Alexandru Lăpușleanul

Costache Negruzzi
-relația între personaje-

Publicată în perioada pașoptistă, în primul număr al „Daciei literare”, nuvela

ilustrază două dintre cele patru idei formulate de Mihail Kogălniceanu În articolul-
program „Introducție: promovarea unei literaturi originale și inspirația din istoria
națională”. Din punct de vedere tematic, „Alexandru Lăpușleanul” este o nuvelă
istorică, deoarece reconstituie un moment zbuciumat din istoria Moldovei secolului al
XVI-lea, cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpușleanul (1564-1569).Titlul
nuvelei face trimitere la protagonist.
Ca autor de proză romantică, Negruzzi e preocupat de prezentarea cadrului
temporal, cu amănunte (îmbrăcămintea domnească a protagonistului, eticheta și
felurile de la masa domnească) destinate să evoce culoarea de epoca. Aceeași
funcționalitate revine arhaismelor, pe care Negruzzi le folosește în alternanță cu
neologismele, realizând astfel contraste pline de expresivitate.
Personajul (fr. personnage, lat. persona- mască de teatru,personaj,rol,actor,
persoană),definit din perspectivă morală,sociologică,estetică,este denumit erou atunci
când se află în centrul acțiunii și polarizează afectivitatea cititorului.Personajele pot fi
clasificate după locul ocupat în operă (principale,secundare,episodice),după
semnificația etică (pozitive,negative),din punctul de vedere al raportului cu realitatea
(fatastice,legendare,istorice).
Relațiile dintre personajele Alexandru Lăpușleanul și Moțoc sunt evidențiate de
tema luptei pentru putere în epoca medievală – în Moldova, la mijlocul secolului al
XVI-lea. Acțiunea se desfășoară, în raport cu momentele subiectului, de la expozițiune
la deznodământ, punând în lumină tipul domnitorului tiran și pe acela al boierului
trădător, laș, intrigant. Conflictul nuvelei este complex. Principalul conflict, exterior,
este de natură politică și pune în evidență lupta pentru putere între domnitor și boieri.
Conflictul secundar, între domnitor și Moțoc, evidențiază dorința de răzbunare a
Lăpușleanului, fiind conturat în primul capitol și încheiat în capitolul al III-lea. Din
construcția subiectului, capitolul al III-lea este cel care evidențiază faptul că cererea
vindicativă a poporului, „Capul lui Moțoc vrem...”, rezonează cu intențiile criminale
ale domnitorului.
Protagnistul este personaj romantic, excepțional, eponim care acționează în
situații excepționale. Reprezintă tipul domnitorului crud și tiran, exponent al epocii
medievale, pentru care este firească guvernarea absolutistă. Lăpușleanul este un
personaj sangvinar, viclean, cu un comportament ce relevă obsesia puterii.
Autorulîi marchează destinul prin cele patru replici memorabile, plasate în
fruntea capitolelor. Destinul său este de a impune autoritatea domnească prin orice
mijloace. Afirmația:„Eu nu sunt călugăr, sunt domn!” reflectă faptul că nu abdică de
la propriul destin nici în fața limitelor omenești (boala, moartea), schimbarea condiției
sociale impunând anularea sa fizică.
 Crud, hotărât, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscător al psihologiei
umane, abil om politic, personajul este puternic indvidualizat și memorabil.„Echilibrul
între convenția romantică și realitatea individului, aceasta e minunea creației lui
Negruzzi” (G. Călinescu, „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”).
Sosit în țară la a doua domnie, este întâmpinat de solia boierilor, din care face
parte și Moțoc. La replica voievodului:„ – Am auzit, urmă Alexandru, de bântuirile
tării și am venit s-o mântui; știu că țara m-așteaptă cu bucurie”, Moțoc răspunde mai
întâi mieros, apoi tranșat, vorbind în numele poporului: „ – Să nu bănuiești, Măria-Ta,
zise Moțoc, țara este liniștită și poate că Măria-Ta ai auzit lucrurile precum nu sunt;
căci așa este obiceiul norodului nostru, să facă din țânțar armăsar. Pentru aceea obștia
ne-au trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea, nici te iubește, și Măria-Ta să
te întorci înapoi ca...”
Hotărârea de „a curăți stupul” este pusă în practică prin guvernarea cu ajutorul
terorii, prin lichidarea posibilelor opoziții, culminând cu uciderea celor 47 de boieri .
Scena masacrului dovedește sângele rece al domnitorului, lașitatea și servilismul lui
Moțoc: „El râdea; iar Moțoc, silindu-se a râde ca să placă stăpânului, simțea părul
zburlindu-i-se pe cap și dinții săi clănțănind”.
Decizia de a avea puterea este formulată implacabil prin răspunsul dat:„Dacă
voi nu mă vreți, eu vă vreu... și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi
merge ori cu voia ori fără voia voastră. Să mă întorc? Mai degrabă-și va întoarce
Dunărea cursul îndărăpt”. Moțoc, viclean, fals smerit și văicăreț, făcân apel la o
retorică biblică, își joacă o ultimă carte: „Doamne! Doamne! Zise Moțoc, căzând în
genunchi, nu ne pedepsi pre noi după fărădelegile noastre! Adă-ți aminte că ești
pământean, adă-ți aminte de zisa Scripturei și iartă greșiților tăi! Cruță biata țară!
Doamne! Sloboadele oștile aceste de păgâni; vină numai cu câți moldoveni ai pe lângă
Măria-Ta și noi chizleșuim că un fir de păr nu se va clinti din capul Înălțimei-Tale...”.
Înfruntarea dintre cei doi este inegală, deoarece Lăpușleanul se dovedește un
bun cunoscător al psihologiei boierilor, caracterizăndu-l succint pe Moțoc:„Pesemne
nu vă cunosc eu și pre tine mai vârtos? Nu știu că, fiind mai mare peste oștile mele,
cum ai văzut că m-au biruit, m-ai lăsat?... Dar tu, Moțoace? Învechit în zile rele,
deprins a te ciocoi la toți domnii, ai vândut pre Despot, m-ai vândut și pre mine, vei
vinde pre Tomșa; spune-mi, n-aș fi un nătărău de frunte, când m-aș încrede în tine?”
Moțoc este cruțat de domnitor, acesta fiind conștient că boierul îi va putea fi o unealtă
utilă:„...îți făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji de sângele tău; te voi cruța, căci îmi
ești trebuitor, ca să mă mai ușurezi de blăstemurile norodului. Sunt alți trântori de care
trebuie curățit stupul”.
Voinței neabătute i se asociează alte trăsături. Abilitatea în ceea ce privește
relațiile umane, diplomația, cunoașterea psihologiei umane sunt calități ale
conducătorului, dar, folosite pentru consolidarea puterii absolute, devin mijloace
perfide. El face promisiuni liniștitoare pentru ceilalți, dar care ascund un plan de
răzbunare.
Acest plan este crud: Moțoc sfârșește sfâșiat de mulțime. Sacrificându-l pe
boier, domnitorul se răzbună pentru trădarea acestuia din prima domnie și liniștește
(manipulează) mulțimea revoltată, de a căre putere este conștient:„ – Proști, dar
mulți”. Dialogul dintre cei doi, Lăpușleanul și Moțoc, arată, încă o dată, că acesta din
urmă este tipul lingușitorului: „ – Măria-Ta, ai urmat cu mare înțelepciune, răspunse
mărșavul curtean; eu de mult aveam de gând să sfătuiesc pre Măria-Ta la aceasta, dar
văd că încelepțiunea Măriei-Tale au apucat mai înainte și ai făcut bine că i-ai tăiat”.
Stăpânirea de sine, sângele rece sunt dovedite în momentul pedepsirii lui Moțoc, pe
care Lăpușleanul îl oferă gloatei ca țap ispășitor.
În concluzie, relațiile dintre Alexandru Lăpușleanul și Moțoc scot în evidentă
conflictul dintre domnitor și boieri. Acesta este generat de dorința protagonistului de a
întări autoritatea domnească, într-o perioadă istorică dominată de anarhie. Nuvela
aduce înatenția cititorului un personaj memorabil, care se impune în relațiile cu toate
celelalte personaje.