Sunteți pe pagina 1din 1

Aplicație

 Analizați structura motivică și grupele de personaje din basmele: Povestea


lui Harap-Alb și Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moare

„Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, basm cult scris


de Petre Ispirescu, este incarcat de semnificatii, implicand elemente din
filozofia folclorica romaneasca; conceptia despre viata si moarte, locul si
rostul omului in univers, sensul si limitele fericirii. Pornind de la definitia
basmului (naratiune fantastica, cu personaje fabuloase, grupate dupa cele
doua dimensiuni ale vietii: binele si raul), "Tinerete fara batranete si viata
fara de moarte" face parte din acele basme care au ca motiv imparatul fara
urmas. Aici spre deosebire de „Povestea lui Harap Alb” scris de Ion
Creanga, este vorba despre un imparat si o imparateasa amandoi tineri si
frumosi, care insa nu puteau avea copii. In basmul lui Ion Creanga erau doi
mari imparati frati, si fiecare avea cate 3 copii numai ca imparatul verde
avea 3 fete iar craiul avea 3 feciori. In ambele situatii imparatii nu au pe cine
sa lase mostenitor si fiecare apeleaza la ajutor.
Motivele întalnite în basmul Povestea lui Harap-alb sunt: motivul căutării
morocului, motivul pactului cu diavolul, motivul probelor depășite, motivul
întoarcerii la condiția inițială.
În basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de morte sunt prezente motive
diferite cum ar fi: motivul pruncului năzdrăvan, motivul drumului, motivul
împlinirii destinului de muritor,
Personajele basmului Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte sunt,
după cum urmează: Făt-Frumos, împăratul și împărăteasa, calul, Gheonoaia,
Scorpia și cele trei zâne. Personajul al cărui portret este cel mai bine definit
în basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” este chiar
protagonistul, Făt-Frumos.
În basmul Povestea lui Harap-Alb personajele sunt purtătoare unor valori
simbolice corespunzătoare antitezei dintre bine și rău. Specific basmului cult
este modul în care se realizează individualizarea personajelor, în primul rând
prin limbaj. Acestea reprezintă, cu excepția eroului al cărui caracter
evoluează pe parcurs, hiperbolizarea și ironizarea unor tipologii umane
reductibile la o singură trăsătură dominantă.