Moara cu noroc

Ioan Slavici s-a impus in epoca marilor clasici care a fost marcata de cenaclul
,,Junimea”, dar si de marele critic Titu Maiorescu.

Scriitor afirmat la sfarsitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici este unul dintre adeptii
realismului clasic. Publicata in 1881 in volumul de debut "Novele din popor", nuvela realist-
psihologica "Moara cu noroc " devine una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea lui
Slavici asupra lumii si asupra vietii satului transilvanean.

"Moara cu noroc" este o nuvela deoarece are o constructie riguroasa, epica, in proza,
cu un fir narativ central, cu accentul centrat asupra personajelor, care sunt in numar relativ
redus.

Este o nuvela psihologica prin preponderenta conflictului interior in detrimentul celui

exterior, cat si prin tehnici de investigare psihologica: introspectie psihologica, monolog
interior, autocaracterizare, stil indirect liber, scene dialogate, prin care naratorul surprinde in
detaliu trairile personajului.

Este o nuvela realista prin tema familiei si a dorintei de inavutire, obiectivitatea

perspectivei narative, personaje tipice pentru o categorie sociala, verosimilitate, prin
monografia societatii transilvanene din a II-a jumatate a secolului al XIX-lea, prin tehnica
detaliului semnificativ in descriere si in portretizare.

Tema nuvelei este reprezentata de consecintele nefaste si dezumanizante ale

dorintei de imbogatire, care se asociaza cu tema familiei si cea a comunicarii. Aceasta poate
fi privita din mai multe puncte de vedere: social, nuvela este incercarea lui Ghita de a-si
schimba statutul social si de a asigura familliei sale un trai mai bun; moralizator, nuvela
reprezinta consecintele nefaste ale setei de inavutire; psihologic, nuvela prezinta conflictul
interior al lui Ghita care este sfasia de dorinte puternice, dar contradictorii: sa ramana om
cinstit, pe de o parte, si sa se imbogateasca alaturi de Lica, pe de alta parte.

Titlul este simbolic si are aspect ironic, intrucat toate personajele care traiesc in acel
mediu au un destin tragic. Reperul ales, carciuma numita Moara cu noroc, ajunge sa insemne
mai degraba Moara cu ghinion, Moara care aduce nenorocirea.

Perspectiva narativa este obiectiva, cu focalizare zero, viziune "dindarat", intamplarile

din nuvela sunt relatate la persoana a III-a, de catre un narator detasat, omniscient si
omniprezent. Pe langa perspectiva obiectiva a naratorului, apare tehnica punctului de
vedere in interventiile simetrice ale batranei din incipitul si finalul nuvelei. Atat prologul
"Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci , daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te
face fericit", cat si epilogul "asa le-a fost data!..." au rol moralizator. Viziunea despre lume in
nuvela lui Ioan Slavici capata astfel caracter clasic, etic, moralizator.
 Coordonatele spatio-temporale specifice nuvelei capata dimensiuni simbolice.
Temporalul, actiunea se deruleaza intre 2 sarbatori religioase, Sf. Gheorghe si Paste.
Carciuma de la Moara cu noroc este asezata la rascruce de drumuri, izolata, inconjurata de
pustietati intunecoase.

Structura compozitionala, echilibrata, rotunda, este alcatuita din episoade si scene

narative legate prin inlantuire logic-cronologica. Unele episoade se deruleaza in ritm alert,
pentru ca pe alocuri naratorul sa staruie mai mult asupra unor scene narative semnificative.

Alcatuita din 17 capitole, cu prolog si epilog, nuvela are un subiect concentrat, firul
narativ unic cunoscand toate momentele subiectului. Conflictul exterior este atenuat
intrucat naratorul insista asupra conflictului interior, moral, psihologic al protagonistului.

In expozitiune, descrierea drumului care merge la Moara cu noroc si a locului in care

se afla carciuma fixeaza cadrul actiunii. Ghita, om harnic, onest si bun familist, cizmar de
meserie, hotaraste sa ia in arenda hanul de la Moara cu noroc din dorinta de a oferi un trai
mai bun familiei sale, de a-si deschide un atelier. O vreme, afacerile ii merg bine in primele
zile ale mutarii, iar profitul nu intarzie sa apara, scena numararii banilor in ziua de sambata
fiind sugestiva.

Intriga este reprezentata de sosirea la han a lui Lica Samadaul, porcar certat cu legea,
care isi impusese autoritatea pe acele meleaguri, el spulberand echilibrul familiei lui Ghita si
determina intamplari tragice. Lica are un orgoliu de stapan si isi impune inca de la inceput
regulile “ Eu sunt Lica Samadaul…Multe se zic despre mine, multe vor fi adevarate si multe
scornite.”

Desfasurarea actiunii surprinde in plan exterior decaderea familiei lui Ghita si

intamplari dezastruoase, iar in plan interior etapele degradarii personalitatii lui Ghita,
puternic evidentiate de preponderenta monologului interior.

La inceput, el incearca sa nu i se supuna lui Lica, care-i cere sa spuna tot ce se

intampla la han. Dupa ce este prins in goana dupa castig, el ia masuri de precautie: cumpara
de la Arad doua pistoale, face rost de doi caini, si isi angajeaza inca o sluga, pe Marti.

Carciumarul se ascunde de Ana, sotia sa, devine la inceput interiorizat, mohorat, apoi
brutal in gesturi si in vorbe. Ajunge sa regrete ca are familie, pentru ca nu-si poate asuma
total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Isi pierde increderea in sine si sfarseste prin a-si
accepta slabiciunea, "Ei! Ce sa-mi fac?... Asa m-a lasat Dumnezeu...". In aceste conditii,
devine partas la nelegiuirile lui Lica, primind in schimb bani obtinuti din jafuri si crime. Este
anchetat in doua randuri, fiind acuzat de complicitate in jefuirea arendasului si chiar in
uciderea unei femei si a unui copil.

Decis in final sa-l divulge pe Lica jandarmului Pintea, Ghita nu poate fi sincer nici in
acest moment, pastrandu-si o parte din banii obtinuti din afaceri necurate.
 Punctul culminant este reprezentat de apogeul dezumanizarii lui Ghita. Acesta isi
arunca sotia in bratele Samadaului si o lasa singura la carciuma, in timp ce el merge sa-l
anunte pe jandarm ca Lica are asupra lui bani furati. Dezgustata de lasitatea sotului, intr-un
gest de razbunare, Ana i se daruieste lui Lica, deoarece Ghita "nu e decat o muiere imbracata
in haine barbatesti". Reintors la han, dandu-si seama ca sotia lui l-a inselat, Ghita o ucide pe
Ana, fiind omorat la randul sau de unul din oamenii lui Lica, Răuț. Pentru a nu cadea viu in
mainile lui Pintea, Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un copac, nu inainte de a ordona
incendierea hanului.

Deznodamantul este tragic, moralizator, sanctionarea protagonistilor fiind pe masura

faptelor. Sunt surprinse in zorii zilei si personaje care supravietuiesc, batrana cu cei doi copii,
fiintele inocente care pleaca, semn de continuitate a vietii.

Personajele, in numar relativ redus, sunt tipuri umane si au un destin prestabilit:

Ghita este tipul omului slab, incapabil de a se opune setei de avere, Lica este tipul omului
malefic, Ana este tipul sotiei pure, iar batrana este tipul intelepciunii populare.

Personaj principal, Ghita, este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, un
personaj "rotund", care traieste un proces al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si ezitari.
Destinul lui ilustreaza consecintele nefaste ale dorintei de imbogatire. Portretul fizic, realizat
sumar, marcheaza intentia naratorului preocupat de drama morala a personajului. Numele
sau este simbolic, scurt, diminutivat, semn al lipsei de personalitate. Etapele degradarii sale
sunt surprinse in mod gradat prin tehnica introspectiei psihologice. El este caracterizat in
mod indirect prin gesturile sale, prin dialogurile cu celelalte personaje, dar se si
autocaracterizeaza prin suita de monologuri interioare.

Lica ramane pe tot parcursul nuvelei egal cu sine "un om rau si primejdios”.Ana
sufera transformari interioare, scriitorul analizand fin psihologia feminina. "Ana era tanara si
frumoasa, Ana era frageda si subtirica", Ana reprezinta un ideal de feminitate.

Stilul este sobru, concis, caracterizat prin oralitate de tip popular, realizata prin
regionalisme fonetice si gramaticale, interogatii si exclamatii si substantive in vocativ.

"Moara cu noroc" de Ioan Slavici este o nuvela realista prin tema, tipologia
personajelor si stil, si o nuvela psihologica pentru ca urmareste conflictul interior,
framantarile in planul constiintei personajelor.

Caracterizare Ghita
Ghita este personajul principal al nuvelei psihologice "Moara cu noroc", scrisa de Ioan
Slavici, aparuta in 1881.
 Ghita reprezinta tipul omului slab, incapabil de a-si domina propriile vicii. Defapt, pe
parcursul derularii actiunii, Ghita traverseaza etape diferite, trecand de la statutul omului
harnic, cinstit si bineintentionat la cel al unui ucigas.
Numele este simbolic, nume scurt, diminutivat, semn al lipsei de personalitate.
Ghita este caracterizat in mod direct de naratorul obiectiv, omniscient si omniprezent,
de celelalte personaje: Ana, batrana, Lica si prin autocaracterizare si indirect prin: vorbe,
gesturi, fapte si ganduri.
Ca o noutate pentru nuvela romaneasca intalnim in caracterizarea lui Ghita tehnica
introspectiei psihologice, prin care naratorul patrunde in intimitatea gandurilor personajului.
Un rol important in conturarea personalitatii lui Ghita il are monologul interior, prin
care personajul sa autocanalizeaza.
In ceea ce priveste situatia personajului in incipit e de remarcat faptul ca in dialogul cu
batrana Ghita isi dovedeste o trasatura de caracter oarecum surprinzatoare, autoritatea. El nu
tine cont de sfatul soacrei sale, hotarand de unul singur mutarea la Moara cu noroc.
Monologul interior "Ce sa..." sugereaza dramatismul personajului, care prin raportare
la cocosat isi accepta infrangerea. Drama familiei lui Ghita este drama lipsei de comunicare.
Prin personalitatea sa malefica, Lica re3useste sa rupa aceasta relatie familiala, facand-o pe
Ana cea "asezata" sa-l caracterizeze pe Ghita "o muiere in haine de barbat". Prin marturia la
tribunal in favoarea lui Lica, Ghita devine partas la jaf si crima, iar de aici, pana la a-si arunca
sotia in mainile samadaului nu e decat un singur pas. Nici in acest moment Ghita nu poate fi
sincer pana la capat, pastrand o parte din banii murdari, prin care-l demasca pe Lica la Pintea.
Gestul sau din punctul culminant de a o ucide pe Ana este gestul omului fara
discernamant. Prin moartea sa, Ghita isi plateste slabiciunea si pacatele comise si reliefeaza
conceptia moralizatoare a lui Ioan Slavici. De fapt destinul lui Ghita se plaseaza sub mai
multe semne, caracterul sau slab, patimas pt bani, dar si destinul implacabil "Asa le-a fost
data".
In ceea ce priveste relatia cu celelalte personaje, destinul lui Ghita nu poate fi inteles
inaintea relatiei cu Lica. Relatiile antitetice dintre personalitatile celor doi: slabiciune/ forta
morala, hotarare/ indecizie, demnitate/ lipsa acesteia, structureaza destinul lui Ghita, nimicit
de samadaul niciodata prins de autoritati.
In concluzie, Ghita, personaj principal al nuvelei "Moara cu noroc", reprezinta tipul
personajului cu cracter slab care traieste un profund proces al dezumanizarii, cu framantari
slufetesti si ezitari, el avand un destin implacabil.