu-si un program de
viata de la care nu se va abate in ciuda furtunii sentimentale pe care o aduce
Otilia in viata lui. Caracterul ferm al lui Felix este sugerat de la inceputul
romanului prin tinuta severa a uniformei si prin profilul clasic al chipului
„taietura elinica a nasului”.
Scriitorul se proiecteaza pe sine in acest personaj.
Felix este tipul intelectualului in formare, este o fire interiorizata, gandurile si
emotiile sale sunt exprimate prin stilul indirect liber si prin monologul interior.
Felix are nevoie de certitudini. Comportamentul inegal al fetei il deruteaza. El il
respinge, desi ii da dovezi de afectiune. Otilia din imaginatia lui Felix, e diferita
de cea reala: e mult mai afectuoasa si constanta. Felix se gandeste la Otilia ca la
un premiu al ambitiei lui „voia sa faca ceva mare din cauza Otiliei si pentru
Otilia!”. Felix incearca zadarnic sa ii impuna Otiliei propriile sale reguli,
interzicandu-i sa-l mai primeasca pe Pascalopol. Singurul efect pe care il obtine
este nefericirea tinerei.
Cand Otilia pleaca pe neasteptate la Paris cu Pascalopol, Felix este cuprins de
framantari si de gelozie, incercand sa depaseasca aceste sentimente printr-o
scurta aventura. La intoarcerea fetei, relatia celor doi tineri revine in fagasul
firesc, declaratiile de iubire sunt mai pronuntate, dar raman in zona puritatii.
In cele din urma, fata se hotaraste sa il paraseasca pe Felix, ea este convisa ca
suferinta despartirii nu va afecta capacitatea lui de a se concentra asupra carierei.
Intr-adevar, Felix are o fire echilibrata, care il fereste de tragic. El proiecteaza
prima iubire intr-un plan ideal si isi continua viata in plan real, intarit
sufleteste de cele intamplate.