Sunteți pe pagina 1din 1

Principii generale ale strategiei protecţiei mediului

Conservarea conditilor de santate ale oamenilor este principiul de baza pe care ar trebuii sa se
subordoneze întreaga strategie de protective a mediului, urmând apoi intreaga activitate
economica și sociala. Prin urmare , trebuie avut în vedere corectarea impactului negative produs
de activitatii , adoptarea masuri preventive contra poluari , folosirea unor tehnologii și
modalitatii curate în toate activitatile.
Principii generale ale strategiei protecţiei mediului
- conservarea condiţiilor de sănătate a oamenilor
-dezvoltarea durabilă
- evitarea poluării prin măsuri preventive
- conservarea biodiversităţii
3.4. Exemple din lume și analiza lor
Dezvoltarea durabilă a ridicat probleme la nivel mondial, implementarea ei, în unele cazuri au
avut justify care punct de pornire că problema ecologică, în alte cazuri justificare a fost pur și
simplu, modul firesc de dezvoltare a zonei, reducând costuri și implicări logistice uriașe.
Dezvoltarea durabilă, este reprezentat în turism în prin nișă turisca ,,eco-turism`` . Principiile de
practicare a acestui tip, acoperă atât crezurile dezvoltării durabilă , cât și o constributie către
păstrarea culturii.
Napo Wildlife Center Hotel , Ecuador
Napo Wildlife Center Hotel , Ecuador este pozitionat în proximitatea fluviului Napo,la 300 m de
acesta, în jurul unei formatiuni de tip lac. Aceasta pozitie confera resortului atat intimitate și
liniste , cat și o distantare de siguranta fata de o posibila crestere masiva a apelor, dar și o
retragere calculate pentru reducerea impactului asupra comunitatii.

S-ar putea să vă placă și