La țigănci

Mircea Eliade
-caracterizarea personajului-

Mircea Eliade (1907-1986) este unul dintre cei mai importanți scriitori români,
aducându-și aportul îndeosebi în domeniul istoriei religiilor. Opera sa, creată de-a
lungul a șase decenii, cuprinde nuvele (Nopți la Serampore, Strada Mântuleasa,
Cazul doctorului Hoingberger, La țigănci), romane (Domnișoara Cristina, Șarrpele,
Nopți de Sânziene), piese de teatru, literatură memoralistică, lucrări de indianistică,
mitologie, folclor, etnografie, sociologie, antropologie, studii de istorie a religiilor.
Pentru întreaga sa activitate a fost distins cu titlul de „Doctor Honoris Causa”al
universităților La Plata (Argentina), Ripon College, Loyola (Chicago), Boston etc..
Personajul (fr. personnage, lat. persona- mască de teatru,personaj,rol,actor,
persoană),definit din perspectivă morală,sociologică,estetică,este denumit erou atunci
când se află în centrul acțiunii și polarizează afectivitatea cititorului.Personajele pot fi
clasificate după locul ocupat în operă (principale,secundare,episodice),după
semnificația etică (pozitive,negative),din punctul de vedere al raportului cu realitatea
(fatastice,legendare,istorice).
Gavrilescu este personaj principal al operei ,,La țigănci”, scrisă de Mircea
Eliade În realizarea acestui personaj se impletesc armonios procedeele caracterizării
directe (definirea personajului în viziunea nemijlocită a naratorului sau din perspectiva
altor personaje, dar și prin ipostazele sinelui din punctul de vedere al celui care
sejudecă pe el însuși) cu cele ale caracterizării indirecte (decurg din faptele eroului,
din atitudinile sale în raport cu ceilalți,din nivelul și expresivitatea limbajului său,din
caracteristicele mediului în care trăiește,etc.).
Profesor de pian, Gavrilescu nu are o stare financiară tocmai bună, ba chiar e
precară, astfel e neîmplinit din punct de vedete financiar, ca o consecință a faptului că
este doar profesor de pian. Deși știe că are o fire de artist, regretă că nu a evoluat în
domeniul său, găsind o explicație care îl plafonează "pentru păcatele mele", sintagma
pe care o repetă de-a lungul operei de multe ori. Sintagma reliefează atât împăcarea cu
ideea care îl chinuie, cât și o explicație care îl face să rămână în aceeași stare, fără a
încerca să se schimbe. Se adaptează ușor între necunoscuți, în tramvai poartă discuții
despre viața sa personală, despre alți oameni fără ca măcar să se teamă de părerea
celorlalți. Pare precaut, avand mare grija de protofelul sau, insa grija lui exprima si
faptul ca e materialist.
Dezinvolt deschide un subiect tabu pentru cei din tramvai, "La tigănci", locul pe
care toți îl cunosc, însă în care el nu a fost niciodată. Mintea dezordonată îl face să își
uită servieta la eleva sa. Coborând, răpus de căldura dogoritoare, curios și plin de
întrebări, pătrunde din strada, din cotidian (profan), în locul sacru, "La tigănci".
Deși ar trebui să îndeplinească o cerință pentru care plătește, nu o face. Faptul că e
materialist își face simțită prezența și în bordei, plătind 300 de lei,"cât 3 lecții de
pian". Nu ascultă sfaturile babei care îl întâmpină și bea cafea. Prea puțin atent la
sănătate, bea, fumează, iar în bordei bea cafea care îl seacă în loc să îl hidrateze și să-i
ofere confort.
Gavrilescu e mult prea ancorat în trecut, nu e capabil să își depășească condiția,
nu e capabil nici să se împace cu alegerile făcute, e un om plin de frustrări, plin de
regrete și temeri, dar totodată cu o atitudine de superioritate față de evreica, tiganca și
grecoaica."V-aș fi putut învăța să cântați la pian" e unul din momentele cand își
expune superioritatea, dar afirmă și că știa cine e tigancă, însă a vrut să le facă jocul
celor 3, fără a-și asuma în vreun fel greșeala.
Neîmplinit în iubire, mintea îi e doar la mare sa iubire cu care nu s-a căsătorit,
Hildegard.Are încercări de detașare, ca atunci când refuză interacțiunea cu o
nemțoaică, însă mintea îi e doar la ea.Timpul de afară se scurge, iar cel din "La
tigănci" stă în loc, de unde reiese incapacitatea lui Gavrilescu de a sincroniza timpul
personal, psihologic cu cel real, astfel putem afirma că și-a păstrat firea de artist,însă
nu e maturizat.
În concluzie, Gavrilescu este personajul creionat pe baza unei acțiuni asemenea
unui labirint.El reprezintă geniul neîmplinit în orice domeniu, specific operelor lui
Eliade.