CLONAREA UMANĂ

Clonarea umană reprezintă obținerea a una sau mai multe ființe umane care sunt identice
genetic la nivel de material ereditar nuclear cu o alta. Dezbaterea curentă se referă la două
tipuri de clonare: clonarea reproductivă și clonarea terapeutică.
Clonarea reproductivă înseamnă obţinerea unei noi persoane cu același material genetic ca
și al uneia vii sau care a trăit.
Clonarea terapeutică înseamnă folosirea tehnicilor de clonare pentru inițierea creșterii
embrionilor, în scopul extragerii celulelor stem pentru obţinerea de organe, celule și țesuturi
din rațiuni medicale sau de cercetare. Acest material va acoperi în primul rând problemele
privind clonarea terapeutică și doar pe scurt clonarea reproductivă.
Clonarea are loc prin una din următoarele 2 tehnici:

 Scindarea embrionului este similară procesului natural care generează gemenii

identici – celulele embrionare sunt separate într-un stadiu foarte timpuriu de
dezvoltare, pentru a obţine una sau mai multe clone.
 Înlocuirea nucleară are loc prin extragerea nucleului unei celule (partea care conține
cromozomii, adică suportul informației genetice – a nu se confunda suportul cu
informaţia, este ca şi cum ai spune că o hârtie este totuna cu informaţia scrisă pe ea)
de la o persoană și punerea lui într-un ovocit, al cărui nucleu a fost înlăturat, în
prealabil. Pseudo-zigotul este apoi stimulat să se dividă, astfel începând creșterea unui
embrion.

Tehnologia înlocuirii nucleare poate fi folosită pentru obţinerea unei clone de la o

persoană de orice vârstă (embrion, fetus sau adult) și există posibilitatea obţinerii mai
multor clone decât prin scindarea embrionului. Acesta este procesul care a fost folosit
pentru a o obţine pe oaia Dolly.Pentru prima dată în istoria biologiei, la 27 februarie
1997,un grup de cercetători de la Institutul de biotehnologie animală Roslin(Edinburgh)
au anunțat că au reușit clonarea unui mamifer adult.Cercetătorii au creat o oaie,Dolly,fără
părinți,folosind o celulă diferențiată prelevată din glanda mamară a organismului
original.Tehnica prin care Dolly a fost creată se poate rezuma în următoarele etape:

-se extrage o celulă din glanda mamară de la oaia A,care va fi clonată

-se prelevă un ovul nefecundat de la o oaie B și i se elimină nucleul,apoi se fuzionează

celula glandei mamare A cu ovulul enucleat B.

-se implantează celula astfel obținută în uterul oii C, care va naște un mieluț D identice cu
oaia A. Scopul acestor cercatări nu a fost de a obține copii ale unor animale deja
existente,ci ca aceste animale să poată fi folosite drept modele experimentale în vederea
tratării unor boli umane: (ex.:mucoviscidoza,boala Alzheimer,paralizia), pentru obținerea
unor celole stem sau a unor substanțe terapeutice. O altă aplicație terapeutică ar putea fi
modificarea genetică a unor animale (de ex.porcul) pentru ca organele lor să fie tolerate
de sistemul imun și transplantate la om.
Ideea clonării terapeutice în scopul extragerii celulelor stem și dezvoltării țesuturilor pentru
transplanturi este extrem de controversată și de puțin înțeleasă și este lăsată spre explicare și
justificare oamenilor de știință și politicienilor.

Din nefericire, în jurul clonării terapeutice s-a țesut o adevărată „legendă” și mulți pacienți,
ca de exemplu cei care suferă de Parkinson, au fost convinși să creadă că ar putea beneficia
de tratamentele bazate pe celulele embrionare stem. Nu este deloc sigur că dezvoltarea
tehnicilor de cercetare pe celule stem embrionare folosind tehnica înlocuirii nucleare
(clonării) va aduce beneficii medicale vreodată.

Folosirea embrionilor umani în cercetările pentru clonarea terapeutică ridică două probleme
etice. În primul rând, ea ar necesita distrugerea unui număr mare de embrioni umani. Chiar
dacă unii nu consideră că embrionul are drept la viață până la a 14-a zi după concepție
(momentul în care se fixează în mucoasa uterină), obţinerea intenționată de embrioni umani
clonali asupra cărora se vor face cercetări și apoi vor fi distruși la 14 zile este ne-etică.
Numărul embrionilor umani distruși va crește chiar mai mult, dacă procesul de transfer
nuclear va fi introdus pentru obţinerea de embrioni umani, din care apoi vor fi extrase
celulele stem.

În al doilea rând, un embrion va fi intenționat obţinut pentru a deveni sau pentru a

produce „piese de schimb”, în loc de scopurile reproductive asociate cu
procrearea. Credem că există o diferență morală relevantă între apariţia unui embrion pentru
scopul procreării și producerea unui embrion fără acest scop. Cercetarea pe celule stem
embrionare duce la tratarea embrionilor ca simple „instrumente” în obținerea de cunoștințe și
beneficii pentru alții, fără respectul sau grija cuvenite pentru embrion ca fiinţă omenească în
creştere.

Această preocupare privind folosirea embrionilor ca instrument este motivul pentru care toate
țările europene, cu excepția Marii Britanii (la data realizării acestui material), interzic
obţinerea embrionilor doar pentru scopuri de cercetare.

Tehnica transferului nuclear a fost propusă și ca metodă de depășire a bolilor umane

mitocondriale. Există însă îngrijorări etice, sociale și de siguranță privind această aplicație.
Cu toate că un mic număr de oameni vor avea beneficii, acest proces nu doar că va crea
riscuri semnificative pentru vlăstar, dar copilul rezultat va avea 3 părinți genetici (2 mame și
un tată). Ba mai mult, aceasta ar fi o formă de inginerie genetică, ce trebuie descurajată. Este
inacceptabil din punct de vedere etic să obţii intenționat un copil cu 3 părinți genetici, în
special când unul nu va fi niciodată cunoscut și în lumina faptului că nu este pe deplin înțeles
ce efecte au genele mitocondriale asupra dezvoltării și identității individului.

A fost raportat faptul că procedura este asociată cu o rată ridicată de avort spontan și moarte
postnatală timpurie. Într-adevăr, oaia Dolly, primul mamifer clonat din celulă adultă, a
îmbătrânit și a murit prematur. Nu este clar dacă toate aceste eșecuri se datorează
reprogramării nucleare sau chiar procedurii clonării; cu toate acestea, oricare dintre ele au
implicații asupra siguranței și eficacității clonării embrionilor umani. Aceste lucruri arată
pericolele inerente procesul de clonare și efectele negative pe termen lung pe care le produce
clonarea.
Există, de asemenea, riscuri ca din celulele clonelor să se dezvolte tumori (studiile de pre-
implantare a embrionilor produși prin fertilizare in vitro au arătat existența riscului ca
diviziunea celulară să se producă incorect).

Actuala lege românească nu permite clonarea reproductivă și nici producerea de embrioni

pentru cercetare. Totuși, este de menționat că România nu interzice explicit cercetarea pe
embrion, ceea ce menține controversa etică. De altfel, în România, la ora actuală nu este
reglementată în niciun fel reproducerea asistată (fertilizarea in vitro este sursa principală de
embrioni pentru cercetare).

La nivel internațional:

 În martie 1997, Parlamentul European a votat o rezoluție pentru interzicerea clonării

ființelor umane. Cu toate acestea, rezoluția nu are putere legală întrucât această arie
este de competența statelor membre.
 În decembrie 1997, UNESCO a publicat Declarația Universală asupra Genomului
Uman și Drepturilor Omului. Art. 11 interzice „practicile care sunt contrare demnității
umane, ca de exemplu clonarea reproductivă a ființelor umane…”
 La Strasbourg, Consiliul Europei a adoptat un protocol interzicând clonarea umană
care a fost adăugat în Convenția privind Drepturile Omului și Bio-medicina
(Convenția de la Oviedo), semnată în 1998. România a semnat această convenție și
protocolul adițional. Acestea sunt un bun început; realist vorbind, însă, chiar și un
asemenea tratat internațional nu va putea preveni ignorarea lui de către un om de
știință (sau de către o țară), în special deoarece culturile diferite au și sisteme de valori
diferite.

Sursă bibliografică:

 https://asociatiaprovita.ro/resurse/bioetica/clonarea-umana/
 http://www.culturavietii.ro/2015/11/24/clonarea-umana/