Sunteți pe pagina 1din 3

MODULUL NURSING GENERAL II

EVALUARE FINALĂ
CALIFICAREA PROFESIONALĂ: ASISTENT MEDICAL GENERALIST
AN I
VARIANTA II
Toate subiectele sunt obligatorii.
Se acordă 10 puncte din oficiu.
Timpul efectiv de lucru este de 2 ore.

SUBIECTUL I ____________________________________________________30 PUNCTE

I. A. Pentru fiecare întrebare de mai jos, scrieţi pe foaia de examen litera


corespunzătoare răspunsului corect. 20 puncte
1. Mobilizarea pacientului depinde de :
a. natura bolii;
b. dorința pacientului;
c. condițiile de confort.
2. Măsurarea temperaturii rectal este contraindicată în:
a. afecțiuni ale rectului;
b. pneumonii;
c. infecții urinare.
3. Febra ridicată se caracterizează prin valori ale temperaturii corpului cuprinse în
intervalul:
a. 38 ºC -39 ºC;
b. 39 ºC -40 ºC;
c. 37 ºC -38 ºC.
4. Creşterea cantităţii de urină peste 2000 ml/24h, se numeşte:
a. oligurie;
b. poliurie;
c. nicturie.
5. Întârzierea în eliminarea cantităţii de lichide ingerate, poartă denumirea de:
a. nicturie;
b. disurie;
c. opsiurie.
6. Amenoreea reprezintă:
a. lipsa menstruaţiei;
b. prima menstruaţie;
c. menstruaţie dureroasă.
7. Acumularea de lichid seros caracterizat prin creşterea în volum a regiunii afectate,
poartă numele de:
a. edem;
b. escoriaţie;
c. descuamaţie.
8. Distrugerea tisulară apărută în urma deficitului de nutriţie locală prin compresiune
continuă, se numeşte:
a. escară;
b. pitiriazis;
c. vitiligo.
9. La copii sub vârsta de doi, este recomandat să se administreze medicamente pe
cale orală:
a. sub formă de tablete, comprimate;
b. sub forma siropurilor cu gust plăcut de fructe;
c. prin sondă.
10. Inhalarea substanţelor medicamentoase cu ajutorul vaporilor de apă este
contraindicată pacienţilor:
a. astenici, adinamici;
b. cu mucoasa căilor respiratorii inflamată;
1
c. conştienţi.
11. Condițiile privind transportul, conservarea şi reconstituirea prin rehidratare a
vaccinului cu solvent ce trebuie respectate, sunt:
a. reconstituirea prin rehidratare a vaccinului cu solvent se face numai când pacientul de vaccinat
este prezent;
b. vaccinul rehidratat se păstrează la frigider;
c. transportul vaccinurilor se face în orice condiții.
12. Inflamația periostală poate să apară după efectuarea injecției:
a. intradermică;
b. intravenoasă;
c. intramusculară.
13. Lipodistrofia poate să apară după efectuarea injecției:
a. intramusculară;
b. subcutanată;
c. intravenoasă.
14. Soluţia P.P.D. se administrează:
a. intramuscular;
b. intravenos;
c. intradermic.
15. Abordul venos profund este realizat de medic în:
a. vena jugulară internă ;
b. venele plicii cotului;
c. venele de pe fața dorsală a mâinii.
16. Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie se poate realiza prin:
a. injecție intratraheală;
b. injecţie intramusculară;
c. injecție intradermică.
17. Paralizia sau lezarea nervului sciatic este una dintre complicaţiile injecţiei:
a. intradermice;
b. intravenoase;
c. intramusculare.
18. Refluarea soluţiei injectabile este o complicaţie posibilă la administrarea
medicamentelor prin injecţie :
a. intradermică;
b. subcutanată;
c. intramusculară.
19. Măsurarea temperaturii rectal este contraindicată în:
a. afecțiuni ale rectului;
b. pneumonii;
c. infecții urinare.
20. Recoltarea exsudatului faringian este indicată în inflamaţia:
a. faringelui şi amigdalelor;
b. intestinului gros;
c. mucoasei gastrice.

I. B. Citiţi cu atenţie enunţurile şi notaţi pentru fiecare pe foaia de examen, litera “A”
dacă apreciaţi că enunţul este adevărat sau litera “F” dacă apreciaţi că răspunsul este fals.
5 puncte
1. Cale de administrare a medicamentelor este aleasă de medic, în funcţie de preferinţele
pacientului.

2. Depozitarea medicamentelor în spital se face în dulapuri compartimentate sau în cutii pentru


fiecare pacient.

3.Tensiunea arterială diastolica reprezintă valoare tensiunii arteriale maxime.

4. Amplitudinea pulsului se reduce cu cât ne îndepărtăm de inimă.

2
5. Scopul terapeutic al puncţiei consta în stabilirea naturii, cantităţii şi caracteristicilor materialelor
recoltate.

I. C. În coloana “A” sunt indicate modificări ale probelor biologice, iar în coloana “B”, definiţiile
acestora. Asociaţi fiecare cifră din coloana “A” cu litera corespunzătoare din coloana “B”, astfel încât
să obţineţi răspunsul corect.

COLOANA “A” COLOANA “B”


1. Leucocitoză a. scăderea numărului de granulocite neutrofile
2. Trombocitopenie b. creşterea numărului de leucocite
3. Neutrofilie c. scăderea numărului de trombocite
4. Trombocitoza d. creşterea numărului de trombocite
5. Leucopenie e. scăderea numărului de leucocite
f. creşterea numărului de eozinofile

SUBIECTUL II ____________________________________________________ 30 PUNCTE

II. A. Completaţi spaţiile libere astfel încât să obţineţi un enunţ corect. 10 puncte
a. Injecţia reprezintă introducerea traumatică a substanţelor medicamentoase în stare ....(1).............,
în organism, prin intermediul unui ac adaptat la ......(2)................. ( acul traversează ţesuturile
organismului).
b. Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale .......( 3) ...., în scopul îmbunatăţirii
aerului ......(4)................. cu oxigen în concentrații diferite, putându-se ajunge la 100%.
c. Polakiuria se caracterizează prin micţiuni... (5)... , cu cantitate... (6)... sau normal de urină,
survenind ziua sau noaptea.
d. Incontinenţa urinară reprezintă emisia ... (7)..., necontrolată de ... (8)... .
e. Hiperhidroza înseamnă... (9)... anormală a secreţiei sudorale şi poate fi ... (10)... sau generalizată.

II.B.1. Numiţi 5 reguli de administrare a medicamentelor: 10 puncte

II.B.2. Enumeraţi cinci factori care influenţează pulsul. 10 puncte

SUBIECTUL III ____________________________________________ 30 PUNCTE

Realizaţi un eseu cu tema „Administrarea medicamentelor prin injecție intravenoasă”,


după următoarea structură de idei: 30 puncte
1. Definiţi injecția intravenoasă.
2. Numiți trei locuri de elecție ale injecției intravenoase.
3. Enumeraţi cinci dintre materialele necesare efectuării injecției intravenoase.
4. Descrieţi pregătirea psihică a pacientului.
5. Descrieţi pregătirea fizică a pacientului.
6. Caracterizaţi etapele efectuării injecției intramusculare.
7. Descrieţi îngrijirea pacientului după efectuarea tehnicii.
8. Precizaţi intervenţiile privind reorganizarea locului de muncă.
9. Numiţi 4 accidente/ incidente injecției intravenoase.

S-ar putea să vă placă și