Maitreyi

Mircea Eliade
-caracterizarea personajului-

Mircea Eliade este, alături de Vasile Voiculescu, George Călinescu și

Camil Petrescu, unul dintre marii prozatori interbelici, el prelungindu-și însă
activitatea literară până în deceniul nouăal sacoului al XX-lea. Romanul apare în anul
1933, după „Isabel și apele diavolului”.
„Maitreyi” este un roman subiectiv, metafizic, existențial, deoarece condiția
umană înlocuiește psihologismul, ficțiunea este complet purificată artistic,
autenticitatea este redată de confesiunea personajului-narator, de discursul analitic și
de monologul interior. Această operă literară este și un roman al experienței, al trăirii:
sursele sunt autobiografice, personajul Allan fiind un alter ego al lui Mircea Eliade;
există trei niveluri ale scriiturii: jurnalul intim,revenirea asupra jurnalului, confesiunea
după încheierea experienței. Dacă sciitorul Camil Petrescu urmează modelul
proustian, în elaborarea romanului „Ultima noapte de dragostre, întâia noapte de
război”, Mircea Eliade își alege ca model romanul lui Andre Gide, „Falsificatorii de
bani”. Încă din incipit este validată perspectiva narativă homodiegetică, datorită
următorilor indici formali: „am șovăit”, „n-am izbutit”, „să aflu”.
Personajul (fr. personnage, lat. persona- mască de teatru,personaj,rol,actor,
persoană),definit din perspectivă morală,sociologică,estetică,este denumit erou atunci
când se află în centrul acțiunii și polarizează afectivitatea cititorului.Personajele pot fi
clasificate după locul ocupat în operă (principale,secundare,episodice),după
semnificația etică (pozitive,negative),din punctul de vedere al raportului cu realitatea
(fatastice,legendare,istorice).
Maitreyi este personaj principal al operei ,,Maitreyi”, scrisă de Mircea Eliade.
În realizarea acestui personaj se impletesc armonios procedeele caracterizării directe
(definirea personajului în viziunea nemijlocită a naratorului sau din perspectiva altor
personaje, dar și prin ipostazele sinelui din punctul de vedere al celui care sejudecă pe
el însuși) cu cele ale caracterizării indirecte (decurg din faptele eroului, din atitudinile
sale în raport cu ceilalți,din nivelul și expresivitatea limbajului său,din caracteristicele
mediului în care trăiește,etc.).
Pentru personajele principale ale cărții iubirea are un caracter nefast. Fatalitatea
acaparează întregul joc al pasiunii. Chabu înebunește pentru o vreme, redevine apoi
lucidă și, în cele din urmă, moare. Maitreyi e aproape înnebunită la despărțirea de
Allan, după cum îi mărturisește acestuia un cunoscut comun: „Maitryi țipă întruna:
<<De ce nu mă dați la câini? De ce nu mă aruncați în stradă?!>> Eu cred că a
înnebunit”. Allan însuși își pierde luciditatea și se supune pasiunii. De aceea, există
descris în roman un întreg ceremonial al pasiunii. Între Maitreyi și Allan va exista o
logodnă mistică, de fapt o uniune a sacrului cu profanul.
 Ajuns în casa lui Narendra Sen, Allan face cunoștință cu Maitreyi, fata de 16
ani a acestuia, nefiind impresionat în mod deosebitde ea. La început i se pare chiar
urâtă, însă, treptat, aceasta începe să-l subjuge. Este memorabil portretul fizic al
acesteia, caracterizată direct de narator:„Maitreyi mi s-a părut atunci mult mai
frumoasă, însari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi cusuți cu argint, cu șalul
asemenea cireșelor galbene și buclele ei prea negri, ochii ei prea mari, buzele ei prea
roșii creau parcă o notă și mai puțin umană în acest trup înfășurat și totuși
transparent... O priveam cu oarecare curiozitate, căci nu izbuteam să înțeleg ce taină
ascunde făptura aceasta în mișcările ei moi de mătase, cu zâmbetul timid, preliminar
de panică, și mai ales glasul ei atât de schimbat de fiecare clipă...”
Legământul ei de dragoste este impregnat de mitologie: „Voi crește din el ca
iarba din tine. Și cum aștepți tu ploaia, așa îi voi aștepta eu venirea, și cum îți sunt ție
razele, așa va fi trupul lui mie”. Comportamentul tinerei evidențiează o deosebită
intensitate a sentimentului iubirii: „Am simțit-o lângă mine, strângându-se toată, parcă
ar fi încercat să se ascundă, să uite. Nu mai era sete trupească aceea, ci sete de mine
tot; ar fi vrut să treacă în mine toată, așa cum trecuse sufletul ei”. Criticul G.
Dimisianu, referindu-se la această secvență narativă, afirma:„Căutarea sinelui sau a
jumătății în această experiență, face ca dragostea să fie văzută ca o nostalgie a
androginismului”.
Vorbele din capitolul XI evidențiază capacitatea de sacrificiu a eroinei.
Capitolul cuprinde un motiv anticipativ al finalului, căci Maitreyi i se confezează lui
Allan:„Mi-ai spus odată că, dacă aș fi fost violată și zvârlită afară din casă, tu m-ai fi
iubit încă. Mă gândeam ce bine ar fi fost să se întâmple așa. N-ar mai rămânea atunci
nicio piedică în calea unirii noastre”, știindu-se că, după alungarea lui Allan, Maitreyi
se dă unui vânzător de fructe, în speranța că va fi alungată de familia ei.
Maitreyi este un amestec de contraste: sobră, indiferentă,disprețuitoare,
provocatoare, profundă, complexă, plină de poezie și deschidere spre jocul intelectual.
Elanurile adolescentine ale Maitreyiei (gestul aruncării florii în care era împletit un fir
din părul ei) sunt pentru indiancă „semne”, „hazard” ce semnifică și prefigurează
destinul. Misterul se menține și în profan, nu numai în sacru.
Când, într-un stadiu al erosului, își atingeau mâinile ori picioarele, conform
unei tradiții, Maitreyi era câștigată numai de joc, de voluptatea amăgirii, nu de ispită.
Treptat se produc mutații, emoția erotică a fetei suspendă provizoriu jocul, dar numai
pentru o clipă. Jocurile Maitreyiei țin de ritualul erotic și mistic, îmbogățesc pasiunea.
Maitreyi creează, prin ritualul și limbajul ei solemn, iluzia obținerii
absolutului. Distincția, intelectualitatea, elevarea spirituală o caracterizează pe
Maitreyi. Prin Maitreyi, paradisul pierdut rămâne o aspirație; acesta este dorit, căutat
și descoperit în eul său, prin spiritualizare. Eroina își făurește o mitologie a ei, creația
aceasta emană din infinită iubire. Pentru ea, într-o ipostaziere sacră, Allan este
„soare”, „aer”, „floare”, „zeu de aur și din pietre scumpe” – registru stilistic metaforic,
este proiecția universală și sacră intangibilă. Este, deci, o permanentă aspirație spre
absolut.
 În opinia mea, „Maitreyi” rămâne un moment de referință pentru literatura
română, deoarece propune atenției cititorului un personaj feminin complex și
fascinant.
În concluzie, prin diversele procedee de caracterizare, Mircea Eliade
conturează un personaj complex,care fascinează prin mister și exotism. „Maitreyi”
ilustrează un mit al femininității, o sinteză de spiritualitateși senzualitate.