BRADUL

Colo sus, în vârf de munte

Cu steluțe poleit
Își ridică a lui frunte
Vechiul brad împodobit!

Are ramurile groase,

Cetina îmbie zarea,
Crengile îi sunt stufoase,
Falnică îi e chemarea!

Până-n ceruri se aude

Cânt străbun de zurgălăi
Iar eternul îi răspunde
Presărând stele-n văpăi

Peste ramuri,peste culme,

Peste cetina de brad,
Licăririle prind nume
Sfinte,când la poală-i cad!

Una e mai arzătoare,

Un Luceafăr în apus,
Stea mândră, nemuritoare,
Prinsă-n ramura de sus,

Alta-i blândă melodie

Acordată la vioară,
Sfântă Odă a bucuriei
Revărsată peste țară.

Mai la stânga, lângă poale,

O steluță-nflăcărată
Strălucește cu ardoare
Protejând natura toată

Până-n margine de țară,

Nimicind orice dușman
Strălucește-n mănăstire
Steaua sfântă-a lui Ștefan.

Pe sub cetini,mai sfioasă

Dar plină de înțelepciune
Steaua din popor își poartă
Spre Unire al său nume,
Are razele mai albe
Și-i iubită de popor
Iar sărutu-i stă pe frunte,
Un sărut de domnitor!

Și-alte stele lucitoare

Ani de ani au strălucit,
Și poporul l-au unit
Sub cetina nemuritoare!